Greseli comune si limitarea copiilor

Written by Loredana Ivan on February 12th, 2010

Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.

Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.

Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa  ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.

Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.

OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!

Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.

Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.

Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare  manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.

Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da…  ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.

Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.

Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…

Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?

In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?

Dezvoltare personala… offline

Written by Simona Hupov on December 1st, 2009

O problema…

In ultimul timp se vorbeste tot mai mult despre comunicare, despre faptul ca inainte de a comunica trebuie sa asculti, despre limbaj verbal si non verbal, despre claritate in exprimare, despre curajul de a spune ce “te doare”.

Este foarte usor sa teoretizezi toate acestea si sa spui ca trebuie sa stii cum sa comunici, trebuie sa stii ce e acela limbaj nonverbal, trebuie sa-l asculti pe celalalt, trebuie, trebuie, trebuie…, dar la partea dinaintea acestui trebuie, nu se prea gandeste nimeni. Cum sa ajungi sa stii toate acestea, cum sa le cunosti… ca doar nu ne-am nascut toti invatati?

Nu ne-am nascut invatati, dar suntem capabili sa asimilam informatii inca din prima clipa de viata, asa ca trebuie sa profitam de acest lucru .

Copilul...

Copilul mic invata sa bea, sa vada, sa articuleze sunete, sa inghita mancarea solida, sa isi foloseasca corpul pentru miscare, sa spuna cuvinte, sa se strambe. In urmatorii ani invata sa vorbeasca, sa foloseasca creioanele, calculatorul, hartia, sa scrie si sa citeasca. Tanarul nostru creste si interactioneaza cu cei din jur, termina liceul si facultatea si… isi incepe viata pe cont propriu.

Tanarul…

In aceasta faza isi da seama ca ar putea sa imbunatateasca ceva, ca ar putea sa inceapa sa se dezvolte personal, sa invete tot ce nu a invatat pana acum… pentru ca nu a fost informat ca se poate. Incepe sa participe la cursuri de comunicare, de dezvoltare personala, de negocieri.

Ajunge adult si se gandeste: ” Vai ce bine era daca stiam de tanar ce inseamna limbajul corpului, poate imi dadeam seama daca o fata ma place sau nu!” sau “Vai ce bine era daca stiam de mica ce este negocierea si cum sa folosesc tot ce stiu acum. Poate puteam sa o conving pe mama sa ma lase  la intalnire cu o ora mai mult!”

Cine este vinovat pentru aceasta situatie? Ar trebui sa cautam vinovati sau ar trebui sa cautam solutii, in asa fel incat copiii de azi sa nu se confrunte cu astfel de situatii si sa stie sa se exprime mai bine decat am facut-o noi la varsta lor?

Exista mii de seminarii de dezvoltare personala pentru adulti, exista sute de cursuri de negociere pentru “managerii de top”, exista excursii de teambuliding pentru angajati, dar nu exista astfel de activitati pentru adolescenti si tinerii pana in 18 ani. De ce?

Nu au bani sa platesca trainerul, nu sunt interesati, nu vor intelege nimic din ce se preda sau de ce? Toate aceste motive sunt false motive. Nu exista motiv pentru care sa nu poti tine un seminar pentru tineri, dar intr-adevar nu e usor.

Solutia…

Eu consider ca un adult orientat si capabil sa isi traiasca viata la maxim, relationand foarte bine cu cei din jur si fiind inconjurat de succes in dragoste si in afaceri este acela care si-a pornit educatia si dezvoltarea personala inca din copilarie. Aici intervine deschiderea parintelui si ce trebuie sa faca acesta pentru a-si ajuta copilul, dar despre asta intr-un articol viitor. Pana atunci… am luat o decizie!

Din acest motiv am luat hotararea de a sustine un seminar de initiere in comunicare dedicat tinerilor intre 9 si 14 ani. Seminarul este inspirat si de faptul ca am aflat din discutiile avute cu tinerii invitati in emisiunile mele radio si TV, ca ei isi doresc astfel de seminarii, unde sa invete altceva, in alt mod decat la scoala.

Tinand cont de toate regulile unui seminar de dezvoltare personala pentru adulti, dar structurat prin imbinarea jocurilor cu momentele interactive si cu minutele de teorie, seminarul vrea sa aduca in atentia tinerilor primele notiuni de limbaj verbal si nonverbal si interrelationare necesare unei comunicari eficiente.

Participarea la acest seminar va imbunatati capacitatea cursantului de a se exprima in discutiile cu parintii, profesorii si prietenii de varsta lui si ii va arata noi metode de interactiune pozitiva cu colegii.

Va fi alaturi de mine in acest demers Florina Nicola, psiholog. Ea va face de-a lungul seminarului o evaluare a fiecarui participant in parte, evaluare ce o va primi cursantul, alaturi de suportul de curs.

Daca aveti prieteni, copii sau cunoscuti de aceasta varsta, ii asteptam cu drag la seminar. Acesta va avea loc in zilele de 12-13 decembrie, in Timisoara la Scoala generala Nr. 19. Pretul seminarului este de 150 RON si programul seminarului il puteti consulta aici. Detalii si inscrieri la telefon: 0788.674.907 sau pe tualegi.net

Suflet de adolescent

Written by Andreea Papp on November 7th, 2009

Viata e asemenea unei simfonii cu toate notele muzicale, sunete mai inalte si sunete mai joase. Cu opt sunete muzicienii au construit simfonii atat de grozave si cele mai importante momente nu sunt sunetele, ci intervalele dintre ele.

Viata merge inainte, adevarul se schimba. Asta e viata. Ce acum ti se pare cel mai important si adevarat lucru din viata, mai tarziu iti apare lipsit de valoare si sens, sau fals.

Adevarul de ieri e minciuna de azi.

Si cum zicea Bertrand Russel:

“Nu voi muri niciodata pentru convingerile mele, s-ar putea sa ma insel.”

Ana e frumoasa, inteligenta, are un zambet perfect, o privire inocenta si-un aer special, pretios, e aerul adolescentin. Spre finalul discutiei noastre am ramas paralizata de afirmatia “ei”: Tinerii din ziua de azi nu apreciaza valoarea ce-o primesc. Nu dau doi bani pe ce primesc!

In timp ce-mi vorbea despre ce vede si traieste o vedeam pe mama ei si ma luptam cu ale ei mesaje: Hey!!! Femeie!!! Opreste-te! Taci daca n-ai altceva de daruit.

Fiica ta acum pleaca la drum si tu esti responsabila de bagajul pe care si-l formeaza.

Atat ai de oferit, mama iubitoare? Stiu ca tu nu-i vrei decat binele, dar niste mesaje de incurajare n-ar strica pentru a-i corecta orientarea in spatiul indepartat si necunoscut.

Cum poate acest suflet perfect sa gandeasca astfel la 19 ani?

Cum poate fi atat de atasata de principii si credinte ce nu-i apartin?

Simplu. Modelul mama vorbeste si copilul primeste. Ana se identifica cu mama sa. Mama stie ce inseamna viata,  e cea mai tare. Ana preia modelul si paseste in viata.

O intreb despre visuri si ambitii. Povestim noi ce povestim si aflu despre Ana ca ar pleca sa studieze afara, ca-n tara nu prea are ce face.

“As pleca din tara, dar nu stiu daca pot trai departe de familie, de mama, de sora-mea. As vrea, dar mi-e teama ca n-as rezista.”

Si gandesc ca majoritatea inchid viata in etichetari si clasificari fiindca asta le confera siguranta.

“Asta e viata. N-ai ce face. Nimic nu se schimba. Tara asta e de rahat. Ori te supui ori mori. Si asa mai departe..”

Innebunesc!! Cum sa spui la 19 ani ca tinerii din ziua de azi nu apreciaza ce li se ofera?

E inspaimantatoare aceasta imagine!!

Hey!! Sufletul tau e perfect!

Suflet de adolescent, esti perfect!

Esti in mijlocul experimentarii. Ce faci? Traieste! Gusta! Lasa-te purtat de instincte, de efect. Simte libertatea alegerii. E perioada in care descoperi toate aromele, ce poate fi mai frumos de atat? Traiesti ce n-ai mai trait, mananci ce n-ai mai mancat, iubesti ce n-ai mai iubit. Experiente simple, dar incarcate de adevar, autenticitate si unicitate.

Lumea experientei e ca un rau, lasa-te purtat de apa, inoata fara colac de salvare, fara busola, fara instructiuni, inoata in apa intinsa si necunoscuta. Curaj!!

Spune STOP principilor si standardelor impuse de modelele parentale si sociale.

E experienta ta, nu o rata. Nu te mai identifica cu imaginea, realitatea lor despre viata.

Ce e bine si ce e rau? Traiesti o stare de ambivalenta continua, esti disociat si inspaimantat. Daca gresesc? Am ales bine? Daca sunt judecat? Daca sunt parasit? Daca nu fac asta se intampla asta, fiindca asa mi-a zis mama si tata. Adevarat.

Si ei au ceva de spus. Si ei au trait viata. Dar asta nu inseamna sa iei tot ce spun de bun. E momentul tau acum. Creaza-ti propria realitate. Invata sa crezi in mintea ta si-n alegerile facute. Indrazneste sa alegi, e sansa ta. Nu ingheta intr-o imagine falsa despre tine, intr-o imagine proiectata de aspiratiile lor, intr-o imagine ce nu-ti apartine. Parintii au datoria sa vorbeasca despre ce-au trait in viata, sa te lase liber sa experimentezi si sa alegi ce ti se potriveste. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce cale sa alegi, nici macar ei, cei care ti-au dat viata. Nu le permite sa-ti fure identitatea dintr-un exces de iubire sau din lipsa iubirii. Viata nu se intoarce inapoi, traieste dupa propriile credinte si valori.

Sunt parinti care iubesc prea mult, sunt parinti care nu iubesc deloc.

Sunt copii care simt iubirea, sunt copii care nu simt iubirea.

Si cei din prima categorie si cei din a doua categorie au dreptul la iubire. Unii o au si unii o cauta toata viata. Unii au succes, altii n-au succes. De ce gandim ca urmarirea unor comportamente ce dateaza din vremea lui Adam si Eva ne confera succesul, iubirea, fericirea? Evident, exista cateva adevaruri de bun simt, ca de exemplu, iubeste-ti parintii, nu ucide, iubeste, ajuta-ti aproapele, etc. Dar educatorii prezinta o lista mult prea “bogata” si existenta ta se reduce la a executa niste sarcini ce nu-ti apartin si cu obligatia sa nu-ti pese prea mult de ce-ti spune sufletul adolescentin, fiindca stie mama si tata ce-i mai bine pentru tine.

Elibereaza-te! Niciodata nu e prea tarziu sa-ti urmezi calea, sa faci ce-ti place, sa te trezesti cu zambetul pe buze, sa canti, sa dansezi, sa pictezi, chiar daca asta nu e o “meserie de viitor”, cum ar spune expertii si inteleptii.

Iti spun un secret: Pasiunea, vocatia iti salveaza sufletul, si numai ea. Crede in tine, alege corect! Salveaza-te! Confruntarea cu ei te duce tot mai aproape de adevarul suprem, la confruntarea cu tine. Tu creezi viata, tu esti regizorul. Ce mai astepti?

Te invit sa-ti urmezi calea, vocatia, pasiunea, cum vrei sa-i spui.

Te invit sa te arati asa cum esti!

Te invit sa te dezbraci de ce nu-ti apartine!

Te invit sa imbratisezi experienta aici si acum!

Te invit sa traiesti departe de credinte si stereotipuri social-culturale.

Te invit sa lupti pentru pasiunile si aspiratiile tale!

Te invit sa te autocunosti, fiindca e singura cale catre eliberare si devenire!

Te invit sa citesti carti bune!

Te invit sa te distrezi!

Te invit sa iesi in natura!

Te invit sa iubesti!

Te invit sa crezi in tine!

Te invit sa te pretuiesti!

Te invit sa fii pretentios si sa ceri mult de la tine, de la viata!

Te invit sa-ti depasesti limitele interioare!

Te invit sa faci sport!

Te invit sa mananci sanatos!

Te invit sa-ti asculti intuitia, simtul, vocea interioara!

Te invit sa razi in fiecare zi!

Te invit sa fii tu insuti!

Te invit sa imbraci STILUL TAU!

Pe curand, Andreea.

Comportamentul adolescentilor partea a III-a

Written by Laura Tripa on July 22nd, 2009

Pana acum am mai vorbit de 4 posibile scopuri ale comportamentului deviant al adolescentilor. In acest articol voi detalia cel de-al cincilea scop si anume, distractia. Desi pare ca nu are nici o legatura cu celelalte (atentia, puterea, razbunarea, a fi lasat in pace), acesta poate deveni o alternativa la oricare din ele: „daca nu pot sa….macar sa ma distrez”.

Absenta unor alternative, limitarea metodelor de a-si face viata interesanta (cerinte de genul „te duci la scoala si vii direct acasa, atat”) pot duce la cautarea unor variante ilegale sau iresponsabile de asigurare a distractiei: consum de alcool, droguri, sex neprotejat fara un partener stabil.

Adolescentul in cauza poate fi mai inteligent decat arata, este visator sau da semne de plictiseala. Activitatile comune, cotidiene nu il intereseaza foarte mult si necunoscand alte surse de distractie este foarte vulnerabil la influente din grupul de prieteni care il pot tenta sa incerce nu doar tutunul (despre care multi adolescenti spun ca ii relaxeaza) ci si alcoolul (care este vazut ca o sursa de distractie) sau drogurile (care sunt prezentate ca oferind o evadare din cotidian sau experiente deosebite sau chiar spirituale).

O buna aparare fata de toate acestea ar fi in primul rand discutii deschise cu adolescentii despre efectele acestor substante, dar dupa cum stim se desfasoara in permanenta campanii de prevenire care incearca sa arate aceste efecte nocive si care nu ii impresioneaza neaparat pe adolescenti. Uneori pentru ca se simt invulnerabili, alteori pentru ca isi spun ca nu li se va intampla lor. Oricare ar fi motivele, interzicerea sau prezentarea consecintelor par a nu fi suficiente.

Mergand mai degraba pe oferirea de alternative de petrecere a timpului liber, adolescentul ar putea fi incurajat sa caute distractia in alte domenii. In special pentru cei care urmaresc acest scop ar fi utila incercarea de a le canaliza energia spre activitati care presupun aventura. Exista deja si la noi in tara diferite asociatii sau cluburi care organizeaza excursii pe munte, cursuri de speologie, tabere de supravietuire sau alte activitati care facute intr-un mod calculat, profesional, cu toate precautiile de rigoare pot satisface spiritul de aventura fara a va pune adolescentul in pericol. Deasemenea exista numeroase sporturi, sportul fiind dupa cum am vazut unul dintre cele mai bune metode de a implini nu numai un scop cum ar fi distractia ci si altele in acelasi timp. De asemenea aceste activitati in aer liber se pot face si impreuna cu parintii sau macar cu unul din parinti. Bineinteles ca mai sunt si altele: dansul, muzica arta, in general. Se gasesc chiar la noi in oras diverse modalitati de petrecere a timpului liber care nu presupun nici un pericol, unele fiind chiar gratuite si la indemana tuturor.

Mereu se organizeaza vernisaje de expozitii artistice cu intrare libera, se fac dezbateri publice in anumite librarii (un bun mediu de exprimare a opiniei, de a lua contact cu alti tineri), sunt spectacole de strada sau chiar manifestari la care se poate participa direct (concursuri de desen, fotografie), piese de teatru la care avem acces gratuit (teatru studentesc la casa de cultura a studentilor, etc.), mai sunt si manifestari periodice (gen Saptamana cafenelelor) cu proiectii de film, piese de teatru sau alte activitati.

O alta metoda  de petrecere a timpului liber poate fi si a avea un animal de companie. Poate ca un caine vi se pare o mare bataie de cap, dar poate ca merita deranjul daca il scoate pe adolescentul dumneavoastra in aer liber unde se poate intalni cu alti tineri de varsta lui iubitori de animale si cu care poate avea altceva in comun decat o tigara sau o sticla de bere.

In orice etapa s-ar afla adolescentul dumneavoastra, intotdeauna exista o sansa de a ajunge la sufletul lui, de a-l ajuta sa-si satisfaca nevoile intr-un mod sigur, responsabil, constructiv. Daca solutiile par limitate sau va aflati intr-un impas nu ezitati sa cautati sprijin (fie ca este un specialist – psiholog sau un alt profesionist sau pur si simplu cineva de incredere din anturajul dumneavoastra). Adolescenta este o perioada minunata, dar si dificila in acelasi timp si a cauta sprijin ca parinte nu este un semn de slabiciune, ci unul de maturitate responsabila.

Trei adolescente

Written by Simona Hupov on June 30th, 2009

Dragii mei, stim cu toti ca adolescenta este grea, dar si frumoasa, depinde care parte vrei sa o vezi. Ca sa imi aduc aminte cum vedeam adolescenta la 16-17 ani, am invitat in studioul emisiunii mele, Colivia cu canari, trei adolescente care si-au exprimt parerile liber si fara constrangeri.

Cum se vad relatiile cu parintii, pedepsele, iubirea, cariera si multe altele la 16 ani? Ascultati-le si dati-le sau nu, dreptate!

Si pentru ca in emisiune au fost doar fete… promit sa fac, in sezonul viitor o emisiune dedicata baietilor. Sa vedem daca problemele sunt altele, sau nu.

Spor la ascultare!

De ce sunt o mama “aproape perfecta”

Written by Simona Hupov on April 28th, 2009

Articol pentru unii parinti

“Mama esti o mama aproape perfecta”. Poate multi dintre voi v-ati considera jigniti de un astfel de apelativ din partea copiilor vostri si asta din cauza ca va considerati parinti perfecti, care nu gresesc niciodata, care trebuie apreciati doar pentru faptul ca sunt parinti. Sunteti genul acela de parinti care spun: “Trebuie sa faci asa cum spun eu pentru ca sunt mama ta si atat!”, “Trebuie sa imi dai dreptate pentru ca sunt tatal tau.”

Din pacate cu astfel de ganduri si cu o astfel de atitudine nu puteti decat sa va indepartati copilul, sa il faceti sa isi gaseasca intelegerea in alta parte, nu acasa.

Va plangeti ca adolescentul vostru o “ia pe carari gresite”, ca nu-i mai faceti fata, ca nu il intelegeti, ca s-a schimbat. E normal sa se schimbe! Si mai normal este sa il intelegeti, sa va dati silinta, sa fiti acolo atunci cand are nevoie de voi.

Adolescentul vostru nu are nevoie de banii pe care ii faceti lucrand de dimineata pana seara la firma, sau si mai rau lucrand pentru altii.
Voi ca parinti ar trebui sa “lucrati” in primul rand pentru copilul vostru, el asta vrea. Are nevoie de voi, are nevoie de discutii interminabile care sa il ghideze in aceasta perioada de transformari. Adolescentul vrea sa stie ce inseamna iubire, deziluzie in dragoste, vrea sa stie ce se intampla cu corpul lui, ce schimbari “hidoase” ii mai aduce ziua de maine. Vrea sa fie pregatit pentru “viata”.
Tanarul vostru nu vrea, neaparat, ore suplimentare platite cu bani munciti din greu, poate sa invete si singur cu voi alaturi. Nu vrea haine de firma, ci se multumeste cu cele obisnuite, in schimbul unei ore petrecute cu voi.

Iar daca vrea haine de firma, ultimul tip de telefon, mofturi si fite…. BRAVO PARINTI! Voi l-ati facut asa! Meritul va apartine in totalitate! Sa nu indrazniti sa va plangeti sau sa incercati sa schimbati ceva, acum e prea tarziu! Ati reusit sa cresteti “un materialist”, un om care nu va sti niciodata sa dea, ci doar sa astepte de la altii.

Pentru voi ceilalti, care cititi acest articol, mai exista o speranta si stiti de ce? Pentru ca vreti sa va schimbati in primul rand pe voi si apoi incet, incet si pe tanarul de langa voi.

Cand fiica mea de 13 ani mi-a spus esti o mama aproape perfecta, am luat aceste cuvinte ca pe un compliment si zambind am intrebat-o: “Ce ar trebui sa fac pentru a deveni perfecta?” Ea zambind la randul ei mi-a spus: “Sa nu ma mai pedepsesti!” si am izbucnit amandoua in ras, spunand in acelasi timp eu: NU POT! si ea: NU POTI!

Ce este cel mai important in aceasta discutie, faptul ca s-a terminat cu zambetul pe buze. Asa trebuie sa se incheie orice discutie a unui parinte cu un adolescent.

Ce puteti face pentru asta, e foarte simplu:

- nu va impuneti propriile pareri, copiii vostri nu le vor accepta niciodata
- nu tipati , nu urlati pentru a va impune in fata lor, veti da dovada de slabiciune
- nu luati in deradere problemele lor si tratati-le cu seriozitatea necesara
- nu va tratati copilul cu un aer de superioritate, ci considerati-l egalul vostru in discutie
- nu faceti “pe desteptul”, pe atotstiutorul, cu siguranta sunteti de multe ori depasit de probleme
- nu asteptati sa faca adolescentul primul pas, il puteti faceti si voi ca parinti
- urmariti starile sufletesti ale tanarului din casa vostra, cu siguranta sunteti capabili sa-i cititi in suflet si sa il faceti sa se deschida; atunci cand o face lasati-l sa vorbeasca
- tanarul este parte a familiei, cereti-i parerea atunci cand luati decizii importante
- nu-i interziceti sa faca lucrurile care ii plac, in aceasta perioada socializarea cu cei de varsta lui este foarte importanta
- invatati sa aveti incredere in tanarul vostru si aratati-i asta
- apropiati-va de prietenii lui, primiti-i in casa, cunoasteti-i mai bine, astfel va veti apropia si copilul;

Este atat de usor sa iti apropii copilul! Totul trebuie sa porneasca de la tine, parinte drag. Schimbarea trebuie facuta mai intai in minte ta, apoi incet, incet relatia cu fiul si fiica aflati la varsta adolescentei nu va mai fi o povara, ci un prilej de bucurie si de apropiere.

Va doresc SUCCES! Stiti de ce? Pentru ca aveti nevoie!

De ce “ma iubeste” adolescentii

Written by Simona Hupov on April 21st, 2009

Articol pentru unii profesori!

Vreau sa pornesc acest articol de la faptul stiut ca profesor si dascal sunt cuvinte sinonime.
Voi scoate in evidenta ca, dupa parerea mea, dascal este un cuvant diferit de profesor. Dascalul este acel profesor caruia nu ai ce sa ii reprosezi, dascalul este profesorul perfect.

Am intrat in multe grupuri de adolescenti si niciodata nu am simtit nicio respingere din partea lor. Nu am simtit acea lipsa de comunicare pe care tot o scot la inaintare adultii, nu am simtit acea nesimtire caracteristica, cica, tinerilor, nu am simtit ura, batjocura sau indiferenta care se tot vehiculeaza ca si caracteirstici ale tinerilor de azi. De ce?

La intrebarea “de ce” exista doua raspunsuri:
1. Ori sunt eu atat de ignoranta ca sa nu folosesc cuvantul “proasta” incat sa nu imi dau seama ca de fapt nu era asa cum am spus eu. Asta iese din discutie, pentru ca mi s-a spus ca nu m-am inselat si tinerii au fost sinceri si nu zeflemitori
2. Ori am eu ceva… care inspira sinceritate si mi se intoarce aceiasi sinceritate. Inclin sa cred , de fapt stiu, ca a doua varianta este cea adevarata.

Am inceput sa primesc intrebari de genul: Vai, Simona, cum faci tu de tot timpul tinerii astia iti arata doar partea lor buna si sunt asa de sinceri si pozitivi in relatia cu tine?”

Daca sunteti parinti sau profesori, am o noutate pentru voi… tinerii astia asa sunt, buni, pozitivi si sinceri. Nu ma credeti? Hai sa detaliem.

Va voi povesti intamplari adevarate, cu tineri de varste diferite.

Prima este cu tinerii aflati in pragul adolescentei. Care au o deschidere fenomenala si un respect deosebit fata de mine, iar in momentul in care intru in clasa lor se face liniste. Si asta in contextul in care fac parte din cu totul “alta generatie”. Sunt o multime de parinti si profesori care nu obtin asa ceva. De ce?
- m-am implicat in activitati impreuna cu ei
- nu le-am cerut niciodata sa se ridice in picioare in fata mea sau sa imi spuna “sarut mana”, din contra ii tratez de la egal la egal
- intotdeauna cand intru in clasa lor, in primul rand ascult, apoi imi spun parerea
- niciodata nu critic sau nu emit judecati de valoare fara sa ascult toata povestea
- ii tratez cu respect si acelasi lucru primesc in schimb
- le dau sfaturi, nu le impun ce sa faca, decizia este a lor

A doua poveste este cu tineri de liceu. In momentul in care trebuia sa intru intr-o clasa de a X a pentru un interviu mi s-a spus: “Ai grija!” mi-a trecut pe langa ureche fara sa bag in seama. Am intrat, m-am prezentat, le-am spus pentru ce am venit si i-am intrebat daca vor sa imi dea un interviu pe tema relatiei cu profesorii (mentionez ca dirigintele nu era in clasa). Au venit vreo 4 doritori, era inca pauza, dupa vreo trei minute eram inconjurata de o clasa intreaga de tineri dornici sa se exprime, suparati ca nimeni nu ii asculta, mirati ca le dau voie sa spuna ce cred si mai mirati ca… putem sa iti spunem tu???

Ce am obtinut? Un interviu sincer si niste adolescenti care abia asteapta sa ii vizitez din nou. De ce?
- am luat interviul din mijlocul lor, stand pe scaune ca si ei, nu i-am tratat de sus, nici la propriu nici la figurat
- am ascultat nemultumirile lor, fara sa critic
- le-am dat posibilitatea sa se exprime

Dragi profesori, ce vreti sa obtineti de la elevi cu remarci de genul… “Ai grija! Sunt niste dobitoci, sunt prost crescuti si agresivi. Sunt nesimtiti si nu ai la ce sa te astepti de la ei!”

Va spun eu ce obtineti si asta fara sa “emit judecati de valoare”, dupa cum imi place mie sa spun, obtineti impertinenta, rea vointa, nesimtire, agresivitate. De ce? Pentru ca asta le transmiteti si voi, ca profesori, la randul vostru. Veniti sa ora cu ura, obtineti ura. Veniti la ora agresivi, obtineti agresivitate. Sau poate vreti sa va purtati urat cu adolescenti si ei sa va laude cat sunteti de bun si sensibil…. Asta este cea mai buna gluma pe care am auzit-o!

Si inca o noutate pentru profesori. Exista si dascali! Dascalii sunt acei profesori care merg cu drag la ore, iubesc meseria pe care o au, trateaza elevii cu respect, le asculta probeleme si ii ajuta. Ce obtin ei in schimb, ceva total diferit de Dvs. Obtin respect, dragoste, amintirea peste ani, locul de mentor in viata multora. Lucruri care nu se obtin decat cu dragoste.

Am fost rea, am fost dura, am fost foarte directa in acest articol, dar cred ca din cand in cand aveti si voi, profesorii, nevoie de o ora de “dirigentie”.

Independenta unui adolescent

Written by Marius Stan on April 15th, 2009

In vremurile noastre, relatia cu parintii reprezinta una din cele mai mari provocari pentru un adolescent. Cand eu eram tanar vremurile erau mai putin tulburi, iar relatia parinte-copil era mai ‘simpla’. Fara a generaliza, a extinde pentru toate cazurile, observ acum o ‘escaladare’ a conflictului dintre generatii. Si cred ca intelegand unele aspecte, atat parintii cat si copiii pot regasi puntea de legatura, armonia si iubirea care au existat in cazul fiecarei familii la inceput.

La inceput, atunci cand cu totii am fost ‘copii mici’ iar parintii erau totul pentru noi. Ii iubeam neconditionat, si ei pe noi la fel. Pe parcurs, ceva s-a intamplat si, de multe ori, iubirea noastra s-a pierdut…a lor, mai putin. Ne-am capatat ‘independenta’ fata de ei…dar ei fata de noi, mai putin. Haideti sa vedem de ce se intampla acestea…

Sunt 3 perioade majore de dezvoltare in viata unui tanar (asa cum au fost identificate de psihologul Morris Massey) :

-  Perioada de ‘imprint’ (0-7 ani, gradinita). Mintea e ca o coala alba de hartie pe care poti scrie orice. Astfel ca parintii si rudele ‘scriu’, impregneaza propriile credinte, comportamente – iar copiii le absorb inconstient, pentru ca nu pot discerne aproape nimic. Accepta tot ce li se spune ca fiind adevarat. Si, deoarece la aceasta varsta ‘filtrele mentale’ specifice zone constiente a creierului nu s-au dezvoltat inca, tot ce se impregneaza este ‘impins’ care subconstient. De aici, posibilele blocajele de mai tarziu.

- Perioada de ‘modelare’ (7-14 ani, scoala). Incepem sa devenim din ce in ce mai constienti de propriul ‘eu’ si ‘copiem’ idei, comportamente de la cei din jur (indeosebi de la parinti, profesori, prieteni, eroi preferati din filme sau carti). Nici acum nu reusim sa discernem prea mult – asa ca multe lucruri intra ‘de-a valma’. Copiem atat esecurile cat si realizarile adultilor, valorile lor de viata – lucruri ce ne pot fi de folos sau ne pot ‘pune frane’ pe parcursul vietii.

- Perioada de ‘socializare’ (14-21 ani, liceu si o parte din facultate). Interactionam mult mai mult cu altii. Ne cream valori de viata ce tin de relatii (de prietenie, de cuplu) sau de societate. Suntem influentati mai mult de mass-media si de colegii de generatie  – ne simtim atrasi de cei ce ne seamana si intram in grupul lor. Ne ‘individualizam’ complet ca si personalitate – si aceasta e perioada in care ne ‘luptam’, cel mai adesea, sa pierdem ‘dependenta’ de parinti. Din pacate, se pierde, de multe ori, si legatura de iubire din primii ani.
Acum intervine conflictul dintre valorile de viata ale generatiilor. E o ‘lupta’ intre dorinta parintilor de a conduce viata copiilor si dorinta celor din urma de a fi independenti. Parintii sunt, intr-un fel, bine intentionati si de inteles: ei nutresc vise, sperante, aspiratii pentru copiii lor. Nu le e usor sa renunte la ele pentru ca ii iubesc si cred in mod sincer ca ei stiu ce e mai bine pentru copii.

Pe de alta parte, adolescentii sunt frustrati ca trebuie sa se conformeze unor reguli ale parintilor (si, de asemenea, si ale societatii). Si asta intrucat au nevoie de ceea ce li se ofera in schimb (locuinta, hrana, bani, masina, grija). E un conflict interior – in ei creste ‘puterea’ insa sunt nevoiti sa o dea de buna voie in schimbul lucrurilor necesare supravietuirii si dezvoltarii sociale. Si ei sunt de inteles, e o constrangere pe care o simti puternic si nu stii cum sa o ‘rezolvi’.

Si atunci, cum gasim puntea de legatura dintre nevoia de a fi independent si pastrarea unei relatii bune cu familia ?

Poate ar fi bine ca parintii sa invete sa aiba incredere in copiii lor. Pas cu pas, sa treaca de la atitudinea de ‘sef’ la cea de sfatuitor sau confident. Sa inteleaga si sa accepte ca ai nevoie de propriile experiente de viata din care sa inveti – chiar daca vei face greseli si te vei rani. Cu totii am trecut prin asta. Desi se spune ca e mai intelept sa inveti din experienta si greselile altora, parca tot cand vine vorba de tine intelegi mai clar ce e ‘benefic’ sau ‘de evitat’ pentru propria viata.

Iar adolescentii – nu e nimic rau in a-si pretinde ‘independenta’ si ‘puterea’ specifica varstei. E o perioada pe care aproape niciodata nu poti sa nu o regreti, sa nu-ti doresti sa o fi trait mai ‘din plin’. Grija insa pentru sentimentele celor dragi mai in varsta. Si ei se simt de multe ori la fel cum se simt tinerii, neauziti, neintelesi, frustrati. Iti poti taia, treptat, dependenta de parinti, fara insa a le rani sentimentele. Si poti folosi aceasta perioada extraordinara pentru a incepe sa-ti creezi, pe cont propriu, viata pe care o doresti