Comportamentul adolescentilor partea a II a

Articol de Laura Tripa

Data trecuta am vorbit despre scopurile comportamentului deviant al adolescentilor si am detaliat doua posibile scopuri.

Un alt scop ar fi razbunarea, acesta apare atunci cand adolescentul se simte neindreptatit sau atunci cand celelalte doua scopuri nu i-au fost implinite in ciuda incercarilor. Asa cum aminteam in articolul anterior, cele cinci scopuri se pot inlantui, astefel daca primul scop nu ii aduce ceea ce isi doreste, adolescentul va incerca sa-l urmareasca pe urmatorul. Cand toate tentativele de a fi luat in seama sau de a obtine influenta ii sunt frustrate, adolescentul poate cauta sa se razbune pe ceilalti in diferite maniere: prin violenta, brutalitate, furt, vandalism, comportament distructiv, incercari de a rani (jigniri, acuze, etc.).

De cele mai multe ori cand ajunge la acest comportament, adolescentul va avea din ce in ce mai putine sanse de a fi inteles sau ajutat. Asemenea comportamente suntem obisnuiti sa le pedepsim, ceea ce este bineinteles solutia logica si potrivita insa nu si suficienta. Atunci cand intalnim astfel de comportamente ar fi de dorit sa mergem putin dincolo de pedeapsa si sa incercam sa vedem ce se intampla de fapt cu adolescentul din fata noastra deoarece aceasta etapa poate precede una mai ingrijoratoare, cea a descurajarii.

Modalitatea de a canaliza aceasta dorinta de razbunare, odata identificata, ar putea fi angajarea adolescentului intr-o activitate de corectare a nedreptatilor (poate o organizatie care militeaza pentru drepturile copilului sau ale unor categorii defavorizate, ar putea sa-l accepte ca voluntar).

Contactul cu persoane realmente dezavantajate ar putea fi un pretext pentru a intelege ce inseamna nedreptatea si a vedea ca exista cai de a o indrepta, adica faptul ca se poate face ceva constructiv, ceva care sa schimbe situatia, spre deosebire de razbunare, care nu rezolva nedreptatea. Adolescentul ar putea pe aceasta cale realiza si ca cea mai buna razbunare pe cei care simtim ca nu fac ceea ce ar trebui sa faca pentru noi, este sa reusim, sa avem succes si sa fim noi atenti cu altii asa cum ne-am dori sa fie ei cu noi.

Asa cum spuneam, daca adolescentul ajunge la acest scop si nu reuseste sa traverseze cu bine aceasta etapa, pericolul este de a ajunge la sentimentul de neputinta, la descurajare, in acest ultim caz scopul comportamentului poate deveni cel de a fi lasat in pace. Se poate recunoaste adolescentul care trece prin aceasta faza prin usurinta cu care renunta la orice activitate, prin evitarea incercarilor, absenteism de la scoala, abandon, iar atunci cand este confruntat sau pedepsit raspunde prin tacere. Este vorba de adolescentul care nu mai reactioneaza la reprosurile parintelui, care nu mai spune nimic, care se retrage.

Partea ingrijoratoare a acestei etape este ca uneori „abandonul” poate fi unul definitiv, mergand pana la renuntarea la viata, adica la o tentativa de sinucidere. Descurajarea, ideea ca nu se mai poate face nimic si apropo de inlantuirea de scopuri, realizarea ca toate incercarile de a obtine atentie, putere sau chiar razbunare nu au dus la nimic, pot preceda un eveniment tragic. Dupa cum stim, in ultima vreme, s-au inmultit sinuciderile in randul tinerilor. Ne intrebam cand auzim de un asemenea caz, ce s-a intamplat, de ce nu a observat nimeni nimic, de ce nu au stiut cei apropiati ca asta urmeaza. Un potential raspuns ar fi ca semnele nu sunt intotdeauna clare, mai ales in conditiile in care adolescentul poate face chiar eforturi de a-si ascunde trairile reale, iar comportamentul asociat descurajarii (tacerea, absenteismul) poate fi confundat cu dorinta de sfidare.

Ceea ce poate face un parinte in aceasta situatie, variaza de la a cauta ajutor de la un specialist pana la solutii simple cum ar fi o discutie sincera cu adolescentul, asigurarea sprijinului nostru, facilitarea unor activitati care sa-l faca sa acorde atentie altcuiva (a ajuta pe cineva) sau sa se concentreze pe un sport (insa nu unul de competitie). Cel mai mult conteaza totusi ca parintele sa nu-l abandoneze pe adolescentul aflat in aceasta stare, sa fie alaturi de el, sa incerce sa descopere activitati pe care le-ar putea face impreuna, sa-i ofere ocazii in care sa reuseasca in a face ceva; experimentarea unui succes cat de mic poate fi un prim pas spre iesirea din descurajare.

Despre cel de-al cincilea posibil scop si alte idei de iesire din impas, vom vorbi data viitoare.

Articole asemanatoare

• Comportamentul adolescentilor partea a III-a (0)
• Comportamentul adolescentilor (0)

Ce fac mai departe?