A fost o vreme cand ma intrebam ce e in capul celuilalt sex, a barbatilor, cum probabil si ei se intreaba, la randul lor, ce e in capul femeilor. Am facut o recenzie la cartea lui Sorin Delaskela, „Abisex” si mi-am raspuns la o parte din intrebari.

In critica respectiva am fost cat am putut de impartiala, atat cat poti sa fii atunci cand scrii despre ceva si totusi vezi, percepi si filtrezi prin ochii tai si a cunoasterii tale.

Personal, m-am lamurit odata pentru totdeauna ca sunt aceleasi lucruri, preocupari, temeri, dorinte ca si in capul femeilor si ca nu are nici un sens sa cauti in capul altcuiva, ci este suficient sa te uiti in al tau si primesti toate raspunsurile. Apoi, e suficienta nebunie in capul tau, nu mai e cazul sa o mai citesti si pe a altora, mai ales ca, in orice relatie, responsabilitatea se imparte la 2 sau la cate persoane sunt implicate intr-un rol sau altul. Tot ce ai de facut este sa te ingrijesti de propriile actiuni, emotii si lucruri pe care vrei sa le creezi si sa le ajustezi pe parcurs, daca este cazul.

Si acum despre iubire. Daca simptomele sunt ganduri si zambete frecvente, ti se pare ca il/o vezi in alti oameni, emotii intense, nu ai pofta de mancare, simti o durere in zona pieptului sau te simti confuz, diagnosticul e clar. Traiesti ceea ce ti-ai dorit sa traiesti si sa experimentezi, cel mai frumos sentiment uman.

Doar ca, de data aceasta, inveti ca iubirea nu are o finalitate sau un scop, ci pur si simplu exista. Te bucuri, te sperii, te uiti la cuvinte si iti amintesti ca sunt doar cuvinte si ceea ce simti depaseste limitele pe care ti le-ai creat, limite nu in sensul de limitari ci de cadru relational. Pentru ca stiai, din tot ce stiai pana acum despre iubire, ca astfel de sentimente care te incearca sunt potrivite in alt context si, cu toate acestea, nu intamplator iti sunt date sa le incerci, ci, ca sa te extinzi la nivel de constiinta si de dragoste neconditionata fata de semeni. Poate suna banal, dar ai nevoie sa gasesti o motivatie si un scop pentru toate emotiile care te incearca pana la limita irespirabilului si nu poti decat sa te rogi si sa ceri… nici nu stii ce sa ceri, ca prea ti s-au indeplinit rugaciunile. Stii doar ca ti-ai dorit sa „practici” prietenia, in conditiile in care nu ai asteptari, nici dorinte, nimic, ci doar de oferit si primit.

Pana la urma, vrei sa te simti in largul tau si in siguranta cu emotiile tale, sa pastrezi deschiderea fata de tot ce are de oferit acest Univers, sa te bucuri de darurile naucitoare primite si sa le asezi in inima si suflet cu recunostinta.

Iti aduci aminte sa respiri… respiri.. respiri.

Irina-Elena Aiacoboae

Antrenor

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Sunt o persoana empatica si sensibila. Lucru bun in multe circumstante, dar imi aduce deservicii cand e vorba de starea proasta de spirit a celor dragi care, uneori, ma molipsesc cu tristetea, problemele sau indoielile lor. Pentru ca atunci, in lipsa comunicarii unor motive care sa explice daca le-am contribuit la starea lor de spirit, intru in starea de vinovatie si le preiau starea.

Ies din starea de vinovatie si ma separ pe mine de celalalt.

Pentru cei ce care au astfel de momente si vor sa iasa din cutiuta cu ganduri si sa vada cu obiectivitate situatia ii sprijin cu intrebari:

Ce faci sa insemne despre tine sau despre relatia voastra starea celuilalt?

(Poate ca aceasta intrebare este cea mai importanta, daca observi ca legi comportamentul celuilalt de concluzii despre tine: ca ai gresit, ca e ceva in neregula, ca relatia nu merge, etc. Sau poate nu.)

Ce legatura are asadar cu tine?

Ce ai vrea sa ii comunici?

Cu ce crezi ca te-ar putea ajuta pe tine discutia respectiva?

Ce asteptari ai de la persoana respectiva? Sunt realiste?

In ce masura crezi ca ti le-ar putea implini?

Daca ar fi vorba de altcineva decat acea persoana cum ai proceda?

Cu ce crezi ca l-ai putea ajuta in momentul de fata?

Pentru ce vrei sa il ajuti?

Ce iti ofera tie acea persoana?

Pentru ce poti sa ii fii recunoscator?

Pentru ce poti sa iti fii tie recunoscator?

Cand s-a mai intamplat ceva asemanator?

Ce ai invatat din experienta respectiva?

Ce ar fi putut merge mai bine?

Care iti sunt limitele in relatia respectiva? La ce spui NU, la ce spui DA?

Ce iti doresti tu?

Bazandu-te pe ceea ce ai notat, ce vei face data viitoare pentru ati atinge telul tau?

Daca data viitoare vei pune in practica ce ai notat, crezi ca vei avea rezultate mai bune?

Desi ultimul lucru potrivit in astfel de provocari sunt sfaturile, am totusi unul:

Nu ramane in trecut. Gandeste si actioneaza diferit de fiecare data, pornind din prezent, pe baza experientelor trecute, tinand minte ce vrei sa obtii in viitor, cu hotarare si determinare.

Cu drag

Irina Aiacoboae

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Un colier deosebit de frumos era expus de mult timp intr-un magazin, pentru ca nimeni nu parea sa-l vada si sa vrea sa-l cumpere. Intr-un moment de rearanjare a exponatelor, un vanzator a pus din greseala o cifra in fata pretului existent al giuvaerului. Si bijuteria a fost cumparata.

Am primit azi in dar aceasta povestioara de la un prieten drag. Intelesul a ajuns exact unde a fost nevoie.

Pretuirea incepe de la sine si asa e primita si rasplatita si din exterior.

Ma intreb cum vor arata “rafturile” si “vitrinele” noastre si cat de imbietoare pentru cei pentru care e menit sa faca o diferenta, sa aduca o valoare? Ma refer la punerea in aplicare a darurilor unice din si prin fiecare dintre noi.

Cu curiozitate si curaj,

Anca

Anca Rugina
www.activeliving.ro

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Imi vine in imagine un personaj preaiubit de mine dintr-o poveste celebra si moderna.
Care din postura de dependent si aparent neputincios, si care cu intentie generoasa determina incercari si provocari in viata viitorului lui prieten, devine, cu ajutorul acestuia, o fiinta “eliberata” si completa.
Odata in contact cu uimitoarele lui resurse din interior, insumand calitatile magice ale celorlalte personaje remarcabile, ajunge sa-si traiasca visul si posibil sa-si indeplineasca rolul pentru care s-a produs alaturarea, imprietenirea.
Pentru mine, elful Dobby intruchipeaza esenta prieteniei totale, reciprocitatea, dansul daruirii si al primirii. A mea fata de mine. A mea fata de fiintele pe care, in realitatea mea, le numesc prietenii mei.

Vorbind mai devreme cu un prieten despre tema acestei expuneri, la momenul acela inca neconturata, am ajuns sa ma intreb care e intentia cu care ne-am auzit si vorbit azi, de fapt?
Ce inseamna pentru mine?
In plus fata de cuvinte si expresivitatea vocilor, in cazul expus, simt intotdeauna bucuria de a fi pe aceeasi unda, in anumite si potrivite privinte.
De asemenea, contemplu si ma incant de spiritul ludic care se manifesta, intru auzit, vazut, citit.
Chiar daca neevidentiate in cuvinte, simtamintele de siguranta si de vioiciune pe care mi le dau interesul si atentia lui fata de existenta mea.

Si mai profund decat atat, ce imi aduce, de fapt?
O oglindire poate a unor parti din mine, o completare.
O imbogatire, prin alaturarea, pentru o perioada, in parcurgerea unei bucati de drum.

Doar pentru o perioada?

Am intalnit o metafora folosita pentru a reda cursul vietii, vazut ca o roata in miscare. Daca ma agat de margini, nu fac decat sa ametesc. Pe cand, daca ma plasez cat mai in mijloc, pot sa observ, sa asist, sa aleg sa particip in timp ce observ cum totul trece, se modifica.

Chiar si prieteniile?

foto by Josecarli

Asigurator. Cand apelez la analogie, imi foloseste, imi aduce o asezare.

Cand nu, am tendinta sa vreau sa mentin sau sa readuc ce si cum a fost. Momente desavarsite ale intelegerii.
Si fireste, atunci cand nu se intampla asta, simt tristete si teama. Ma retrag si ma neutralizez, sa-mi fie mai usoara provocarea dezagatarii pe care vietile noastre, prin stadiile, evenimentele lor, ne-o aduc.
Ma intreb daca tine de mine, de ceea ce exprim, de ceea ce nu spun? De perspective ale cunoasterii de sine la care eu n-am ajuns sau am ajuns prea devreme? Motivatia schimbarii rezida in actiunile mele, sau poate in ceea ce nu fac, privitor la viata mea sau pentru prietenia in discutie? Sau poate tine de celalalt? Ce s-a intamplat de nu mai percep venind “aceeasi” deschidere? Sigur, spatiul de continere si imputernicire poate fi simtit in continuare, dar formele prin care ne “dam de stire” si prin care ne pastram actualitatea relatiei, se pot subtia si rari.

Cand poate mai simplu mi-ar fi, in loc sa ma opintesc cu barca in susul raului si sa epuizez energie vaslind contra curentului, sa am incredere si sa ma las purtata in aval, mai repede, mai lent, dupa cum e curgerea.

Revenind in prezent, cum pot celebra aceste relatii nepretuite, atunci cand se petrec asa cum ne e firesc si la momentul cel mai potrivit?
Uneori, magia consta doar in a intretine un spatiu cuprinzator, bland si tihnit in care prietenii au confortul acceptarii complete a fiintelor lor. Uluitoare lucruri pot decurge de aici.

Anca

Anca Rugina
www.activeliving.ro

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Pe 18-19 iunie 2011 am participat la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. 20 de ani inseamna mai mult decat aveam atunci cand am absolvit clasa a XII-a a Liceului Economic si de Drept Administrativ din Suceava (L.E.D.A.) cum se numea pe atunci. Acum poarta denumirea de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.

A fost un prilej pentru mine de a rememora amintiri placute din liceu si de a revizui resentimentele pe care le-am avut alaturi de colegi si profesori in cei patru ani.

Mi-am dat seama ca anumite sensibilitati pe care le-am avut mi-au creat un disconfort in a ma simti in largul meu in acea perioada. Ma simteam o ciudata si neintegrata, eforturile mele de a ma simti bine cu colegii majoriatea esuand atunci. In facultate insa am recuperat tot ce nu avusesem in liceu: gasca faina, colegi dragi, multe momente de bucurie, prietenii care s-au pastrat ani de zile. Poate imi amintesc din liceu mai ales ce m-a marcat atunci. Din discutiile cu alti fosti colegi pe care i-am reintalnit am observat ca nu eram singura careia i se parea ca „cineva are ceva cu ei”, de la profesori, la colegi.

Cu toate astea, toate lucrurile pe care le-am trait atunci mi-au fost de folos in continuare si le-am vazut ca pe lectii de viata pe care mi-au trebuit 10-20 de ani sa le asimilez si sa completez toata experienta traita atunci. Toti dintre noi am invatat atunci multe lucruri, de la a fi impreuna intr-un colectiv sau echipa, la a spune iarta-ma sau multumesc, cum frumos a spus una din colegele mele.

Severitatea profesorilor in materie de note, multele materii la care trebuia sa invatam zilnic si la care nu ne slabea nimeni aproape sa ne asculte, competitia care era intre noi, ne-au dat o formare de specialitate si de viata totodata care ne-a fost de folos mai departe in facultatile pe care le-am urmat toti din clasa, in carierele pe care ni le-am ales si in familiile noastre. Nu a fost usor atunci, dar acum realizez ca profesorii pe care i-am avut faceau multa carte cu noi si isi faceau meseria la maxim pentru ca vedeau si potentialul nostru. Toti am ajuns sa lucram in diverse domenii interesante de activitate, majoritatea manageri sau antreprenori in Romania sau in strainatate. Cand un profesor in facultate (am terminat Management) ne-a spus ca noi suntem viitori manageri mi se parea ca viseaza, dar ma uit acum la colegii mei, din liceu sau facultate ca mare dreptate a avut.

Profesorii din liceu au venit cu drag la intalnire si abia asteptau sa ne revada pentru ca se pare ca si noi, la randul nostru le-am facut o impresie puternica prin curiozitatea pe care o aveam, responsabilitatea si bunul simt de care am dat dovada. Au fost cuvintele lor.

Asperitatile care au fost in relatiile cu colegii sau profesorii de atunci s-au stins cu desavarsire. A ramas doar bucuria revederii si de a fi impreuna pentru cateva ore cu oameni deosebiti, oameni frumosi, oameni calzi, OAMENI.

Pentru toti cei cu care am fost impreuna acum 20 de ani si ne-am revazut sau nu acum, toata stima, admiratia si iubirea mea.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

De cand n-ati mai auzit cuvantul onorabil spus cu referire la o persoana sau un gest?

Eu nu l-am mai auzit de foarta multa vreme. Sincer, nici nu-mi mai amintesc de cand ….

Vorbim si scriem despre dezvoltare personala dar ce intelegem  exact prin asta?

Ce intelege tanarul ce se pregateste sa-si construiasca o cariera? Ce intelege copilul pe care incercam sa-l educam in spiritul competitivitatii absolute?

Ma intreb din ce in ce mai des ce valoare mai are onoarea in societatea noastra, construita in mare masura pe non-valori. Cate persoane onorabile se afla printre modelele de reusita ale prezentului?  Dar ale viitorului?

Este onoarea o valoare pierduta pentru noi si desueta pentru copiii nostri?  Este sentimentul onoarei o slabiciune? Este aspiratia spre integritate morala o piedica in calea reusitei?

Daca vorbim despre reusita sociala indraznesc sa raspund cu DA!

Dar reusita personala?

Eh, aici e alta poveste! Cred ca de multe ori reusita personala nu are prea mare legatura cu cea sociala. Unul dintre motive fiind chiar cel de mai sus.

Nu cred ca o persoana ce-si calca in picioare valorile pentru a parveni va fi scutita de conflicte interioare si-si va savura fericita succesul. Oricat de inalta ar fi pozitia sa nu cred ca stima de sine se va ridica la acelasi nivel.

Am observat ca se confunda de multe ori dezvoltarea personala cu dezvoltarea profesionala. Este ca si cum ai pune semnul egal intre OM si profesionist.

Poate ca in vartejul suprecompetitiv de astazi valorile morale nu mai inseamna prea mult pentru un profesionist Dar un OM nu poate exista fara ele.

Si eu cred ca fiecare dintre noi trebuie sa fie, inainte de toate, OM.

Si cred ca dezvoltarea personala inseamna dezvoltarea Omului din noi.

Si mai cred ca un OM nu poate fi altfel decat ONORABIL.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Legenda pasarii Phoenix, visul perpetuu de renastere,  speranta ce nu moare nicicand dar, mai ales, puterea de a o lua de la inceput… Renasterea din propria cenusa nu mai e o simpla legenda.

Intamplarile din aceste zile m-au facut sa ma gandesc din nou la Japonia ca la o Pasare Phoenix moderna. Pentru ca nu cred ca exista in lume un popor cu o mai mare forta de renastere, mai multa resemnare in fata destinului si mai multa determinare in ceea ce priveste continuitatea.

Ai zice ca e o contradictie in termeni. Cum sa fii resemnat si luptator in acelasi timp? Uite ca japonezii pot. E rezultatul unor milenii de evolutie intr-un mediu ostil, care i-a facut sa-si utilizeze la maximum creativitatea, inteligenta si munca (da… MUNCA!) pentru supravietuirea colectiva.  Da, colectiva! Nu individuala! Oare acesta sa fie secretul?

In acest zile (la noi de… weekend) japonezii din zonele neafectate major au mers, in mod normal, la serviciu.

De luni dimineata copiii vor merge, in mod normal, la scoala.

Bursa japoneza va fi deschisa, normal, maine.

Yenul japonez, dupa o scadere in momentele imediat urmatoare dezastrului, a inchis ziua de vineri in crestere fata de dolar.

Bondurile japoneze au crescut vineri pe fondul previziunilor de crestere a nevoilor de finantare a reconstructiei tarii.

Dezastrul nu a ajuns inca la final dar asta nu pare sa impiedice pe nimeni sa-si vada de treaba!

Nu-mi pot stapani admiratia fata de acest popor.

Unde a fost? Unde este? Unde va fi?

Raspunsul in veti gasi, poate, fotografiile de mai jos:

Hiroshima 1945

Hiroshima 2010

Restul e… fara cuvinte.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Acest tip de comunicare indirecta este des intalnit si, a fost multa vreme enervant cel putin pentru mine. Am fost reticenta in a asculta oameni vorbind despre altii oameni, cand acestia nu sunt de fata. Mi se parea nedrept sa ai ceva de spus si sa nu ii spui direct persoanei despre care iti place sau nu iti place ceva. Iar sa starnesti o discutie in grup doar de dragul de a „diseca” o alta persoana sau comportamentul acesteia ma bloca efectiv, pentru ca nu stiam nici ce sa zic, nici nu imi placea ce auzeam si ma separam de acei oameni din start.

Si atunci mi-am zis, ca ori fac eu ceva pentru a scapa de „obsesiile” mele ori mereu o sa am senzatia asta de separare cand vine vorba de astfel de discutii, care, cu cat imi displaceau mai mult, cu atat parca se lungeau mai tare.

Sa arunce cu pietre cine nu judeca

Imi dau seama ca eu contestam faptul ca unii oameni judeca pe altii, judecata care ma scotea din sarite si ca ceea ce faceam era ca ii judecam si eu la randul meu, ba mai mult gaseam si eu un prieten la care sa ma plang de cat de enervanti sunt cei care „barfesc”. Care era diferenta intre mine si cei ai caror comportament ma agasa? Niciuna. Oricum nu faceam decat sa accentuez o separare si ca eu as fi mai cu mot.

Barfa elimina agresivitatea

Atunci am inceput sa ma uit si la alte aspecte a acestui tip de comunicare. Nu stiu cine a spus ca barfa elimina agresivitatea din oameni. Ca daca un om este nervos pe altul si se duce sa ii spuna ce are de spus se poate ajunge chiar si la violenta, asa ca descarca ce are pe suflet si ce nu ii place la o persoana la o terta persoana si, pana cand cei doi ajung sa se intalneasca acesta se calmeaza.

Barfa insemna grija pentru o persoana

As adauga ca este un si mijloc de a elimina temerile, fricile, ingrijorarile legate de actiunile unei persoane.

Sunt unele culturi in care a barfi sau a povesti despre altii este un mod de viata si o preocupare curenta, mai ales pentru cei care nu au foarte multe activitati profesionale. Pana la urma am constat ca de fapt este un mod de a exprima preocuparea pentru o persoana, grija pentru aceasta, uneori dorinta de a-l sprijini si a cauta solutii pentru a reusi acest lucru.

In pace cu barfa

Si la urma urmei, sunt lucruri pe care nu le poti schimba in altii, in schimb ceea ce poti sa schimbi este modul de a reactiona la ceea ce nu iti place.

In momentul cand reusesti sa vezi si celelalte aspecte, sa intelegi ca si acestea sunt modalitati de exprimare a naturii umane, imperfecta si frumoasa in acelasi timp, reusesti sa te integrezi, sa glumesti, sa te exprimi pe tine insuti si parerile tale, indiferent de subiectul discutiei, fara sa iti mai pese de ce zice unul sau altul, de cum arata binele sau raul, ci doar sa fii atunci in conversatie, egal cu cei din jurul tau si impreuna cu ei.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Din seria povestilor de viata vin astazi din postura celui care asculta doua persoane care se plang una de alta. Si nu este consilier, pshiholog sau nu are alta pregatire de genul acesta si nu are habar cu ce poate sa ii sprijine. Copilul care isi asculta mama spunand ca tata a facut sau nu a facut cutare lucru si apoi il asculta pe tata care spune ca mama e asa si pe dincolo. Prietenul sau prietena care isi asculta prietenul sau prietenul plangandu-se de relatia lor si unul de altul.

Tendinta de a „repara” relatii.

Pentru mine a fost frustant multa vreme sa ma simt la mijloc si sa imi dau seama ca aveam tendinta sa repar relatiile altora. Pornind de la un model paternal, apoi gasind o multime de alte ocazii sa repar alte relatii, ale prietenilor mei.

N-am de gand sa fac nici un studiu psihologic, ca nu imi foloseste la nimic sa analizez cauzele acestui comportament, dar imi foloseste sa vad efectele acestuia, astfel incat sa iau masuri.

Impactul acestei tendinte era ca niciodata nu puteam sa fiu impartiala cand ii ascultam povestind despre ce au pe suflet. In momentul cand vrei sa ajuti pe cineva sa isi rezolve problema si incepi sa ii dai sfaturi sau sa ii cauti scuze persoanei de care se plange, nu starnesti decat un val de manie mai mare si alte proteste si plangeri. Pe masura ce cauti scuze, de fapt acuzi si gasesti un vinovat in unul sau in altul. Si cum poti sa mai vorbesti cu cealalta persoana, cand de fapt tu ai scuzat-o / acuzat-o pana atunci in fata primei?

Rolul de Salvator

Cateodata avem tendinta de a salva alti oameni, relatii, sa ii ajutam cu orice pret. In afara de cei care lucreaza ca medici, pompieri, salvamontisti si salvamari, unde intradevar prin natura meseriei lor salveaza vieti, in rest e doar o aparenta ca poti salva pe cineva. Nimeni nu e neajutorat, decat in perceptia pe care o avem noi asupra celorlalti. Si fiecare stie ce e mai bine pentru el si se poate mobiliza sa isi rezolve problemele, cerand el insusi sprijin sau ajutor. Abia atunci poti sa contribui pentru ca acea persoana este deschisa si dispusa sa primeasca sprijin de la alta persoana. In rest vrea doar sa fie ascultata si inteleasa.

E relatia voastra!

Cand am realizat ca tot ma aflu la mijloc si orice as spune pic in rolul judecatorului, care da unuia sau altuia dreptate si pana la urma reusesc sa isi verse furia si nemultumirile din relatie si pe mine am zis STOP. Eu ma inteleg bine si cu tine si cu cealalta persoana. Va rog frumos, este relatia voastra, asa cum este, cu bune si cu rele, nu ma mai bagati la mijloc si nu imi mai cereti sa va tin partea unul impotriva celuilalt, ca eu una m-am saturat de rolul asta. Orice as spune pana la urma cineva iese suparat de aici si e treaba voastra cum va gestionati relatia. Si gata, am avut liniste si pace.

Si tu ai dreptate si tu ai dreptate

Undeva insa parca oprisem ca acea persoana sa imi spuna tot ce are pe suflet. Gasisem linistea mea, dar parca imi doream sa ii las posibilitatea acelei persoane sa se exprime cu tot ce o preocupa si important era sa povesteasca despre ce o framanta. Si am realizat ca de data asta pot sa o ascult fara sa mai judec, fara sa mai caut vinovati, pur si simplu sa ascult ce o doare, ce nu isi doreste, dar mai ales sa pot sa o intreb ce isi doreste, fiind foarte atenta la ce imi spune si renuntand sa gasesc eu solutii pentru aceea persoana.

Imi aminesc ca odata, dand dreptate si unuia si celuilalt, intelegand in profunzime lumea fiecaruia, pana la urma conflictul s-a rezolvat de la sine. Fiecare s-a simtit inteles si toata rezistenta pe care o resimteau unul fata de celalalt s-a dizolvat, fiind bine intelesi si ascultati de o a treia persoana.

Nu stiu ce ai putea face

Mai apare si intrebarea „ce sa fac” intr-o situatie sau alta sau cum sa gestioneze un conflict care apare.

Cel mai potrivit raspuns din partea mea s-a dovedit a fi „Nu stiu ce ai putea face, tu ce crezi ca e posibil?”

Undeva, cumva, ceva se deschide in mintea celuilalt si incepe sa caute singur solutii, nu mai sta in pozitia de neajutorat care asteapta salvarea de la o alta persoana ci isi asuma responsabilitatea pentru a solutiona acea situatie si isi ia viata in maini. Si ideile si solutiile incep sa vina.

O atitudine pozitiva

Cand am reusit sa ies din zona in care eram eu speriata de consecintele faptului ca ei aveau un conflict si sa am o atitudine pozitiva in sensul ca da, este un conflict, inteleg cum te simti, empatizez cu tine, dar nu e nici o tragedie in faptul acesta si, mai ales, nu sunt consecintele pe care ti le imaginezi, am reusit sa transmit ca totul este in regula. Prin simpla prezenta, ascultare profunda si intelegere a faptului ca, da, este posibil sa intervina si astfel de situatii si nu inseamna nimic grav, decat poate ceva la care e de gasit o solutie, de construit ceva, de invatat ceva.

Umorul

Fiind detasata de conflictul in sine, la un moment dat umorul, glumele sau ironia au ajutat de multe ori sa detensioneze un conflict si ca persoana, care era incordata, suparata sau speriata, sa se relaxeze si sa priveasca cu alti ochi situatia si sa capete o alta perspectiva asupra conflictului pe care l-a avut.

Daca am glumi mai mult, am rade de situatiile care ni se par fara iesire cateodata, am reusi sa iesim din zona aceea mult mai usor si sa gasim mai repede raspunsuri la intrebarile care ne framanta.

La cat mai multe momente de umor si voie buna! J

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Lista articolelor din seria: Tiparele relationale

1. Cum deblochez tiparele pe care le am, in relatiile cu barbatii / femeile? Partea 1
2. Cum deblochez tiparele pe care le am in relatiile cu barbatii / femeile? Partea II

Acum 6 ani, barbatul cu care eram eu atunci de 3 ani, a disparut din viata mea. Eu locuiam in Romania, el in Spania si ne intalneam regulat, in Romania sau in Spania. Aveam o relatie frumoasa si eram fericita cu el, desi mi-as fi dorit sa locuim impreuna, eram impreuna cu el si asta ma facea sa fiu implinita si atunci cand ne intalneam eram amandoi unul pentru altul si exploatam cu bucurie timpul petrecut impreuna.

Faptul ca, la un moment dat, nu a mai raspuns la telefoane, e-mailuri, nu l-am mai putut contacta si a disparut din viata mea, pur si simplu, a fost un fapt dincolo de puterea mea de intelegere. Imi amintesc ca, vreme de cel putin cateva luni de zile, puneam disperata intrebarea „cum s-a putut intampla asa ceva?” tuturor prietenilor mei. Poate, daca ar fi murit atunci, socul ar fi fost mai mic, ca macar as fi stiut unde s-a dus sau ce s-a intamplat cu el.

Partea si mai proasta, dincolo de durerea pe care am avut-o atunci, este ca, de atunci, ceva am blocat in mine si a avut repercursiuni si mai tarziu, atunci cand am cunoscut pe altcineva.

Ca am aflat mai tarziu ce se intamplase, dupa aproape 2 ani de zile, cand a revenit ca amic in viata mea, nu mi-a dat nici o satisfactie si nici nu mi-a luat durerea si socul de acolo unde s-a instalat, in subconstientul meu. Avusese probleme financiare si considerase ca e mai bine pentru mine sa ma lase „libera”. Poate ca, macar de as fi stiut ce s-a intamplat cu el, ce ganduri are, m-ar fi durut, dar m-am blocat in ideea ca nu stiu ce se intampla, ca macar putea sa ma anunte ce planuri are.

Am stat sa ma gandesc mult si bine, pentru ce mi s-a repetat istoria aceasta si altadata. Atunci cand am simtit ca exista potential ca o relatie sa fie fericita, sa ma simt bine cu un barbat, sa fiu implinita cu el, acesta disparea fara sa ma anunte macar. Ceilalti, cu care nu aveam acelasi sentiment, pe care nu i-am dorit din toata inima si nu am simtit ca rezonez cu ei, au ramas in viata mea, ca amici, pentru ca aici nu aveam nimic de pierdut probabil.

Am observat, deci doua lucruri: unul ca dispareau cei cu care ma simteam bine si de care ma simteam atrasa (si se simteau si ei bine cu bine, pot spune chiar ca exista iubire intre noi) si doi, ca nici macar nu intelegeam motivul, unii dispareau pur si simplu.

E clar ca, cel mai mult ma durea ca nu intelegeam cum un barbat caruia ii place de mine si care, spune ca vrea sa fie cu mine si cu care vreau sa fiu, poate pur si simplu sa dispara.

Nu am inteles acum 6 ani si de atunci, probabil mi-am cautat situatii in care sa inteleg de ce un barbat iubit poate sa dispara. Am cautat sa repet evenimentul pana cand sa ajung sa inteleg ceva ce nu poate fi inteles, ci doar luat ca atare. Lucurile s-au petrecut ca atare si de atunci subconstientul meu incearca sa dezlege un mister, pe care il tot repeta automat.

Pentru cineva care nu a trecut prin asa ceva poate parea ceva lesne de inteles sau neimportant, scriu pentru cei carora li s-a intamplat ceva similar, in speranta ca vor descoperi, la randul lor, ce s-a blocat in relatiile cu femeile sau barbatii din viata lor si, mai ales, ca vor putea avea din nou o relatie fericita si implinita cu o persoana iubita.

In momentul cand nu intelegem ceva, cand ni se intampla un eveniment care ne afecteaza, noi tragem niste concluzii, declaram ceva, luam o decizie, care sa ne fereasca de acea durere de acum inainte.

De exemplu, daca o fata  refuza la dans un baiat, un baiat poate sa declare, ca niciodata, niciodata, niciodata el nu va mai avea initiativa in a cere ceva unei fete. Si, desi poate o face, ceva din interiorul lui il opreste sau se va trezi ca este refuzat de nenumarate ori si nu stie de ce.

Sau daca, la o varsta frageda, ai vorbit in public si cei de acolo au ras, de atunci incolo nu vei mai indrazni sa vorbesti in public sau iti va fi o frica imensa ca cineva va rade de tine.

In consecinta, avem de lucru cu noi si a vedea in noi ce anume este in plus sau in minus, cum putem echilibra si materializa pe termen lung ceea ce ne dorim.

Primul pas ar fi sa constientizezi tiparul care ti se repeta. Pentru aceasta este necesar sa ceri, sa fii in intentia de a vedea ce anume este blocat. Pur si simplu, esti atent la ce ti se intampla, la tine si la cei cu care interactionezi si vezi lucrurile detasat, le pui in ecuatie, matematic.

Eu pe al meu l-am descris mai sus: materializez (apare) barbatul pe care mi-l doresc si, care, cel putin aparent, are aceleasi sentimente ca si mine, dar „dispare” la un moment dat.

Al doilea pas este sa fii, in continuare, in intentia de a curata/elimina aceste blocaje din viata ta.

In articolul urmator voi vorbi despre cum poti sa elimini aceste blocaje:

• Ce si cum reusesc sa materializez din lucrurile pe care mi le doresc?
• Ce anume pierd?
• Cand se manifesta?
• Ce e blocat si cum pot sa curat cu acest blocaj?
• Ce practici pot sa dezvolt astfel incat sa aduc in viata mea ceea ce lipseste astfel incat sa fiu implinit, fericit, multumit cu viata mea?

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Live your Life with Love

http://irinaaiacoboae.wordpress.com/

Articole asemanatoare

• Webinar AS: Scorpie sau zana, demon sau inger? (0)
• Succes la femei = aspect fizic impecabil (0)
• Mi-e frica de schimbare (0)
• Ce faci cand iti place de o fata si nu ai rezultate? (12)
• Would you be my Valentine? (0)