A fost odata ca niciodata o regina care avea in grija un regat. Si ea devenise stapana peste tinut dupa multi ani in care domnise un rege rau care ii asuprise pe oameni, le rapise libertatile, ii fortase sa traiasca o viata lipsita de expresie, de libertate a cuvantului si le luase tot ce aveau in plus peste ce aveau nevoie ca strict necesar.
De cand facuse Dumnezeu ca ea sa fie regina a acestui pamant, ea micsorase taxele, dadu oamenilor voie sa vorbeasca liber tot ce le trece prin minte. Si pentru ca simplificase legile si taiase birurile imparatia incepu sa se imbogateasca odata cu fiecare om ce facea parte din ea.
De cand le reinapoiase dreptul de a vorbi, oamenii veneau la palatul acesteia sa-ti spuna pasurile si ea ii asculta pe fiecare si se purta cu ei ca si cum i-ar fi copii, gasea un cuvant bun, o incurajare ba chiar le dadea cate un sfat despre cum sa-si continue fiecare dintre ei viata si cum anume sa faca ca sa le fie bine lor si copilasilor lor.
Si uite asa de la o imparatie inapoiata cum erau, li se dusese vorba pana departe in alte imparatii care venisera in regatul reginei sa faca comert cu oamenii ca aici erau multe lucruri de construit si facut. Cu banii negutatorilor din alte imparatii isi facura oamenii o viata noua in care trecusera de la bordeie la mici palate, de la carele obosite la care mandre care zburau parca prin drumurile imparatiei.
Toata tara traia pe datorie catre celelalte imparatii pana intr-o zi cand oamenii au trebuit sa-si plateasca darile si au constatat ca nu mai au de unde. Oamenii si mai ales batranii sufereau cel mai tare si in mijlocul tragediei si al saraciei au inceput sa chitaie si sa-i lase pe umeri reginei toata povara si responsabilitatea spunand prin imparatie ca regina e de vina pentru ce traiesc ei.
Regina facea si ea greu fata poverii ce i-a pus-o poporul in spate si desi i-asculta si ii sfatuia cu aceeasi dragoste nu mai putea sa-i domine ca atunci cand pe vremea infloritoare ei veneau la ea si o ascultau si o adorau pentru ceea ce primeau in schimb.
Auzind ea ce se intampla in imparatie a cautat un intelept care sa-i curme suferinta pentru ca si ea nu mai simtea dragostea si adoratia pe care o simtise odinioara la palat si-avea atata nevoie de dragoste… Pentru ca acum ii era frica de mania oamenilor si-a luat regina straie de om normal si calul si a plecat catre o manastire unde aflase ea ca exista un staret intelept ce poate sa-i dea un sfat, sa-i ia durerea sfasietoare de pe suflet.
Iaca asa a plecat regina pe cal catre manastire si pentru ca era cale de trei zile pana la acolo a oprit regina prima noapte la un han. Dupa ce si-a luat odaia simpla in primire a coborat regina in curtea hanului unde oamenii erau serviti cu ale gurii si bautura. In timp ce manca retrasa cu frica ca cineva sa n-o recunoasca ii auzi pe meseni care vorbeau si ziceau ca daca regina i-ar fi sfatuit si nu i-ar fi lasat sa se indatoreze ei n-ar fi patimit zilele astea si vai si amar de ei si familiile lor si ca acum ar trebui regina sa le plateasca datoriile ca ei sa traiasca bine din nou si sa-i arate dragostea lor. In timp ce auzea regina plangea caci tare se simtea responsabila de ce patisera oamenii si mai ales isi pierduse dragostea lor de care era atat de dependenta ca sa se simta regina.
Si iara a plecat regina catre inteleptul de la manastire si-a doua seara ajunse iara la un han, rupta de oboseala de atata mers. Dupa ce i-a incredintat calul hangiului si i-a cerut sa fie ingrijit s-a dus la ea in odaie sa-si revina putin dupa care iar a coborat in curtea hanului. Aici in curte, oamenii isi spuneau iar necazurile ca le e greu cu poverile datoriilor si ca toate visele lor n-o sa se mai poata indeplini datorita faptului ca de-abia isi pot plati datoriile. Mai mult decat atat o faceau responsabila pe regina de ce li se intampla si ar fi vrut sa intoarca timpul inapoi inainte de a face datorii sa nu le mai faca, caci acum si-au dat seama ca daca sunt sanatosi si se iubesc tot e ceva de viata lor.
In urmatoarea dimineata a pornit ea pe drum mai departe si stia ca pana in seara o sa ajunga la manastirea unde o sa dea de staretul intelept. Si uite asa incet, incet incercata de emotie a ajuns la poarta manastirii unde o astepta inteleptul, calugar, staret al manastirii.
In timp ce acesta o privea cu blandete ea a descalecat de pe cal si a inceput sa vorbeasca.
Sunt regina imparatiei si am venit sa vorbesc cu staretul acestei manastiri, despre care am auzit ca e foarte intelept.
Eu sunt Maria ta, va asteptam, dupa care a poftit-o in chilia acestuia de o simplitate uimitoare.
Ma asteptai?
Da, stiu si de ce ati venit. Intre timp regina se uita uimita in ochii blanzi, calzi si iubitori ai inteleptului.
Ati venit pentru ca va indoiti ca sunteti o regina buna pentru ca desi sufleteste va asumati suferinta poporului dumneavoastra, va simtiti responsabila pentru datoriile lor si trairile lor.
Adevarat, de unde stiti?
Asta e foarte putin important. Important este ca dumneavoastra credeti ca ajutandu-i, platindu-le datoriile o sa va puteti relua pozitia in care sa-i dominati pentru ca ii puteti salva in orice situatie. Adevarul crud este ca nici nu puteti sa-i salvati si nici sa va asumati responsabilitatea pentru alegerile lor. O relatie in care maria ta este deasupra lor doar pentru ca are puterea de a-i salva nu e o relatie de egalitate, e o relatie nesanatoasa. Mergeti sanatoasa maria ta pentru ca sunteti regina noastra cu sau fara adoratia noastra. Va dau eu pe cineva care sa va conduca inapoi la palatul dumneavoastra.
Regina a plecat insotita in siguranta stiind ca este regina indiferent de circumstante chiar daca poate sa-si salveze sau nu oamenii din imparatie. Acum a inteles ca ei nu sunt supusii ei pe care trebuie sa-i domine ci niste suflete de oameni care o urmeaza pur si simplu.
Daca esti pasionat de povesti si vrei sa fii lider in viata ta, te poti inscrie la Pontul de Transformare – un newsletter din care poti sa inveti cum sa fii liber. In plus primesti gratuit doua e-book-uri despre cum sa ai rezultate in viata.
Ce ar fi daca as deveni artizanul propriei mele vieti?
Ma uit la viata mea de pana acum si gasesc destul de usor o sumedenie de esecuri. Incepand cu scoala in care nu am excelat… apoi armata… serviciurile… afacerile… relatiile…. In oricare dintre aceste zone au fost momente in care nu am facut cele mai fericite, sau inspirate alegeri. Paleta evenimentelor este destul de diversa insa toate au un singur numitor comun: ceilalti au fost de vina. In discutiile ulterioare purtate cu alti oameni sau cu mine, evidentiam o multitudine de factori care au contribuit intr-o forma sau alta la acele esecuri. Bineinteles ca nici unul nu tinea de mine.
Suntem rezultatul propriilor eforturi insa doar cei care au vieti de succes vor recunoaste in gura mare acest lucru. Atunci cand ai o problema cu un alt om, este posibil ca celalalt sa fie de vina. Daca continui in acel fel si mai ai probleme si cu alti doi-trei oameni, este posibil ca si acestia sa fie de vina. Insa daca in mod constant ai probleme cu toti oamenii, atunci categoric tu esti problema.
Acest lucru se poate extrapola si in actiunile tale, inclusiv ale mele. Daca pana acum am dat gres, sau nu am avut realizari pozitive in majoritatea actiunilor pe care le-am intreprins, cred ca a sosit momentul sa admitem ca noi suntem cauza. Acest lucru este foarte benefic deoarece daca noi suntem cauza inseamna ca tot noi putem fi si rezolvarea.
Daca continui sa-ti plasezi centrul de putere sau influenta in exteriorul tau, sau pe umerii celorlalti, atunci si rezolvarea care ar trebui sa vina din exterior va intarzia sa apara, deoarece interesul din partea celorlati este extrem de scazut, catre inexistent.
Cele mai multe umbre din viata noastra apar deoarece stam in calea propriei lumini. Suntem inzestrati cu tot ce avem nevoie, avem suficienta “lumina” in noi, insa suntem adevarati maestri in a ne limita toate aceste insusiri. Ne temem atat de tare de nereusita incat ajungem sa evitam orice noua provocare. Desigur sunt unii care evita orice actiune si din lene, insa este alta poveste.
Este adevarat ca totul din jurul nostru pare a se fi coalizat impotriva noastra, ca individ vorbind. Ni se cere sa muncim tot mai mult si sa facem sacrificii personale din ce in ce mai mari, insa banii din buzunare sunt tot mai putini. Toate legile care se emit in ultima vreme au rolul doar de a ne limita drepturile si de a intari puterea institutionala.
Ca o paranteza stiati ca este nevoie de mai mult decat de un atac nuclear pentru a opri incasarea de impozite si taxe de la populatie in S.U.A. ? Celebrul IRS, cum ar fi ANAF-ul de pe la noi, are o directiva care prevede un set de masuri pentru repornirea colectarii si urmaririi fiscale in maxim 30 zile de la declansarea unui atac nuclear. Cu alte cuvinte chiar daca o bomba nucleara ti-a ras orasul de pe fata pamantului, in cazul in care ai supravietuit trebuie se te duci si sa-ti platesti taxele si impozitele in continuare…..pentru bunul mers al societatii, desigur!
Am spus toate acestea pentru a evidentia inca o data ca tentatiile de a ceda, din jurul nostru sunt din ce in ce mai mari. Si mie mi-a fost usor sa dau vina pe stat, pe prieteni, pe vecini, pe TVA, pe criza….de fapt imi este din ce in ce mai usor si in continuare. Insa la ce imi foloseste? Viata este din ce in ce mai grea, dar capitularea nu intra in discutie. Cu ceva timp in urma am decis sa-mi iau viata in propriile maini. Am inteles ca a duplica orbeste stereotipuri impuse de altii nu ma va duce nicaieri. Imitarea este intotdeauna ieftina si nu ma poate duce decat pana la cel mult jumatatea oricarui clasament.
Rostul corpului omenesc este de a purta si sustine creierul. Creierul este cel mai extraordinar si mai complex lucru de pe acest pamant. Totul pleaca de la felul in care functioneaza acesta. Felul in care functioneaza acesta va hotara calitatea vietii tale. Daca cineva spune ca s-a imbogatit prin munca grea, intrebati-l a cui munca? Intelegand si acceptand acest lucru, am inceput sa investesc in dezvoltarea lui. Am inteles ca sigur, cartile pe care nu le citesc nu ma pot ajuta. In consecinta am inceput sa fiu mai interesat de educarea si dezvoltarea propriului creier decat sa caut vinovati in exterior.
Am inteles ca daca voi alerga in continuare pe acelasi culoar cu toata lumea si respectand aceleasi reguli voi avea parte de multa inghesuiala si nici nu voi ajunge in vreun loc deosebit. Sunt un om normal, probabil ca si tine si daca voi fi doar o copie a celor dinaintea mea, ma voi pierde in multime. Am inteles ca un om oricat de inteligent se va alatura prostiei colective daca nu ia atitudine pentru a se distanta de aceasta.
In concluzie cea mai buna solutie, dar si cea mai dificila este sa-ti devii artizanul propriei tale vieti. Nu mai merge cu valul. Asemanarea este sinucidere spirituala. Daca toti cei din jurul tau fac un lucru, nu inseamna ca este un lucru bun si pentru tine. Tu poti fi diferit. Ceea ce te diferentieaza de restul oamenilor poate fi cheia ta catre o viata extraordinara. Cauta care este acea diferenta si nu mai astepta ca schimbarea sa vina din exterior.
Majoritatea dintre noi ne aflam in pozitie defensiva in aceste vremuri tulburi economic. Insa ceea ce ar trebui sa facem este ca odata ce am castigat avantajul apararii sa incepem sa schimbam pozitia intr-una de atac. Defensiva si expectatia prelungita este calea cea mai sigura catre dezastru. La nastere am primit cu totii un gram de nebunie, trebuie sa avem mare grija sa nu-l pierdem, iar astazi a sosit momentul sa-l folosim.
Ia atitudine si spune clar si raspicat ca tu esti diferit/a. Nu te mai supune majoritatii. Sustine-ti si afirma-ti diferentele. Unicitatea si originalitatea sunt niste binecuvantari, fi mandru/a de ele. Diferit inseamna deosebit, nu gresit. Cea mai eficienta strategie pentru viitor este sa identifici si sa te lupti inca de astazi cu inamicul de maine. Inamicul acesta poarta diferite nume: indiferenta, ignoranta, ura, obedienta, nepasare, invidie…etc. Insa acest inamic are un punct slab. El poate patrunde si castiga doar acolo unde cineva isi lasa deschise portile mintii in asteptarea unei salvari din exterior.
Iar pentru cei din jurul vostru ganditi-va ca oamenii cu probleme au nevoie de mai multe exemple, nu de crtici……
Se spune ca o greseala recunoscuta este pe jumatate iertata.
Dar ce se intampla cu greselile nerecunoscute, mai ales cu cele pe care nu ni le asumam nici macar in fata propriei constiinte?
Pai eu cred ca ele se razbuna. Cum? Prin repetitie.
Greselile pe care refuzam sa ni le asumam, inevitabil, le vom repeta. Si, culmea, le vom repeta sperand sa obtinem rezultate diferite.
Se spune ca a gresi este omenesc, dar a persevera este diabolic.
Asa ca primul pas pentru depasirea unui blocaj este cautarea erorii.
A recunoaste greseala in actiunile trecute, a ti-o asuma si a incerca, in viitor, sa indrepti consecintele este singurul mod de a iesi din impas. Pentru ca nu putem derula timpul inapoi singurul lucru pe care il avem de facut este sa actionam mai intelept cu urmatoarea ocazie.
Viata noastra este, in general, determinata atat de deciziile personale cat si de deciziile colective ale societatii in care traim. De aceea este relativ usor sa dam vina pe altii pentru esecuri, nereusite sau nemultumiri. Cu toate acestea, in aceleasi conditii socio-economice, unii reusesc „mai bine” sau “mai mult” decat altii. Dincolo de relativitatea termenilor exista, in mod obiectiv, diferente intre indivizii aceleiasi societati din punct de vedere al succesului social sau economic.
Aceasta simpla observatie ar trebui sa ne puna pe ganduri. Sa cautam in trecutul mai apropiat sau mai indepartat momentul in care decizia luata a determinat actualul curs al evenimentelor. Daca identificam decizia “eronata” avem sanse mai mari sa indreptam lucrurile. Sau, in functie de situatie, sa ne asumam consecintele.
Cred ca in majoritatea situtiilor din viata (cu exceptia celor ce tin de aspecte morale sau axiologice) notiunile de “bine” si “rau” legate de procesul de decizie sunt relative. Ceea ce este o “decizie buna” pentru cineva poate fi “rea” pentru un alt individ, cu personalitate sau aspiratii diferite. Din acest motiv “retetele universale” ale succesului nu functioneaza aproape niciodata.
Toamai de aceea, pentru ca urmam drumuri personale si diferite in viata, necesitatea introspectiei si analizei proceselor de decizie este o chestiune individuala.
Iar daca gasim, in trecut, greseala care a fost samanata nemultumirilor noastre actuale ne va fi mai usor sa ne asumam prezentul, sa il schimbam si sa ne construim un viitor mai apropiat de aspiratiile noastre.
Invinovatindu-i doar pe ceilalti pentru esecuri nu vom putea produce (nici in noi, nici in cei din jur) acea schimbare necesara modificarii cursului evenimentelor viitoare.
Daca fiecare dintre noi ne recunoastem si ne asumam propriile greseli, impreuna cu consecintele lor, vom fi capabili mai apoi, atat in viata personala cat si in calitate de membri ai unei colectivitati, sa luam deciziile potrivite. Daca, in schimb, vom continua sa-i invinovatim pe altii pentru nemultumirile noastre cred ca sunt sanse mari sa repetam greselile din trecut si, cu urmatoarea ocazie, sa luam tot deciziile eronate.
E primavara! Verdele se scoate de peste tot: din pamant – de unde a stat sub zapada, din cer – din mugurii copacilor; din gardul verde de langa alei.
Primavara totul explodeaza de viu. Si e mult viu, de culoare verde.
Nu-i “doar” poezie. E mai mult. E vitalitate pusa le vedere, sa ne infruptam din ea si cu ochii.
Pentru multi urmeaza examene, pentru unii chiar primele examene. Mult invatat, multa oboseala.
Ochii suporta tot in tacere, dar numai ei stiu… Intregul organism e biciuit de efort si ne dam seama sau nu de cat de mult conteaza fiecare minut de pauza, de respirat, de relaxare.
“Dar n-avem timp!” Veti zice.
Oare cat timp mergem pe jos sau in masina? Cat timp din zi suntem undeva, afara? Mai mult sau mai putin. Dar cat suntem, ne putem hrani cu verde.
“Pune ochii pe verde, cat poti de mult ” imi spunea profesorul de matematica, cel cu care m-am pregatit pentru examenul de treapta a II-a de liceu.
Si ce dreptate avea!
Abia mult mai tarziu am inteles ce dreptate avea.
Un minut-doua tot ne putem rupe din zi, cand calatorim dintr-un loc in altul. Spre scoala, spre casa, spre locul de munca…
Asteptand masina in statie sau stand pe o banca in parc – si mai bine, facem o pauza in parc, cinci minute, in drum spre casa.
Puneti ochii pe verde. Pe iarba, pe frunze. Priviti si respirati. “Trageti” verdele prin ochi, ca si cum ati respira prin ei. In timp ce o faceti, chiar ganditi-va ca verdele vindeca ochii obositi si vi se raspandeste apoi in corp, dandu-va un plus de vitalitate. Simtiti ce bine se simt ochii.
Sorbiti prin ochi verdele viu, si veti vedea! In primul rand, mult mai bine. In al doilea rand, veti fi facut cateva minte de pauza, timp in care multe din “potecile” zbarnaitoare ale mintii voastre se vor potoli si goli de “trafic”, astfel incat va veti relaxa putin. Asta va va ajuta apoi sa lucrati mai bine, sa invatati mai bine.
Lasati-va sa priviti iarba de cate ori va aflati langa ea sau pasiti pe ea. Priviti ramurile inverzite cat de des aveti ocazia. Luati-va portia de vrede cat de mult puteti.
Peste o luna, cand iarba e destul de mare si deasa, puteti incerca si statul pe pamant. Culcat, zece-cincisprezece minute, intinsi pe o patura pe iarba. Respirati, inchideti ochii sau priviti cerul. Umpleti-va de vitalitatea pamantului. El va va absorbi oboseala fizica, mentala si emotionala si va va da energie, forta, incredere.
Primavara e o explozie de energie a intregii naturi si e minunat sa va incarcati si voi din ea.
Veti fi mai tonici, mai veseli, veti face totul cu mai putin efort si cu bucurie.
Regula numarul 1 –OAMENII SE POARTA CU TINE ASA CUM II EDUCI SA SE POARTE
Daca esti inconjurat de oameni dependenti care iti mananca toata energia nu vei putea sa realizezi lcruri importante in viata. Si apoi iti vor spune:” Uite-te la tine, nu ai realizat nimic.”
Ce faci? Le dai in cap? Nu, faci ceea ce trebuie inca de la inceput.
Daca nu iti place de neamurile tale, NU MAI PASTRA LEGATURA CU EI .
Ai ceva timp si vrei sa il dedici tie, visului tau, pasiunii tale sau sa stai cu picioarele in sus sa te relaxezi? De ce sa iti consumi resursele pe cineva de care nu iti place?
E FIRESC SA NU ITI PLACA toate neamurile tale. Daca nu iti amplifica puterea cu nimic, daca nu inveti nimic de la ei,daca sunt negativisti spune-le ADIO.
Marturii
Marturie Femeie: Numele meu este Andreea, am 22 ani si am o relatie cu cineva de 1 an jumatate, relatie care simt ca ma ingradeste, ca imi rapeste aceasta perioada a vietii care nu o voi mai putea recupera vreodata, ca ma limiteaza in a-mi indeplini visurile, o relatie care nu ma face fericita si in care port o masca , nu sunt eu, si carei paradoxal, nu ii pot pune capat pentru ca stiu ca ma iubeste foarte mult, insa eu nu ii pot raspunde la fel, ci mimez ca as avea aceleasi sentimente, ma macina in fiecare zi, ma consuma, singurul motiv este ca mie mila de el si nu am curaj sa zic ca trebuie sa ne separam, mie frica, el m-a iubit , m-a respectat mereu si eu…., dar pur si simplu nu ii pot oferi mai mult. Nu stiu cum sa procedez…ajuta-ma…
Marturie Barbat: Exact acum 1 an de zile ma aflam in fata aceluiasi calculator de la care scriu acum, citind un material despre seductie.
Nu era primul material, mai citisem cateva inainte dar nu experimentasem nimic. De ce? Aveam prietena de 2 ani jumate. Relatia aceasta ma ajutat sa progresez EXTREM de mult, dar pana la un anumit punct anume.
Am invatat impreuna cu ea sa mancam in doi, sa dormim in doi, sa schiem in doi, sa ne plimbam in doi, sa alergam in doi, sa cantam in doi, sa ne distram in doi, sa jucam volei in doi, sa jucam basket in doi, sa dansam in doi, sa bem in doi, sa jucam monopoly in doi, sa jucam carti in doi, sa invatam in doi, sa ne certam in doi, sa facem dragoste, sa urlam in doi, sa inotam in doi, sa mergem la terase in doi, sa mergem la film in doi, sa mergem la teatru in doi, sa mergem in excursii in doi, sa suferim in doi, sa fim dezamagiti in doi, sa evoluam in doi, sa stim sa ne comportam intr-o relatie in doi etc. Sunt doar cateva lucruri pe care le poti invata la inceput dintr-o relatie.
Relatia mi-a fost foarte benefica la momentul respectiv. Dupa 2 ani jumate de relatie am simtit cum ceva s-a blocat intre noi doi. Nu mai invatam nimic nou de la ea, simteam ca nu mai progresez si ca zilele sunt la fel.
Vreau sa mentionez faptul ca in 2 ani jumate nu am facut sex cu alte tipe si nici nu m-am sarutat cu altele. M-am gandit la alte tipe si am interactionat cu altele DAR nu am inselat-o. Lucru pe care il consider minunat pentru ca putini barbati au taria asta.
Imi aduc aminte ca tot timpul vorbeam cu ea despre scopuri si despre ce vrem sa facem in viata. Tot timpul ma sustinea in ceea ce voiam sa fac si ma motiva sa imi urmez visul. Dar incet-incet incepusem sa imi dau seama ca ea a fost prima tipa importanta din viata mea si eu efectiv nu cunosteam alte femei.
Imi doream cu ardoare sa cunosc alte tipe dar nu vroiam nici sa ma despart de ea si nici sa o insel. Imi era greu sa ma despart de ea deoarece impreuna cu ea ma afla in starea de confort unde totul era minunat. Mancam impreuna, beam impreuna, dormeam impreuna, faceam dragoste impreuna, mergeam la scoala impreuna. Imi dadusem seama ca eu aveam casnicia perfecta, nimic altceva.
Ma ingrasasem 25 de kg, corpul atletic de care ea si toate fetele se indragostisera DISPARUSE complet. Acum aveam burta si o conditie fizica care ma lasa balta la 1 km de mers pe jos.
Si atunci mi-am dat seama ca directia in care eu ma indreptam nu era ceea ce imi doream. In general, inainte sa fiu cu ea aveam scopuri inalte, vroiam sa fiu un fel de Giacomo Casanova, sa cunosc multe tipe si sa fac toate nebuniile cu ele, sa fac sport in fiecare zi.
Dar cu timpul, scopurile mele au scazut deoarece eu ma simteam BINE cu ea, nu trebuia sa mai alerg, nu trebuia sa mai cunosc alte fete ca sa fac sex, nu trebuia sa am bani tot timpul la mine, nu trebuia sa fac nimic care sa imi asume vrun risc si sa ma scoata din starea mea de confort.
Dar oare eu asta imi doream la 17 ani? Sa traiesc o viata de bautor de bere? Sa ma mut cu ea impreuna si sa stam toata ziua la TV?
Regula numarul 2: NU FUGI DE OAMENII CARE ITI ZIC ADEVARUL. Accepta provocarea.
Oamenii au un fel ciudat de a fi.
Arthur Schopenhauer are un citat excelent:” Un idiot va prefera compania altui idiot in dauna tuturor geniiilor din lume”
Cu totii suntem slabi in anumite domenii.
E important sa acceptam asta si sa ne purtam ca atare. Putem fi maestrii in anumite privinte si ucenici in alte privinte.
De exemplu, eu accept orice provocare in domeniul psihologiei si cred ca acesta e domeniu in care pot excela.
In schimb cand vine vorba de programare, HTML, WordPress, bloguri, situri, lucruri tehnice, desi am facut Politehnica si ma descurc , totusi sunt altii cu multe clase peste mine.
Cum ma port cu ei? Nu sunt arrogant, ci imi accept conditia de ucenic. Accept sa invat de la ei si le accept criticile. Deschid ochii si urechile si incerc sa invat cum sa face pentru ca apoi sa pot face singur oricand.
Problema e ca oamenii fug de cei care ii critica in loc sa ii imbratiseze. Uneori, criticile sunt total aiurea, de la oameni care ei insisi nu fac nimic decat comenteaza. In acelasi timp exista si critici constructive care trebuie privite ca un feedback care ne ajuta sa evoluam indiferent de felul in care sunt transmise. Nimeni din jur nu este dator sa fie politicos. Eu dau toata politetea din lume menita sa ma consoleze pe sinceritate brutala menita sa ma ajuta sa evoluez oricand. Prefer sa mi se spuna sincer si brutal adevarul pentru ca sa pot reflecta si sa pot deveni mai bun decat sa fiu mintit frumos si sa raman la fel.
NU sunt curios sa raman la fel. Vreau sa evoluez, sa cresc sa fiu mai bun si mai bun de la zi la zi si de la an la an.
Vreau in jurul meu oameni puternici si cu personalitate care sa accepte cand ii injur pentru ca au lenevit si nu au evoluat si care sa faca acelasi lucru cu mine.
Nu fii sclav al batailor prietenesti pe spate.
Prietenii adevarati isi spun adevarul fara emnajamante pentru ca stiu ca acolo se afla valoarea unei relatii. Sa ne ajutam sa fim mai buni in fiecare clipa.
Cine sta langa tine si accepta tot ce faci ori e prost si indiferent ori ti-e dusman cu buna stiinta.
Cea mai mare pedeapsa pentru o persoana de langa tine este sa taci si sa nu ii spui lucruri evidente care ar ajuta-o sa evolueaza. Pentru ca va ramane la fel si tu si cei din jur vor evolua. Este una din cele mai puternice metode de manipulare.
Ascunderea adevarului
Daca vezi ceva la mine si nu imi zici, consider ca ma jefuiesti de propria mea dezvoltare personala si evolutie.
Poate ca nu o sa imi convina tonul, momentul, felul. Dar strang din dinti si imi notez. In timp ,voi deveni mai bun si mai bun si am sa privesc de foarte de sus toate aceste lectii invatate.
Ce faceai acum 6 luni, 1 an, 3 ani 5 ani? Daca nu esti mai bine ai o problema mare. Ce te tine in spate? NU fii sclavul parerii celor din jur. Pentru ca esti legat emotional de oameni, mai ales in cuplu tinzi sa faci compromisuri.
Nu lasa lucrurile importante la mila celor neimportante.
Si eu fac compromisuri. Stau la masa pana termina toti de mancat. Dar cand am de lucrat adio.
Eu nu imi irosesc viata pentru nimeni!
Ii spun prietenei mele in fiecare zi sa faca sport si sa lupte pentru independenta ei. In acelasi timp ma uit la defectele mele ( si ea ma ajuta sa mi le vad) ma uit zilnic in oglinda si ma intreb care e urmatorul lucru pe care vreau sa il imbunatatesc la mine.
Ea a trait intr-o familie cu valori. M-a invata si pe mine si ii multumesc pentru asta. Sa ma gandesc si la altcineva.
Eu am crescut ca un salbatic. Nimeni nu m-a intrebat vreodata daca am nevoie de ceva de la 7 ani incolo.
Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.
Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.
Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.
Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.
OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!
Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.
Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.
Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.
Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da… ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.
Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.
Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…
Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?
In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?
A inceput sesiunea de examene la masterul de psihologie unde sunt inscrisa. Si am decis sa nu ma duc, sa renunt, fiindca imi pierd timpul, imi rapeste energie pretioasa pe care o pot investi in munca mea de care sunt pasionata. Mai bine renunt acum decat sa ajung frustrata si superficiala, joaca de-a face cat mai multe si de a fi bun in toate e un mit.
Diversificare, noutate, acceleratie, multisarcini, nepermanenta, mizeaza pe o singura carte daca vrei sa ajungi departe, cel putin unde visezi…
Nu stiu cum am ajuns sa ma inscriu la master, ba stiu, imi aduc aminte, hai sa-ti povestesc: a venit Pera la mine si mi-a zis ne inscriem la master, te inscrii? Si eu, fara sa ma gandesc, entuziasta de felul meu, m-am inscris. Raspuns automat sau raspuns controlat? Bineinteles ca, raspuns automat. Noi lucram impreuna, iesim impreuna, gandim impreuna si normal ca am zis da unei oferte venite din partea lui fara prea multa cugetare.
Asta se intampla si-n viata ta, in cercul tau social, sau cand o autoritate zice ceva genial, tu zici, da, cata dreptate are, fara sa judeci daca genialitatea lui are de-a face cu autenticitatea ta. Eu am ajuns departe, ca sa evidentiez importanta detinerii tuturor informatiilor inainte de a lua o decizie importanta. In cazul meu, nu se discuta de asa ceva, Pera e mana mea dreapta, ne miscam impreuna, construim impreuna, dar si asa trebuia sa fiu mai atenta cu nevoia si dorinta mea, si sa controlez raspunsul. De ce am zis da cand de fapt stiam ca masterul nu are ce sa-mi ofere? Ca sa ajung acum sa zic nu, dupa ce am pierdut timp pe la cursuri? Bine ca n-am asteptat 2 ani ca sa ma luminez ca pierd vremea. Si asa se intampla si-n viata ta, zi-mi ca nu-i asa si eu ma imbat de fericire!!!
Dar asa-i ….din pacate. Mama, tata, scoala, parintele, autoritatea vorbeste si multimea asculta, doar graieste un om trecut prin viata. Si ce daca? Tu nu-ntelegi ca e trecut prin viata lui, in timpul lui si ritmul lui? Nicio viata nu seamana cu o alta viata, fiecare are drumul lui de parcurs, de ce am urma intocmai sfaturile lui? Si de ce n-as asculta vocea interioara? Inchide televizorul, radioul, galagia exterioara si centreaza-te pe dialogul launtric, ce zice? Care-i dorinta ta, comoara ta ascunsa?
Esti pe pilot automat! Am un citat preferat care descrie excelent acest handicap:
“Oamenii sunt ca niste ceasuri, odata intoarse, nu stiu de ce merg.”
Bagajul automatismelor noastre vine in urma sirului de stereotipurilor comportamentale, pe care le-am dobandit de-a lungul timpului, ca de exemplu: de ce mananci la ora 14, fiindca ti-e foame, asa-i? Da, normal ca ti-e foame daca de 25 de ani te asezi la masa la ora 14… De ce te ridici din pat dimineata ca sa te speli pe ochi? Fiindca asta ai facut toata viata. De ce nu meditezi cand te trezesti? De ce nu alergi o ora cand te trezesti?? Fiindca nu e natural, invatat de mintea si corpul tau. Respingi tot ce te scoate afara din zona de confort.
Cum se face ca te chinui de 2 ani sa dai 5 kg jos?
Cum se face ca inca nu te-ai lasat de fumat, si-ti propui de vreo 3 ani?
Iar la sala nu ajungi decat de doua ori pe luna?
Iti doresti sa atingi succesul, sa castigi multi bani, sa ai multe gagici, sa fii faimos si tu nu reusesti sa slabesti 5 kg, sa te lasi de fumat si sa faci sala in fiecare zi??
Cat de departe poti sa ajungi in conditiile de fata? Nu pe prima pagina a revistelor de specialitate, de prestigiu.
Inainte de a vinde produsul trebuie sa te vinzi pe tine.
Puterea exemplului – atragi, cuceresti, esti un model pentru restul?
Daca nu esti, devino! Nu mai pierde timpul. Viteza de implementare e secretul oamenilor de succes, ai o idee? Aplic-o acum!! Nu maine! Maine poate ti-o ia altul inainte, si maine e cel mai periculos cuvant. Azi traiesc, azi implementez, azi cuceresc!
Primesti ceea ce investesti!
Cat timp petreci muncind la visul tau pe zi? O ora, doua, opt? Sper sa atingi opt ore ca sa pot sa citesc in Forbes de tine.
Dupa ce ti-ai incheiat munca la creatie, la vis poti sa te relaxezi, poti sa savurezi viata, si-ti ordon s-o faci, detaseaza-te de tot si implica-te total in actul relaxarii, al distractiei, daca vrei sa ai viata lunga si senina.
Concentreaza-te pe talentul tau!
Descopera-ti vocatia si dezvolta-ti potentialul!
Dezvoltarea persoanei este o chestiune de prestigiu magic, care vrajeste pe oricine. Si eu stiu despre tine ca vrei sa ajungi in frunte, sa cuceresti lumea.
Am parcurs un drum lung pana aici. Am renuntat la foarte multe. Am rupt multe legaturi. Am daramat multe bariere. Am intors spatele trecutului. Am invatat. Am testat. Am gresit. Am plans. Am transpirat. Am luptat. Nimic altceva nu-i mai important pentru mine. Cred in mine si-n vocatia mea. Merg inainte!
Tu??
Esti pe drumul tau, omule?
Ratacesti pe alte drumuri??
Atentie la principiul validarii publice, care suna cam asa: Cu cat este mai mare numarul acelora care considera corecta o idee, cu atat mai mult va fi ea perceputa ca fiind corecta de catre individ.
Esti influentat de comportamentul aceluia cu care te asemeni, daca prietenul tau iti zice ca se lasa de scoala, ca-si pierde vremea, poate te lasi si tu, fiindca sunteti cei mai buni prieteni, fiindca va imbracati la fel, fiindca aveti aceeasi masina, si ganditi la fel. Si asta-i unul dintre exemplele “bune”, sa nu subliniem, alcoolul, drogurile si alte “obieciuri sanatoase”.
Atentie, siguranta ce ti-o ofera apartenenta la grup poate fi si-un factor de plafonare, de confort, asigura-te ca nu stai pe loc, si mai presus de toate, asigura-te ca ei sunt ca tine, ca priviti in aceeasi directie.
Cateva indemnuri ce le-am descoperit traind:
Sa fii sigur pe tine si pe ce vrei in viata.
Sa ai ideile clare, sa fii determinat, motivat intern, pasionat, fanatic, in sensul bun, daca exista un astfel de sens… Si eu cred ca da.
Fiindca, incertitudinea, lipsa increderii in sine, ambiguitatea, situatiile neclare aduc in viata ta probleme si haos. Esti predispus sa spui da, sa crezi ca, ce fac ceilalti e bun si ajungi sa te angajezi in calatorii periculoase, care au ca destinatie, esecul, suferinta.
Cum ti-am zis mai devreme, mi-am reconsiderat nevoile si am decis sa o iau pe alt drum, si vorba aceea, mai bine mai tarziu, decat niciodata.
Niciodata nu e prea tarziu ca sa traiesti cu adevarat, sa faci ce-ti place, sa o iei pe alt drum, sa rupi pagina, sa o iei de la capat.
Nu mai pot!
Nu am destula energie!
Imi lipseste puterea s-o iau de la capat!
Treaba ta, e viata ta, alegerile tale iti aduc succesul sau esecul ca rasplata.
Vrei sa avansezi, sa progresezi, sa-ti regasesti siguranta si încrederea în fortele proprii, sa initiezi si sa începi proiecte noi, sa lupti si sa crezi ca visele tale vor deveni realitate?
Daca ai raspuns afirmativ la doua cuvinte dintre cele enumerate mai sus, ai parcurs deja mai multe de jumate din drumul spre succes. Constientizarea e primul pas în rezolvarea oricarei probleme. Pasul urmator fiind ACTIUNEA. Asa ca, începe acest an cu o schimbare în viata ta, motiveaza-te si actioneaza.
Traim într-o continua schimbare, într-o lume în care doar cei puternici, doar cei mai buni supravietuiesc. Astazi nu e suficient sa termini o facultate, sau sa ai cele mai bune rezultate scolare, e necesar sa fii bun macar într-un singur domeniu, sa excelezi în acesta, sa ai încredere în fortele tale la fel ca în aerul pe care-l respiri.
Vine un moment în care nu o sa mai fie nevoie de tehnici, de carti, de seminare, de planuri, în schimb va aparea nevoia de a aborda problema. Pur si simplu trebuie sa actionezi si sa treci la treaba. Foloseste-ti mintea si trupul pentru a face schimbarile acum, astazi!
Si pentru ca acest lucru sa se întâmple e nevoie sa-ti formezi o personalitate puternica, cu o stima si încredere în tine crescute, cu speranta si curajul ca munca ta va fi rasplatita.
Si daca îti doresti cu adevarat aceasta schimbare, nu te încurca cu bagaje inutile cum ar fi îndoiala, alunga-ti gândurile negative si nu te împiedica în «daca » si « dar ».
Doreste-ti cu adevarat ceea ce-ti doresti, crezi în puterea ta, mobilizeaza-ti toata energia si concentreaza-ti întreaga minte în acest scop.
Simplul fapt ca îti pui întrebarea : « Cum sa actionez ? » îti diminueaza vointa si îti permite sa traiesti viitorul într-o maniera modificata, sa proiectezi dorinta actuala într-un viitor posibil si realizabil.
Începe prin a-ti alege scopuri pe termen scurt.
- Fixeaza-ti prioritati potrivit unui program cum ar fi de exemplu : luni, între orele…am o anumita activitate, apoi între alte ore, alta ocupatie care e prioritara pentru a-mi atinge scopul, si tot asa în fiecare zi macar o ora munceste pentru ceea ce-ti doresti.
- Ordoneaza-ti obiectivele în functie de posibilitatile si nevoile tale. Creeaza-ti anumite ritualuri care sa te ajute sa fii atent la ziua respectiva. Aceste ritualuri te vor ajuta sa faci ceva mereu si sa fii atent la ceea ce faci. De exemplu: dimineata 15 minute sport, o cugetare în liniste în fata unei bauturi calde, sau tinerea unui jurnal, duminica luam prânzul în familie…etc.
Continua apoi cu obiective pe termen mai lung. Iar acum, daca ti-ai fixat un scop ambitios, fragmenteaza-l în mini-obiective, astfel vei evita sa te simti coplesit sau strivit de importanta sarcinii si sa abandonezi totul.
Tine minte ca, o maioneza se taie daca amesteci de la început galbenusul de ou cu tot uleiul, în schimb, daca torni tot uleiul treptat, ai toate sansele sa reusesti.
Si asta pentru ca e mai usor sa rezolvi o problema pe etape, începând de la ce e mai simplu pentru a ajunge la ce e mai complex. Fiecare realizare actioneaza ca un imbold pentru a merge mai departe si a ajunge la rezultatul final.
Trebuie sa devii afirmativ si vei face cel mai important pas înainte spre schimbare si încredere.
Fii precis în tot ceea ce faci. Adica concentreaza-te asupra unui singur lucru la un anumit moment si acorda-i întreaga atentie. Daca te-ai pus sa citesti, pai citeste nu sta cu nasul în televizor si cu urechea la telefon. Lasa deoparte toate lucrurile care te framânta sau te îngrijoreaza.
Sunt multi care tânjesc, în timp ce se afla la serviciu, dupa timpul liber petrecut acasa, si când sunt acasa, si se “relaxeaza” îsi fac griji în legatura cu problemele profesionale. Opreste-te! Priveste în jurul tau, observa ce vreme e afara, relaxeaza-te doua minute si actioneaza pentru ceea ce ti-ai propus.
Astazi e ziua potrivita!
Acum e momentul sa începi! Nu e moment mai bun în care sa te apuci sa te ocupi de schimbarile importante pe care vrei sa le faci în viata ta.
Începe de astazi si nu astepta recompense imediate. Nu te astepta sa vezi rezultatele imediat. Educa-ti inteligenta emotionala, asteapta, pentru ca mai curând decât te astepti o sa culegi roadele.
Concentreaza-te pe actiunile de astazi. Ce faci astazi? Ce încerci sa fii astazi? Raspunde pe o foaie de hârtie la aceste întrebari.
John Lennon spunea ca viata e ceea ce ti se întâmpla în timp ce esti ocupat sa faci alte planuri.
Nu lasa ani din viata ta sa treaca fara sa te bucuri din plin de fiecare clipa.
Written by Mihaela Gheorghe on November 22nd, 2009
Intr-un trib de indieni Cherokee bunicul il invata pe nepot: ” Stii, intotdeauna in viata va fi o batalie intre Lupul Negru si Lupul Alb. Lupul Negru reprezinta ura, lacomia, patima, razbunarea, supararea, mania, invidia, rautatea…. In schimb Lupul Alb semnifica armonia, linistea interioara, iubirea, compasiunea, iertarea, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti…”
Nepotul , urmarind atent explicatiile bunicului, face ochii mari si…abia auzindu-si glasul indrazneste sa il intrebe: “Si…bunicule, cine va invinge?”.
Bunicul, privindu-l adanc in ochi, ii raspunde: “Cel pe care il vei hrani mai mult”.
Cel pe care il vei hrani mai mult…
In drumul nostru prin viata hranim nu doar acesti lupi. Tot ce tinem in cadrul atentiei noastre este hranit cu energia noastra. Cum spune un principiu taoist “Acolo unde-ti este atentia, acolo iti este energia.”
Conform acestui principiu, ceea ce mentinem in atentia noastra creste, ceea ce nu, scade.
Acest principiu sta la baza multor tehnici de baza din dezvoltarea personala .
“Pastreaza visul”, mentine viziunea clara”, “tine-ti in atentie obiectivul” inseamna de fapt sa mentii in “catarea” atentiei tale o anumita tinta, hranind practic cu energia, cu seva ta, realizarea acelui tel, atingerea acelei tinte.
Pe acelasi principiu functioneaza insa nu doar ce alegem noi in mod constient ca scop, ci tot ce privim, tot ce tinem in atentie. “Ceea ce privesti, aceea hranesti…”
Unii poate ati auzit de legea atractiei. Da, e cam ca acolo, doar ca vechii intelepti taoisti spuneau ca noi hranim cu energie acea parte a realitatii pe care o privim. Desigur, universul concura la realizarea acelui tel, dar noi ne “hranim” practic si ingerii si demonii.
Dar sa vin mai aproape de “concret”:
Conform acestui principiu, ajungem sa dezvoltam in viata acele lucruri/fenomene/evenimente pe care le pastram in atentie. Facem un fel de alegere asemanatoare selectarii programelor tv si ne cheltuim timpul si energia pentru ceea ce am selectat.
Unii vad partea intunecata, altii partea stralucitoare a unei situatii, in functie de modul in care s-au obisnuit sa vada. Unii vad avantaje, altii dezavantaje, in aceeasi situatie.
Mi-amintesc o alta povestioara zen:
“Un fermier avea un cal, dar intr-o zi, acesta a fugit, astfel incat fermierul si fiul lui au inceput sa se inhame la plug.Vecinii le-au zis: ”O, ce ghinion ca v-a fugit calul!” Fermierul a raspuns simplu: ”Ghinion, noroc, cine stie?”
In saptamana urmatoare, calul s-a intors la ferma, aducand o herghelie de cai salbatici cu el. ”Ce noroc!”au exclamat vecinii, dar fermierul a raspuns: ”Noroc,ghinion – cine stie?” Apoi fiul fermierului a fost aruncat de unul dintre caii salbatici, in timp ce incerca sa-l calareasca si si-a rupt piciorul. ”Ah , ce ghinion groaznic”, i-au compatimit vecinii. Din nou, fermierul a raspuns: ”Ghinion, noroc, cine stie?”
Cateva saptamani mai tarziu, regele i-a recrutat pe toti tinerii in armata lui, ca sa-i pregateasca pentru batalie. Fiul cu piciorul rupt a fost lasat acasa. ”Ce noroc ca fiul tau nu a fost fortat sa se duca la razboi!”, au exclamat vecinii. Iar fermierul a spus: ”Noroc, ghinion – cine stie?”
De cele mai multe ori o situatie se clarifica si apare ca fiind “buna” sau “rea” dupa ce se petrece, in functie de multe elemente si alte situatii care apar in context. Si totusi, noi suntem cei care fixam dinainte acel semn de plus sau minus, acea valoare constructiva sau distructiva feliilor de viata pe care le parcurgem, ca si situatii/evenimente. Si in acest fel, fara stim, determinam evolutia acelor evenimente si situatii.
Mai mult, ceea ce pastram in atentie, se dezvolta. Noi alegem ce lup sa hranim. Noi alegem carei parti din realitate ne dedicam viata. Putem fi de partea “constructiva”, alegand sa ne hranim cu frumos, sa ne descoperim calitatile si sa ni le dezvoltam, prin ceea ce gandim, vorbim, actionam si simtim, ori putem sa ne slabim, sa ne sabotam pe noi insine – de cele mai multe ori fara stiinta – pe aceleasi cai. Ceea ce privim, aceea hranim…
Ma gandesc iar la colega mea de birou, o doamna tare draguta de felul sau si destul de saritoare, dar care de cum incepe ziua si pana se termina se plange de tot: calculatorul merge greu, iar nu avem apa in rezerva de la “Fantana”, nu a venit autobuzul, ce mizerie e pe strazi intotdeauna, niciun coleg nu coopereaza, nimeni nu mai stie nimic etc. Nu e doar un mod de gandire negativ, e un mod de a hrani o realitate. Calculatorul merge greu tot timpul, nu e nimic nou in asta. Nu mai are memorie libera suficienta. Nu e oare mai simplu sa ceri asistenta colegilor de la informatica? Aaaa, asta ar fi deja o actiune constructiva, nu? Ei, nu trebuie sa fii mare expert sa afli de ce la sfarsitul zilei colega mea este obosita si are ficatul dureros. Aproape oricine stie acum ca in acea zona se depun frustrarea, mania, furia…
Ceea ce privim, aceea hranim…
Cuvintele, actiunile, emotiile, gandurile pot sa ne construiasca ori sa ne darame. Noi le alegem, daca suntem atenti. De aceea…
Regula numarul unu e sa fim atenti la ce suntem atenti. Cu alte cuvinte, la ce lup alegem sa hranim.
Exercitiile de prezenta de care am mai povestit ne ajuta sa devenim constienti. Sa ne dam seama de ce se petrece cu noi. Si sa alegem “canalul” pe care il dorim. Desigur, pe cel constructiv, sper eu.
Eliminand tot felul de noxe, ca vestile proaste, stirile de tot felul despre distrugeri, zvonurile alarmiste, barfele, dramele iluzorii de orice fel. Bineinteles ca nu devenim inumani si insensibili. Dar in loc sa ne hranim cu “cine si ce a mai distrus”, putem alege sa contribuim la solutii, la ajutorare, la constructie.
E enorm de important sa stim pe ce se scurge fiecare dram din energia noastra, fiecare secunda din viata noastra.
In incheiere va amintesc o imagine pe care o tin in fata ochilor, atunci cand imi descopar tendinte de autosabotaj:
In filmul “The Secret” – nu fac apologia sau critica acestui film, doar imi iau ce imi e de folos din el – este o scena in care omul acela cazut din avion si facut zob, dar care a trait, conectat la aparate si doar cu puterea de a clipi si a gandi – si-a fixat o imagine: aceea a picioarelor lui mergand pe holul spitalului, apoi pe dalele de la iesire apoi pe frunze, afara. A hranit imaginea asta luni de zile, timp in care a inceput sa se vindece, sa respire fara aparat, sa se hraneasca, sa se miste si apoi sa mearga, revenind la viata normala a unui om sanatos. Aceea a ales sa faca el cu timpul in care a trait, in loc sa moara. A hranit acea imagine, ceea ce a determinat un soi de reactie in lant in corp, facand posibila vindecarea. Putea sa aleaga sa se gandeasca la moarte, la nenorocire. Dar a ales viata. Si nu una in scaun de invalid, ci una de om intreg, sanatos.
Asta va indemn sa faceti si voi, sa alegeti sa traiti, nu doar sa vietuiti, folosindu-va energia vitala pentru a va hrani, a va construi, sub toate aspectele existentei voastre!
Totul a inceput acum 3 ani, cand mi-am descoperit pasiunea pentru programare web si webdesign. Am inceput prin a-mi crea propria pagina web, apoi prin a crea pagina web a clasei. Vazand aceste lucruri realizate, mi-a placut ideea, dar nu mi-a placut realizarea si am hotarat sa ma perfectionez, sa invat in acest domeniu.
Profesoara mea de informatica m-a descoperit si am inceput sa colaboram in realizarea de proiecte pentru concursuri . Am ivatat foarte multe de la ea, mi-am dezvoltat capacitatea de a lucra cu deadline, de a fi atent la detalii si cel mai important mi-am dezvoltat capacitatea de a vrea mai multe, mi-am trezit in mine acea dorinta de mai mult, mai bine, mai eficient.
Astfel din aceasta pasiune am construit un vis: acela de a avea propria firma in domeniu, dar nu orice firma, ci una careia sa i se pronunte numele atat in tara cat si in strainatate; o firma de referinta in domeniu. Atunci era doar un vis, ceva frumos ce as fi vrut sa realizez. Insa, in timp, acest vis s-a transformat intr-o dorinta arzatoare. Dar era o dorinta si atat – nu aveam cunostinte de administrare a afacerilor, nu aveam habar asupra ceea ce presupune sa infiintezi o firma, nu cunosteam nici macar un om care sa detina o afacere, dar imi doream , imi doream extrem de mult sa am firma mea pe care sa o cresc pana la nivelul de care vorbeam mai sus. Imi doream si atat, dar imi doream cu adevarat.
Prin intermediul unui concurs am reusit sa cunosc un om de afaceri, unul caruia la un moment dat i-am spus visul meu si, spre surprinderea mea, acel om chiar m-a incurajat sa fac acest pas; mai mult decat atat, el a fost si primul meu client. Da, am spus client pentru ca dupa impulsul primit de la acesta, am strans niste bani si am infiintat propria firma – visul meu incepea sa devina realitate. Asta s-a intamplat in data de 1 august 2008, atunci au iesit actele, atunci s-a nascut EnkoSoft Company S.R.L., incepand cu acea data detineam propria afacere si puteam activa. A fost o zi magica, de trecut in calendar cu litere de-o schioapa; nu pot descrie in cuvinte ceea ce am simtit in acel moment.
Tot acest drum, de cand aveam suma de bani necesara si pana la 1 august 2008, nu a fost lipsit de impiedimente; dar in ciuda tuturor descurajarilor si a tuturor piedicilor puse, atat de prieteni sau familie cat si de sistem, nu am renuntat , nu am dat nici un pas inapoi, m-am lasat ghidat dupa un singur lucru: Visul meu!!!
Eram doar un pusti de 18 ani care visa cu ochii larg deschisi, sau poate, doar asa ma priveau cei din jur. Dar trebuie sa recunosc ca nu am fost singur in toata aceasta „calatorie” , am avut alaturi doi prieteni, care mai tarziu, dupa data de 1 august 2008, au devenit si asociati. Poate ca daca eram singur renuntam, insa am avut sustinere solida.
Probabil ca te vei intreba peste ce am avut de trecut, de as fi fost in stare sa renunt. In primul rand, familia mea nu a fost de acord, am trecut peste cuvantul lor si mi-am zis ca orice ar fi – eu merg mai departe, eu imi urmez visul, da, fara sa imi dau seama aplicam principii de dezvoltare personala si profesionala (DPP) – spun fara sa imi dau seama pentru ca pe atunci nu stiam eu cu ce se mananca DPP-ul . In al doilea rand au fost cativa asa considerati prieteni , care au vrut sa imi puna bete in roate. Mi-au spus ca sunt nebun: „Cum sa-ti faci firma!?”, „Vei plati impozit la stat etc. etc. etc.” (Ce tragedie, nu? Asta ar insemna ca nimeni sa nu-si mai faca firma. ), „Stii ca trebuie sa ai contabil si sa-l platesti?” (Dar ce, au intrat contabilii in pamant si eu nu stiam?); si tot felul de motive, tot felul de descurajari, dar eu am spus „pas” la toate pentru ca stiam un singur lucru: Am un vis, trebuie sa-l implinesc! Ambitia, determinarea si varsta mea au facut o impresie placuta in jurul meu. Al treilea rand de impedimente au fost cele legate de sistem, vesnica birocratie; in fata acestor probleme nu am putut face fata si am apelat la o firma de infiintari societati. Doamna de acolo a fost foarte draguta cu noi si a fost de-a dreptul socata cand a aflat ce varsta avem (si cei doi prieteni erau de-o varsta cu mine). Acesta doamna ne-a felicitat pentru alegerea facuta mi-a zis niste cuvinte pe care nu le voi putea uita niciodata: „Baieti, voi veti face o treaba de minune, si peste ani cand ne vom intalni, voi fi mandra ca eu v-am infiintat firma.” Cuvinte care imi sunt intiparite in minte cu litere de aur. Pe langa aceasta, ne-a oferit si un bonus; ne-a platit din buzunarul ei doua domenii de activitate, si in plus, ne-a fost un mentor in ceea ce priveste alegerile legislative pe care trebuia sa le facem si ne-a sfatuit ce este mai bun pentru noi. Da, acest om traieste in aceiasi Romanie in care majortatea afirma ca nimeni nu te ajuta, ci toti vor sa te fure. Ei bine nu e chiar asa, exista astfel de oameni. Apoi, in aceeasi Romanie, am gasit o contabila care sa ne ofere serviciile ei in mod voluntar pana cand creste firma, urmand ca dupa ce ajungem la un anumit nivel sa o platim. Ti se pare ciudat, asa e? Nu e Romania pe care tu o cunosti, nu? Depinde de unde o cunosti; exista oameni dispusi sa ajute, exista oameni care sunt dispusi sa sprijine tineri care viseaza cu ochii deschisi zi si noapte, nu te mira, chiar exista.
Un drum destul de lung si plin de impedimente a fost parcurs, dar am ajuns cu bine la data de 1 august 2008.
La cateva saptamani de la acest eveniment al vietii mele au aparut doua alte evenimente.
Primul eveniment a fost participarea la o conferinta internationla in cadrul careia am avut parte de o experienta unica. Acesta experienta mi-a demonstrat ca daca vrei ceva cu adevarat, poti – si nu doar ca poti, ci cu siguranta vei reusi. Care a fost aceasta experienta? Cu siguranta curiozitatea ta isi spune cuvantul. A fost vorba despre o sesiune de FireWalking (mers pe carbuni incinsi): un training mental de pese doua ore si apoi mersul propriu-zis. Am trecut prin foc, fara sa ma frig; am facut acesti pasi ghidat de urmatoarele cuvinte: „I want! I can! I do!” . Da, am vrut, am putut, am facut; da, mi-am depasit limitele si mi-am zis: „Sergiu, ai trecut prin foc fara sa te arzi! Ce te mai poate opri sa-ti indeplinesti visurile? Nimic! Asa e! Nimic! ” . Aceasta experienta m-a pus prima oara in contact cu DPP-ul.
Aproximativ in aceeasi perioada, am primit un apel, printr-un newsletter, de la un om care solicita ajutor tehnic in realizarea unui proiect educational pentru tineri – atat stiam la acel moment. Apel la care am raspuns cu un „da” sincer. Ajutorul consta in voluntariat. Mai tarziu, dupa ce am inceput colaborarea, am aflat ca era vorba de un proiect de dezvoltare personala si profesionala si educatie financiara pentru adolescenti. Proiectul se numeste „Avantaj la Start”, iar initiatorul, respectiv cel care a solicitat ajutor, este Luca Dezmir. Eu, personal, il respect si-l stimez pe Luca, pentru ca prin intermediul proiectului initiat de el am descoperit ceea ce inseamna dezvoltare personala si profesionala, si am inceut sa ma dezvolt; am crescut odata cu proiectul. Luca poate confirma cele spuse. ? El a aflat abia la 7 – 8 luni ce varsta am, si a fost destul de mirat. De atunci sunt alaturi de proiect si proiectul de mine, este o experienta superba; sa te poti dezvolta pe tine intr-un astfel de proiect e extraordinar, sa poti ajuta alti tineri ca si tine sa se dezvolte e magnific. Ma bucur mult ca am ales sa intru in acest proiect , am aderat la viziunea lui Luca si voi fi alaturi de el pana la capat.
Sa revenim la EnkoSoft, de la lansare si pana in momentul de fata, au fost si momente bune, si momente grele, insa am trecut peste toate; sunt perseverent, merg pana la capat, chiar daca visul meu nu e nici pe departe implinit. Ma bucur ca am facut primul pas si ma bucur ca am atras in viata mea persoane care ma sustin si care apreciaza ceea ce fac si nu una, ci suficiente cat sa-mi primesc acea doza de motivatie de a nu renunta niciodata la visul meu.
Cerul e albastru, marea e sarata, realitatea e ceea ce vad in jurul meu.
Perceptie, receptie, faptele trecute vorbesc de la sine.
De ce as incerca altceva decat am vazut la cei care fac parte din lumea in care zi de zi ma integrez, ma contopesc.
Am luat aceasta decizie pentru ca in general asa se intampla. Mi-o spune toata lumea. De ce sa fiu eu mai cu mot, altfel decat restul?
E gresit sa incerc sa schimb lumea, cum as putea sa ma revolt si sa fiu altfel cand toata lumea imi spune ca nu am cum, ca trebuie sa fiu realista.
N-o sa reusesti!!
Dintotdeauna, din copilarie mi s-a spus ca nu am cum sa reusesc, ca rolul meu prin definitie este sa ma adaptez conditiilor reale pe care nici macar eu nu le vad. A fost stabilit pentru mine, mi-au inradacinat ideea ca e important sa ma aliniez realitatii celorlalti si mi s-a pus o eticheta.
Ma intreb si te intreb daca esti de acord?
Accepti sa se presupuna ca daca faci parte dintr-un grup, sau daca interactionezi cu anumiti oameni esti la fel ca ei? Mai mult decat atat, incerci sa te scuzi, incerci sa oferi explicatii celor care te judeca si te eticheteaza in functie de propriile lor perceptii?
Preconceptiile iti urmaresc mereu viata , zi de zi, in care auzi mii de pareri care incearca sa te acapareze, sa te submineze, sa te cucereasca.
Mi s-a intamplat adesea sa fiu judecata in trecut, sa fiu etichetata . Am si cazut prada de multe ori acestor preconceptii, am ridicat bariere, mi-am umbrit singura sansele, oportunitatile si modurile de actiune.
Si ce am facut? Am renuntat la sperante, la cine eram eu, mi-am pierdut simtul valorii si visurile incercand sa ma adaptez realitatii, care conform statisticilor suna cam asa:
‘’N-o sa reusesti! ’’
Ei au dat verdictul.
Tu ce faci?
Preiei mesajul de bun si pasesti precaut, indoit si speriat in viata?
Ei continua:
“Nimeni nu poate reusi!”
‘’E gresit sa actionezi asa! ”
‘’Esti o visatoare!
” Nu va fi niciodata cum crezi si visezi!
Prejudecati! Prejudecati! Prejudecati!
Poate recunosti si tu unele din aceste situatii, in care indiferent ca esti bogata, sau saraca, grasa sau slaba, inteligenta sau nu, esti asa cum spun ei.
Indiferent ca tu singura gandesti despre tine ca nu poti face ceva sau ca altii iti spun cine si cum esti, ce poti si ce nu poti sa faci, ai tendinta sa apelezi la renuntare, sa fii afectata de judecata celorlalti si implicit sa iti afectezi singura puterea de judecata si decizie.
‘’Judecati-ma cat vreti dar pastrati-va verdictul despre voi insiva!’’
Pe ce baza faci asta? Te-ai gandit macar ca, uneori inconstient, alteori constient poti sa pierzi oportunitatea de a avea success pe un anumit plan, personal, profesional?
Iti spun eu: Nu te-ai gandit!
Te intereseaza prea mult ce vor spune ceilalti, te afecteaza, si automat iti pun piedici si ramai neschimbata, superficiala, mediocra. Vrei sa treci la un nivel superior de cunoastere de sine si a celorlalalti, a experientelor de viata? Atunci, inseamna ca nu-ti lipseste curajul de a infrunta tot ce e nou si necunoscut.
Imi place mult ce spune Merry Browne:’’ Notiunile preconcepute sunt lacate pentru poarta intelepciunii’’.
Prejudecatile te opresc sa vezi adevarul ascuns dupa aparente. Daca preferi sa iei decizii si sa-i lasi pe ceilalti sa ia decizii in privinta ta pe baza generalizarilor, daca iti place sa fii etichetata si sa-ti pui bariere doar pentru ca asa ai invatat tu, uitandu-te la multimea din jurul tau, atunci nu pot sa fac nimic pentru tine si iti meriti soarta!
Continua sa mergi pe drumul asta, in care te lasi controlata de prejudecati si vei rata multe ocazii de a cunoaste oameni deosebiti, de a imbratisa situatii si experiente. Nu te lasa afectata de comportamentul grupului din care faci parte, nu uita de simtul valorii de sine. Fii sincera cu tine! Fii buna si generoasa cu tine!
Asta vrei?
Poate la un momendat parerea unui grup nu este cea mai potrivita, poate societatea te invata uneori anumite lucruri doar pentru a putea avea control asupra atitudinii tale si a te determina sa actionezi asa cum vor ei.
Si pentru a avea o imagine clara asupra acestor situatii iti spun astazi cateva lucruri despre ce inseamna prejudecatile si in ce fel ne afecteaza ele viata, mai ales ce putem face pentru a le inlatura.
Simti antipatie fata de anumite persone inainte sa ai ocazia sa le descoperi singura, pareri preconcepute in legatura cu diverse situatii din viata ta, refuzarea unor evenimente, persoane inainte ca faptele sa fie relevate.
De ce faci asta?
Hai sa vedem.
Gandeste-te la situatiile in care ai ajuns la o concluzie, ti-ai format o parere despre o persoana care face parte dintr-un anumit grup, sau o anumita problema inainte sa treaca prin propriile tale filtre de perceptie.
Ai auzit tu mici parti de adevar despre o persoana sau despre o situatie si ai presupus ca acesta e adevarul fara sa mai verifici logic ipotezele.
Stereotipuri, generalizari!
Ar trebui sa schimb cine sunt, ce spun din cauza ta?? Ar trebui sa te gandesti mai bine, de 100 de ori inainte sa ajungi sa arunci la gunoi cea ce crezi despre tine, despre viata.
Stiu asta e tendinta, lumea poate fi un loc confuz, e mai simplu sa cataloghezi, e mai simplu sa judeci pe baza a ceea ce spun ceilalti.
“A gandi e atat de greu incat cei mai multi judeca.”
Fii deschisa noilor idei. Renunta la afirmatii de genul:
‘’Nu pot sa fiu cineva!’’
‘’Nu pot sa fac asta pentru ca oamenii ma vor judeca!’’
‘’Nu pot sa ma port asa pentru ca asta ar insemna sa anulez parerile lor.
Cine zice?
Lumea….
Tu stii atat cat ti-a fost descris.
Tu cunosti viata povestita de ei. Atat.
Eu vin si-ti spun altceva:
Pe cine asculti acum?
Te-am confuzat , nu-i asa?
Cu asta se ocupa parintii, bunicii, profesorii, politicienii, iubitii….cu spalarea creierului tau.
Stop!!!!
E timpul tau! E viata ta! E sansa ta! E visul tau!
Nu le permite sa-ti omoare speranta, entuziasmul, curajul, viata din tine cu prejudecati!
Eu nu te voi judeca dupa situatia ta sociala, dupa greselile pe care le-ai facut.
Da, au fost momente in viata ta cand ai actionat intr-un anumit fel dar nu-i lasa pe ceilalti sa iti spuna cine esti, pentru ca ei privesc suprafata.
Poti sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ca ai dreptul sa ma judeci?
Gresit! Gresit! Gresit!
Greselile nu sunt greseli, sunt doar experiente, asta sa le spui cand mai vin la tine cu sfaturi intelepte. Ne-am inteles?
Cunoaste viata adevarata, traieste precum gandesti si simti.
De multe ori avem impresia ca e nevoie sa ne schimbam comportamentul fiindca ei stiu mai bine, doar au trecut prin viata.
Ce-i cu pretentia asta absurda?
Cum sa stie ceilalti ce-i mai bine pentru tine?!!
Trezeste-te!! Alege! Traieste!!
De ce esti judecat daca gresesti si de ce nu esti aplaudat cand ai succes?
E natural sa faci lucrurile bine si e gresit sa gresesti, ca sa zic asa…
De ce nu te aplauda, de ce nu te strang in brate cand ai succes?
De ce nu te iubesc si te incurajeaza cand gresesti?
De ce te mustra, de ce te umilesc?!
Oamenii in care am crezut, pe care i-am respectat mi-au spus ca nu valorez mult, ca nu stiu mult si ca n-o sa realizez nimic. Ce crezi ca s-a intamplat?
S-a intamplat ca am ajuns sa cred exact ce mi-au inoculat ei.
Asta e cel mai mare pacat. Si e pacatul lor..
Sunt prea multi cei care stiu totul despre tine, care vor sa te schimbe, care “iti vor binele”.
Nu poti sa-i lasi sa determine cine esti.
Nu poti sa-i lasi sa te judece privind la suprafata, privind ce greseli ai facut.
De unde stiu ei, cum vreau sa iubesc, ce e in inima mea?
Sterge acum tot ce ti s-a spus!
Esti minunata! Esti frumoasa! Meriti absolut totul si la fel si cei din jurul tau!
‘’Putini sunt oamenii care vad cu ochii si judeca cu mintea’’-Albert Einstein
Hai sa provocam prejudecatile si sa ne punem intrebari inainte de a imbratisa anumite situatii, anumiti oameni.
Detaseaza-te de limitari, indrazneste sa fii cine esti si priveste cu deschidere tot ce e nou si diferit in viata ta!
Pune-ti urmatoarele intrebari despre tine, despre cei cu care intri in contact, despre situatiile cu care te intalnesti si incepe sa creezi o lista pentru a-ti provoca propriile tale valori si puncte de vedere.
Intrebari ajutatatoare:
‘’Este adevarat?’’
‘’Stiu toate detaliile despre aceasta situatie, am dovezi, fapte care atesta ipoteza pe care mi-am creat-o?’’
‘’Nu cumva generalizez?’’
‘’Ma focusez pe unul sau doua aspecte negative in loc sa am in vedere intreaga imagine a situatiei?’’
‘’Pun o eticheta asupra acestui grup, persoana, situatie nedreapta?’’
Verifica de “n” ori informatia, situatia, experienta pana sa iei o decizie care ti-ar putea afecta viata. Verifica daca e a ta, daca rezoneaza cu cea care esti.
Incaraca-ti gandurile cu energie pozitiva in fiecares ecunda. Permite-ti sa gandesti abundent si vei atrage succesul si sarbatoarea in viata ta.
Vrei sa invingi?
Fa primul pas alaturi de mine: rastoarna credintele si crede cu incredere ca cea ce crezi si simti iti este indeajuns ca sa cuceresti inima lui, stelele si luna.
Si nu uita ca: ‘’Prejudecata este copilul ignorantei’’- William Hazlitt
“Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oamenii. Baiatul a umblat patruzeci de zile prin desert pina a ajuns la un frumos castel, in virful unui munte. Acolo traia inteleptul pe care il cauta.
Insa in loc sa intilneasca un sfint, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vinzoleala extraordinara: era un du-te vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra cinta melodii suave, si mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii, inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte doua ore pina sa-i vina si lui rindul.
Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa-i explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.
- Dar pina atunci, vreau sa te rog ceva, a completat inteleptul, dind baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn. Cit mergi, poarta aceasta lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.
Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa doua ore, s-a prezentat iar in fata inteleptului.
- Vasazica, incepu inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului gradinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?
Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn pe care i le incredintase inteleptul.
- Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om daca nu-i cunosti casa.
Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observind toate operele de arta care atirnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta fusese asezata la locul ei. Intors la intelept, ii relata amanuntit tot ce vazuse.
- Dar unde sint cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat? a intrebat inteleptul.
Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.
- Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse inteleptul inteleptilor. Taina Fericirii sta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.”
(Paulo Coleho – Alchimistul)
In trecerea noastra prin viata, a fi deschis la nemarginire, la inspiratie, la creatie, la frumuseti, iar in acelasi timp a fi cu picioarele pe pamant, cu acea doza de pragmatism necesara activitatilor cotidiene, iata o mare provocare.
De cele mai multe ori, balanta inclina spre unul din talere, si ne trezim fie doar prea visatori, cu multe proiecte frumoase in cap, cu multa hrana sufleteasca adunata din frumusetile vietii, dar fara a avea cu ce sa achitam facturile…
Ori invers, adanciti in atata lucru si in atatea lucruri, spre a atinge teluri care tin de “sa am”, “sa realizez”, “sa obtin”, incat uitam sa ne bucuram, pur si simplu de linste si frumos.
Cum i se pare unui om de afaceri, cu agenda incarcata si impartita pe ore si jumatati sau chiar sferturi de ora, sa stea pe o banca in parc, privind la pomi si flori, vreo cinci minute? Poate o pierdere de timp sau, dimpotriva, usurare si prilej de limpezit mintea.
Ei, intre aceste talere, e de dorit sa ne apropiem cat mai mult de zona de echilibru.
Si prin aceasta, sa intram din nou in acea zona a Prezentei, de care vorbeam in articolele seriei “Exercitii de prezenta”. In zona in care se atinge usor starea de bine.
Ca sa putem gusta din toate, in mod cat mai echilibrat, sa fim atat buni organizatori, prezenti si atenti la ce ni se intampla, cu mintea limpede, cat si creativi, putand sa sondam zone noi, poate neexplorate, avem nevoie de “de toate”.
Si de ratiune si de simtire…
Aici putem vorbi de nivele diferite de abordare a aceleiasi situatii. De perspective de pe nivele diferite.
Pentru asta, e important sa stim in ce “loc” ne aflam, ca punct de vedere. Aceeasi situatie poate parea “altfel”…
De pilda, suntem pe banca in parc. E duminica dimineata si ne permitem putin timp liber. Poate jumatate de ora. Citim o carte ori ascultam muzica, vorbim cu un prieten/ o prietena.
Situatia este:
1. Asa cum este, al nivelul “primar” al perceptiei. Vedem si simtim lumina soarelui, caldura, prospetimea aerului, trecatorii, persoana de langa noi, cuvintele acesteia.
2. Asa cum este dincolo de ceea ce pare a fi. Lumina si caldura ne dau fiori de bine, avem langa noi o persoana care ne place din n motive, fara legatura cu ce ne spune ea acum, admiram o preche pe strada si banuim o frumoasa relatie de cuplu. Caldura acestei zile ne evoca o alta zi, in care ne-am simtit bine pentru ca…
3. Asa cum este povestea ei: Cartea pe care o citesc sau muzica ascultata imi trezesc anumite trairi, ma poarta intr-o lume a visarii. Poate cel/cea care imi vorbeste are un rol in viata mea, sau ar putea avea unul, iata, il fauresc acum cu mintea… Poate imi gasesc in toate clipele astea de relaxare o liniste, o pace launtrica, din care ma pot hrani si acum si mai tarziu, cand voi avea nevoie sa actionez din centrul zonei mele de calm si liniste.
4. Asa cum este, perfecta. Lumea este o minunata gradina, in care totul are un rost, si iata, in aceasta zi, totul e miscare, forta, viata, energie, lumina…
Cu fiecare nivel de abordare a unei situatii, a unei trairi chiar, putem schimba instant rezultatul procesarii informatiei noastre, a ceea ce credem ca e acolo. Putem sa fim hraniti sufleteste de ce traim stand pe banca, si in acelasi timp sa vedem cum cineva si-a scapat cheile din buzunar, pe iarba, nu a auzit zgomotul si n-a bagat de seama. Putem atentiona persoana si in acelasi timp ne pastram starea receptiva pentru ceea ce simtim, ca “bine” si relaxare.
In timp, invatam sa ne mentinem in starea de atentie si sa avem si picaturile de ulei in lingurita precum si bucuria cu care ne-am hranit intr-o zi. Asta se poate exersa foarte bine antrenandu-ne in exercitiile de prezenta pe care le-am amintit in zilele trecute.
E deja vara, cald, frumos, vine vacanta! Va doresc sa va bucurati de fiecare clipa, sa stoarceti pur si simplu din ea toata bucuria pe care sunteti in stare sa o absorbiti! Si fie sa fiti in stare de cat mai multa hranire cu frumos!
Pasiti in Frumusete!
Cum am invatat sa vizualizez – partea a III- a Meditatia
Ce este meditatia? conform DEX ’98, meditatia este…
MEDITÁTIE, meditatii, s.f. 1. Reflectare, cugetare adanca; meditare, reflectie. 2. Specie a genului liric, cuprinzand reflectii despre conditia umana. 3. Pregatire a lectiilor, a examenelor cu un meditator; lectie particulara data de un meditator; preparator (3). ? (Sala de) meditatie = sala intr-un internat unde elevii isi pregatesc lectiile. ? Perioada de timp, in afara orelor de curs, in care elevii (dintr-un internat) isi pregatesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.
Pentru ce ma poate ajuta meditatia?
Te ajuta sa vezi un obiect sau altceva in profunzime si astfel sa intelegi mult mai bine ce anume reprezinta.
In cazul meu, am ales acest termen pentru cugetarea adanca asupra unui lucru sau altul. Folosesc un tip special, personal, de meditatie, pentru a pregati vizualizarea si pentru a explora proprietatile obiectelor. Desi termenul ar parea poate inrudit cu melancolia, ca iesit din poeziile lui Eminescu, in cazul meu nu se aplica. Este un mod special de a gandi, folosind deopotriva puterea de vizualizare, analiza si sinteza. In plus, aplic meditatia numai in cazul obiectelor concrete.
Orice poate fi obiect al meditatiei pentru mine: corpul meu, o alta fiinta vie, sau orice alt obiect. Pentru meditatie, nu stau intr-un colt la lumanare, desi ar fi interesant. Am la indemana hartie si creion, pentru a-mi scrie si desena planul de idei, si gandurile care imi vin. Imediat ce am captat un gand, el ajunge pe hartie, sau mai recent, in laptop. Am un caiet pe care il folosesc numai pentru explorarea gandurilor, intrebari si idei. Folosesc strict cunostintele pe care le au, si nu fac presupuneri pe care sa le iau de bune. De exemplu, daca meditez asupra unei molecule, nu ma gandesc deloc la sfere colorate si lucioase prinse cu bare, fiindca atomii singuri nu au nici luciu, nici culoare, si structura lor nu e asa simpla.
Meditatia, asa cum o practic eu, este axata pe urmatoarele axe: structura, functii, dinamica si istoric.
Am ales pentru articolul asta un exemplu foarte drag mie: arborele. Fiind ecolog, adesea am meditat la arbori si alte fiinte. Ce anume vad eu la arbore prin meditatie? Meditatia compenseaza limitarea simturilor. Am ales exemplul cu arborele si din alt motiv: exista un test psihologic numit testul arborelui, si am invatat multe despre felul in care alti oameni isi imagineaza un arbore.
Structura
Un lucru pe care l-am vazut la majoritatea oamenilor, care trebuie sa isi reprezinte un copac, este ca ei deseneaza numai partea de sus, care se vede. Dar daca meditezi la el ca fiinta vie, va trebui sa ii vezi si radacinile. Inca ceva, un motiv pentru a privi arborele in mod dinamic: copacul poate fi infrunzit sau desfrunzit, depinzand de specie si perioada anului. Poate avea muguri, frunze, flori sau fructe. Meditez si la structura sa interna: la celule, tesuturi, organite celulare, pana la nivel de atomi. Structura unui arbore nu este ceva static, ci el se innoieste permanent prin schimb de nutrienti si gaze cu exteriorul, deci pana la urma nu exista o granita de la ce este si nu este un arbore. De pilda, tu sufli o molecula de dioxid de carbon, care mai apoi va face parte integranta dintr-un brad sau altceva.
Functii
Unul din cele mai interesante procese la care poti medita este respiratia celulara, de asemenea si fotosinteza, dar te poti gandi pur si simplu la viata acelui arbore.
Dinamica
Gandeste-te la drumul unui arbore de la graunciorul de polen, la samanta, puiet si apoi arborele propriu-zis; la primii muguri, florile sale, caderea frunzelor.
Voi mai veni cu exemple pentru meditatie, si cum se leaga ea de vizualizare.
“Cand imi ingustez viziunea catre un ideal pe care mintea mea l-a creat, viata rareori il implineste. Dar cand imi extind viziunea pentru a observa pur si simplu ce imi ofera viata, descopar ca sunt inconjurat de o abundenta de dragoste si suport. Totusi putem observa in mod repetat mecanica unei minti care e rareori satisfacuta cu ce are in acest moment, pentru ca mereu tanjeste dupa vreun ideal pe care l-a fabricat. Putem fi martori cum ochii scaneaza realitatea cautand ce vor ei, nereusind sa vada ceea ce li se ofera. Asemenea constienta este primul pas in a ne invata pe noi insine sa ne deschidem cu adevarat catre darurile pe care ni li le ofera Universul.”
(Gregg Krech – Naikan)
Cand am citit prima oara, “Naikan”,cartea lui Gregg Krech, tocmai invatam din mers ce povestea el.
Naikan este un cuvant japonez care inseamna “privire inauntru” ori introspectie. O traducere mai poetica ar fi ” a se privi pe sine cu ochii mintii”. Este o metoda de autoreflectie care ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine, relatiile noastre si natura fundamentala a existentei umane.
Naikan a fost dezvoltat de Yoshimoto Shin, un membru al gruparii budiste Jodo Shinshu din Japonia.
Prin continutul sau, Naikan este o arta a reflectiei interioare, cultivand recunostinta.
Naikan e “a privi inauntru”, iar opusul sau, Gaikan, inseamna a “privi in afara”. Practic, metoda ne aduce pe noi in centrul atentiei noastre, cautand sa ne puna sub ochi darurile oferite de univers, de viata, si facandu-ne sa abandonam un mod de a vedea prin care ne cultivam insatisfactia.
Mai concret, traind pe baza principiului Naikan, putem sa ne refacem o stare de bine, de implinire, vazand cat de multe ne ofera viata si oprind nemultumirile departe de pragul existentei noastre. Mai mult, recunostinta traita ca stare de spirit atrage practic abundenta in viata noastra, ca si cum ai deschide o usa catre uriasele rezervoare de Bine ale universului.
Lucurile simple sunt nevazute si considerate ca de la sine intelese. Gregg Krech chiar povestea ca a fost in izbit de acest mod de a vedea lucrurile cand a trecut pe langa moarte, fiind gata sa se inece. Cand a putut respira prima gura de aer dupa ce vazuse moartea cu ochii, a inteles dintr-o data ce important e aerul, cat de minunat functioneaza corpul uman, sistemul respirator, si tot ce face ca el sa poata respira din nou.
Aceste “lucruri simple” sunt cele pe care le pretuim cand nu le mai avem. Un accident poate sa ne lase o vreme imobilizati la pat si ne dam seama cat de minunate sunt picioarele noastre, cele care ne poarta peste tot…
Oprirea apei in teava de apa calda sau apa rece – ori amandoua, uneori – ne aduce brusc in situatia de a pretui apa care “curge din perete”…
Lucrez intr-un birou cu mai multe colege. Una din ele e o bomba cu efect… nu, nu intarziat, ci permanenet. Puteti sa va imaginati o bomba care explodeaza din cinci in cinci minute? Face buuum! si dupa aia se reface si o ia de la capat?
Pentru colega mea nimic nu merge, de dimineata pana seara. Calculatorul “crapa” - saracul, e “baiat bun”, dar cu prea multe aplicatii deschise simultan nu mai intelege nimic – imprimanta e prea veche, prea scartaie, prea nu e una sau alta… Asa o bomba, va spun eu, toaca nervii marunt-marunt pana nu mai aveti nici unul. Oare e de mirare ca lucrurile chiar nu merg, cand colega mea lucreaza permanent in tensiune si oboseala nervoasa?
Exista chiar si aici un avantaj: un astfel de om te ajuta mult mai repede sa vezi o multime de avanataje in care te scalzi: ai un calculator care functioneaza. Tie iti iese pagina tipatira la imprimanta. La tine a mers “bacnomatul” de cafea, cum zicem noi… Ei, nu e nevoie sa fie mereu asa, cineva care sa iti arate “subliniat cu markerul” ce daruri ai tu. Cel mai bine e sa observi tu singur. Asta e Naikan, o introspectie, o meditatie, o “vedere inaiuntru”, cum spuneam mai sus.
O sa va spun si cum a fost cand a functionat Naikan, aplicat intr-o zi cand aveam de ajutat pe cineva sa rezolve o situatie contra cronometru.
Ma rugase o doamna sa o ajut cu niste poze. Dintr-un film, trebuia developata si scoasa o poza si dusa la o revista. Urma sa se publice un articol despre fundatia pe care acea doamna o sustinea “trup si suflet’. Trebuia rezolvat pana la ora 14, altfel se pierdea sansa publicarii articolului.
Am incercat developarea unei singure poze acolo unde imi sugerase doamna respectiva, dar studentii nu lucrau decat pe a doua zi. Am zis ca nu-i nimic, incerc in alta parte. Nu m-am infuriat sau intristat. Am multumit si am dat sa plec. Tanarul cu care vorbisem s-a gandit un pic si mi-a sugerat o firma in apropiere. Am ajuns si acolo. Da, ei puteau face lucrarea, dar trebuia sa astept ceva timp… Am luat loc si am citit din carte. Naikan. Gregg Krech tocmai spunea niste versuri superbe unui servetel de hartie, laudand padurile, copacii, multmind naturii pentru tot.
Am primit poza gata si asa cum spune “Naikan”, am tinut sa transmit multumirile mele nu doar persoanei careia am platit, ci si celui care lucrase efectiv poza mea, un om aflat in alta incapere, cu care nu se intra in contact. Pot sa va spun ca a fost uimit si incantat. Ce mult a facut un “multumesc”. Lui, acolo, in camaruta, nimeni nu-i multumea, direct.
Mai aveam putin timp. Am luat-o spre metrou, cand… Apare in cale un fost coleg. Soferul firmei unde lucrasem. Ne salutam si ma intreaba unde merg. “Spre Baneasa, spre aeroport”, zic eu. “Ok, te duc o parte din drum”. El avea de obicei drum in sens opus! Am facut in mai putin de un sfert de ora un drum de o ora si ceva. Parca se maturase strada de masini… Am multmit si colegului si masinilor care s-au dat la o parte… In statia de autobuz in care m-a lasat am stat mai putin de un minut. A venit iute o masina si cum am mers spre iesirea din Bucuresti, cu putini calatori la acea ora, soferul a ales sa ne intrebe si sa nu mai faca toate opririle. Ca sa scurtez, va spun ca am ajuns la biroul unde trebuia sa predau poza la ora 14 fara zece minute. La timp pentru ca cei de la receptie sa o poate trimite prin cineva la redactie, la etaj… Noroc ca nu intrase doamna de la receptie in pauza de masa intre 13:30 si 14:30. Amanase pana dupa ora 14…
Toate s-au legat perfect. Cand am ales sa vad ce de lucruri si oameni ma ajuta, in drumul meu s-a facut loc si timp ca sa duc la bun sfarsit “misiunea” asumata. Tot timpul am privit insiruriea de evenimente cu recunostinta.
Poate veti primi si voi o privire bucuroasa, un zambet chiar surprins si cu siguranta veti avea o stare de buna dispozitie cand veti multumi direct cuiva care va ajuta intr-un fel pe care nu il observaserati mai inainte. Veti vedea cat de mult schimba atmosfera un “multumesc” insotit poate si de o apreciere. Veti vedea cum se schimba si oamenii si derularea evenimentelor din viata voastra.
Eu multumesc acum celor ce sustin acest proiect “Avantaj la start”, celor care pun pe site articolele si celor care citesc. Va multumesc direct, desi nu va vad, dar va stiu acolo, dincolo de ecrane. Intr-un fel, timpul petrecut impreuna e o picatura care duce la o schimbare mult mai mare decat ne putem imagina acum.
Multumesc!
Multi ar putea sa ne intrebe ce ne-a apucat (pe noi, echipa) sa mai pornim o initiativa de acest gen, dupa ce suntem atat de prinsi in proiectul AVANTAJ LA START.
Chiar nu stiu. Daca preferati, am avut o intuitie, o “chemare”, un imbold interior. Cel putin mie mi se parea ca proiectul, doar in varianta offline nu e complet. Si unde altundeva as fi putut sa-l extind decat in online?
Asa a aparut Avantaj la start Online. Daca stau bine si ma gandesc, poate ar fi trebuit ca acest proiect sa debuteze in online, pentru ca tinerii din ziua de azi sunt legati cu lanturi grele de computere. Este un mediu care e atat de bine infipt in viata lor incat nu l-ai putea “eradica” niciodata.
Conceptul AS Online este o idee “furata” de la empower.ro Are aceiasi structura, aceiasi idee conducatoare: de a alcatui o echipa de autori care au ceva de spus in domeniul dezvoltarii personale pentru adolescenti si tineri, echipa care sa furnizeze cel putin o data pe zi cate un articol. Temele sunt la fel de diferite ca si preocuparile tinerilor:
bani
cariera
dragoste
prietenie
ecologie
relatiile cu parintii si profesorii
probleme specifice (droguri, sarcina nedorita…)
…si ce mai spuneti voi ca va intereseaza
Continutul articolelor vine din partea unor oameni care au tangenta cu tinerii si care le inteleg preocuparile si nevoile specifice.
Adevar adevarat: autorii sunt oameni maturi, cu o anumita experienta de viata. Ei nu sunt prietenii sau colegii tai, de la care obisnuiesti sa imprumuti idei si preocupari.
Tocmai aici e diferenta si propunerea noastra: incearca sa fii deschis la viziunea si modul in care privim noi viata iar noi vom incerca sa fim sensibili la preocuparile si nevoile tale. Sunt sigur ca aceasta combinatie iti va aduce numai beneficii.
In momentul in care vei citi aceste articole, e impotant sa intelegi ca noi propunem puncte de vedere. In nici un caz nu suntem profesori sau parinti, care sa iti spuna ce si cum sa faci. Din aceasta perspectiva e important sa citesti si sa tragi concluzii in conformitate cu modul tau de gandire si ceea ce vrei de la viata.
Important este sa te gandesti la ceea ce iti propunem.
In acel moment, in care mintea ta accepta si alte puncte de vedere decat cele ale prietenilor de varsta ta, de la noi, persoane care nu reprezinta pentru tine o autoritate (decat in masura in care doresti acest lucru), se intampla un lucru ciudat: iti dai seama ca lumea nu este doar asa cum o percepi ci poate fi altfel. Nu trebuie sa fie in modul in care o vedem noi. Nici nu dorim asta, sa inghesuim realitatea ta in cutia realitatii noastre. Vrem doar sa te facem sa gandesti.
Atunci vei deveni exact ce esti dar nu iti dai seama inca: o persoana cu discernamant, care are dreptul si datoria sa aleaga intre diferite variante de interpretare a realitatii, sa se decida cum vrea sa fie lumea in care traieste si… sa traiasca in ea.
Pentru ca aici este una din cheile succesului in viata: viata e asa cum decizi tu sa o vezi: daca vezi in jur rautate si minciuna, ai dreptate. Daca vezi bunatate si generozitate, ai dreptate. Daca vezi luptaincorecta si concurenta acerba, ai dreptate.
Eu iti propun sa vezi altceva: sa vezi lumea asa cum ti-o doresti. Ghandi ne spune:
Be the change you want to see in the world.
Declara-ti visul, cauta sa ti-l indeplinesti si lumea se va transforma in concordanta cu ceea ce iti doresti. Noi o sa incercam sa te ajutam in drumul tau.
Nu, nu vorbim de piesa de teatru TV, regizata de Florian Pittis, dupa “City Sugar” a lui Stephen Poliakoff.
Intrebarea e chiar asta : Cum se chemau cei patru Beatles?
O intrebare pusa astazi, in birou, in timp ce vorbeam cu o tanara colega. In mod sincer, imi spunea ca “il stie pe Paul MacCartney”, dar nu prea stie de unde “il stie”…
Nu, nu e vorba de un caz de “incultura”. Colega mea gusta muzica buna, citeste mult, merge la teatru…
Mi-am dat seama ca se-ntampla altceva. Mi-am dat seama ca nu-mi amintesc de cand nu am mai auzit si n-am vazut pe Beatles. Cel putin, in emisiunile noastre, pe posturi romanesti. Nu ca m-as uita mult la televizor, dar uneori mai caut si mai prind ceva interesant.
Au disparut modelele. Beatles-ii au fost un model al unei generatii intregi, si al multora din alte generatii dupa aceea. Au inspirat oameni din lumea intreaga. Ce anume a facut asta? O muzica anume, desigur. Un ritm alert, un “beat” care a aprins inimile tinerilor nascuti imediat dupa la doilea razboi mondial. O sete de libertate, o naturalete si un cantec liber al dragostei, al tineretii. Un nonconformism elegant, nu anarhic, placut, tonic, nu periculos (desi poate mamele tinerilor fani ingramaditi sa-i vada n-ar fi de aceeasi parere).
Acesti tineri au fost indragiti de fanii care i-au ales ca model. Au fost urmati si copiati, iubiti si dupa ce, ca “Beatles”, ca formatie “activa”, n-au mai existat.
Desigur, meritul cel mai de seama e-al lor. De necontestat. Dar urmeaza si meritul fanilor.
Care au gasit in acesti tineri simboluri ale unei generatii, apoi ale alteia, ale alteia…
Cum au fost alese si recunoscute aceste simboluri? Prin ceea ce vibra si rezona in acesti tineri fani.
Care i-au ales drept model.
E important sa ne gasim modele.
Acestea ne sustin si ne hranesc motivational atunci cand pornim intr-o incercare, intr-un proiect, cand avem nevoie de orientare.
De multe ori, cand suntem gata sa ne urnim corabia, parca n-avem vant in panze. Si nici busola, nici macar echipaj… Ei, bine ca avem corabie. Adica dorinta de a porni intr-un proiect, in a face acel ceva ce ne-am propus… Si daca e asa, e bine. Dar nu stim naviga, nici n-avem harti… Cum sa facem?
Eiiii… avem poate internet. Si carti. Si filme documentare. Si poate niste prieteni. Ne informam si aflam cine a mai facut ce dorim noi sa realizam. Cum a facut-o? Care au fost pasii? Din eventualele erori, ce a-nvatat? Dar realizarile, ce i-au adus? Ne urmarim pas cu pas modelul.
Pentru a fi insa “pe val”, e important
Sa alegem modelul cel mai potrivit.
(Ori modelele, caci s-ar putea sa ne hotaram mai greu, si pastram o “echipa” intreaga.)
Aici, e important sa ne ascultam inima. Care stie, draga de ea, care ii e cel mai apropiat model, care e cel mai bun exemplu. Daca ne ghidam dupa cum simtim noi, nu dupa cum ne vor incanta si “vraji” altii, putem scapa de cantecul sirenelor, si vom invata
Sa evitam kitsch-urile
Imi place muzica si merg din cand in cand in cluburi. Aleg insa cu grija doar ce-mi place. Chiar daca e anuntata o formatie la moda, daca nu mi-e potrivita inimii mele, caut alta varianta. E usor sa te lasi dus de val si sa mergi acolo unde merg mai multi prieteni, pentru ca e la moda un anume band sau artist. Dar aduce oare ceva constructiv? Hranitor? Placut inimii?
Desigur, Beatles-ii n-au fost doar “o moda”, ci un fenomen… Ofereau muzica si nu doar atat. Simboluri de o anume calitate.
Daca veti urmari tinuta lor pe youtube, de pilda, veti gasi destule imagini in care ei cantau stand lejer, pe scaun, fara prea multa miscare scenica. Nu aveau costume sclipitoare. Nu aveau multe surprize coregrafice si trupe de dans in spate. Asta nu inseamna ca nu sunt valoroase si aceste elemente intr-un spectacol, dar nu ele dau esenta, ele doar imbunatatesc, accentueaza ceva care are deja o calitate.
Alegerea modelelor, ca orice alegere, e personala si e important sa o facem pentru noi, nu pentru a fi “in trend”. Depinde de ce vrem sa realizam.
Modelele ne vor ghida in multe: de la aspect, tinuta, conversatie, relatii, pana la pasii pe care ii parcurgem in implinirea unui obiectiv.
Pentru a avea cat mai usor trasata calea, de mare folos ne e sa avem si tovarasi de drum. Sa ne inconjuram de cei care impartasesc aceeasi idealuri ca si ale noastre. Si atunci e important
Sa cunoastem modelele altora.
“Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”…
Cam asa e si cu modelele. Nu ma refer doar la gusturi si preferinte muzicale.
Modelele spun multe despre cum e omul. Daca urmezi exempul Nadiei, de pilda (oooo, sper ca se mai stie cine-i Nadia),voi sti ca esti preseverent si ca indraznesti ce altii inca n-au facut. Ca tinzi spre nota 10. Daca model iti e o persoana care are succes doar fiindca arata foarte bine, s-ar putea sa te vad mai rar, fiindca stiu ca look-ul este temporar, dar perseverenta si indrazneala”produc” pe durata lunga…
Toate aceste alegeri ne vor invata
Sa ne cunoastem pe noi insine.
Alegerea unui model se face, cum am spus, ascultandu-ne inima. In timp ce urmam pasii si exemplul celui ales ca model, descoperim de fapt ce ne-a ghidat alegerea. Ce recunoastem “comun” la noi si la model.
Sunt de fapt calitati pe care fie le avem, si nu le banuiam a fi in noi, fie le dobandim in procesul nostru evolutiv bazat pe acel exemplu. Sunt dorinte si idei care se nasc in interactiunea nostra cu acel model.
Sunt valorile noastre, care evolueaza in timp.
Uneori putem descoperi ca am fost chiar mai buni intr-o anume actiune, caci avem propria inteligenta si variante noi apar din imaginatia noastra.
Si inca ceva, foarte important:
Sa folosim puterea modelului.
Cand ne ghidam dupa un model, ne e mai usor sa facem pasii. Stim ca el/ea a juns acolo unde vrem si noi sa ajungem. Acest “daca un singur om a reusit, si eu pot reusi” este chiar un model care ne sustine cand ezitam…Ne gasim in aceasta entuziasmul si increderea, ne sprijinim pe o realizare facuta mai inainte si parca avem acum si harta, si echipaj, si vant in panze.
Avem model de actiune, model de realizare a telului, plus curajul celui care stie ca “se poate”.
Ei, si acuma, bomba de final!
Dupa ce facem toate cele de mai sus, capatm incredere in noi insine si vedem ca putem realiza ce ne propunem, ca nu e “chiar asa de imposibil”, observam ca avem anume calitati care aduc la implinire telul, si incepem sa capatam elan, si chiar viteza…
Atunci vine o vreme cand nu ne mai tinem doar dupa modele. Descoperim in noi insine puterea si imaginatia, elanul si talentul creator. Ne dam drumul aripilor si vedem ca “aerul ne tine”.
Atunci e momentul sa ne desprindem si
Sa renuntam la modele.
Nu la toate, caci ne schimbam, in viata, multe: dorinte, idealuri, valori…
Dar nu mai suntem dependenti, ca la-nceput, de ele. Poate ca, in timp, vom fi si noi printre cei care fac lucururi ce altora li se par deosebite. Si poate vom fi noi modele pentru altii.
Pana atunci, avem drum de strabatut. Va invit sa va gasiti modele care va ajuta sa cresteti, care va construiesc. Daca le aveti deja, urmariti daca sunt cele care va incanta inima si cautati sa dezvoltati “relatia” cu ele, notand performantele pe care le atingeti urmand exemplul lor. Si nu in ultimul rand, observati cat de mult modifica in bine starea voastra si a celor din jur felul in care voi urmati aceste exemple.
Poate ca veti descoperi asa ca multi va sunt alaturi, ca aveti noi prieteni si ca va bucurati cu totii mai mult de viata. Asa cum faceau cei patru Beatles…
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici…
(Rapsodii de primavara – George Toparceanu)
Cred ca nu e om sa nu simta, primavara, forta cu care totul infloreste, se umple de viata si da pe dinafara de atata energie.
Primavara merg mai mult pe jos si ma bucur de frumusetile noi care ne incanta si ne umplu de bucurie.
Intr-o zi de duminica, acum cativa ani, am mers o alee cu pomi infloriti si ma incantam de parfumul delicat al florilor albe cu aripi de fulturi, cand am ramas pe loc, privind uimita la o minune: langa o bancuta, o mamica isi tinea de manute baietelul, care facea poate primii pasi din viata lui. Asa am vrut eu sa ma cred atunci: martora primilor pasi. Cu varful rotunjit al ghetutei albastre, piciorusul acestei jucarii vii pipaia asfaltul, apoi, cand simtea ca poate sa incerce, micutul se lasa pe el, cu burtica impinsa inainte, ca si cum asa ar fi inaintat, cu burtica…. Clatinandu-se pe piciorusele indoite, se lasa pe mana mamei, care il ghida cu rabdare si dragoste. Mama radea si il incuraja, desi mersul era mai mult un luat pe sus…
Tot intr-o primavara am fost cu niste prieteni in Gradina Botanica din Bucuresti. Fetita lor, de vreun an jumate – doi, intr-o salopetica alba impecabila, a fost enorm de fericita sa poata alerga pe alei “pe unde nu trece masina”. Libera, alerga si poc! Buf! In patru labe sau in fund. Praful se alesese – ba nu, se lipise – de albul pufos al hainutelor, dar nimeni nu se suparase. Parintii fetitei o incurajau sa se simta in largul ei in acest loc unde putea, in fine, sa alerge. M-am uitat cum fetita cadea, radea si se ridica, luand-o de la cap… Nici vorba de tipete sau plansete. M-am prins de ce era asa. Nu fusese obisnuita cu reactia de “au!” exagerata a parintilor, care, cand cade copilul, tipa si se vaita, de parca pe ei ii doare. Locul, alee de asfalt, nu era prietenos deloc, dar ea nu parea a baga de seama asta. Nu daduse cu capul de asfalt, doar cu funduletul, care poate ca avea inca un “pampers” protector… oricum, fetita nu plangea si isi vedea de joaca.
Mi-am dat seama ca acel copil si parintii lui mi-au aratat multe.
In primul rand:
Sa nu ne temem de cadere.
Nu e obligatoriu sa ne doara. Si daca doare, va trece.
Teama de durere nu-i mereu a noastra.
Caderea, sau esecul, sau greseala, oricum am spune, e parte din invatarea pasilor. E “inclusa in pachet” si e ceva firesc.
Daca de mici invatam asta de la parintii nostri, suntem atat de mult ajutati sa economisim timp, timp din viata noastra, in incercarile ce vor veni…
De cate ori am renuntat sa incercam din teama ca ne-am putea lovi in cadere? De parca intotdeauna esecul ar pricinui dureri… Legam, in mintea noastra, una de alta, si deja facem un tipar din asteptarea unei inevitabile dureri care insoteste ratarea.
Ia sa vedem, cum e de fapt?
Se poate sa nu iasa un proiect asa cum l-am dorit. Dar peste un timp, vedem ca “a fost un rau spre bine”. De ce sa cred ca e ceva dureros dinainte sa incerc? Posibil sa ma tem degeaba… Posibil si sa reusesc, daca incerc, nu-i asa? Si, daca e sa nu reusesc si sa doara, oare va tine la nesfarsit? Nu ne vom ridica intr-un final, mai puternici, mai abili de a face lucrul ce tot incercam sa-l facem? Si oare nu de multe ori teama de esec ne e strecurata de prieteni, rude, cunostinte, care, in dorinta lor de bine, ne taie aripile, punandu-ne noua in spate temerile lor? Sau esecurile lor?
Cautati pe cei ce va incurajeaza, acea mana de sprijin a mamei care ajuta pe copil sa mearga, nu pe cei care fug de incercari.
In al doilea rand.:
Arta caderii ne invata.
Nu, nu e eroare de scriere. Bineinteles ca “arta caderii se invata”. Dar ne si invata ceva.
Daca am trecut de prima etapa, in care am incercat, stiind ca e greu, ca poate vom cadea, putem sa invatam enorm.
In multe forme de arte martiale se face scoala caderii. E o adevarata scoala, care nu ne invata doar cum sa cadem cat mai ferit de accidente, cum sa trecem prin cadere si sa ne ridicam, ci chiar cum sa ne folosim de cadere pentru a a castiga.
Inveti astfel ca a cadea, a gresi, a face altfel decat “binele” dintr-un anume criteriu, nu inseamna sa abandonezi incercarea. Inveti cum, data viitoare, poti face aici altfel, acolo asa, pe urma “asta nu”, si tot vei sti cum sa gasesti o varianta spre a trece cu bine prin incercare.
In vanzari, de pilda, se spune ca mai multi nu te apropie mai mult de da, decat mai putini. Adica daca ai incercat la mai multe usi, asta face sa dai si de unele care se deschid; mai multe incercari aduc, pe langa refuzuri, si vanzari, pe cand daca stai acasa nu vei avea refuzuri, dar nici nu vei vinde nimic.
Prin invatarea asta ajungi la o arta, caci iti formezi reflexe, stii sa eviti uneori esecul, facand rapid mutari in plan, alegand o noua varianta, sau iti intaresti partea pe care cazi, devenind mai intelept, mai intelegator cu tine, mai rabdator. Stii deja ca e o etapa trecatoare, ca poti gasi iesirea din situatie.Deja ai un antrenament si stii ca poti respira un pic, calm, cu detasare, si gata, ai trecut de prima reactie… Mintea lucida si calma e gata de atac, adica de pornit din nou ce vrei sa faci.
In al treilea rand:
Arta caderii ne invata despre noi insine.
Imi amintesc cum mi-a fost mie. Invatam cum sa fac alergare, un soi de bataie rapida, salt pe barna si din nou alergare.
Aveam 26 de ani, si nu fusesem deloc buna la gimnastica in scoala. Mi-era frica sa ma urc pe barna, darmite sa merg si chiar sa mai si alerg pe ea.
Sensei, un tanar fantastic, bun profesor, ne-a pus in fata un “desen”:
- Va alearga o haita de caini si tre’ sa fugiti si sa sariti gardul care imprejmuieste curtea scolii (“dojo” era in sala de sport a unui liceu). Poate sariti si alergati chiar pe gard…
Eu, care ma temeam de cadere si de faptul ca “nu sunt buna la gimnastica”, am insa un atu: stau fooooooarte bine la capitolul imaginatie. Mi-a fost usor sa “vad filmul”. Sincer, mi-am facut o cruce maaare, un soi de “Doamne ajuta”, si mi-am dat drumul. Nu stiu exact cum am facut, dar m-am trezit sus pe barna, si alergand ca pe trotuar. A fost apoi o joaca de copil.
M-am folosit de o calitate descoperita cand m-am aflat in plina amenintare cu caderea…
Am invatat ca pot, imi place, sunt chiar “buna la echilibru” si ca nu-mi trebuie prea multe detalii, doar sa fac, doar sa imi dau drumul in practica respectiva.
Am invatat ca totul era in mintea mea. Si de aici, am inceput sa inteleg ca aici, in minte, sunt butoane magice, unde am de umblat, ca sa pot face ce-mi propun.
Dar despre asta, despre butoane, povestesc o data viitoare.
Acuma, va invit sa derulati cateva filme din viata voastra, cand ati avut o cadere, un esec, si de acolo ati invatat ceva: un nou mod de a face, o calitate care a iesit la iveala, o stare care v-a fost impuls spre alte realizari… Gasiti ce va-nvatat caderea.
Si profitati din plin de primavara. De primavara vietii voastre. La inceput, in viata, este minunat sa faci pasii cu incredere. Chiar daca o sa cazi, mersul devine un proces interesant, uneori chiar uluitor.
La vorba aceea pe care o stiti multi: “ce nu te doboara te face mai puternic” se poate adauga si “caderea te poate invata cum sa te ridici, sa mergi si chiar sa zbori”…
Primavara frumoasa sa aveti, cu multe alei la dispozitie, sub pomii infloriti. Puneti-va genuncherele si dati-va drumul pe role, fara frica de caderi!
Acest articol se poate constitui intr-un element al mesajului "Gata cu zicala -Tinerii din ziua de azi...-" :) Se tot spune asa, dar nu se cauta solutii pentru tineri, nu sunt intrebati ce vor si ce isi doresc. Aceste prelegeri sunt foarte binevenite!
Salut!imi place foarte mult de o fata ,de mai mult timp ca sa zic asa ,aproximativ 1 an,avem foarte multe lucruri in comun ,stilul de viata ,de muzica ,acelasi grup de prieteni,imbracamintea,chear si starile emotionale,dar problema este ca eu am 16 ani ...aproape 17 iar ea este cu un an si ceva mai mare ca mine si sunt absolut nebun dupa ea ....as vrea sa pot sa dau drumul sentimentelor din mine sa s ii pot spune totul dar mie tema ca sar putea sa primesc un raspuns de genul ''stii ar fii mai bine sa ramnem amici''si cred ca sentimentul e reciproc intre noi dar nu stiu ce sa fac ...please help!!
Buna!sfaturile tale sunt foarte bune,am sa le pun si eu in aplicare,deoarece de o saptamana prietenul meu se comporta ciudat cu mine,inainte ma cauta foarte des ,dar acum daca vorbim o data pe zi,poate nici atunci,evite uneori sa ne intalnim si mi-a spus ca se simte rau,parca nu are chef de nimeni si nimic,desi nu e din vina mea....mi-a marturisit ca nu stie ce se intampla cu el,desi imi e greu sa trec peste indiferenta lui(ca s-o numesc asa)am sa incerc.
Loading ...