Invata sa spui NU

Written by Mirela Bojin on March 22nd, 2010

In cursul saptamanii tocmai incheiate s-a petrecut un lucru trist. O tanara mama a plecat prea devreme si prea nedrept dintre noi si de langa familia ei si se spune ca acest lucru s-a intamplat din cauza suprasolicitarii.

Acesta este un caz extrem dar oricare dintre noi se poate gasi in situatia in care organismul nostru sa nu mai reziste solicitarilor la care il supunem. Avem tendinta de a ne pretinde din ce in ce mai mult, mereu vrem sa demonstram cuiva ceva, sa fim in varf, sa fim cei mai cei. Si mereu concuram cu ceilalti, care vor acelasi lucru, si uite asa, incet-incet, ajungem sa renuntam la a ne trai propria viata in schimbul unei alergari permanente in cadrul unei competitii care la final nu ne ofera nici un premiu.

Veti spune, pe buna dreptate, ca viata insasi e o competitie. Si veti avea dreptate. Dar mie mi se pare ca ceea ce era candva o competitie pentru supravietuire s-a transformat in sacrificarea vietii de dragul competitiei.

Stim pana unde vrem sa mergem? Stim care este pretul? Stim cat vrem sa platim din sau cu viata noastra? Si mai ales pentru ce? Pentru visul nostru sau pentru visul altuia?

Ne sunt oferite modele de reusita. Oameni de succes, cu bani, cu putere, care tin in mana destinele altor zeci sau sute de mii de oameni, poate inclusiv al nostru. Ne sunt servite discursuri motivationale in care ni se spune cat de usor poti ajunge la succes. In 5, in 10 sau in 12 pasi. Ne spune cineva cati ating, de fapt, acel „succes”? Si cu ce pret? Si, mai ales, ne intrebam noi insine daca acela este succesul pe care ni-l dorim? Ne agatam de vise care nu ne apartim. Pornim pe calea indicata fara sa stam prea mult pe ganduri. Pe drum, cand ne apuca oboseala, suntem incurajati sa mergem inainte, ca doar succesul cere sacrificii. Si asa, pas cu pas, ne trezim prinsi intr-o capcana din care nu ne mai lasa ceilalti sa iesim. Sau nu mai stim sa iesim sau nu mai avem curaj, pentru ca nu mai cunoastem alta cale. Sau nu vrem sa recunoastem ca asta nu e drumul nostru fiindca ni se pare ca ne-am recunoaste infrangerea si am intra iremediabil si rusinos in categoria looser-ilor. Si nu vrem asta, nu? Parerea celorlalti devine mai importanta decat propria fericire. Imaginea mai importanta decat viata insasi.

Vreau o cariera. Bravo. Orice tanar doreste sa se afirme, sa devina cineva. Sa ajunga cel mai bun. Entuziasmul e absolut necesar cand pornesti la drum. Ai toata energia tineretii, profita de ea si fa primii pasi catre realizarea visului tau. Dar invata sa spui NU orelor prelungite peste program. Timpul trece si nu te vei mai reintalni cu acesti ani si cu ocaziile de a intalni persoana cu care sa vrei sa-ti petreci restul vietii. Invata sa spui NU tentatiei de a-ti petrece timpul haotic, ziua la birou si noaptea prin cluburi. Invata sa-ti organizezi eficient timpul.

Vreau o familie. Felicitari. Ai luat o decizie excelenta. Stiu ca acum aveti nevoie de o casa, de o gramada de alte lucruri care costa multi, foarte multi bani. Invata sa spui NU grabei. Cladeste totul cu rabdare, caramida cu caramida. Organizati-va treburile casnice astfel incat niciunul dintre voi sa nu fie depasit de responsabilitati. Administrati-va banii cu atentie, astfel incat sa puteti economisi un avans cat mai mare pentru locuinta dorita. Invata sa spui NU tentatiei de a te indatora pentru tot restul vietii. Multumeste-te, pentru inceput, cu o locuinta mai mica dar pe care sa o poti achita complet in cativa ani. Vei avea astfel o baza de pornire pentru urmatoarea achizitie, pe care o vei face atunci cand numarul membrilor familiei va creste.

Vreau sa am un copil. Excelent. Ati luat o decizie importanta. La acest moment aveti deja o situatie financiara stabila si, evident, doriti sa o pastrati cel putin la fel. Invata sa spui NU suprasolicitarii. Profita (ca mama sau ca tata) de dreptul pe care il ai de a sta acasa 2 ani cu copilul tau. Invata sa spui NU tentatiei de a te intoarce la munca sub amenintarea (directa sau voalata) ca iti vei pierde jobul. Un angajator care face asemenea presiuni nu este oricum unul potrivit pentru tine nici in viitor, in calitate de parinte. Daca cedezi acum vei fi pentru totdeauna vulnerabil in negocierea statutului tau de angajat. Daca are nevoie de tine te va pastra neconditionat, daca nu ii esti indispensabil va renunta oricum la tine, mai devreme sau mai tarziu. Poti profita de acesti doi ani sa inveti si lucruri noi, sa-ti pregatesti, eventual, o viitoare afacere proprie, sa explorezi alte posibilitati de castig sau sa cauti alte oportunitati de cariera, mai potrivite unui parinte cu responsabilitati acasa. Daca unul dintre voi are un job stabil si bine platit, o pozitie importanta sau o afacere buna luati in calcul si posibilitatea ca celalalt parinte sa renunte la job si sa se ocupe de copii. Este cel mai mare cadou pe care il puteti face micutilor vostri, in special in primii ani de viata. Sa renunti la cariera ta ti se pare un sacrificiu prea mare? Invata sa spui NU propriilor ambitii. Din momentul in care ai luat decizia sa fii parinte nici un alt lucru de pe lume nu trebuie sa fie mai important decat copiii tai. Cel putin nu banii. Copiii tai au mai multa nevoie de afectiunea unui parinte decat de banii care pot cumpara doar lucruri, nu si dragoste.
Aceasta nu inseamna ca trebuie sa te inchizi in casa si sa faci doar pe dadaca. Poti sa-ti pui la incercare creativitatea si sa gasesti activitati care sa te faca sa te simti util sau utila chiar si lucrand doar cateva ore pe zi, eventual chiar de acasa. Daca esti o persoana valoroasa vei reusi sa-ti traiesti frumos si echilibrat viata chiar daca vei renunta la ambitia de a fi recunoscut drept cel mai bun profesionist din domeniul tau.

La urma urmei, in orice domeniu profesional, doar unul poate fi cel mai bun. In schimb toti, absolut toti, putem fi cei mai buni parinti pentru copiii nostri, cei mai buni soti pentru partenerii nostri, cei mai buni prieteni pentru prietenii nostri. Toti avem sansa de a gasi in sufletul nostru cel mai bun om cu putinta, de a-l scoate la lumina si de a-l darui celor din jur. Si pentru asta nu trebuie sa ne luam la intrecere cu nimeni, ci doar sa cautam in interiorul propriei nostre fiinte echilibrul si armonia care ne fac sa fim fericiti oferind fericire celor din jurul nostru.

Gillian

Written by Simona Hupov on March 21st, 2010

“Gillian nu e bolnava, e dansatoare!”

Talent, inteligenta, creativitate – pierdute in scoala?

Ce invatam? De ce? La ce ne va folosi?

“Nu face muzica, nu vei deveni muzician… nu vei trai din asta.

Nu iti va ajuta sa ai o slujba.”

“Lucrul la care esti bun… nu e bun. Nu produce. La urma urmei, nu te vei ocupa cu asta.”

“Tot ce conteaza e ceea ce se afla in cap.”

Acum nu mai e suficient sa ai o diploma de licenta ca sa ai un loc de munca. E nevoie de mai mult – masterat, specializari, cursuri etc.

Iata cateva idei din filmul TED pe care vi-l propun.

Ken Robinson vorbeste despre regandirea felului in care ne educam copiii. Pornind de la felul in care este astazi facut sistemul, producator de oameni buni de munca, oameni care, paradoxal, nu mai sunt buni de munca nici asa, pregatiti de sistem… Pentru ca sistemul academic face sa se piarda creativitatea.

In filmuletul TED aflati mai multe despre cum s-a ajuns aici si ce s-ar putea face.

Poate ca sunteti pe cale sa va pierdeti pasiunea, talentul, indemanarea, caci vi se spune ca nu e de folos.

E important sa stiti ce credeti voi, ce simtiti voi!

Multi oameni de seama ai acestei lumi nu sunt remarcati prin ceea ce au abandonat, ci prin ceea ce au dezvoltat, mergand deseori chiar in contra curentului.

Gillian, fetita diagnosticata cu  ADHD – deficit de atentie si hiperactivitate – era de fapt pasionata de dans. Nu avea cum sa iasa din ea o doctorita sau o inginera sau o contabila, ea voia sa danseze. Si gandea mai bine cand se misca.

Noroc cu doctorul care si-a dat seama, facand si pe parintii ei sa realizeze cum stau lucrurile.

Gillian a ajuns celebra coregrafa care a facut si mai celebra coregrafie pentru celebrele spectacole “The Cats” (Pisicile) si “Fantoma de la Opera”, a fondat o scoala de balet si este mulitimilionara.

Parintii care-si cunosc si observa copiii le pot fi de mare ajutor pentru a-si dezvolta talentul. Copiii si adolescentii au de gasit si cultivat cu pasiune acel talent.

Nu toti sunt destinati sa fie licentiati, dar toti au dreptul la a-si descoperi si dezvolta creativitatea.

Asta in ciuda unor handicapuri chiar, a multor limite sociale chiar…

Vedeti, atunci cand exista acea chemare, acel impuls al imaginatiei creatoare, o persoana, indiferent ce ar fi facut in scoala, va face candva acel lucru sau va fi tentata sa il faca. Dar timpul pierdut de razbuna, caci de multe ori ramane doar un hobby, in cel mai fericit caz, altfel poate fi un vesnic motiv de frustrare.

O prietena buna si-a descoperit mai tarziu pasiunea pentru pictura. Lasata deoparte in copilarie, aceasta a urmarit-o ani de zile pana a facut si scoala de arta. Face acum din placere asta, picteaza cate ceva, lucreaza in sfarsit si cu copiii, invatandu-i din placere sa faca ceea ce si lor le face placere. Daca asta ar fi fost mai devreme? Poate ar fi facut mult mai mult. Oricum, veti zice, si acum e bine, caci isi urmeaza un vis. Dar daca ar fi fost acum douazeci de ani?

Parintii pot face mult pentru copii. Scoala va face si ea, dar inca sunt multe de schimbat aici.

E important sa va dati seama ce va pasioneaza si sa nu va lasati, cultivand acel dar – sau acele daruri ale voastre, care in timp vor creiona destinul vostru.

Si poate voi veti fi cei care vor schimba si felul in care se invata astazi, aducand in scoli si arta si creativitatea la locul cuvenit. Acela destinat formarii unui om intreg, complet, creativ si creator.

Greseli comune si limitarea copiilor

Written by Loredana Ivan on February 12th, 2010

Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.

Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.

Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa  ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.

Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.

OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!

Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.

Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.

Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare  manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.

Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da…  ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.

Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.

Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…

Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?

In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?

Educatia finanaciara in familie

Written by Simona Hupov on January 26th, 2010

Fie ca vrem sau nu in fiecare zi vorbim de bani.

Fie ca suntem parinti sau copii stim  la ce se folosesc banii. Dar stim adevarul? Cine ne invata cum sa gestionam banii? Parintii, scoala?

Cateva raspunsuri va ofera… verbal Mirela Bojin, cea care va ofera de ceva timp sfaturi despre bani. Acum o pueti vedea in cadrul rubricii “Provocari matinale” de pe TVR3.

Vizionare placuta!

Provocari matinale cu: Simona Hupov si Mirela Bojin

Suflet de adolescent

Written by Andreea Papp on November 7th, 2009

Viata e asemenea unei simfonii cu toate notele muzicale, sunete mai inalte si sunete mai joase. Cu opt sunete muzicienii au construit simfonii atat de grozave si cele mai importante momente nu sunt sunetele, ci intervalele dintre ele.

Viata merge inainte, adevarul se schimba. Asta e viata. Ce acum ti se pare cel mai important si adevarat lucru din viata, mai tarziu iti apare lipsit de valoare si sens, sau fals.

Adevarul de ieri e minciuna de azi.

Si cum zicea Bertrand Russel:

“Nu voi muri niciodata pentru convingerile mele, s-ar putea sa ma insel.”

Ana e frumoasa, inteligenta, are un zambet perfect, o privire inocenta si-un aer special, pretios, e aerul adolescentin. Spre finalul discutiei noastre am ramas paralizata de afirmatia “ei”: Tinerii din ziua de azi nu apreciaza valoarea ce-o primesc. Nu dau doi bani pe ce primesc!

In timp ce-mi vorbea despre ce vede si traieste o vedeam pe mama ei si ma luptam cu ale ei mesaje: Hey!!! Femeie!!! Opreste-te! Taci daca n-ai altceva de daruit.

Fiica ta acum pleaca la drum si tu esti responsabila de bagajul pe care si-l formeaza.

Atat ai de oferit, mama iubitoare? Stiu ca tu nu-i vrei decat binele, dar niste mesaje de incurajare n-ar strica pentru a-i corecta orientarea in spatiul indepartat si necunoscut.

Cum poate acest suflet perfect sa gandeasca astfel la 19 ani?

Cum poate fi atat de atasata de principii si credinte ce nu-i apartin?

Simplu. Modelul mama vorbeste si copilul primeste. Ana se identifica cu mama sa. Mama stie ce inseamna viata,  e cea mai tare. Ana preia modelul si paseste in viata.

O intreb despre visuri si ambitii. Povestim noi ce povestim si aflu despre Ana ca ar pleca sa studieze afara, ca-n tara nu prea are ce face.

“As pleca din tara, dar nu stiu daca pot trai departe de familie, de mama, de sora-mea. As vrea, dar mi-e teama ca n-as rezista.”

Si gandesc ca majoritatea inchid viata in etichetari si clasificari fiindca asta le confera siguranta.

“Asta e viata. N-ai ce face. Nimic nu se schimba. Tara asta e de rahat. Ori te supui ori mori. Si asa mai departe..”

Innebunesc!! Cum sa spui la 19 ani ca tinerii din ziua de azi nu apreciaza ce li se ofera?

E inspaimantatoare aceasta imagine!!

Hey!! Sufletul tau e perfect!

Suflet de adolescent, esti perfect!

Esti in mijlocul experimentarii. Ce faci? Traieste! Gusta! Lasa-te purtat de instincte, de efect. Simte libertatea alegerii. E perioada in care descoperi toate aromele, ce poate fi mai frumos de atat? Traiesti ce n-ai mai trait, mananci ce n-ai mai mancat, iubesti ce n-ai mai iubit. Experiente simple, dar incarcate de adevar, autenticitate si unicitate.

Lumea experientei e ca un rau, lasa-te purtat de apa, inoata fara colac de salvare, fara busola, fara instructiuni, inoata in apa intinsa si necunoscuta. Curaj!!

Spune STOP principilor si standardelor impuse de modelele parentale si sociale.

E experienta ta, nu o rata. Nu te mai identifica cu imaginea, realitatea lor despre viata.

Ce e bine si ce e rau? Traiesti o stare de ambivalenta continua, esti disociat si inspaimantat. Daca gresesc? Am ales bine? Daca sunt judecat? Daca sunt parasit? Daca nu fac asta se intampla asta, fiindca asa mi-a zis mama si tata. Adevarat.

Si ei au ceva de spus. Si ei au trait viata. Dar asta nu inseamna sa iei tot ce spun de bun. E momentul tau acum. Creaza-ti propria realitate. Invata sa crezi in mintea ta si-n alegerile facute. Indrazneste sa alegi, e sansa ta. Nu ingheta intr-o imagine falsa despre tine, intr-o imagine proiectata de aspiratiile lor, intr-o imagine ce nu-ti apartine. Parintii au datoria sa vorbeasca despre ce-au trait in viata, sa te lase liber sa experimentezi si sa alegi ce ti se potriveste. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce cale sa alegi, nici macar ei, cei care ti-au dat viata. Nu le permite sa-ti fure identitatea dintr-un exces de iubire sau din lipsa iubirii. Viata nu se intoarce inapoi, traieste dupa propriile credinte si valori.

Sunt parinti care iubesc prea mult, sunt parinti care nu iubesc deloc.

Sunt copii care simt iubirea, sunt copii care nu simt iubirea.

Si cei din prima categorie si cei din a doua categorie au dreptul la iubire. Unii o au si unii o cauta toata viata. Unii au succes, altii n-au succes. De ce gandim ca urmarirea unor comportamente ce dateaza din vremea lui Adam si Eva ne confera succesul, iubirea, fericirea? Evident, exista cateva adevaruri de bun simt, ca de exemplu, iubeste-ti parintii, nu ucide, iubeste, ajuta-ti aproapele, etc. Dar educatorii prezinta o lista mult prea “bogata” si existenta ta se reduce la a executa niste sarcini ce nu-ti apartin si cu obligatia sa nu-ti pese prea mult de ce-ti spune sufletul adolescentin, fiindca stie mama si tata ce-i mai bine pentru tine.

Elibereaza-te! Niciodata nu e prea tarziu sa-ti urmezi calea, sa faci ce-ti place, sa te trezesti cu zambetul pe buze, sa canti, sa dansezi, sa pictezi, chiar daca asta nu e o “meserie de viitor”, cum ar spune expertii si inteleptii.

Iti spun un secret: Pasiunea, vocatia iti salveaza sufletul, si numai ea. Crede in tine, alege corect! Salveaza-te! Confruntarea cu ei te duce tot mai aproape de adevarul suprem, la confruntarea cu tine. Tu creezi viata, tu esti regizorul. Ce mai astepti?

Te invit sa-ti urmezi calea, vocatia, pasiunea, cum vrei sa-i spui.

Te invit sa te arati asa cum esti!

Te invit sa te dezbraci de ce nu-ti apartine!

Te invit sa imbratisezi experienta aici si acum!

Te invit sa traiesti departe de credinte si stereotipuri social-culturale.

Te invit sa lupti pentru pasiunile si aspiratiile tale!

Te invit sa te autocunosti, fiindca e singura cale catre eliberare si devenire!

Te invit sa citesti carti bune!

Te invit sa te distrezi!

Te invit sa iesi in natura!

Te invit sa iubesti!

Te invit sa crezi in tine!

Te invit sa te pretuiesti!

Te invit sa fii pretentios si sa ceri mult de la tine, de la viata!

Te invit sa-ti depasesti limitele interioare!

Te invit sa faci sport!

Te invit sa mananci sanatos!

Te invit sa-ti asculti intuitia, simtul, vocea interioara!

Te invit sa razi in fiecare zi!

Te invit sa fii tu insuti!

Te invit sa imbraci STILUL TAU!

Pe curand, Andreea.

La sfarsit de vacanta…

Written by Lia Stelea on September 4th, 2009

De vazut! Merita… macar asa de distractie!

http://www.vimeo.com/5985294

Sarcina in adolescenta

Written by Simona Hupov on June 23rd, 2009

Dragii mei, va oferim in acest site o multime de articole de dezvoltare personala, care speram sa va ajute, sa va faca mai informati si mult mai capabili in a lua o decizie buna.

Pana acum toate aceste articole au fost scrise, eu va voi oferi o alternativa. Va voi furniza spre audiere cateva dintre emisiunile mele radio, care abordeaza probleme ce va privesc.

Sunt sigura ca vreti sa auziti mai multe despre metodele contraceptive, sarcina in adolescenta, drogurile si influenta lor asupra voastra sau arta seductiei, cat si parerea mamelor despre adolescenti sau a profesorilor despre relatia cu voi.  Acestea nu sunt toate subiectele, veti asculta si emisiuni despre violenta in scoli, despre ce este, de fapt, dezvoltarea personala sau cum se vede viata de liceu prin ochii celor care o traiesc. Lista ramane deschisa!

Azi va voi oferi o inregistrare a emisiunii despre sarcina in adolescenta, despre implicatiile ei, riscurile unui avort, in general si la aceasta varsta in special. Despre reactia pe care ar trebui sa o aiba parintii si cei din jur in astfel de situatii, ce inseamna responsabilitatea partenerului si multe altele.

Spor la… ascultare!!

De ce sunt o mama “aproape perfecta”

Written by Simona Hupov on April 28th, 2009

Articol pentru unii parinti

“Mama esti o mama aproape perfecta”. Poate multi dintre voi v-ati considera jigniti de un astfel de apelativ din partea copiilor vostri si asta din cauza ca va considerati parinti perfecti, care nu gresesc niciodata, care trebuie apreciati doar pentru faptul ca sunt parinti. Sunteti genul acela de parinti care spun: “Trebuie sa faci asa cum spun eu pentru ca sunt mama ta si atat!”, “Trebuie sa imi dai dreptate pentru ca sunt tatal tau.”

Din pacate cu astfel de ganduri si cu o astfel de atitudine nu puteti decat sa va indepartati copilul, sa il faceti sa isi gaseasca intelegerea in alta parte, nu acasa.

Va plangeti ca adolescentul vostru o “ia pe carari gresite”, ca nu-i mai faceti fata, ca nu il intelegeti, ca s-a schimbat. E normal sa se schimbe! Si mai normal este sa il intelegeti, sa va dati silinta, sa fiti acolo atunci cand are nevoie de voi.

Adolescentul vostru nu are nevoie de banii pe care ii faceti lucrand de dimineata pana seara la firma, sau si mai rau lucrand pentru altii.
Voi ca parinti ar trebui sa “lucrati” in primul rand pentru copilul vostru, el asta vrea. Are nevoie de voi, are nevoie de discutii interminabile care sa il ghideze in aceasta perioada de transformari. Adolescentul vrea sa stie ce inseamna iubire, deziluzie in dragoste, vrea sa stie ce se intampla cu corpul lui, ce schimbari “hidoase” ii mai aduce ziua de maine. Vrea sa fie pregatit pentru “viata”.
Tanarul vostru nu vrea, neaparat, ore suplimentare platite cu bani munciti din greu, poate sa invete si singur cu voi alaturi. Nu vrea haine de firma, ci se multumeste cu cele obisnuite, in schimbul unei ore petrecute cu voi.

Iar daca vrea haine de firma, ultimul tip de telefon, mofturi si fite…. BRAVO PARINTI! Voi l-ati facut asa! Meritul va apartine in totalitate! Sa nu indrazniti sa va plangeti sau sa incercati sa schimbati ceva, acum e prea tarziu! Ati reusit sa cresteti “un materialist”, un om care nu va sti niciodata sa dea, ci doar sa astepte de la altii.

Pentru voi ceilalti, care cititi acest articol, mai exista o speranta si stiti de ce? Pentru ca vreti sa va schimbati in primul rand pe voi si apoi incet, incet si pe tanarul de langa voi.

Cand fiica mea de 13 ani mi-a spus esti o mama aproape perfecta, am luat aceste cuvinte ca pe un compliment si zambind am intrebat-o: “Ce ar trebui sa fac pentru a deveni perfecta?” Ea zambind la randul ei mi-a spus: “Sa nu ma mai pedepsesti!” si am izbucnit amandoua in ras, spunand in acelasi timp eu: NU POT! si ea: NU POTI!

Ce este cel mai important in aceasta discutie, faptul ca s-a terminat cu zambetul pe buze. Asa trebuie sa se incheie orice discutie a unui parinte cu un adolescent.

Ce puteti face pentru asta, e foarte simplu:

- nu va impuneti propriile pareri, copiii vostri nu le vor accepta niciodata
- nu tipati , nu urlati pentru a va impune in fata lor, veti da dovada de slabiciune
- nu luati in deradere problemele lor si tratati-le cu seriozitatea necesara
- nu va tratati copilul cu un aer de superioritate, ci considerati-l egalul vostru in discutie
- nu faceti “pe desteptul”, pe atotstiutorul, cu siguranta sunteti de multe ori depasit de probleme
- nu asteptati sa faca adolescentul primul pas, il puteti faceti si voi ca parinti
- urmariti starile sufletesti ale tanarului din casa vostra, cu siguranta sunteti capabili sa-i cititi in suflet si sa il faceti sa se deschida; atunci cand o face lasati-l sa vorbeasca
- tanarul este parte a familiei, cereti-i parerea atunci cand luati decizii importante
- nu-i interziceti sa faca lucrurile care ii plac, in aceasta perioada socializarea cu cei de varsta lui este foarte importanta
- invatati sa aveti incredere in tanarul vostru si aratati-i asta
- apropiati-va de prietenii lui, primiti-i in casa, cunoasteti-i mai bine, astfel va veti apropia si copilul;

Este atat de usor sa iti apropii copilul! Totul trebuie sa porneasca de la tine, parinte drag. Schimbarea trebuie facuta mai intai in minte ta, apoi incet, incet relatia cu fiul si fiica aflati la varsta adolescentei nu va mai fi o povara, ci un prilej de bucurie si de apropiere.

Va doresc SUCCES! Stiti de ce? Pentru ca aveti nevoie!

Despre victime, parinti si anturaj – partea a doua

Written by Pera Novacovici on April 23rd, 2009

… continuare

Colegi de scoala/lucru

La curtea regilor din trecut, bufonii erau singurii care avea voie sa ii spuna direct si pe fata regelui tot ce credeau. Daca altcineva indraznea sa aibe un moment de sinceritate, risca sa fie executat.

Astazi, intr-un grup de oameni, daca esti comic, mediocru si in nota generala a grupului, iti poti permite sa spui prostii si lumea se va distra.

Daca insa ai succes mai mult decat cei din jur, iti faci dusmani de moarte.  Daca le atragi atentia ca sunt lenesi, mediocri si asa mai departe, vor muri .

In domeniul tau de activitate, daca esti cel mai bun, rapesti tuturor celorlalti dreptul de a fi ei cei mai buni. In lumea asta, doar cei mai buni sunt tinuti minte. Toti ar vrea sa fie macar o clipa, numarul 1. Insa foarte putini reusesc. Toata munca mea este destinata oamenilor care au curaj sa isi urmeze visele, lupta pentru ele, sufera esecuri cu zambetul pe buze si se arunca in lupta din nou. Eu cred in potentialul oamenilor si incerc sa ii incurajez si sa le ofer tehnici sau unelte care mie mi-au folosit enorm. Si eu ma educ si invat continuu.

De asta vreau sa te pregatesc pentru ce urmeaza. Daca vei fi cel mai bun in orice domeniu vrei tu, colegii tai te vor invidia. Indiferent ca esti la scoala, facultate, ai un loc de munca sau ai o afacere, tot timpul va fi concurenta. Asta e firea umana. Lupta pentru supravietuire si pentru a fi cel mai bun. Studiez psihologia de 5 ani deja si cunosc multe aspecte ale naturii umane. Si luminoase si intunecate. Si iti spun doar atat:

„Afisat intr-un anume fel, succesul personal poate face sa turbeze de invidie pana si un magar” Arthur Schopenhauer.

Prietenii

Exista oameni, foarte putini la numar, pe care ii stii de multa vreme si cu care ai depasit incercari si ai creat o legatura indestructibila. Oameni pe care poti sa ii injuri in fata si sa radeti impreuna. Oameni la care le spui „ Cati bani ai la tine? Da-i incoace ca imi trebuie”. Oameni la care mergi la 3 dimineatza si ii trezesti din somn si care iti spun „ Hai intra mai repede ca mor de somn”. Oameni care ar face orice pentru tine si tu ai face orice pentru ei, la randul tau. Frati si surori din parinti diferiti.

Acesti oameni se cheama PRIETENI ADEVARATI.

Caracteristica principala a unui prieten adevarat este ca nu te judeca, te accepta, si NU ARE IMPRESIA CA STIE EL CE E MAI BINE PENTRU TINE. Are incredere ca orice faci tu in viata e important pentru tine si respecta asta si te incurajeaza si mai mult, chiar te ajuta in mod dezinteresat.

Asa cum am spus, acesti oameni sunt foarte rari.

Exista in schimb, inca o patura sociala care nemeritat poarta numele de „prieteni”. Acea patura sociala se cheama „ anturaj” si nu are nimic de-aface cu prietenia.

E adevarat, sunt valori comune pe care anturajul le impartaseste. Asta aduce oamenii impreuna. Dar in anturaj se respecta aceleasi legi ca in natura. Cei mai puternici supravietuiesc, cei slabi sunt inlaturati. S-ar putea sa ai un prieten sau doi in anturaj, dar nu e conditie obligatorie. Ai mare grija sa nu iti confunzi anturajul cu prietenia. Sunt lucruri total diferite, si vei simti asta pe pielea ta de fiecare data cand exista un interes la mijloc. Atunci ai sa simti cat de putin le pasa celorlalti din anturaj de ceilalti membri ai grupului.

In anturaj vei fi supus judecatii grupului. E foarte important sa nu lasi valorile tale principale sa fie corupte de anturaj.

Daca tu vrei sa faci ceva diferit in viata nu fa greseala sa pleci urechea la parerea anturajului. Vei sfarsi rau. Sunt multi care sub emotia si entuziasmul momentului au jucat dupa cum le-a cantat anturajul si au sfarsit rau.

Alcoolici, oameni care au pierdut tot la jocuri de noroc, tineri in puscarie pentru droguri si alte infractiuni, oameni care le 30 de ani nu au nicio realizare si umplu barurile de la 10 dimineata, oameni care au abandonat scoala si lucreaza ca muncitori necalificati, oameni care isi fac credite ca sa isi ia haine si telefoane mobile doar ca sa plateasca 10 ani pentru obiecte care nu le mai folosesc intr-un an.

Pot umple o carte doar cu povesti despre oameni care au ramas sa-si suga degetul dupa ce s-au ratat pentru ca au fost sedusi de mirajul pe care il ofera anturajul.

Daca tie nu iti pasa de tine, FII SIGUR ca nimanui nu ii va pasa mai mult.

Societatea prin miljoacele mass media.

Exista oameni slabi psihic. Exista oameni care mor de frica. Exista oameni care sunt pierduti daca nu le spune cineva ce sa faca si cum anume sa o faca. Exista sclavi moderni. Exista turme de oameni asa cum exista turme de oi.

Pentru toti acestia, exista televizorul. Autoritatea suprema.

Asa cum parintii isi distrug fara sa vrea copii ca sunt napaditi de prea multe bune intentii, la fel televizorul distruge personalitati in formare. Cei care fac emisiunile de la televizor sunt si ei doar niste simpli oameni. NU AU DE UNDE sa stie ce te face pe tine fericit, multumit, implinit. Televizorul traieste avand audienta, si pentru audienta se adreseaza maselor, adica mediocritatii. Daca tu tintesti sus in viata, vrei sa excelezi in orice domeniu, televizorul e ultimul loc unde vei primi o mana de ajutor.

Internetul e salvarea. Nu stiu pentru cat timp internetul va fi neutru si vei putea sa iti selectezi informatia liber si necenzurat, dar cat timp ai oportunitate asta, foloseste-o la maxim.

Concluzia?

Nu e nimeni care sa te inteleaga la fel de bine pe cat te intelegi tu. Asadar, e bine sa asculti pareri diverse, sa primesti feedback. Dar la sfarsit, tu esti singurul care trebuie sa ia deciziile privitoare la viata ta. Invata-te de pe acum sa iei deciziile ce te privesc. Daca faci ce vor altii pentru tine, vei avea ce vor altii pentru tine. Iar „ALTII” indiferent cine sunt acestia, vor ce e mai bun PENTRU EI si nu pentru tine. E firesc. E in natura umana. Toti vrem ce e mai bun.

Tu daca vrei ce e mai bun, trebuie sa inveti sa iei. Nimeni nu iti va face cadouri.

Succes.

Despre victime, parinti si anturaj

Written by Pera Novacovici on April 16th, 2009

Privind in urma, imi dau seama cat de multa influenta a avut lumea exterioara asupra mea. Pana la un anumit punct e normal si firesc. Esti copil, trebuie sa fii initiat in obiceiurile si cultura in care te-ai nascut, in care vei creste, te vei dezvolta si iti vei ocupa locul.

Trebuie sa primesti o educatie de baza pentru ca sa poti apoi, singur, sa te educi, dezvolti, etc.

Scopul parintilor, al educatiei, al societatii si al mediului in care o persoana tanara creste si se dezvolta, trebuie sa fie unul singur:

Pregatirea fiintei respective pentru o existenta libera si independenta.

Realitatea insa ne arata cu totul altceva.

Parintii isi supraprotejeaza sau neglijeaza copii, iar sub pretextul iubirii parintesti le rapesc toate abilitatile de a se descurca singuri in viata.

Mediul te accepta cat timp nu esti prea ambitios si de succes. Apoi egoismul si invidia celor din jur isi fac simtita prezenta.

Societatea baga in insitutii nebunii si handicapatii. De partea celalata, supradotatii sunt ignorati. Mediocritatea este dusa la rang de virtute. Mai mult, prin tv si mass media ti se spune ce sa mananci, cum sa te imbraci, ce inseamna succes. Adica esti tratat ca o oaie proasta, care nu poate sa isi ia propriile decizii si care nu simte ce trebuie sa faca, ci are nevoie sa fie dresata si condusa.

Prietenii. E un paradox cu prietenii. Cine se aseamana se aduna si un idiot prefera compania altui idiot in dauna tuturor geniilor la un loc.

Daca vrei sa evoluezi, singurii prieteni pe care este bine sa ii ai sunt cei care evolueaza odata cu tine. Pentru ca daca ei raman pe loc, devin o povara si nu te poti ajuta nici pe tine si nici pe ei. Ideal este sa iti faci prieteni mai educati, mai de succes, mai buni decat tine. Pentru ca vei invata de la ei. Intrebarea este insa, EI vor sa fie prieteni cu tine? Aici intervine caracterul si personalitatea ta. Ce fel de om esti va determina ce fel de oameni vor dori sa fie alaturi de tine.

Sa luam un pic categoriile de mai sus si sa vedem de ce nu e bine sa asculti de cei din jur, si de ce cei din jur NU SUNT CAPABILI sa iti spuna ce si cum sa faci, sa traiesti si ce sa iti doresti.

Parintii

O greseala mare pe care parintii o fac este supraprotejarea. Intentiile lor sunt bune, insa si drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Ei isi iubesc copii si vor sa le usureze cat mai mult misiunea. Insa ce se intampla daca cresti un caine sau o pisica in casa, il hranesti numai cu mancare de la magazin, il dezmierzi si apoi intr-o zi il pierzi si animalul ramane singur.

Cu toate simturile atrofiate, nu stie sa isi procure singur hrana, nu se poate apara de alte animale pentru ca nu s-a batut in viata lui, simte ca lumea e prea mare si are un singur destin.

CEL DE VICTIMA.

La fel e si cu oamenii astazi. Priveste o clipa in jur. Uite-te la televizor, uite-te la vecinii tai. E PLIN DE VICTIME. Guvernul e de vina. Soarta e de vina. Nu am noroc in viata. Am fost pacalit. Romania e o tara de rahat. Nimeni nu ma ajuta. Etc, etc ,etc .

E plin de oameni care se vad ca suflete nevinovate prinse intr-o lume mare si rea.

Toate astea pleaca de la parinti. Pentru ca in loc sa isi educe copii sa lupte in viata, sa stie ca orice problema apare, exista solutii chiar daca de multe ori nu sunt solutii instant sau usoare, in loc sa ii creasca in spiritul „ce semeni, aduni” si ” viata e o lupta”, parintii de multe ori, fara sa vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

Bunicul meu a facut parte din orchestra Operei. Dar s-a gandit sa il faca pe tatal meu, inginer. A esuat. S-a lasat dupa primul an de facultate pentru ca pur si simplu NU II PLACEA. Apoi, s-au gandit sa ma faca pe mine inginer. Eu am fost mai fraier si am facut 5 ani. M-am trezit greu si am mers la psihologie. Ma uit in urma si vad ca membri familiei au impresia ca daca ei nu au reusit sa faca ceva, trebuie sa te chinuie pe tine sa le continui telurile.

De acum incolo, daca cineva din familia ta se trezeste complexat de propriile nerealizari si incepe sa iti tina teorii despre ce ar trebui TU sa faci IN viata si CU VIATA ta, spune-i asa:

„ FA TU!”

Acum stiu sigur, ca nu e nimeni altcineva in afara de tine care sa inteleaga cu adevarat si sa simta ce e bine pentru propria ta persoana. Orice vis ai, orice vrei sa realizezi, arunca-te cu entuziasm. E viata ta, e trupul, mintea si sufletul tau. Indiferent ce alegi sa faci, chiar daca esuezi, ai multumirea ca ai incercat si a fost decizia ta, nu decizia altora pentru tine.

Dar din experienta stiu ca daca vrei ceva foarte mult, esecurile sunt doar lectii din care inveti si te ambitioneaza. Perseverand, e doar o problema de timp inainte sa ai ce iti doresti.

va urma…

Independenta unui adolescent

Written by Marius Stan on April 15th, 2009

In vremurile noastre, relatia cu parintii reprezinta una din cele mai mari provocari pentru un adolescent. Cand eu eram tanar vremurile erau mai putin tulburi, iar relatia parinte-copil era mai ‘simpla’. Fara a generaliza, a extinde pentru toate cazurile, observ acum o ‘escaladare’ a conflictului dintre generatii. Si cred ca intelegand unele aspecte, atat parintii cat si copiii pot regasi puntea de legatura, armonia si iubirea care au existat in cazul fiecarei familii la inceput.

La inceput, atunci cand cu totii am fost ‘copii mici’ iar parintii erau totul pentru noi. Ii iubeam neconditionat, si ei pe noi la fel. Pe parcurs, ceva s-a intamplat si, de multe ori, iubirea noastra s-a pierdut…a lor, mai putin. Ne-am capatat ‘independenta’ fata de ei…dar ei fata de noi, mai putin. Haideti sa vedem de ce se intampla acestea…

Sunt 3 perioade majore de dezvoltare in viata unui tanar (asa cum au fost identificate de psihologul Morris Massey) :

-  Perioada de ‘imprint’ (0-7 ani, gradinita). Mintea e ca o coala alba de hartie pe care poti scrie orice. Astfel ca parintii si rudele ‘scriu’, impregneaza propriile credinte, comportamente – iar copiii le absorb inconstient, pentru ca nu pot discerne aproape nimic. Accepta tot ce li se spune ca fiind adevarat. Si, deoarece la aceasta varsta ‘filtrele mentale’ specifice zone constiente a creierului nu s-au dezvoltat inca, tot ce se impregneaza este ‘impins’ care subconstient. De aici, posibilele blocajele de mai tarziu.

- Perioada de ‘modelare’ (7-14 ani, scoala). Incepem sa devenim din ce in ce mai constienti de propriul ‘eu’ si ‘copiem’ idei, comportamente de la cei din jur (indeosebi de la parinti, profesori, prieteni, eroi preferati din filme sau carti). Nici acum nu reusim sa discernem prea mult – asa ca multe lucruri intra ‘de-a valma’. Copiem atat esecurile cat si realizarile adultilor, valorile lor de viata – lucruri ce ne pot fi de folos sau ne pot ‘pune frane’ pe parcursul vietii.

- Perioada de ‘socializare’ (14-21 ani, liceu si o parte din facultate). Interactionam mult mai mult cu altii. Ne cream valori de viata ce tin de relatii (de prietenie, de cuplu) sau de societate. Suntem influentati mai mult de mass-media si de colegii de generatie  – ne simtim atrasi de cei ce ne seamana si intram in grupul lor. Ne ‘individualizam’ complet ca si personalitate – si aceasta e perioada in care ne ‘luptam’, cel mai adesea, sa pierdem ‘dependenta’ de parinti. Din pacate, se pierde, de multe ori, si legatura de iubire din primii ani.
Acum intervine conflictul dintre valorile de viata ale generatiilor. E o ‘lupta’ intre dorinta parintilor de a conduce viata copiilor si dorinta celor din urma de a fi independenti. Parintii sunt, intr-un fel, bine intentionati si de inteles: ei nutresc vise, sperante, aspiratii pentru copiii lor. Nu le e usor sa renunte la ele pentru ca ii iubesc si cred in mod sincer ca ei stiu ce e mai bine pentru copii.

Pe de alta parte, adolescentii sunt frustrati ca trebuie sa se conformeze unor reguli ale parintilor (si, de asemenea, si ale societatii). Si asta intrucat au nevoie de ceea ce li se ofera in schimb (locuinta, hrana, bani, masina, grija). E un conflict interior – in ei creste ‘puterea’ insa sunt nevoiti sa o dea de buna voie in schimbul lucrurilor necesare supravietuirii si dezvoltarii sociale. Si ei sunt de inteles, e o constrangere pe care o simti puternic si nu stii cum sa o ‘rezolvi’.

Si atunci, cum gasim puntea de legatura dintre nevoia de a fi independent si pastrarea unei relatii bune cu familia ?

Poate ar fi bine ca parintii sa invete sa aiba incredere in copiii lor. Pas cu pas, sa treaca de la atitudinea de ‘sef’ la cea de sfatuitor sau confident. Sa inteleaga si sa accepte ca ai nevoie de propriile experiente de viata din care sa inveti – chiar daca vei face greseli si te vei rani. Cu totii am trecut prin asta. Desi se spune ca e mai intelept sa inveti din experienta si greselile altora, parca tot cand vine vorba de tine intelegi mai clar ce e ‘benefic’ sau ‘de evitat’ pentru propria viata.

Iar adolescentii – nu e nimic rau in a-si pretinde ‘independenta’ si ‘puterea’ specifica varstei. E o perioada pe care aproape niciodata nu poti sa nu o regreti, sa nu-ti doresti sa o fi trait mai ‘din plin’. Grija insa pentru sentimentele celor dragi mai in varsta. Si ei se simt de multe ori la fel cum se simt tinerii, neauziti, neintelesi, frustrati. Iti poti taia, treptat, dependenta de parinti, fara insa a le rani sentimentele. Si poti folosi aceasta perioada extraordinara pentru a incepe sa-ti creezi, pe cont propriu, viata pe care o doresti

Am fost copil si sunt parinte

Written by Simona Hupov on April 7th, 2009

Am fost copil…

Am avut o copilarie lipsita de griji, am fost inconjurata de dragoste si de tot ce imi doream . Adolescenta a fost la fel. M-am maturizat si pot spune cu sinceritate ca sunt FERICITA.

Eram fericita atunci? Sau traiam fericirea dupa regulile altora, fara a avea curajul sa imi impartasesc propria viziune despre viata. Acum am aflat raspunsul la aceste intrebari.

Am fost frustrata vreodata, in copilarie, de o decizie luata fara acordul meu si care ma implica direct? DA!
Am plans pentru ca nu am fost lasata sa imi urmez prietenii in aventuri considerate “periculoase”? DA!
Am suferit pentru ca prietena mea avea un corp perfect si toti baietii roiau in jurul ei, iar pe mine nu ma bagau in seama? DA!
Am gresit undeva? DA!

Sunt sigura ca multi dintre voi simt frustrari pe care nu pot , nu vor, sau le e rusine sa le exprime. Sunt sigura ca exista in jurul vostru persoane care va fac viata amara. Nu va lasati influentati de ele! Vai, ce greu e sa pui asta in practica! Vestea buna e ca se poate.

Parintii sunt cei care vor pentru voi, ce e bine. Prietenii vor pentru voi, ce e bine. Vecinii… lor nu le prea pasa, ca si asa au multe griji. Pe voi va intreaba cineva ce e bine? NU? Nasol!

Trebuie sa faceti ceva! “Do something, anything!”

Luati atitudine. Nu va fie frica sa va exprimati. Invatati sa spuneti ceea ce doriti si invatati sa va sustineti cauza. Nu conteaza ca ai 10, 15, sau 20 de ani, apuca-te de invatat. Citeste, vorbeste, negociaza si sustine-ti cauza. Expuneti dorinta si nu te lasa influentat de altii. Nu te lasa manipulat de altii si de dorintele lor.

Nu regret nimic din ce a fost, pentru ca totul a fost foarte frumos in copilarie si adolescenta. Regret totusi ce nu a fost. Regret ca nu am avut curajul sa spun ce cred eu ca e bine pentru mine. Nu m-am ridicat sa imi sustin cauza si cu siguranta am pierdut multe… care nu se mai intorc.

si sunt parinte…

Din tot ce a trecut am invatat ceva. TREBUIE SAVORBESC SI SA ASCULT! Acesta este motivul pentru care acum sunt fericita, sunt asa cum ar trebui sa fiu.

Trebuie sa imi las copilul sa isi urmeze drumul si trebuie sa-l protejez fara sa-l frustrez.
Trebuie sa fiu la curent cu necesitatile lui, nu ale mele.
Trebuie sa invat sa spun “DA” si sa am incredere, atunci cand imi vine sa spun “NU e prea periculos”

Trebuie sa fiu EU si copilul meu sa fie EL sau EA!

P.S. Dati articolul sa-l citeasca parintii