Initiere in spiritualitate partea I

Articol de Marius Simion

Inainte de toate spiritualitatea nu este numai un cuvant. Conteaza ceea ce semnifica acest cuvant pentru fiecare, ce intelesuri are pentru fiecare dintre noi. Pentru unele persoane este similar cu ocultismul si/sau cu religia (aceste aspecte vor fi abordate in articole viitoare). Insa o definire complexa a termenului ar trebui sa cuprinda tot ceea ce ne largeste orizonturile intr-un mod armonios si benefic. In mod obisnuit suntem limitati de-a lungul vietii  la anumite experiente. O persoana interesata de spiritualitate vrea mai mult. Psihologii spun ca numarul de stari emotionale pe care le traieste omul obisnuit dealungul vietii este foarte mic in comparatie cu ce emotii si ce ganduri am fi capabili sa experimentam.

Emotiile traite in mod obisnuit:  bucurie, teama, iubire, frustrare, dependenta, atractie, repulsie, etc.
Emotii posibile de a fi traite de fiinta umana: mister, pace profunda, fericire, eternitate, atotcunoastere, sacralitate, inspiratie, candoare, etc.

Toate aceste stari le putem simti daca stim cum sa procedam, ele au puterea de a ne face sa cunoastem din ce in ce mai mult despre propria persoana. Aceasta este cunoasterea spre care tindem in spiritualitate. Se spune ca spiritualitatea te face mai bogat. Aceasta este bogatia, cei care au experimenat asemenea stari  spun ca nu ar renunta la experienta traita pentru nimic altceva. Nimic nu se compara cu momentul in care simti starea de eternitate, cand simti ca esti in afara timpului sau cu momentul in care gandurile se opresc si inspiratia te leaga de o minte mai presus de a ta.

In legatura cu emotiile va dau un exemplu simplu: oamenii considera ca bucuria apare daca au obtinut ceva ce si-au dorit, cu cat si-au dorit mai mult cu atat bucuria este mai mare.  Ati observat insa ca aceasta bucurie nu se pastreaza, dupa cateva minute sau zile, ea dispare.  Din punct de vedere spiritual bucuria e data nu de obtinerea obiectului dorit ci de faptul ca pentru cateva minute sau zile, mintea ta e multumita si nu apuca sa isi doreasca altceva. Cand insa incepe sa isi doreasca, incepe calvarul. Atata timp cat mintea e linistita si are putine ganduri constiinta ne poate umple viata si simtim starea de bucurie. Daca mintea e agitata si plina de ganduri, constiinta ramane izolata undeva acolo sus si noi ne traim vietile cautand sa ne indeplinim dorintele, neintelegand poate niciodata care este cu adevarat sursa bucuriei.

Sa nu intelegeti ca spun acum ca nu trebuie sa avem dorinte, eu ma limitez in a spune ca noi trebuie sa fim stapanii dorintelor si nu dorintele sa ne stapaneasca pe noi. (aceste aspecte vor fi abordate in articole viitoare)

Cunoasterea si gandurile

Cunoasterea se realizeaza in doua moduri:
1.    Prin intermediul mintii, aceasta fiind forma cu care ne-am obisnuit si pe care o consideram singura posibila. Nu este asa!
2.    Forma de cunoastere intuitiva este mult mai rapida si completa. Cei care au avut intuitii va pot confirma aceasta. Intuitia te conduce la cunoasterea unui obiect / fenomen mult mai rapid. E adevarat ca acesta intuitie este limitata tocmai de gandurile care nu se opresc . Aici intervine practica spirituala care ne ajuta sa controlam gandurile.

Mintea, intelectul si constiinta

Rolul mintii este sa sprijne cunoasterea. Ea functioneaza ca un ecran de cinema pe care proiecteaza tot ceea ce vedem, simtim noi. Toate aceste informatii pe care le proiecteaza  sunt preluate de catre intelect care le analizeaza si emite concluzii si solutii.
Problema este ca metoda e lenta si limitata. Nu va putea niciodata sa proiecteze toate detaliile unui eveniment/obiect, asta deoarece simturile noastre sunt limitate, iar mintea poate proiecta numai ce primeste de la simturi.

Cea mai buna analogie pentru a intelege mintea si gandurile este cerul unei zile, acoperit cu nori. Gandurile noastre iau forma a ceea ce observam in jur. Daca ne uitam la un scaun, in minte va apare un gand in forma de scaun, ca si cum pe cer am vedea un nor ca ia forma unui scaun prin forta si talentul vantului  . Dincolo de acest plafon de nori cu forme diferite este constiinta noastra. Linistita, priveste continuu si in tacere absoluta la toate formele pe care “norii” le adopta. Agitatia si transformarea acestora nu modifica constiinta, ea ramane acelasi martor lucid si detasat la nori cu forme monstruoase cat si la nori cu forme minunate.

Constiinta aceasta este definita prin trei caracteristici: Existenta vesnica, cunoastere absoluta, fericire infinita.

Aceasta constiinta este adevaratul nostru EU, pe care toate religiile si curentele filozofice sau caile spirituale va indeamna sa il cautati.

Atunci cand te trezesti dimineata prima senzatie pe care o ai, dar e asa de rapida si efemera, este senzatia de EU.  Inainte sa apara orice gand trebuie sa simti EU. Acest Eu nu este definit nici de nume, nici de functie, nici de experienta prin care mintea a trecut. Senzatia aceasta de EU este foarte subtila, dar pentru cine o traieste este ceva unic in viata.

Scopul existentei

Pentru cei mai multi oameni scopul existentei il reprezinta trairea experientelor de zi cu zi. Pentru acestia viata se deruleaza la nivelul simturilor, eventual la nivel mental pentru intelectuali.
In realitate scopul vietii este sa o traim si nimic mai mult! Dar nu la nivel fizic sau mental, nici macar la nivel emotional ci la nivel de constiinta.

Cum s-ar reflecta aceasta asupra individului?  Ar fi vesnic conectat (nu telepatic, ci prin cunoastere directa) cu toate constiintele individuale si ar trai prin proprie experienta emotia Totului. Cum spuneam caracteristic constiintei este existenta, cunoasterea si fericirea absoluta. Acestea ar fi atunci caracteristicile vietii unei asemenea persoane care a ajuns sa se cunoasca la nivel de constiinta.

Moartea si pastrarea identitatii

Rolul mortii este de a acorda alte si alte invataminte intelectului, astfel incat acesta sa inteleaga faptul ca tot ce este important este constiinta. Cu cat traim mai multe experiente de viata, cu cat traim mai multe vieti, vom ajunge la concluzia ca nimic nu e asa fascinant precum constiinta.

In momentul mortii acesta constiinta  renunta la corpul fizic, la corpul mental , dar pastreaza cu ea intelectul (pe care religiile il numesc suflet).  Acest intelect(suflet) migreaza in alt timp, in alt spatiu (insa va pastra aceeasi frecventa a universului – vezi conceptul de multivers din fizica cuantica) si se va incarna iar si iar pentru a invata.
Va uita trecutul la nivel mental, dar va pastra identitatea  la nivel de suflet.  Va acumula alta cunoastere si va intelege viata din ce in ce mai profund pana cand se va convinge ca experientele si obiectele nu sunt adevarata realitate.

Adevarata realitate a universului si iluzia cosmica

Singura realitate este constiinta. Nu exista nimic altceva in realitate, nici energie, nici materie. Constiinta creaza aceasta iluzie desenand pe propria sa “suprafata”  forme de atomi care se grupeaza si care dau senzatia de materie.  Aceasta este iluzia cosmica pe care religiile orientale o descriu.
Oamenii de stiinta ajung pe zi ce trece la aceasta concluzie. Cauta in interiorul particulelor atomice si nu gasesc nimic, particulele sunt defapt fenomene si nu obiecte. Particulele “se petrec”. Despre particule cel mai adevarat lucru ce poate fi spus este: “s-a intamplat un electron”. Cea mai buna analogie pentru a descrie particulele pe care le percepem este ca materie seamana cu un gand altcuiva.
-    va urma –

Articole asemanatoare

• Nu am crezut in reincarnare, nici in viata de apoi! partea a doua (5)
• Hrana noastra cea de toate zilele (1)
• Focarele energetice -2- (0)
• De la psihologie la spiritualitate (0)

Ce fac mai departe?