Cum am invatat sa vizualizez – partea I – Matrixul viselor

Articol de Lia Stelea

Am aflat de vizualizare cand incepusem liceul, cand incepusem mica mea aventura in domeniul cartilor motivationale. In liceu avusesem o mare problema cu increderea in sine, si gandeam cel mai adesea negativ. Intr-o carte gasisem o tehnica: sa iti imaginezi necazurile tale ca sunt toate puse intr-o cutie, cutie care dispare apoi in neant.

In alta carte gasisem primii pasi in vizualizare: cum sa iti imaginezi mai intai forme simple, precum un punct in spatiu, si iti disciplinezi vederea interioara astfel incat punctul respectiv sa isi pastreze stralucirea, pozitia, dimensiunile.

Inchideam ochii si nu puteam sa vad nimic. Ani de zile am crezut ca vizualizarea nu merge pentru mine. Degeaba ma concentram sau ma relaxam, pur si simplu nu mergea.

Apoi am gasit o carte care explica cum se formeaza perceptiile si visele. Nu genul ala de carti de taraba care iti spun ce inseamna sobolanul, cainele, mireasa etc., ci fiziologia din spatele lor si rolul pe care il joaca in memorie. Mai scria un lucru: toata lumea viseaza, indiferent daca constientizeaza acest lucru sau nu, iar visul poate fi reamintit in primele cateva secunde de la trezire.

La momentul respectiv, nu imi aminteam visele si credeam ca nu am. Dormeam intre 2 si 5 ore pe noapte, si nu imi aminteam sa fi visat ceva. Apoi am inceput sa imi notez visele intr-un jurnal, cand mi le aminteam si sa le pun cap la cap. Am descoperit astfel multe lucruri interesante, referitor la propriile mele vise, si incercam sa imi amintesc cat mai mult din ele. Am inceput a visa din ce in ce mai detaliat, iar uneori ‘inghetam’ pur si simplu actiunea pentru a observa detalii care de obicei scapa. Odata, visasem ca eram in oras si langa mine erau parcate doua masini. In momentul in care mi-am dat seama ca visez, m-am uitat cu atentie la una din masini pentru a vedea daca este sau nu realista. Parea, dar nu era. Masina nu avea nici numar de inmatricurare, nici radiator. In momentul acela mi-am dat seama ca visul este o reconstructie mentala, insa nu una foarte precisa.

Apoi am inceput sa controlez visele. Am avut portia mea de cosmaruri in timpul adolescentei. Niste monstri cu care ma bateam intr-un joc pe calculator ma vizitasera si in timpul noptii pentru o rafuiala intr-un oras pustiu. Mi-am dat seama ca nu e adevarat, si ca monstrii se bateau pe domeniul meu, nu eu pe al lor. Asa ca i-am lasat sa se apropie, si apoi pur si simplu “i-am disparut”. Intr-o clipa nu mai era nici unul acolo, fara sa ma bat cu ei – asta ar fi insemnat sa le admit realitatea, ceea ce nu am facut. Mi-am dat seama de acel Matrix care insemna mintea mea, si de faptul ca jucam si in Matrix ca in lumea reala. Aceeasi gravitatie, acelasi soare, aceiasi oameni. Timp de cativa ani, pur si simplu am inceput a constientiza cum perceptiile si aspiratiile mele modeleaza felul in care mintea mea reconstruieste lumea.

Inainte de a vedea filmul Matrix, care mi s-a parut ’slabut’, mi-am folosit visele ca si teren de joaca. Am incercat sa incalc cat de multe reguli am putut – gravitatia, starile de agregare ale corpurilor, sensul timpului. Astfel am constientizat mai multe lucruri si fenomene decat daca as fi facut-o numai citind carti si uitandu-ma la filme. Marea mea curiozitate a fost cum mintea mea construieste lumea, iar intr-un fel, experienta mea a fost ca a lui Neo din Matrix. In acelasi timp, discernamantul meu a crescut enorm. Cartile de vise, cele care iti dau interpretari pentru diferite elemente, nu au nici o valoare pentru mine. Experientele unora cu fantome, spirite, aure, interpretari si revelatii stiu ca sunt pur si simplu autoinselari sau jocuri ale intuitiei. Si mi-am mai dat seama ce rol enorm joaca imaginatia in viata de zi cu zi. Pentru prietenii mei indieni, unii dintre ei, zeii lor sunt ceva real si sfant, cum sunt Dumnezeu, sfintii si ingerii la foarte multi dintre romani.

Mi-am format cu timpul si o disciplina puternica in acest sens. Unele persoane care ma cunosc, dar nu foarte bine, ar putea spune ca nu am imaginatie, ca gandesc ‘prea rational’.  Am considerat si consider disciplina ca fiind ceva mult mai important decat puterea vizualizarii. Cunosc oameni cu o mare creativitate, care sunt pur si simplu pierduti in lumea lor interioara. Scriitori si alti artisti cu probleme, care traiesc in mintea lor, unde probabil sunt lucruri interesante, dar degeaba daca au probleme; sau unii care au idei crete, le considera mari revelatii si sunt guest stars pe un post TV notoriu . Inapoi la artistii cu probleme. N-au bani, lumea ii paraseste iar unii innebunesc de-a dreptul. Pentru multi poate fi o supapa pentru a evada din lumea reala care le face rau. De aceea sunt destui care consuma droguri, pentru a percepe lumea ‘altfel’. Desi nu am incercat niciodata si nici nu am de gand sa iau asa ceva, am vorbit cu persoane care au luat droguri, nu numai iarba, droguri din cele tari, sa vad unde merge asemanarea. Nu prea departe, se pare. In marea lor majoritate, cei care iau droguri se pierd pur si simplu in ele intr-un fel de incostienta mancatoare de bani si sanatate, pe cand explorarea viselor a fost pentru mine un exercitiu in constientizare si punerea bazelor vizualizarii de mai tarziu.

Astfel, primul exercitiu pe care l-am deprins pentru a vizualiza a fost o insusire pe care toata lumea o are, cea de a visa, dar intr-un mod diferit. Toata lumea viseaza, dar diferenta este daca in vis tu inveti sa iti constientizezi si folosesti lumea sau esti doar luat/a de val. Doar pentru ca unii spun ca visatorii nu sunt potriviti vremurilor noastre, sau afacerilor, etc, asta nu inseamna ca au dreptate. Toti visam. Unii oameni de mare succes au devenit asa pentru ca au stiut sa aiba vise in care credeau si sa le transforme in realitate.

Articole asemanatoare

• Un nou inceput (3)
• Spatiul mnezic (0)
• Satisfactia lucrului facut bine (1)
• Povestea omului fara suflet (0)
• Pe culmile puterii. La pescuit de vise. (2)

Ce fac mai departe?