15
Mar
Written by Mirela Bojin on March 15th, 2010
Obiceiurile comportamentale se formeaza inca din prima copilarie. Copiii vor face in viata de adult ceea ce au vazut ca fac, acasa, parintii lor. Sau vor face exact pe dos in situatia in care ceea ce au trait in familie nu le-a fost pe plac.
Cale de mijloc nu exista.
Americanii, ce au obiceiul de a despica firul in patru si de a cerceta cele mai traznite lucruri, au studiat si au concluzionat: comportamentul si pozitionarea emotionala a adultului fata de bani este puternic influentata de modul in care parintii si bunicii se comportau in relatia cu acestia.
Aceasta inseamna ca atat comportamentul financiar sanatos cat si cel nesanatos al adultului isi au radacinile acasa, in copilarie.
Din aceasta perspectiva educarea din punct de vedere financiar a copiilor mici dar si a parintilor in egala masura devine necesara daca dorim o generatie viitoare cu un comportament sanatos.
Asa ca in urma cu o saptamana am fost, vreme de un ceas si jumatate, impreuna cu copiii din grupa mica a unei gradinite din Timisoara. Am fost surprinsa de reactiile lor. Pas cu pas dorintele lor s-au canalizat catre un vis: o jucarie cumparata cu banii proprii. Credeti ca a fost greu? Absolut deloc. Entuziasmul si bucuria experimentarii cred ca sunt maxime la aceasta varsta. Credeti ca a fost greu sa-i conving sa renunte la dulciuri, sucuri si ingheta pentru urmatoarele trei luni? Absolut deloc. Stiau deja ca acestea sunt nocive pentru dinti si pentru stomacel. Acum au aflat ca sunt daunatoare si pentru pusculita. Asa ca au obtinut un motiv in plus sa renunte la ele, mai ales ca fiecare renuntare inseamna inca un pas catre micul vis.
Oferindu-le obiective SMART adecvate varstei si posibilitatilor lor avem mari sanse de reusita. Copiii sunt pregatiti sa ne asculte si sa ne urmeze pe noi, adultii, pentru ca insusi instinctul lor asa le dicteaza. Copiii invata vazand si facand. Fiti adulti responsbili si oferiti exemple constructive copiilor din preajma voastra.
In viata se intampla sa invatam unele lucruri si din carti. Dar cea mai mare parte a invatarii se produce experimentand. Nici un sfat nu are efectul si impactul pe care il are propria experienta.
Incurajand copiii sa experimenteze economisirea cu ajutorul unei pusculite le oferim sansa unei vieti organizate si cumpatate. Invatandu-i sa renunte la unele placeri imediate pentru a-si redirectiona resursele astfel disponibilizate catre o satisfactie viitoare (materializata prin jucaria dorita) le oferim insusi instrumentul de baza al economisirii: capacitatea de a amana consumul.
De ce este importanta economisirea? Pentru ca este primul pas catre stabilitatea financiara. Din punct de vedere economic ea are rolul de formare a capitalului initial. Pentru a putea investi, pentru a putea crea bani, pentru a putea multiplica ceea ce ai trebuie, in primul rand, sa ai ceva. Iar acel ceva poate incepe, in mod firesc si absolut necesar, cu prima pusculita la varsta de trei ani.
Iar daca nu ai facut-o atunci… nici acum nu e prea tarziu.
Lucrurile bune se pot invata la orice varsta.
Poti invata acum sa economisesti, stabilindu-ti un obiectiv SMART, notand pe hartie sau in minte lucrurile la care esti dispus sa renunti si redirectionand resursele economisite, prin „pusculita”, catre visul tau. Daca este posibil pentru un copil de trei ani inseamna ca trebuie sa fie posibil si pentru tine.
12
Feb
Written by Loredana Ivan on February 12th, 2010
Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.
Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.
Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.
Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.
OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!
Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.
Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.
Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.
Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da… ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.
Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.
Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…
Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?
In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?
12
Jan
Written by Paul Ardeleanu on January 12th, 2010
Din propria mea experienta de adult dar si de tanar la 18 ani am observat un tip de comportament tipic adultilor in fata adoloscentilor si copiilor. Adultii in cea mai mare parte au o experienta de viata destul de bogata.
Majoritatea oamenilor nu implinesc degeaba 30, 40 sau 50 de ani ci reusesc sa adune in acesti ani o experienta de viata cat mai vasta. Ceea ce doresc sa faca cu aceasta experienta este sa o impartaseasca, si in cea mai mare parte a lor o impartasesc cu tinerii. De ce o impartasesc deobicei tinerilor? Pentru ca ei considera ca tinerii nu au adunat destula experienta pentru a putea sa aiba o parere proprie destul de solida. Din acest motiv ei incearca sa convinga ca sfatul pe care il dau este cel mai bun pentru acestia. Sunt acele sfaturi de tipul “Fa asa… Nu face asa…”.
Majoritatea tinerilor au avut de infruntat acest tip de sfarturi. Ni se spune intotdeauna ce este bine sa facem si ce nu este bine sa facem. De obicei nimeni nu intreaba care este parerea ta in legatura cu asta sau care crezi ca ar fi cea mai buna solutie. Ti se spune cum sa faci omorand din start toata creativitatea.
Din acest motiv cred eu ca multi tineri prefera lectura de tip beletristica. In acest tip de lectura ni se infatiseaza anumite intamplari si evenimente lasand pe cititor sa extraga morala din ele. Totodata foarte multi tineri prefera sa vada un film bun. Un film infatiseaza un anumit fir narativ cu multe intamplari uneori spectaculoase din care poti trage singur concluzia.
Parerea mea pur personala este ca de cand ne-am nascut ni se spune “Fa asa…”. Pe parcursul scolii ni s-a spun in continuu “Fa asa… “ si nu scapam de acest gen de exprimare nici acasa.
Una din cele mai bune lucruri pe care le-am auzit la televizorul este un promo “Gandeste liber”. Este atat de frumos sa spui unui tanar gandeste liber pentru ca acesta este exact lucrul care nu i s-a spus niciodata si exact acesta este mesajul meu pentru fiecare cititor avantaj la start.
1
Dec
Written by Simona Hupov on December 1st, 2009
O problema…
In ultimul timp se vorbeste tot mai mult despre comunicare, despre faptul ca inainte de a comunica trebuie sa asculti, despre limbaj verbal si non verbal, despre claritate in exprimare, despre curajul de a spune ce “te doare”.
Este foarte usor sa teoretizezi toate acestea si sa spui ca trebuie sa stii cum sa comunici, trebuie sa stii ce e acela limbaj nonverbal, trebuie sa-l asculti pe celalalt, trebuie, trebuie, trebuie…, dar la partea dinaintea acestui trebuie, nu se prea gandeste nimeni. Cum sa ajungi sa stii toate acestea, cum sa le cunosti… ca doar nu ne-am nascut toti invatati?
Nu ne-am nascut invatati, dar suntem capabili sa asimilam informatii inca din prima clipa de viata, asa ca trebuie sa profitam de acest lucru .
Copilul...
Copilul mic invata sa bea, sa vada, sa articuleze sunete, sa inghita mancarea solida, sa isi foloseasca corpul pentru miscare, sa spuna cuvinte, sa se strambe. In urmatorii ani invata sa vorbeasca, sa foloseasca creioanele, calculatorul, hartia, sa scrie si sa citeasca. Tanarul nostru creste si interactioneaza cu cei din jur, termina liceul si facultatea si… isi incepe viata pe cont propriu.
Tanarul…
In aceasta faza isi da seama ca ar putea sa imbunatateasca ceva, ca ar putea sa inceapa sa se dezvolte personal, sa invete tot ce nu a invatat pana acum… pentru ca nu a fost informat ca se poate. Incepe sa participe la cursuri de comunicare, de dezvoltare personala, de negocieri.
Ajunge adult si se gandeste: ” Vai ce bine era daca stiam de tanar ce inseamna limbajul corpului, poate imi dadeam seama daca o fata ma place sau nu!” sau “Vai ce bine era daca stiam de mica ce este negocierea si cum sa folosesc tot ce stiu acum. Poate puteam sa o conving pe mama sa ma lase la intalnire cu o ora mai mult!”
Cine este vinovat pentru aceasta situatie? Ar trebui sa cautam vinovati sau ar trebui sa cautam solutii, in asa fel incat copiii de azi sa nu se confrunte cu astfel de situatii si sa stie sa se exprime mai bine decat am facut-o noi la varsta lor?
Exista mii de seminarii de dezvoltare personala pentru adulti, exista sute de cursuri de negociere pentru “managerii de top”, exista excursii de teambuliding pentru angajati, dar nu exista astfel de activitati pentru adolescenti si tinerii pana in 18 ani. De ce?
Nu au bani sa platesca trainerul, nu sunt interesati, nu vor intelege nimic din ce se preda sau de ce? Toate aceste motive sunt false motive. Nu exista motiv pentru care sa nu poti tine un seminar pentru tineri, dar intr-adevar nu e usor.
Solutia…
Eu consider ca un adult orientat si capabil sa isi traiasca viata la maxim, relationand foarte bine cu cei din jur si fiind inconjurat de succes in dragoste si in afaceri este acela care si-a pornit educatia si dezvoltarea personala inca din copilarie. Aici intervine deschiderea parintelui si ce trebuie sa faca acesta pentru a-si ajuta copilul, dar despre asta intr-un articol viitor. Pana atunci… am luat o decizie!
Din acest motiv am luat hotararea de a sustine un seminar de initiere in comunicare dedicat tinerilor intre 9 si 14 ani. Seminarul este inspirat si de faptul ca am aflat din discutiile avute cu tinerii invitati in emisiunile mele radio si TV, ca ei isi doresc astfel de seminarii, unde sa invete altceva, in alt mod decat la scoala.
Tinand cont de toate regulile unui seminar de dezvoltare personala pentru adulti, dar structurat prin imbinarea jocurilor cu momentele interactive si cu minutele de teorie, seminarul vrea sa aduca in atentia tinerilor primele notiuni de limbaj verbal si nonverbal si interrelationare necesare unei comunicari eficiente.
Participarea la acest seminar va imbunatati capacitatea cursantului de a se exprima in discutiile cu parintii, profesorii si prietenii de varsta lui si ii va arata noi metode de interactiune pozitiva cu colegii.
Va fi alaturi de mine in acest demers Florina Nicola, psiholog. Ea va face de-a lungul seminarului o evaluare a fiecarui participant in parte, evaluare ce o va primi cursantul, alaturi de suportul de curs.
Daca aveti prieteni, copii sau cunoscuti de aceasta varsta, ii asteptam cu drag la seminar. Acesta va avea loc in zilele de 12-13 decembrie, in Timisoara la Scoala generala Nr. 19. Pretul seminarului este de 150 RON si programul seminarului il puteti consulta aici. Detalii si inscrieri la telefon: 0788.674.907 sau pe tualegi.net
5
May
Written by Camelia Circu on May 5th, 2009
Cateva ganduri despre o carte pe care ar trebui s-o cititi!
Aparut in 1954, Imparatul Mustelor este primul roman scris de William Golding, si cuprinde majoritatea temelor operelor viitoare ale autorului: tendinta de analiza a psihologiei individuale in paralel cu cea colectiva, tentatia folosirii violentei, izolarea si singuratatea din pricina careia sufera copiii, remuscarile profunde, destramarea treptata a ordinii in raport cu uitarea. Structurarea psihologiei personajelor, naratiunea stricta, rigurozitatea in descrieri si obiectivitatea tradeaza faptul ca William Golding a fost timp de multi ani profesor, inainte de a se dedica scrisului. Cel mai important aspect al romanului sau este faptul ca invita cititorul la o reflectie asupra moralitatii si a structurii societatii umane.
Totul se invarte in jurul unui grup de copii cu varste de maxim 12 ani, care scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola. Iar intrebarea la care ne raspunde aceasta carte este: ce vor face acesti copii singuri pe o insula, fara nici un adult in preajma, in lupta pentru supravietuire?
De fapt aceasta lupta pentru supravietuire nu este pentru ei mai mult decat o joaca, o joaca ce pe parcursul cartii capata progresiv nuante terifiante, sadice, pline de cruzime. Desi pare aberant, acesti copii devin fara sa isi dea seama niste bestii, niste adevarati salbatici, a caror inocenta este spulberata si a caror perceptie despre lume devine din ce in ce mai devianta si grotesca. Toate acestea se intampla insa atat de natural, lin, cursiv, incat totul pare “normal”, insa efectul transmis de autor este acelasi: incepi sa te ingrozesti din ce in ce mai tare cu fiecare pagina citita.
Acesti copii incearca sa recreeze regulile societatii in care au trait inainte sa devina izolati, dar nu reusesc decat sa refaca drumul grotesc al celor fara principii, renuntand total la trasaturile ce fac din om o fiinta cu simt de raspundere. Mi se pare devastator faptul ca ei ajung sa apeleze la “lupte de strada”, ambuscade ajungand pana la a comite crime, fara niciun fel de menajamente. Singurii ramas lucizi par a fi Ralph, conducatorul cu simt de raspundere, impreuna cu Piggy, un copil dezavantajat de aspectul fizic, insa cu o mare capacitate de gandire, aflat aproape intodeauna in spatele actiunilor lui Ralph. In timp ce comunitatea de pe insula isi pierde simtul civilizatiei, memoria lui Ralph devine tot mai neclara, ca si cand toti cei aflati pe insula isi pierd umanitatea – dovada vie a faptului ca omul smuls din spatiul social, mai ales la o varsta atat de frageda si introdus intr-un mediu ostil, chiar daca nu de unul singur, se salbaticeste. Piggy insa este un personaj aflat undeva la limita unor mai multe categorii; desi avantajat de mintea sa, din punct de vedere fizic nu are nicio sansa pe drumul supravietuirii: este nevoit sa poarte ochelari, sufera de astm, si masa pe care o masoara ii incetineste mersul.
In mod treptat, incercarile copiilor cu un simt rational (Ralph si Piggy) vor ceda in fata instinctelor, a simturilor primare si a fortei brute. Copiii trec si prin nevoi sociale, fapt ce-i face sa acceada la functii de conducere si de a-si manifesta puterea asupra celorlalti, in incercarea de a ucide “fiara” care traieste in inima junglei, nerealizand ca de fapt singura fiara de pe insula este aceea care salasluieste in ei insisi.
Imparatul Mustelor este in esenta o alegorie trista asupra tendintei umane de a reveni in mod violent la instincte, atunci cand omul este pus in fata anumitor conditii: izolare, lipsa unui reper spatial sau temporal. Poate fi in mod evident vazut ca o lucrare moralizatoare, asupra relatiei dintre bine si rau. Insula in care traiesc copiii poate simboliza o gradina a Edenului, unde acestia au toate premisele unei existente armonioase. Arderea accidentala a padurii simbolizeaza dorinta de afirmare a puterii comunitatii umane (in fata divinitatii sau in fata fortelor naturale). Natura raului de pe insula imbraca diferite forme, initial fiind raul reprezentat de necunoscut, apoi de fiara din jungla, pentru ca ulterior, raul sa prinda o forma concreta, reprezentata de capul mistretului, “Imparatul mustelor” (traducerea literala a Ba’alzevuv, din evreiasca), imaginea diavolului de pe insula. Ca si in prima gradina a Edenului, adevarata natura a raului salasluieste in interior. Textul mi se pare a fi pana la urma o alegorie asupra unei situatii la limita, cu atat mai grav cu cat pune pe seama unor copii fapte catastrofale. Imparatul mustelor este istoria inversa a omului preistoric, proaspat iesit din caverne, al carui singur scop nu consta decat in supravietuire si in “a conduce pamantul”. Este un roman trist, uneori cu accente definitive asupra destinului si istoriei nu intodeauna fericite a umanitatii.
Aviz pentru cei amatori de carti de groaza: aceasta nu este o carte horror in adevaratul sens al cuvantului. Este o carte in care nu apar monstri sau fenomene paranormale, ci este o carte profund spirituala, cu multiple subintelesuri, despre comportamentul uman care uneori sperie prin realismul sau neiertator.
Ca si concluzie, un lucru e sigur, conditia umana se castiga, si nu e intrisec obtinuta prin nastere !
Loading ...