Ce vrei?

Written by Mihaela Gheorghe on February 21st, 2010

“Ce vrei”. Atat de important. Atat de in centrul tuturor lucrurilor pe care le facem, desi nu ne dam seama…

Azi am fost la un botez. Frumusetea asta de fetita – o minune, cum zice mama ei -, a avut alturi de ea o mana de oameni, cam necunoscuti pentru ea, pe nasi, pe mama si pe bunica ei.

Tatal ei nu stie cum arata decat in poze… Nu, nu e inchis, nici prea indepartat. Asa a fost sa fie. Copilul a fost “un accident”…

Cum e sa cresti ca “un accident”… doar copiii care cresc asa stiu.

Mama a hotarat ca acest copil e minunea vietii ei. Si ca isi lasa viata sa se schimbe, cu tot ce implica asta, pentru ca isi doreste copilul.

Tatal, copil nedorit si el, nu a putut inca sa digere “accidentul”… Poate o va face…poate nu.

Ce vrem si de ce vrem…

Cel mai greu de stiut, cand inca nu stim de ce vrem, ceea ce vrem…

Langa mine, intre cei “putini da’ buni” adunati sa sarbatorim botezul, o tanara de 26 de ani. Zice ca stie ce vrea. Vrea sa nu mai munceasca atat. Nu ii place nebunia asta, stresul, presiunea…

“Dar daca ai face ceea ce-ti place, cum ar fi?” intreb eu.

“Nu stiu. Nu imi dau seama ce-mi place.”

“Dar de ce faci ceea ce faci?”

“Pentru bani. Imi place sa am bani, sa ma simt in siguranta.”

“Si ceea ce ai merita pretul platit?”

“Nu. De aia imi vine uneori sa plec din orasul asta, sa nu mai stiu de el.”

“Si? Ce solutie vezi?”

“Acum, niciuna. Desi…”

“Desi ce?”

“Desi mi-am facut temele, am un job in care sunt buna, sun tare pe felia mea.”

“Aha. Si atunci…?”

“Nu asta e ce vreau. As vrea sa ma ajute altcineva. Sa am ce-mi trebuie fara toata nebunia asta.”

“Cum?” intreb iar, pisaloaga de mine…

“Nu stiu. Poate sa ma marit… Cu un tip cu bani.”

Of! Cad iar in farfuria mea, desi crezusem ca o sa ajung acolo, sus, la un “ce vreau” curat…

Nu ca ar fi intr-un fel sau altul ce vrea ea. Dar… Oare ea se asculta? Oare stie ce vrea? (“Sunt buna pe felia mea… dar”… )

Si mai ales de ce? De ce vrea ceea ce vrea?

Amandoua, femei. Amandoua tinere, frumoase.

Prima, proaspata mamica, o femeie de afaceri a carei viata s-a dat peste cap… Nu mai are cum sa-si vada, cel putin cateva luni, de ceea ce facea. Practic, creste copilul cu ajutorul contributiei de la stat. Singura.

Cealalta isi vede viitorul incert, legand o oarecare siguranta de altcineva, desi puterea ei, capacitatea ei profesionala si-o stie ca fiind destul de buna…

Nu imi permit sa judec. Nimeni nu poate judeca daca nu e fix in pielea cuiva, traind toata viata acelei persoane, pas cu pas, si simtind la fel. Ceea ce nu se poate, nu-i asa?

Ce vreau sa spun e doar asta:

- E foarte important sa fim cinstiti cu noi insine si sa ne intrebam ce vrem. Ce vrem noi, nu ce vor altii pentru noi. Si sa raspundem cinstit.

- E si mai important sa stim de ce vrem ceea ce vrem. Acolo e cheia. Daca vrem fiindca altii au si noi nu avem, fiindca altii au facut si au dres, s-ar putea sa ne fie bine, sa ne stimuleze, dar dincolo de un anumit prag s-ar putea sa dam in depresie, fiindca nu putem avea tot ce au altii, nu putem fi exact ca altii… Ori putem avea sau fi, dar vine ceva si face sa dispara (inundatie, concediere, criza, divort etc).

Daca descoperim ce sta in noi si ne bazam pe noi insine cat mai mult, s-ar putea sa ne fie mai usor sa obtinem ce ne dorim, decat se depindem exclusiv de altcineva ca sa fim impliniti. Asta nu inseamna sa fim ca niste lupi singuratici, dar e necesar sa stim unde e ajutor si unde e dependenta…

De ce vrem e cheia, cum spuneam. Acolo, in sistemul nostru de valori sta motorul, ceea ce “ne mana in lupta” sau dimpotriva, ne incetineste ori ne opreste chiar.

Si astea spun mult despre noi. Cum nu judecam pe nimeni, nu voi comenta acum sistemele de valori. Fiecare are dreptul la fericire, doar… fara a atinge fericirea altuia. Si aici deja intram in alte povesti…

Dar ma intorc la sistemul de valori. El se schimba, cu timpul. Mamica de azi, cea care si-a botezat fetita, n-ar fi ales sa fie mama singura acum zece ani. Bataioasa femeie de afaceri nu ar fi admis decat foarte greu un element “necontrolabil” in viata ei… Dar acum, la o alta varsta, dupa o anumita experinta de viata, vede altfel lucrurile. Si a ales sa-si implineasca dorinta de a avea un copil, fara a mai tine cont de miile de elemente “necontrolabile” care vor veni, in ani, odata cu cresterea fetitei.

De aceea

- E important sa luam in calcul propria noastra schimbare. Cu aceeasi sinceritate, buna credinta si bunavointa fata de noi insine, sa ne intrebam mereu ce vrem si de ce.

In felul acesta nu vom pierde trenurile importante din viata noastra. Nu vom rata ocaziile care ne fac sa fim impliniti, doar pentru ca am pastrat un fel de a vedea care ne limiteaza. Si daca vom avea intelegere fata de noi inisine, luand schimbarea noastra ca pe ceva firesc, vom evita luptele launtrice. Iar momentele de rascruce, numite si “crize existentiale” vor fi cele in care vom face mai usor saltul spre ce ne construieste, nu caderea in neputinta.

Despre “de ce vrem ceea ce vrem” povestim “data viitoare”.

Pana atunci, va invit sa priviti cu onestitate in voi insiva ca sa vedeti ce vreti si de ce…

De ce viata ta nu s-a schimbat in bine?

Written by Andreea Papp on November 14th, 2009

De ce viata ta nu s-a schimbat in bine?

Simplu.

Pentru ca ai continuat sa faci aceleasi lucruri. Cum vrei sa se schimbe ceva in viata ta daca tu gandesti, simti si te comporti la fel ca pana acum?!!

Nu-nteleg.

Vad ca stii mai bine ce e bine pentru tine si atunci? De ce lucrurile stau la fel? De ce viata ta nu s-a schimbat in bine?

“Viata nu e atat de simpla precum ne-o descrii tu.Vreau sa spun ca, nu e greu sa-ti spui in fata oglinzii ca esti cel mai bun sau cel mai frumos, ca esti cel mai tare. In realitate de fapt nu e asa, problemele curg una dupa alta si tot singura ma simt. Imi pare rau sa recunosc ca sunt slaba din fire cu toate ca toata lumea imi zice ca sunt puternica. Din pacate sau din fericire nu sunt momentan in Romania, sunt de 5 ani plecata. Am un prieten aici (roman) dar ma simt foarte singura. Am trecut pana acum peste probleme destul de grele cu optimism ca voi scapa si voi avea o viata cat de cat mai buna. Dar dupa atatia ani iata-ma acum destul de dezamagita. Ma ingrijoreaza ca trece timpul foarte repede si nu se cunoaste nimic sa fi facut.”

Draga mea, viata e chiar foarte simpla, crede-ma.

De unde stiu?

Din experienta, de unde sa stiu?!

Straduieste-te in continuare sa implementezi obiceiuri noi si creatoare. Numai ele iti vor schimba mediul in care traiesti, care doar reflecta ceea ce esti. Nu e vina nimanui ca lucrurile stau pe loc, doar a ta, inseamna ca tu stai pe loc si ai impresia ca inaintezi si te zbati pentru o existenta mai buna. Daca faci ce trebuie, universul iti raspunde prin satisfacerea nevoilor tale. Se pare ca mai ai de lucru…e timp. Niciodata nu e prea tarziu ca sa-ti faci viata mai buna, ca sa traiesti cu adevarat.

Esential este sa constientizezi ca mergi pe un drum gresit, intorce-te si ia-o de la capat.

Cum procedezi cand ti-e sete, mergi catre un izvor sa-ti iei apa ca sa bei.

De ce nu procedezi la fel cu restul aspectelor din viata ta?

Nu lasa ca lucrurile importante sa vina spre tine, mergi spre ele?

Ce mai astepti?

Sa mai treaca cativa ani, dupa care sa tragi trista concluzie ca nimic nu s-a schimbat?!

Eu n-am timp de pierdut. Poate tu ai….dar ma indoiesc.

Ce crezi ca-ti aduce ziua de maine? Ceva mai bun? Daca ziua de azi nu ti-a lasat un zambet, o experienta frumoasa, un te iubesc, un multumesc, un gust bun, nu merita sa speri intr-un viitor mai bun.

Te intrebi de ce?

Fiindca nu va veni. Invata sa traiesti in prezent, nu in trecut si nici proiectata in viitor.

Asteptarea e arma prostului. Nimeni din afara, nici macar soarele nu-ti va lumina inima, calea, daca tu nu-ti asumi responsabilitatea pentru ce alegi si traiesti. Te lupti cu mine in loc sa te lupti cu tine! Pierzi energie in directii gresite… Viata nu e asa simpla cum o descrii tu, imi zici la un moment dat.

Serios? Dar cum e?

Viata e asa cum esti tu. Asta e realitatea, fara alte interpretari. Adevarul este o descoperire interioara si te afatuiesc sa te retragi o perioada de pe scena interpretarilor si etichetarilor. Petrece timp calitativ cu sufletul tau, asculta ce are de zis. Numai el detine cheia la evenimentele externe. Ca sa stii ce sa alegi trebuie sa te cunosti indeajuns de bine, altfel ratacesti fara sa ajungi nicaieri, asa cum spuneai si tu, nu se cunoaste nimic din ce ai facut.

De ce viata ta nu s-a schimbat in bine?

Ai continuat sa faci aceleasi lucruri in fiecare zi.

Nu mai repeta greselile trecutului.

Nu mai apela la substitute de obtinere a satisfactiilor, cum ar fi, alcool, tutun, droguri.

Noi cream mediul nesanatos in care traim.

Nu exista minte sanatoasa fara corp sanatos.

Foloseste-te de urmatoarele 10 intrebari potrivite ca sa faci alegeri de calitate:

*Aceasta intrebare ma va impinge catre un viitor fericit, sau ma va tine blocat in trecut?*

*Aceasta alegere va duce la o viata implinita pe termen lung, sau va constitui doar o satisfactie de moment?*

*Sunt stapan pe propria mea putere, sau incerc sa multumesc pe altcineva?*

*Ma gandesc la ce este corect sau la ce este gresit?*

*Aceasta alegere imi va aduce si mai multa energie vitala sau imi va fura energia?*

*Voi folosi aceasta situatie ca pe un catalizator in cresterea si evolutia mea, sau o voi folosi pentru a ma pedepsi?* *Aceasta alegere imi sporeste puterea, sau mi-o slabeste?*

*Este acesta un act de iubire de sine, sau un act de autosabotaj?*

*Este acesta un act de credinta, sau un act caracterizat de frica?*

*Aceasta alegere reprezinta manifestarea laturii mele Divine, sau a laturii mele umane?*

*“Intrebarile de calitate creeaza o viata de calitate.” Tony Robbins*

Secretul suprem este autocunoasterea. Libertatea de alegere vine doar din autocunoastere. Ca sa alegi din milioanele de fapte doar pe cele cateva esentiale este nevoie sa te cunosti indeajuns de bine, altfel ratacesti printre alegeri fara sa traiesti nimic din ce-ti doresti. Acesta e drumul pe care trebuie sa pasesti…e drumul spre tine.

Ce mai astepti?

Pe curand, Andreea.

Dansand cu lupii

Written by Mihaela Gheorghe on July 26th, 2009

Dansand cu lupii
Poate va ma amintiti filmul in care Kevin Costner joaca rolul unul american alb, care intelege si ajunge chiar sa aduca in viata lui felul de a trai curajos,  simplu si sincer al indienilor nativi din Nordamerica. Scena in care danseaza in jurul focului, in timp ce lupii il pandesc in noapte, a ramas un punct de referinta nu doar in cinematografie dar si in literatura si atelierele practice pe teme de dezvoltare personala.

Imagine: wallpaper.diq.ru

Trecerea dincolo de teama si infruntarea situatiilor cu curaj, indiferent de cat de amenintatoare par a fi ele, este un fel de a dansa cu lupii… Cu ceea ce iti aduce viata, bun sau rau.
Curajul nu inseamna sa nu iti fie frica. Un om curajos este cel care isi cunoaste, isi recunoaste fricile si stie sa mearga inainte, cu tot cu ele. Si cel care e cel mai curajos trece prin ele, cu sinceritate, le infrunta si vede acolo, in miezul lor, propria esenta de putere.

Puterea e inteleasa diferit de fiecare dintre noi, Cu toate acestea, avem multe in comun, unii si altii, in a ne raporta la tot felul de forme de putere, asa cum le intelegem si cum le percepem noi.
Am sa vorbesc despre putere asa cum inteleg eu. Puterea personala, aceea care face sa dansezi cu  lupii, aceea care poate face lupii sa danseze cu tine…

Nu o sa fac definitii despre putere. O sa fac altceva. O sa te intreb: Ce vrei? Ce vrei in  viata? Atentie, care sunt dorintele tale, ce vrei tu, nu ce crezi ca ar fi bine, decent si convenabil pentru tine sa vrei…
Povesteam deunazi, in “Cercul de creta caucazian” de fata care voia sa-si multumeasca parintii, intrand in conflict cu ea insasi, pentru ca nu indraznea sa vrea, sa spuna ce vrea. Dorintele ei nu erau “convenabile” pentru parinti. Sau poate unele erau, dar ea deja generaliza…

Intai, fixeaza cu sinceritate ce vrei, cum vrei tu si de ce. Atentie, cu SINCERITATE, am zis…Posibil sa afli, daca esti sincer,  ca vrei ceva fiindca e la moda. In deplina sinceritate, daca afli de ce vrei, s-ar putea sa intelegi repede ca deja copiezi modele. Ceea ce nu e rau, daca  iti dai seama de calitatea modelelor si de ce vor ele ce vor. Unii se inconjoara cu obiecte, care sunt simboluri ale puterii. O casa de un anume lux, o masina, de un anume lux, un  ceas  de o anume marca, haine de o anume marca, prieteni… de o anume marca si ei. Ramane sa validezi, in mintea ta, si cu SINCERITATE, daca acesti oameni sunt ei insisi puternici, fara toate aceste simboluri de putere. Daca da, daca au dat dovada de decizie rapida, clara, responsabila, si ecologica – adica tinand seama de toti cei implicati- atunci acestia sunt oameni de putere. Daca au considerat o situatie cu calm, cu cap limpede si nepatimas, asumandu-si consecintele deciziilor lor – consecinte asumate fara a se sprijini numai de simbolurile lor de putere – da, sunt modele de urmat.

In acest fel, inveti ce intelegi prin putere. Iata, alt exemplu. Oamenii pierd mereu ceva important in viata. Slujba, casa, partenerul de viata ori alta relatie importanta, sanatatea… Multe vin si pleaca, viata e ea insasi un flux. Daca un om simte si intelege pe deplin ca orice, cat de bun, cat de minunat, cat de valoros (sau nu) si cat de sigur ar parea, va dispare intr-o zi, acel om este foarte puternic. In fata unei calamitati, omul e insignifiant. Ramas in viata dupa un incendiu sa o inundatie doar cel curajos isi vede limpede puterea, pretuind viata, cu care a iesit din incercare.
Unii isi vad in case ori in alte valori propria viata. Cand le pierd spun ca si-au pierdut viata. Oare e adevarat? Cate case poate face un om? Poate face macar una? Eu stiu oameni care si-au facut case. Cati oameni poate face o casa? Nu stiu de nici una sa fi putut… Valoarea unui om sa fie doar o casa? O padure? Un rau? Chiar o planeta?  In sufletul unui om, poate o planeta inlocui pe cel iubit?
Cel care poate trece prin pierdere si prin schimbare stie sa danseze cu toti lupii care-i vin la usa…

Dar trupul? Sa va spun ceva: Am lucrat doua zile cu un maestru coreean. Doua zile in care nu am sarit pe munti, nu am mers pe foc, nu am facut kumite, nici macar exersari de alea de ore intregi circulat energia prin meridiane sau stat in zazen. Nu. Dar din doua exercitii am inteles si trait mai mult decat am facut in opt ani de cand am dat de qigong. Nu ca nu as fi avut experiente fantastice si din practica qigong-ului, dar acum a fost o alta abordare si o alta intelegere. Corpul a lucrat minunat, si la un moment dat, toti, fara sa fi avut acelasi nivel de practica sau macar vreo pregatire fizica, am avut aceeasi experienta. Rezultatul a fost asemanator. Circulatia energiei a fost atat de puternica, incat tot corpul a fost zgduduit, feliuta cu feliuta si toate odata, si cu toate astea puteam fi calmi si sa ne urmarim respiratia. In acest fel am simtit foarte clar, la modul concret, fizic, ca nu suntem corpul nostru. Atentia urmarea respiratia si in acelasi timp tot ce se petrecea in corp. Era clar, perfect si extrem de limpede pentru toti ca “cineva” urmareste corpul si respirul.

Si astfel, detasati de ce se intampla, putem urmari orice fel de zguduire din viata. Fie ea emotionala, mentala ori fizica. Pastrarea in atentie, in calm, in luciditate, de care vorbeam si in “Exercitii de prezenta”,  sadeste si creste capacitatea de a privi si primi detasat ce ne vine in fata, de-a lungul vietii…

Aceasta este manifestarea curajului, a puterii. Oriunde ne-am duce, fara obiecte considerate de putere (in general consideram obiecte de putere diverse bunuri sau relatii), ne luam pe noi insine.
Daca am lucrat bine si am investit in noi insine timp, practica, intelegere si sinceritate, si mai ales dragoste fata de noi insine, oriunde am fi ne avem pe noi, pentru a ne sustine si a ne ghida. Cea mai buna investitie pe care o putem face este aceea in noi insine.

Acum va mai invit o data sa va intrebati CE VRETI si sa raspundeti CU SINCERITATE si FARA TEAMA. Cand aflati – si o sa va intrebati iar si iar, de-a lungul anilor – o sa puteti face pasii in viata ca oameni puternici, stiind ca se pot baza pe ei insisi.
Avand si cultivand propriile instrumente de putere si facand din ce in ce mai adanci incursiuni catre sursa puterii personale, veti face descoperiri uluitoare. Si cea mai de pret descoperire va fi cea a Sursei insasi, sau a Vietii, sau a Iubirii, sau a lui Dumnezeu, cum veti dori sa-i spuneti. Oricum, ea e aceeasi si va sustine oriunde veti fi, de-a lungul intregii vieti.

Asadar, dansati cu tot ce va va aduce viata si bucurati-va, traind intens fiecare clipa!

Multumesc. Naikan.

Written by Mihaela Gheorghe on June 14th, 2009

“Cand imi ingustez viziunea catre un ideal pe care mintea mea l-a creat, viata rareori il implineste. Dar cand imi extind viziunea pentru a observa pur si simplu ce imi ofera viata, descopar ca sunt inconjurat de o abundenta de dragoste si suport. Totusi putem observa in mod repetat mecanica unei minti care e rareori satisfacuta cu ce are in acest moment, pentru ca mereu tanjeste dupa vreun ideal pe care l-a fabricat. Putem fi martori cum ochii scaneaza realitatea cautand ce vor ei, nereusind sa vada ceea ce li se ofera. Asemenea constienta este primul pas in a ne invata pe noi insine sa ne deschidem cu adevarat catre darurile pe care ni li le ofera Universul.”

(Gregg Krech – Naikan)

Cand am citit prima oara, “Naikan”,cartea lui Gregg Krech, tocmai invatam din mers ce povestea el.

Naikan este un cuvant japonez care inseamna “privire inauntru” ori introspectie. O traducere mai poetica ar fi ” a se privi pe sine cu ochii mintii”. Este o metoda de autoreflectie care ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine, relatiile noastre si natura fundamentala a existentei umane.
Naikan a fost dezvoltat de Yoshimoto Shin, un membru al gruparii budiste Jodo Shinshu din Japonia.
Prin continutul sau, Naikan este o arta a reflectiei interioare, cultivand recunostinta.
Naikan e “a privi inauntru”, iar opusul sau, Gaikan, inseamna a “privi in afara”. Practic, metoda ne aduce pe noi in centrul atentiei noastre, cautand sa ne puna sub ochi darurile oferite de univers, de viata, si facandu-ne sa abandonam un mod de a vedea prin care ne cultivam insatisfactia.

Mai concret, traind pe baza principiului Naikan, putem sa ne refacem o stare de bine, de implinire, vazand cat de multe ne ofera viata si oprind nemultumirile departe de pragul existentei noastre. Mai mult, recunostinta traita ca stare de spirit atrage practic abundenta in viata noastra, ca si cum ai deschide o usa catre uriasele rezervoare de Bine ale universului.

Lucurile simple sunt nevazute si considerate ca de la sine intelese. Gregg Krech chiar povestea ca a fost in izbit de acest mod de a vedea lucrurile cand a trecut pe langa moarte, fiind gata sa se inece. Cand a putut respira prima gura de aer dupa ce vazuse moartea cu ochii, a inteles dintr-o data ce important e aerul, cat de minunat functioneaza corpul uman, sistemul respirator, si tot ce face ca el sa poata respira din nou.
Aceste “lucruri simple” sunt cele pe care le pretuim cand nu le mai avem. Un accident poate sa ne lase o vreme imobilizati la pat si ne dam seama cat de minunate sunt picioarele noastre, cele care ne poarta peste tot…

Oprirea apei in teava de apa calda sau apa rece – ori amandoua, uneori – ne aduce brusc in situatia de a pretui apa care “curge din perete”…

Lucrez intr-un birou cu mai multe colege. Una din ele e o bomba cu efect… nu, nu intarziat, ci permanenet. Puteti sa va imaginati o bomba care explodeaza din cinci in cinci minute? Face buuum! si dupa aia se reface si o ia de la capat?
Pentru colega mea nimic nu merge, de dimineata pana seara. Calculatorul “crapa” -  saracul, e “baiat bun”, dar cu prea multe aplicatii deschise simultan nu mai intelege nimic – imprimanta e prea veche, prea scartaie, prea nu e una sau alta… Asa o bomba, va spun eu, toaca nervii marunt-marunt pana nu mai aveti nici unul. Oare e de mirare ca lucrurile chiar nu merg, cand colega mea lucreaza permanent in tensiune si oboseala nervoasa?
Exista chiar si aici un avantaj: un astfel de om te ajuta mult mai repede sa vezi o multime de avanataje in care te scalzi: ai un calculator care functioneaza. Tie iti iese pagina tipatira la imprimanta. La tine a mers “bacnomatul” de cafea, cum zicem noi… Ei, nu e nevoie sa fie mereu asa, cineva care sa iti arate “subliniat cu markerul” ce daruri ai tu. Cel mai bine e sa observi tu singur. Asta e Naikan, o introspectie, o meditatie, o “vedere inaiuntru”, cum spuneam mai sus.

O sa va spun si cum a fost cand a functionat Naikan, aplicat intr-o zi cand aveam de ajutat pe cineva sa rezolve o situatie contra cronometru.
Ma rugase o doamna sa o ajut cu niste poze. Dintr-un film, trebuia developata si scoasa o poza si dusa la o revista. Urma sa se publice un articol despre fundatia pe care acea doamna o sustinea “trup si suflet’. Trebuia rezolvat pana la ora 14, altfel se pierdea sansa publicarii articolului.
Am incercat developarea unei singure poze acolo unde imi sugerase doamna respectiva, dar studentii nu lucrau decat pe a doua zi. Am zis ca nu-i nimic, incerc in alta parte. Nu m-am infuriat sau intristat. Am multumit si am dat sa plec. Tanarul cu care vorbisem s-a gandit un pic si mi-a sugerat o firma in apropiere. Am ajuns si acolo. Da, ei puteau face lucrarea, dar trebuia sa astept ceva timp… Am luat loc si am citit din carte. Naikan. Gregg Krech tocmai spunea niste versuri superbe unui servetel de hartie, laudand padurile, copacii, multmind naturii pentru tot.
Am primit poza gata si asa cum spune “Naikan”, am tinut sa transmit multumirile mele nu doar persoanei careia am platit, ci si celui care lucrase efectiv poza mea, un om aflat in alta incapere, cu care nu se intra in contact. Pot sa va spun ca a fost uimit si incantat. Ce mult a facut un “multumesc”. Lui, acolo, in camaruta, nimeni nu-i multumea, direct.

Mai aveam putin timp. Am luat-o spre metrou, cand… Apare in cale un fost coleg. Soferul firmei unde lucrasem. Ne salutam si ma intreaba unde merg. “Spre Baneasa, spre aeroport”, zic eu. “Ok, te duc o parte din drum”. El avea de obicei drum in sens opus! Am facut in mai putin de un sfert de ora un drum de o ora si ceva. Parca se maturase strada de masini… Am multmit si colegului si masinilor care s-au dat la o parte… In statia de autobuz in care m-a lasat am stat mai putin de un minut. A venit iute o masina si cum am mers spre iesirea din Bucuresti, cu putini calatori la acea ora, soferul a ales sa ne intrebe si sa nu mai faca toate opririle. Ca sa scurtez, va spun ca am ajuns la biroul unde trebuia sa predau poza la ora 14 fara zece minute. La timp pentru ca cei de la receptie sa o poate trimite prin cineva la redactie, la etaj… Noroc ca nu intrase doamna de la receptie in pauza de masa intre 13:30 si 14:30. Amanase pana dupa ora 14…

Toate s-au legat perfect. Cand am ales sa vad ce de lucruri si oameni ma ajuta, in drumul meu s-a facut loc si timp ca sa duc la bun sfarsit “misiunea” asumata. Tot timpul am privit insiruriea de evenimente cu recunostinta.

Poate veti primi si voi o privire bucuroasa, un zambet chiar surprins si cu siguranta veti avea o stare de buna dispozitie cand veti multumi direct cuiva care va ajuta intr-un fel pe care nu il observaserati mai inainte. Veti vedea cat de mult schimba atmosfera un “multumesc” insotit poate si de o apreciere. Veti vedea cum se schimba si oamenii si derularea evenimentelor din viata voastra.
Eu multumesc acum celor ce sustin acest proiect “Avantaj la start”, celor care pun pe site articolele si celor care citesc. Va multumesc direct, desi nu va vad, dar va stiu acolo, dincolo de ecrane. Intr-un fel, timpul petrecut impreuna e o picatura care duce la o schimbare mult mai mare decat ne putem imagina acum.
Multumesc!

Plictiseala

Written by Laura Tripa on April 15th, 2009

A venit vacanta de primavara, soarele ne invita afara unde toti pomii au inflorit si mirosul de iarba proaspata si flori ne face sa simtim nevoia de a umbla desculti prin parc, de a ne plimba poate mana in mana cu cineva drag sau pur si simplu de a ne bucura de faptul ca traim.

Insa pentru unii dintre noi sau poate chiar pentru noi insine cateodata, toate acestea nu ne pot face sa iesim din casa, simtim o sfarseala, o epuizare care ne tintuieste pe loc. Alteori nu e atat o stare de oboseala, cat o agitatie fara sens, o miscare continua de la o activitate la alta fara ca vreuna sa ne satisfaca cu adevarat.

Stam intr-o camera si ne urnim sa mergem in cealalta, deschidem televizorul si totul pare anost, neinteresant: aceleasi filme, emisiuni pe care le-am mai vazut de o mie de ori; ne uitam la cartile din biblioteca si nici una nu ne face cu ochiul, pornim muzica si o melodie e prea trista, alta prea vesela, versurile alteia par stupide; oprim muzica si ne uitam prin casa: “ce ar fi de facut? Sa o sun pe X, Nu!, parca nu am chef sa-mi povesteasca iar cum s-a certat ea si cum s-a impacat cu prietenul”. Parintii poate spun: “vad ca si-asa te plictisesti, ce-ar fi sa ne ajuti la curatenia de primavara?” Dar gandul de a te ridica din pat si a sterge praful sau a scutura covorul doar adanceste aceasta stare de “lipsa de chef”, de a vrea sa faci ceva si in acelasi timp a nu vrea sa faci nimic. Pana la urma agitatia creste, simti ca nu-ti mai gasesti locul  si te apuci sa faci ceva, dar mai mult cu dispret si fara tragere de inima.

Ce este aceasta stare? Ce este plictiseala si de unde apare ea? Hai sa vedem cateva definitii ale ei date de scriitorul Emil Cioran:
“Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, in care trebuie sa traiesti si cu care n-ai ce sa faci”
“Plictiseala e un fel de echilibru instabil intre golul inimii si golul lumii, o echivalenta de vid, care ar insemna o impietrire, de n-ar fi prezenta secreta a dorintei.”
Va las pe voi sa meditati la intelesul acestor cuvinte. Mai bine sa vedem impreuna de unde provine acesta”plictiseala”.

Pentru a afla acest lucru este necesar sa ne intoarcem privirea asupra propriei persoane, sa ne intrebam care e aceea “dorinta secreta” a noastra, ce am vrea de fapt sa facem. Una din fatetele plictiselii e agitatia, neastamparul, miscari dezordonate ale mainilor si picioarelor (a bate din picior, a bate ritmul cu degetele pe masa, a ne muta dintr-un loc in altul)

Agitatia nu e altceva decat manifestarea energiei, nefolosite, de care dispunem pentru a actiona. Directionand aceasta energie, dandu-i un sens, un scop, putem elimina agitatia. Odata ce am aflat ce ne dorim putem pune aceasta energie in slujba atingerii scopului nostru.

O alta fateta a plictiselii poate fi teama de a intreprinde ceva. Uneori nu incepem anumite activitati sau le abandonam inainte de vreme deoarece ne e teama ca s-ar putea sa nu reusim, sa nu obtinem ce vrem sau sa ne punem intr-o situatie penibila. “As suna un prieten, dar poate nu are timp de mine; as invita-o pe fata aceea in oras, dar s-ar putea sa ma refuze; nu ma apuc de tema aceea pentru ca s-ar putea sa nu o fac perfect”. Si atunci prefer “sa ma plictisesc” – adica in loc sa ma simt speriat si sa-mi recunosc ingrijorarea e mai comod sa spun ma plictisesc toate acestea, eu vreau altceva, nu stiu ce dar in orice caz sunt cu mlt deasupra acestor banalitati.

Acesta atitudine ne poate aduce un confort de moment dar pe termen lung nu ne face decat sa pierdem ocazii importante. Fiind sinceri cu noi insine, confruntandu-ne temerile, le putem invinge si putem realiza ceea ce ne propunem.
Concluzia este ca uneori plictiseala e o masca sub care ne ascundem pentru a nu fi nevoiti sa ne confruntam cu propria teama si nesiguranta. Exercitiile simple de autocunoastere, sondarea propriilor motive, emotii, atitudini ne pot fi de folos in descifrarea cauzei sau cauzelor plictiselii si pot duce la combaterea acesteia.

Desi multe reviste sau site-uri pe internet propun tot felul de metode anti-plictiseala nu exista retete universal valabile, fiecare isi poate descoperi propria cale de alungare a plictiselii, insa un lucru e sigur plictiseala o combatem doar prin actiune, schimbandu-ne comportamentul (de la a fi pasiv, a sta sau a ne agita la a incepe sa facem ceva chiar daca e un simplu joc de autocunoastere care incepe cu cuvintele “Eu sunt…..”) ne putem schimba starea interioara, putem gasi satisfactie in ceea ce ne inconjoara si in noi insine.