A fost o vreme cand ma intrebam ce e in capul celuilalt sex, a barbatilor, cum probabil si ei se intreaba, la randul lor, ce e in capul femeilor. Am facut o recenzie la cartea lui Sorin Delaskela, „Abisex” si mi-am raspuns la o parte din intrebari.
In critica respectiva am fost cat am putut de impartiala, atat cat poti sa fii atunci cand scrii despre ceva si totusi vezi, percepi si filtrezi prin ochii tai si a cunoasterii tale.
Personal, m-am lamurit odata pentru totdeauna ca sunt aceleasi lucruri, preocupari, temeri, dorinte ca si in capul femeilor si ca nu are nici un sens sa cauti in capul altcuiva, ci este suficient sa te uiti in al tau si primesti toate raspunsurile. Apoi, e suficienta nebunie in capul tau, nu mai e cazul sa o mai citesti si pe a altora, mai ales ca, in orice relatie, responsabilitatea se imparte la 2 sau la cate persoane sunt implicate intr-un rol sau altul. Tot ce ai de facut este sa te ingrijesti de propriile actiuni, emotii si lucruri pe care vrei sa le creezi si sa le ajustezi pe parcurs, daca este cazul.
Si acum despre iubire. Daca simptomele sunt ganduri si zambete frecvente, ti se pare ca il/o vezi in alti oameni, emotii intense, nu ai pofta de mancare, simti o durere in zona pieptului sau te simti confuz, diagnosticul e clar. Traiesti ceea ce ti-ai dorit sa traiesti si sa experimentezi, cel mai frumos sentiment uman.
Doar ca, de data aceasta, inveti ca iubirea nu are o finalitate sau un scop, ci pur si simplu exista. Te bucuri, te sperii, te uiti la cuvinte si iti amintesti ca sunt doar cuvinte si ceea ce simti depaseste limitele pe care ti le-ai creat, limite nu in sensul de limitari ci de cadru relational. Pentru ca stiai, din tot ce stiai pana acum despre iubire, ca astfel de sentimente care te incearca sunt potrivite in alt context si, cu toate acestea, nu intamplator iti sunt date sa le incerci, ci, ca sa te extinzi la nivel de constiinta si de dragoste neconditionata fata de semeni. Poate suna banal, dar ai nevoie sa gasesti o motivatie si un scop pentru toate emotiile care te incearca pana la limita irespirabilului si nu poti decat sa te rogi si sa ceri… nici nu stii ce sa ceri, ca prea ti s-au indeplinit rugaciunile. Stii doar ca ti-ai dorit sa „practici” prietenia, in conditiile in care nu ai asteptari, nici dorinte, nimic, ci doar de oferit si primit.
Pana la urma, vrei sa te simti in largul tau si in siguranta cu emotiile tale, sa pastrezi deschiderea fata de tot ce are de oferit acest Univers, sa te bucuri de darurile naucitoare primite si sa le asezi in inima si suflet cu recunostinta.
Sunt o persoana empatica si sensibila. Lucru bun in multe circumstante, dar imi aduce deservicii cand e vorba de starea proasta de spirit a celor dragi care, uneori, ma molipsesc cu tristetea, problemele sau indoielile lor. Pentru ca atunci, in lipsa comunicarii unor motive care sa explice daca le-am contribuit la starea lor de spirit, intru in starea de vinovatie si le preiau starea.
Ies din starea de vinovatie si ma separ pe mine de celalalt.
Pentru cei ce care au astfel de momente si vor sa iasa din cutiuta cu ganduri si sa vada cu obiectivitate situatia ii sprijin cu intrebari:
Ce faci sa insemne despre tine sau despre relatia voastra starea celuilalt?
(Poate ca aceasta intrebare este cea mai importanta, daca observi ca legi comportamentul celuilalt de concluzii despre tine: ca ai gresit, ca e ceva in neregula, ca relatia nu merge, etc. Sau poate nu.)
Ce legatura are asadar cu tine?
Ce ai vrea sa ii comunici?
Cu ce crezi ca te-ar putea ajuta pe tine discutia respectiva?
Ce asteptari ai de la persoana respectiva? Sunt realiste?
In ce masura crezi ca ti le-ar putea implini?
Daca ar fi vorba de altcineva decat acea persoana cum ai proceda?
Cu ce crezi ca l-ai putea ajuta in momentul de fata?
Pentru ce vrei sa il ajuti?
Ce iti ofera tie acea persoana?
Pentru ce poti sa ii fii recunoscator?
Pentru ce poti sa iti fii tie recunoscator?
Cand s-a mai intamplat ceva asemanator?
Ce ai invatat din experienta respectiva?
Ce ar fi putut merge mai bine?
Care iti sunt limitele in relatia respectiva? La ce spui NU, la ce spui DA?
Ce iti doresti tu?
Bazandu-te pe ceea ce ai notat, ce vei face data viitoare pentru ati atinge telul tau?
Daca data viitoare vei pune in practica ce ai notat, crezi ca vei avea rezultate mai bune?
Desi ultimul lucru potrivit in astfel de provocari sunt sfaturile, am totusi unul:
Nu ramane in trecut. Gandeste si actioneaza diferit de fiecare data, pornind din prezent, pe baza experientelor trecute, tinand minte ce vrei sa obtii in viitor, cu hotarare si determinare.
Un colier deosebit de frumos era expus de mult timp intr-un magazin, pentru ca nimeni nu parea sa-l vada si sa vrea sa-l cumpere. Intr-un moment de rearanjare a exponatelor, un vanzator a pus din greseala o cifra in fata pretului existent al giuvaerului. Si bijuteria a fost cumparata.
Am primit azi in dar aceasta povestioara de la un prieten drag. Intelesul a ajuns exact unde a fost nevoie.
Pretuirea incepe de la sine si asa e primita si rasplatita si din exterior.
Ma intreb cum vor arata “rafturile” si “vitrinele” noastre si cat de imbietoare pentru cei pentru care e menit sa faca o diferenta, sa aduca o valoare? Ma refer la punerea in aplicare a darurilor unice din si prin fiecare dintre noi.
Imi vine in imagine un personaj preaiubit de mine dintr-o poveste celebra si moderna.
Care din postura de dependent si aparent neputincios, si care cu intentie generoasa determina incercari si provocari in viata viitorului lui prieten, devine, cu ajutorul acestuia, o fiinta “eliberata” si completa.
Odata in contact cu uimitoarele lui resurse din interior, insumand calitatile magice ale celorlalte personaje remarcabile, ajunge sa-si traiasca visul si posibil sa-si indeplineasca rolul pentru care s-a produs alaturarea, imprietenirea.
Pentru mine, elful Dobby intruchipeaza esenta prieteniei totale, reciprocitatea, dansul daruirii si al primirii. A mea fata de mine. A mea fata de fiintele pe care, in realitatea mea, le numesc prietenii mei.
Vorbind mai devreme cu un prieten despre tema acestei expuneri, la momenul acela inca neconturata, am ajuns sa ma intreb care e intentia cu care ne-am auzit si vorbit azi, de fapt? Ce inseamna pentru mine?
In plus fata de cuvinte si expresivitatea vocilor, in cazul expus, simt intotdeauna bucuria de a fi pe aceeasi unda, in anumite si potrivite privinte.
De asemenea, contemplu si ma incant de spiritul ludic care se manifesta, intru auzit, vazut, citit.
Chiar daca neevidentiate in cuvinte, simtamintele de siguranta si de vioiciune pe care mi le dau interesul si atentia lui fata de existenta mea.
Si mai profund decat atat, ce imi aduce, de fapt?
O oglindire poate a unor parti din mine, o completare.
O imbogatire, prin alaturarea, pentru o perioada, in parcurgerea unei bucati de drum.
Doar pentru o perioada?
Am intalnit o metafora folosita pentru a reda cursul vietii, vazut ca o roata in miscare. Daca ma agat de margini, nu fac decat sa ametesc. Pe cand, daca ma plasez cat mai in mijloc, pot sa observ, sa asist, sa aleg sa particip in timp ce observ cum totul trece, se modifica.
Chiar si prieteniile?
foto by Josecarli
Asigurator. Cand apelez la analogie, imi foloseste, imi aduce o asezare.
Cand nu, am tendinta sa vreau sa mentin sau sa readuc ce si cum a fost. Momente desavarsite ale intelegerii.
Si fireste, atunci cand nu se intampla asta, simt tristete si teama. Ma retrag si ma neutralizez, sa-mi fie mai usoara provocarea dezagatarii pe care vietile noastre, prin stadiile, evenimentele lor, ne-o aduc.
Ma intreb daca tine de mine, de ceea ce exprim, de ceea ce nu spun? De perspective ale cunoasterii de sine la care eu n-am ajuns sau am ajuns prea devreme? Motivatia schimbarii rezida in actiunile mele, sau poate in ceea ce nu fac, privitor la viata mea sau pentru prietenia in discutie? Sau poate tine de celalalt? Ce s-a intamplat de nu mai percep venind “aceeasi” deschidere? Sigur, spatiul de continere si imputernicire poate fi simtit in continuare, dar formele prin care ne “dam de stire” si prin care ne pastram actualitatea relatiei, se pot subtia si rari.
Cand poate mai simplu mi-ar fi, in loc sa ma opintesc cu barca in susul raului si sa epuizez energie vaslind contra curentului, sa am incredere si sa ma las purtata in aval, mai repede, mai lent, dupa cum e curgerea.
Revenind in prezent, cum pot celebra aceste relatii nepretuite, atunci cand se petrec asa cum ne e firesc si la momentul cel mai potrivit?
Uneori, magia consta doar in a intretine un spatiu cuprinzator, bland si tihnit in care prietenii au confortul acceptarii complete a fiintelor lor. Uluitoare lucruri pot decurge de aici.
Pe 18-19 iunie 2011 am participat la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. 20 de ani inseamna mai mult decat aveam atunci cand am absolvit clasa a XII-a a Liceului Economic si de Drept Administrativ din Suceava (L.E.D.A.) cum se numea pe atunci. Acum poarta denumirea de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.
A fost un prilej pentru mine de a rememora amintiri placute din liceu si de a revizui resentimentele pe care le-am avut alaturi de colegi si profesori in cei patru ani.
Mi-am dat seama ca anumite sensibilitati pe care le-am avut mi-au creat un disconfort in a ma simti in largul meu in acea perioada. Ma simteam o ciudata si neintegrata, eforturile mele de a ma simti bine cu colegii majoriatea esuand atunci. In facultate insa am recuperat tot ce nu avusesem in liceu: gasca faina, colegi dragi, multe momente de bucurie, prietenii care s-au pastrat ani de zile. Poate imi amintesc din liceu mai ales ce m-a marcat atunci. Din discutiile cu alti fosti colegi pe care i-am reintalnit am observat ca nu eram singura careia i se parea ca „cineva are ceva cu ei”, de la profesori, la colegi.
Cu toate astea, toate lucrurile pe care le-am trait atunci mi-au fost de folos in continuare si le-am vazut ca pe lectii de viata pe care mi-au trebuit 10-20 de ani sa le asimilez si sa completez toata experienta traita atunci. Toti dintre noi am invatat atunci multe lucruri, de la a fi impreuna intr-un colectiv sau echipa, la a spune iarta-ma sau multumesc, cum frumos a spus una din colegele mele.
Severitatea profesorilor in materie de note, multele materii la care trebuia sa invatam zilnic si la care nu ne slabea nimeni aproape sa ne asculte, competitia care era intre noi, ne-au dat o formare de specialitate si de viata totodata care ne-a fost de folos mai departe in facultatile pe care le-am urmat toti din clasa, in carierele pe care ni le-am ales si in familiile noastre. Nu a fost usor atunci, dar acum realizez ca profesorii pe care i-am avut faceau multa carte cu noi si isi faceau meseria la maxim pentru ca vedeau si potentialul nostru. Toti am ajuns sa lucram in diverse domenii interesante de activitate, majoritatea manageri sau antreprenori in Romania sau in strainatate. Cand un profesor in facultate (am terminat Management) ne-a spus ca noi suntem viitori manageri mi se parea ca viseaza, dar ma uit acum la colegii mei, din liceu sau facultate ca mare dreptate a avut.
Profesorii din liceu au venit cu drag la intalnire si abia asteptau sa ne revada pentru ca se pare ca si noi, la randul nostru le-am facut o impresie puternica prin curiozitatea pe care o aveam, responsabilitatea si bunul simt de care am dat dovada. Au fost cuvintele lor.
Asperitatile care au fost in relatiile cu colegii sau profesorii de atunci s-au stins cu desavarsire. A ramas doar bucuria revederii si de a fi impreuna pentru cateva ore cu oameni deosebiti, oameni frumosi, oameni calzi, OAMENI.
Pentru toti cei cu care am fost impreuna acum 20 de ani si ne-am revazut sau nu acum, toata stima, admiratia si iubirea mea.
De cand n-ati mai auzit cuvantul onorabil spus cu referire la o persoana sau un gest?
Eu nu l-am mai auzit de foarta multa vreme. Sincer, nici nu-mi mai amintesc de cand ….
Vorbim si scriem despre dezvoltare personala dar ce intelegem exact prin asta?
Ce intelege tanarul ce se pregateste sa-si construiasca o cariera? Ce intelege copilul pe care incercam sa-l educam in spiritul competitivitatii absolute?
Ma intreb din ce in ce mai des ce valoare mai are onoarea in societatea noastra, construita in mare masura pe non-valori. Cate persoane onorabile se afla printre modelele de reusita ale prezentului? Dar ale viitorului?
Este onoarea o valoare pierduta pentru noi si desueta pentru copiii nostri? Este sentimentul onoarei o slabiciune? Este aspiratia spre integritate morala o piedica in calea reusitei?
Daca vorbim despre reusita sociala indraznesc sa raspund cu DA!
Dar reusita personala?
Eh, aici e alta poveste! Cred ca de multe ori reusita personala nu are prea mare legatura cu cea sociala. Unul dintre motive fiind chiar cel de mai sus.
Nu cred ca o persoana ce-si calca in picioare valorile pentru a parveni va fi scutita de conflicte interioare si-si va savura fericita succesul. Oricat de inalta ar fi pozitia sa nu cred ca stima de sine se va ridica la acelasi nivel.
Am observat ca se confunda de multe ori dezvoltarea personala cu dezvoltarea profesionala. Este ca si cum ai pune semnul egal intre OM si profesionist.
Poate ca in vartejul suprecompetitiv de astazi valorile morale nu mai inseamna prea mult pentru un profesionist Dar un OM nu poate exista fara ele.
Si eu cred ca fiecare dintre noi trebuie sa fie, inainte de toate, OM.
Si cred ca dezvoltarea personala inseamna dezvoltarea Omului din noi.
Si mai cred ca un OM nu poate fi altfel decat ONORABIL.
Legenda pasarii Phoenix, visul perpetuu de renastere, speranta ce nu moare nicicand dar, mai ales, puterea de a o lua de la inceput… Renasterea din propria cenusa nu mai e o simpla legenda.
Intamplarile din aceste zile m-au facut sa ma gandesc din nou la Japonia ca la o Pasare Phoenix moderna. Pentru ca nu cred ca exista in lume un popor cu o mai mare forta de renastere, mai multa resemnare in fata destinului si mai multa determinare in ceea ce priveste continuitatea.
Ai zice ca e o contradictie in termeni. Cum sa fii resemnat si luptator in acelasi timp? Uite ca japonezii pot. E rezultatul unor milenii de evolutie intr-un mediu ostil, care i-a facut sa-si utilizeze la maximum creativitatea, inteligenta si munca (da… MUNCA!) pentru supravietuirea colectiva. Da, colectiva! Nu individuala! Oare acesta sa fie secretul?
In acest zile (la noi de… weekend) japonezii din zonele neafectate major au mers, in mod normal, la serviciu.
De luni dimineata copiii vor merge, in mod normal, la scoala.
Bursa japoneza va fi deschisa, normal, maine.
Yenul japonez, dupa o scadere in momentele imediat urmatoare dezastrului, a inchis ziua de vineri in crestere fata de dolar.
Bondurile japoneze au crescut vineri pe fondul previziunilor de crestere a nevoilor de finantare a reconstructiei tarii.
Dezastrul nu a ajuns inca la final dar asta nu pare sa impiedice pe nimeni sa-si vada de treaba!
Nu-mi pot stapani admiratia fata de acest popor.
Unde a fost? Unde este? Unde va fi?
Raspunsul in veti gasi, poate, fotografiile de mai jos:
Acest tip de comunicare indirecta este des intalnit si, a fost multa vreme enervant cel putin pentru mine. Am fost reticenta in a asculta oameni vorbind despre altii oameni, cand acestia nu sunt de fata. Mi se parea nedrept sa ai ceva de spus si sa nu ii spui direct persoanei despre care iti place sau nu iti place ceva. Iar sa starnesti o discutie in grup doar de dragul de a „diseca” o alta persoana sau comportamentul acesteia ma bloca efectiv, pentru ca nu stiam nici ce sa zic, nici nu imi placea ce auzeam si ma separam de acei oameni din start.
Si atunci mi-am zis, ca ori fac eu ceva pentru a scapa de „obsesiile” mele ori mereu o sa am senzatia asta de separare cand vine vorba de astfel de discutii, care, cu cat imi displaceau mai mult, cu atat parca se lungeau mai tare.
Sa arunce cu pietre cine nu judeca
Imi dau seama ca eu contestam faptul ca unii oameni judeca pe altii, judecata care ma scotea din sarite si ca ceea ce faceam era ca ii judecam si eu la randul meu, ba mai mult gaseam si eu un prieten la care sa ma plang de cat de enervanti sunt cei care „barfesc”. Care era diferenta intre mine si cei ai caror comportament ma agasa? Niciuna. Oricum nu faceam decat sa accentuez o separare si ca eu as fi mai cu mot.
Barfa elimina agresivitatea
Atunci am inceput sa ma uit si la alte aspecte a acestui tip de comunicare. Nu stiu cine a spus ca barfa elimina agresivitatea din oameni. Ca daca un om este nervos pe altul si se duce sa ii spuna ce are de spus se poate ajunge chiar si la violenta, asa ca descarca ce are pe suflet si ce nu ii place la o persoana la o terta persoana si, pana cand cei doi ajung sa se intalneasca acesta se calmeaza.
Barfa insemna grija pentru o persoana
As adauga ca este un si mijloc de a elimina temerile, fricile, ingrijorarile legate de actiunile unei persoane.
Sunt unele culturi in care a barfi sau a povesti despre altii este un mod de viata si o preocupare curenta, mai ales pentru cei care nu au foarte multe activitati profesionale. Pana la urma am constat ca de fapt este un mod de a exprima preocuparea pentru o persoana, grija pentru aceasta, uneori dorinta de a-l sprijini si a cauta solutii pentru a reusi acest lucru.
In pace cu barfa
Si la urma urmei, sunt lucruri pe care nu le poti schimba in altii, in schimb ceea ce poti sa schimbi este modul de a reactiona la ceea ce nu iti place.
In momentul cand reusesti sa vezi si celelalte aspecte, sa intelegi ca si acestea sunt modalitati de exprimare a naturii umane, imperfecta si frumoasa in acelasi timp, reusesti sa te integrezi, sa glumesti, sa te exprimi pe tine insuti si parerile tale, indiferent de subiectul discutiei, fara sa iti mai pese de ce zice unul sau altul, de cum arata binele sau raul, ci doar sa fii atunci in conversatie, egal cu cei din jurul tau si impreuna cu ei.
Din seria povestilor de viata vin astazi din postura celui care asculta doua persoane care se plang una de alta. Si nu este consilier, pshiholog sau nu are alta pregatire de genul acesta si nu are habar cu ce poate sa ii sprijine. Copilul care isi asculta mama spunand ca tata a facut sau nu a facut cutare lucru si apoi il asculta pe tata care spune ca mama e asa si pe dincolo. Prietenul sau prietena care isi asculta prietenul sau prietenul plangandu-se de relatia lor si unul de altul.
Tendinta de a „repara” relatii.
Pentru mine a fost frustant multa vreme sa ma simt la mijloc si sa imi dau seama ca aveam tendinta sa repar relatiile altora. Pornind de la un model paternal, apoi gasind o multime de alte ocazii sa repar alte relatii, ale prietenilor mei.
N-am de gand sa fac nici un studiu psihologic, ca nu imi foloseste la nimic sa analizez cauzele acestui comportament, dar imi foloseste sa vad efectele acestuia, astfel incat sa iau masuri.
Impactul acestei tendinte era ca niciodata nu puteam sa fiu impartiala cand ii ascultam povestind despre ce au pe suflet. In momentul cand vrei sa ajuti pe cineva sa isi rezolve problema si incepi sa ii dai sfaturi sau sa ii cauti scuze persoanei de care se plange, nu starnesti decat un val de manie mai mare si alte proteste si plangeri. Pe masura ce cauti scuze, de fapt acuzi si gasesti un vinovat in unul sau in altul. Si cum poti sa mai vorbesti cu cealalta persoana, cand de fapt tu ai scuzat-o / acuzat-o pana atunci in fata primei?
Rolul de Salvator
Cateodata avem tendinta de a salva alti oameni, relatii, sa ii ajutam cu orice pret. In afara de cei care lucreaza ca medici, pompieri, salvamontisti si salvamari, unde intradevar prin natura meseriei lor salveaza vieti, in rest e doar o aparenta ca poti salva pe cineva. Nimeni nu e neajutorat, decat in perceptia pe care o avem noi asupra celorlalti. Si fiecare stie ce e mai bine pentru el si se poate mobiliza sa isi rezolve problemele, cerand el insusi sprijin sau ajutor. Abia atunci poti sa contribui pentru ca acea persoana este deschisa si dispusa sa primeasca sprijin de la alta persoana. In rest vrea doar sa fie ascultata si inteleasa.
E relatia voastra!
Cand am realizat ca tot ma aflu la mijloc si orice as spune pic in rolul judecatorului, care da unuia sau altuia dreptate si pana la urma reusesc sa isi verse furia si nemultumirile din relatie si pe mine am zis STOP. Eu ma inteleg bine si cu tine si cu cealalta persoana. Va rog frumos, este relatia voastra, asa cum este, cu bune si cu rele, nu ma mai bagati la mijloc si nu imi mai cereti sa va tin partea unul impotriva celuilalt, ca eu una m-am saturat de rolul asta. Orice as spune pana la urma cineva iese suparat de aici si e treaba voastra cum va gestionati relatia. Si gata, am avut liniste si pace.
Si tu ai dreptate si tu ai dreptate
Undeva insa parca oprisem ca acea persoana sa imi spuna tot ce are pe suflet. Gasisem linistea mea, dar parca imi doream sa ii las posibilitatea acelei persoane sa se exprime cu tot ce o preocupa si important era sa povesteasca despre ce o framanta. Si am realizat ca de data asta pot sa o ascult fara sa mai judec, fara sa mai caut vinovati, pur si simplu sa ascult ce o doare, ce nu isi doreste, dar mai ales sa pot sa o intreb ce isi doreste, fiind foarte atenta la ce imi spune si renuntand sa gasesc eu solutii pentru aceea persoana.
Imi aminesc ca odata, dand dreptate si unuia si celuilalt, intelegand in profunzime lumea fiecaruia, pana la urma conflictul s-a rezolvat de la sine. Fiecare s-a simtit inteles si toata rezistenta pe care o resimteau unul fata de celalalt s-a dizolvat, fiind bine intelesi si ascultati de o a treia persoana.
Nu stiu ce ai putea face
Mai apare si intrebarea „ce sa fac” intr-o situatie sau alta sau cum sa gestioneze un conflict care apare.
Cel mai potrivit raspuns din partea mea s-a dovedit a fi „Nu stiu ce ai putea face, tu ce crezi ca e posibil?”
Undeva, cumva, ceva se deschide in mintea celuilalt si incepe sa caute singur solutii, nu mai sta in pozitia de neajutorat care asteapta salvarea de la o alta persoana ci isi asuma responsabilitatea pentru a solutiona acea situatie si isi ia viata in maini. Si ideile si solutiile incep sa vina.
O atitudine pozitiva
Cand am reusit sa ies din zona in care eram eu speriata de consecintele faptului ca ei aveau un conflict si sa am o atitudine pozitiva in sensul ca da, este un conflict, inteleg cum te simti, empatizez cu tine, dar nu e nici o tragedie in faptul acesta si, mai ales, nu sunt consecintele pe care ti le imaginezi, am reusit sa transmit ca totul este in regula. Prin simpla prezenta, ascultare profunda si intelegere a faptului ca, da, este posibil sa intervina si astfel de situatii si nu inseamna nimic grav, decat poate ceva la care e de gasit o solutie, de construit ceva, de invatat ceva.
Umorul
Fiind detasata de conflictul in sine, la un moment dat umorul, glumele sau ironia au ajutat de multe ori sa detensioneze un conflict si ca persoana, care era incordata, suparata sau speriata, sa se relaxeze si sa priveasca cu alti ochi situatia si sa capete o alta perspectiva asupra conflictului pe care l-a avut.
Daca am glumi mai mult, am rade de situatiile care ni se par fara iesire cateodata, am reusi sa iesim din zona aceea mult mai usor si sa gasim mai repede raspunsuri la intrebarile care ne framanta.
Acum 6 ani, barbatul cu care eram eu atunci de 3 ani, a disparut din viata mea. Eu locuiam in Romania, el in Spania si ne intalneam regulat, in Romania sau in Spania. Aveam o relatie frumoasa si eram fericita cu el, desi mi-as fi dorit sa locuim impreuna, eram impreuna cu el si asta ma facea sa fiu implinita si atunci cand ne intalneam eram amandoi unul pentru altul si exploatam cu bucurie timpul petrecut impreuna.
Faptul ca, la un moment dat, nu a mai raspuns la telefoane, e-mailuri, nu l-am mai putut contacta si a disparut din viata mea, pur si simplu, a fost un fapt dincolo de puterea mea de intelegere. Imi amintesc ca, vreme de cel putin cateva luni de zile, puneam disperata intrebarea „cum s-a putut intampla asa ceva?” tuturor prietenilor mei. Poate, daca ar fi murit atunci, socul ar fi fost mai mic, ca macar as fi stiut unde s-a dus sau ce s-a intamplat cu el.
Partea si mai proasta, dincolo de durerea pe care am avut-o atunci, este ca, de atunci, ceva am blocat in mine si a avut repercursiuni si mai tarziu, atunci cand am cunoscut pe altcineva.
Ca am aflat mai tarziu ce se intamplase, dupa aproape 2 ani de zile, cand a revenit ca amic in viata mea, nu mi-a dat nici o satisfactie si nici nu mi-a luat durerea si socul de acolo unde s-a instalat, in subconstientul meu. Avusese probleme financiare si considerase ca e mai bine pentru mine sa ma lase „libera”. Poate ca, macar de as fi stiut ce s-a intamplat cu el, ce ganduri are, m-ar fi durut, dar m-am blocat in ideea ca nu stiu ce se intampla, ca macar putea sa ma anunte ce planuri are.
Am stat sa ma gandesc mult si bine, pentru ce mi s-a repetat istoria aceasta si altadata. Atunci cand am simtit ca exista potential ca o relatie sa fie fericita, sa ma simt bine cu un barbat, sa fiu implinita cu el, acesta disparea fara sa ma anunte macar. Ceilalti, cu care nu aveam acelasi sentiment, pe care nu i-am dorit din toata inima si nu am simtit ca rezonez cu ei, au ramas in viata mea, ca amici, pentru ca aici nu aveam nimic de pierdut probabil.
Am observat, deci doua lucruri: unul ca dispareau cei cu care ma simteam bine si de care ma simteam atrasa (si se simteau si ei bine cu bine, pot spune chiar ca exista iubire intre noi) si doi, ca nici macar nu intelegeam motivul, unii dispareau pur si simplu.
E clar ca, cel mai mult ma durea ca nu intelegeam cum un barbat caruia ii place de mine si care, spune ca vrea sa fie cu mine si cu care vreau sa fiu, poate pur si simplu sa dispara.
Nu am inteles acum 6 ani si de atunci, probabil mi-am cautat situatii in care sa inteleg de ce un barbat iubit poate sa dispara. Am cautat sa repet evenimentul pana cand sa ajung sa inteleg ceva ce nu poate fi inteles, ci doar luat ca atare. Lucurile s-au petrecut ca atare si de atunci subconstientul meu incearca sa dezlege un mister, pe care il tot repeta automat.
Pentru cineva care nu a trecut prin asa ceva poate parea ceva lesne de inteles sau neimportant, scriu pentru cei carora li s-a intamplat ceva similar, in speranta ca vor descoperi, la randul lor, ce s-a blocat in relatiile cu femeile sau barbatii din viata lor si, mai ales, ca vor putea avea din nou o relatie fericita si implinita cu o persoana iubita.
In momentul cand nu intelegem ceva, cand ni se intampla un eveniment care ne afecteaza, noi tragem niste concluzii, declaram ceva, luam o decizie, care sa ne fereasca de acea durere de acum inainte.
De exemplu, daca o fata refuza la dans un baiat, un baiat poate sa declare, ca niciodata, niciodata, niciodata el nu va mai avea initiativa in a cere ceva unei fete. Si, desi poate o face, ceva din interiorul lui il opreste sau se va trezi ca este refuzat de nenumarate ori si nu stie de ce.
Sau daca, la o varsta frageda, ai vorbit in public si cei de acolo au ras, de atunci incolo nu vei mai indrazni sa vorbesti in public sau iti va fi o frica imensa ca cineva va rade de tine.
In consecinta, avem de lucru cu noi si a vedea in noi ce anume este in plus sau in minus, cum putem echilibra si materializa pe termen lung ceea ce ne dorim.
Primul pas ar fi sa constientizezi tiparul care ti se repeta. Pentru aceasta este necesar sa ceri, sa fii in intentia de a vedea ce anume este blocat. Pur si simplu, esti atent la ce ti se intampla, la tine si la cei cu care interactionezi si vezi lucrurile detasat, le pui in ecuatie, matematic.
Eu pe al meu l-am descris mai sus: materializez (apare) barbatul pe care mi-l doresc si, care, cel putin aparent, are aceleasi sentimente ca si mine, dar „dispare” la un moment dat.
Al doilea pas este sa fii, in continuare, in intentia de a curata/elimina aceste blocaje din viata ta.
In articolul urmator voi vorbi despre cum poti sa elimini aceste blocaje:
Ce si cum reusesc sa materializez din lucrurile pe care mi le doresc?
Ce anume pierd?
Cand se manifesta?
Ce e blocat si cum pot sa curat cu acest blocaj?
Ce practici pot sa dezvolt astfel incat sa aduc in viata mea ceea ce lipseste astfel incat sa fiu implinit, fericit, multumit cu viata mea?
Printre primele articole ale acestui site va povesteam despre modele. Despre cei care ne influenteaza si despre cat e de important sa ne alegem modele care sa ne construiasca, nu sa ne traga in jos.
Acum voi povesti tot de aceasta influenta, dar un pic altfel.
Mai intai
ESTI O MINUNE!
“Fiecare secunda pe care o traim este un moment unic in univers, o clipa care nu va mai fi niciodata… Si noi ce ii invatam pe copiii nostri? Ii invatam ca doi si cu doi fac patru si ca Parisul este capitala Frantei.
Cand ii vom invata ce sunt ei?
Ar trebui sa spunem fiecaruia:”Stii ce esti tu? Esti o minune. Esti unic. In toti anii care au trecut nu a mai fost niciun copil ca tine. Picioarele tale, degetele tale destepte, felul in care te misti.
Poti deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. Tu poti face orice. Da, esti o minune. Si cand o sa cresti vei putea tu sa-l ranesti pe altul, care este o minune ca tine?”
(Pablo Casals)
Am luat citatul din “Supa de pui pentru suflet” – carte pe care o recomand tuturor – pentru ca mi s-a parut portivita pentru povestea de azi.
Sa fiu ca cine?
Ca cine vrem sa fim? Vedeti, multe modele nici nu ne apar a fi modele. Dar urmam cu usurinta personaje de film – uneori chiar serialele dau modele – sau persoane publice, vedete, ori colegi ori alte persoane din jur, a caror aura ne impresioneaza. Ca si cum succesul unora ar deveni contagios si doar copiindu-i am “copia” si succesul. Publicitatea, sub forma reclamelor de tot felul, foloseste imaginea unor vedete pentru a ne sugera ca daca vom cumpara produsul respectiv vom deveni asemeni acelor persoane pline de succes.
In modelare se foloseste asta, si e grozav sa urmam un model atunci cand acesta ne ajuta sa ne atingem tinta. Doar ca nu trebuie sa ne pierdm tinta sau sa ne lipsim de ea inlocuindu-ne pe noi cu modelele. Si nu realizam nimic daca nici visele noastre nu ni le stim, luand modelul de-a gata, “pachet”, cu visele si cu viata lui cu tot.
Stim mai bine ce a facut personajul x, si prietena lui/ei y, stim tot, in detaliu, dar uitam de noi insine si uitam ca langa noi traiesc membrii familei noastre, “personaje” vii, de care suntem mult mai legati…
Sunt multi care copiaza doar pentru ca nu sunt in stare sa-si dea seama cum sunt ei insisi. Se stie ca o copie, oricat de buna ar fi, e doar o copie.
Una e sa te folosesti de modelul unui luptator de arte martiale, de pilda, urmarind cum se anterneaza, cum si organizeaza timpul, ce anume face sa-si sustina efortul, cum se motiveaza, ca sa folosesti toate astea in antrenamentul tau, si alta e sa te imbraci ca el, sa vorbesti ca el, sa faci fix aceleasi exercitii si aceleasi miscari, asteptandu-te sa ai exact acelasi succes. N-o sa ai. O sa fii mai slab… Sau poate mai bun, dar asta din urma doar daca iti vei da seama la timp ca tu esti unic.
Modul tau de a gandi, actiona si simti este unic. Ca si corpul tau. Ca si mediul tau de viata. Poti sa-ti mobilezi casa la fel, sa te tunzi la fel, sa te fardezi la fel, nu vei fi acea persoana. Poti folosi multe insa, mai ales daca modelul tau e un performer intr-un anumit domeniu. Foloseste insa cu discernamant, ascultandu-te mereu, dandu-ti seama de propria ta creativitate, de unicitatea ta. Si mai ales de ceea ce vrei tu sa realizezi.
Cei care doar copiaza au parte de multe frustrari, fiindca niciodata nu pot fi “originalul”. Dezamagirile sunt crunte, mai ales cand “modelul” tau face ceva de care tie ti-ar fi rusine. Asta pentru ca atunci iti dai seama ca tu nu esti el si vrei sa fii vazut asa cum esti. Pentru ca atunci, doar atunci, iti dai seama ca esti mai bun. Ei bine, de ce nu ti-ai dat seama pana atunci? Pentru ca ai copiat, in loc sa crezi in tine atat de mult incat sa vrei sa fii “originalul” care de fapt esti.
Asa ca, in loc sa pierzi timp copiind, fa altfel: ia ceea ce crezi ca te ajuta, “mecanismul” prin care modelul tau isi atinge performanta. Poate modul de lucru, poate tehnica aceea ca atare, poate modul de a gandi, acel “ceva” care il stimuleaza. Poate chiar modelul lui, modelul modelului tau… Multi oameni de succes au fost inspirati de altii.
Dar opreste-te aici. Invata sa te cunosti pe tine si sa vezi cum functioneaza la tine ceea ce ai preluat, folosindu-te de cat mai multe din ideile tale si urmand visul tau. Acela pe care il descoperi si il atingi lucrand tu cu tine, pentru tine. Nu pentru a fi ca cineva, ci ca tine.
Care esti intr-adevar unic. Si intr-adevar, O MINUNE!
De ce e important sa relationezi si sa comunicii cu oamenii?
continuare
De ce e important sa relationezi si sa comunicii cu oamenii?
Gandeste-te ca nu traiesti singura in izolare si fie ca esti manager, te alaturi unui grup de persoane sau esti implicata intr-o relatie cu partenerul tau, secretul succesului este bazat pe modul in care te conectezi cu alti oameni. Ai nevoie de apa si mancare ca sa traiesti insa am sa-ti spun ca nu e suficient. In fiecare clipa asteptam raspunsuri emotionale de la persoanele din jurul nostru, asta ne diferentiaza de animale, emotiile. Fara aceste emotii de care poate uneori nu suntem constiente nu putem trai.
De cate ori simti nevoie de o imbratisare, sau o atingere, sau pur si simplu cuvinte incurajatoare? Fie ca acestea sunt un suport pentru momentele mai dificile din viata ta, fie ca iti fac momentele frumoase mai dulci, ai nevoie de ele pentru a trai, la fel cum ai nevoie de apa si mancare.
Am sa-ti dau cateva studii care poate te vor trezi din somnul tau si te vor determina sa treci la actiune.
1.S-a dovedit stiintific ca ca oamenii care sunt social activi si fizic traiesc mai mult decat cei care nu sunt. Social activi nu inseamna sa iesi in acelasi grup mereu. Iesi sa cunosti noi oameni. Gandeste-te ca ei te fac sa traiesti mai mult si bucura-te de prezenta lor ca si cand ti s-ar mai fi dat o zi de trait cum fiecare om pe care il cunosti!
2.Gandeste-te la oamenii care sufera de autism si carora le lipseste capacitatea de a socializa si care isi doresc contact emotional si fizic dar nu il au.
3.Copiii din orfelinate desi sunt bine imbracati si ingrijiti cresc slabi si bolnavi pentru ca le lipseste acest impuls emotional.
4.Cat de des ai auzit despre o sotie care e intr-un mariaj de 50 ani si care moare la cateva saptamani dupa ce sotul ei a incetat din viata. Mancarea si acoperisul nu sunt suficiente, avem nevoie de ceilalti si avem nevoie de dragoste.
Te-am trezit? Ce mai astepti iesi in lume! Si nu oricum!
Iata ce trebuie sa stii:
Daca oamenii te plac ei se simt naturali si confortabili in preajma ta. Iti vor a atentia lor si se vor deschide fericiti pentru tine.
Daca esti placuta sau nu, are legatura cu modul in care arati dar are mai mare legatura cu modul in care ii faci sa se simta!
Oamenii care sunt usor placuti de altii transmit semnale clare ale dorintei lor de a fi sociabili. Ei ne arata ca au canalele de comunicare deschise. Incorporate in aceste semne sunt increderea in sine, sinceritatea si increderea.
Oamenii care sunt usor placuti de altii expun o calda expresie si sunt inconjurati de o aura care transmite acest lucru.” Sunt pregatita sa ma conectez”, ” Sunt pregatita pentru afaceri”. Ei sunt binevoitori si prietenosi si atrag atentia altor oameni.
In comunicarea fata in fata nu este suficient sa atragi atentia celeilate persoane, trebuie sa fii capabila sa o si pastrezi suficient timp cat sa iti transmiti mesajul sau intentia.
Conexiunea pe care o stabilesti cu El sau cu orice alta persoana are in vedere 3 aspecte: prezenta, cum arati si cum te misti, atitudinea-ce spui si cum o spui si cat de interesant este, cum il faci sa se simta.
Aceste 3 aspecte coincid cu urmatorii pasi ai stabilirii conexiunii:
1. Intalnirea
2. Consolidarea conexiunii
3. Comunicarea
In acest articol vom vorbi despre primul pas urmand ca in urmatoarele sa dezbatem si ceilalti 2 pasi. Am nevoie de la tine de comentarii, intrebari sa stiu ce as mai putea imbunatati si ce informatii te-ar mai interesa. Vreau sa vad ca aplici si sa-mi spui cum a mers.
Intalnirea
Daca faci impresie buna in primele 3 secunde sau 4 ale unei noi intalniri, il lasi pe celalalt sa vada ca esti sincera, sigura si de incredere, atunci oportunitatea de a merge mai departe si a crea o conexiune se va prezenta singura.
Primele secunde ale contactului le numim salut, sau intampinare. Salutul este divizat in 5 parti: deschiderea, ochii, salutul propriu zis si inclinarea.
O sa-ti explic imediat ce inseamna fiecare .
Deschiderea: Prima parte a salutului este sa-ti deschizi atitudinea corpului. Cum faci asta. Pentru a avea succes trebuie sa-ti stabilesti o atitudine pozitiva potrivita pentru tine. Daca ai ratat articolul meu despre gandirea pozitiva il gasesti aici
E timpul sa simti si sa fii constienta de ea. Daca atitudinea este cea potrivita inconstient ea ar trebui sa se ocupe de asta. Verifica-ti limbajul corpului. Tine-ti inima direct spre persoana cu care intri in contact. Nu-ti acoperi inima cu mana si daca este posibil deschide-ti jacheta sau haina.
Ochii: A doua parte include ochii. Fii prima care stabileste contact vizual. Priveste-l direct in ochi. Lasa-ti ochii sa reflecte atitudinea ta pozitiva. Contactul vizual este contactul direct. Obisnuieste-te sa privesti oamenii in ochi!
Zambeste: Aceasta parte este legata de contactul vizual. Fii prima care zambeste. Acum ai castigat atentia lui prin limbajul trupului deschis, contactul vizual si zambetul prietenos.
Ceea ce cealalata persoana percepe inconstient este atitudinea unei femei complet sincera.
Salutul propriu zis: Fie ca prin cuvinte e exprimat cu ”Hey”, ”Buna”, ”Salut”, ”Ciao”, spune-l cu o tonalitate placuta si ataseaza-ti numele. De exemplu: ”Hey, eu sunt Alexa”. O data cu zambetul si contactul vizual fii prima care se identifica. In acest moment poti afla tone de informatii de la persoana cu care intri in contact, informatii pe care le poti folosi mai tarziu in conversatie. Intinde mana celeilalte persoane si e bine sa gasesti o metoda sa-i spui numele de 2 sau de 3 ori pentru a ti se intipari in memorie. Nu ceva de genul: ”Andreas, Andreas, Andreas imi pare bine de cunostinta ”ci ” Andreas, imi pare bine sa te cunosc Andreas!”.
Inclina-te: Ultima parte a prezentarii tale este inclinarea. Actiunea poate fi aproape imperceptibila, un pas inainte si inclinarea capului putin pentru a indica interesul subtil si deschiderea pe masura ce te sincronizezi cu persoana pe care ai cunoscut-o.
Acum exerseaza! Te astept sa-mi spui cum a fost primul pas! Data viitoare vorbim despre Consolidarea conexiunii!
E mult mai usor sa fii deacord cu cineva decat sa il contrazici. De ce? Pentru ca astfel eviti o disputa sau o discutie in contradictoriu. Crezi insa ca e bine sa dai dreptate celor din jurul tau atunci cand tu esti de alta parere? Ti-e teama sa gresesti si sa se rada de tine? Ti-e teama sa-i superi pe cei din jur?
Hai sa iti spun un secret: trebuie sa inveti sa te exprimi, sa te expui, pe tine si ideile tale, sa gandesti dupa propriile tale reguli si sa iti sustii punctul de vedere. Adu argumente, inghite nodul care ti s-a pus in gat atunci cand ai deschis gura ca sa te poti face auzit si da-ti drumul la cuvinte! Da-ti drumul la idei! Vino cu ceva deosebit, adu-ti contributia si nu iti fie teama sa fii altfel!
Pentru a contrazice insa, ai nevoie de tact, altfel risti sa enervezi. Si nu vrei asta! Tot ceea ce vrei e sa poti spune cu sinceritate si deschidere care este parerea ta, intr-un mod constructiv.
Asa ca, tine minte: sa gandesti diferit sa iti sustii punctul de vedere nu e totuna cu a te certa!
Ca sa eviti circul in public sau tensiunile, o sa iti dau cateva sfaturi de care ai putea tine cont in discutiile in contradictoriu pe care le ai cu parintii, prietenii, profesorii samd.
De exemplu, incearca sa te folosesti cat mai mult de “eu” si mai putin de “tu”. In loc sa ii faci mamei tale un repros de genul “TU nu ma lasi sa ies din casa atat de des cat imi doresc, pentru ca TU ai niste pretentii exagerate de la mine” o poti face sa inteleaga nevoia ta de libertate altfel. Cum suna, de exemplu “EU am nevoie de putin mai multa libertate pentru ca EU ma simt presata. Te rog intelege-MA, intelege-MI nevoile”. Vei evita astfel reprosurile. Reprosurile enerveaza oamenii si ii pun intr-o pozitie mult mai ofensiva.
Un lucru foarte important e sa incerci sa te stapanesti si sa nu te agiti/ambalezi/enervezi/turezi prea tare. Stiuuu, este foarte greu sa iti pastrezi calmul cand te-ai incins intr-o discutie si observi incapatanare sau obtuzitate in gandire de cealalta tabara. Nu-mi povesti despre asta, e un capitol la care am avut foarte mult de lucru. Dar odata ce ai invatat cum sa iti pastrezi nervii in anumite limite, vei observa ca vei putea aduce si discutiile pe linia ta de plutire si vei putea gestiona situatia cu mult mai multa eficienta.
Fii rational, nu ridica tonul, eventual adauga si un zambet sau un pupic (depinde de persoana cu care porti discutia, pe directoarea de la liceu nu cred ca ar fi indicat sa o pupi) si destinde astfel atmosfera. Lucrurile se rezolva mult mai bine cu zambetul pe buze, sau cel putin intr-o atmosfera mai putin plina de tunete, fulgere si trasnete.
Nu uita inca un lucru: asa cum tu ai pretentia ca punctul tau de vedere sa fie ascultat, asa si tu ai datoria sa asculti celelalte opinii si sa nu te grabesti sa le judeci. Ai putea invata chiar ceva din ele. Sau poate ca opinia ta in combinatie cu celelalte pareri duce la o idee fantastica! Plus ca daca tu esti deschis/a si ai rabdare si cu ceilalti, e mult mai probabil ca ei sa te rasplateasca la randul lor cu aceeasi moneda. Nu intrerupe persoana care vorbeste, chiar daca simti ca te ardeee. Asteapta sa isi termine ideea, nu te baga peste ea, se va simti amenintata si incoltita. Ce rezulta de aici? Oameni care vorbesc unii peste altii, si zero rezultate. Asteapta sa termine deci si tine minte care sunt punctele pe care vrei sa le combati sau rectifici. Apoi abia deschide gurita si spune cu putere si fara frica ce crezi. Si te rog, nu tipa prea tare. Prea multi decibeli enerveaza,
Nu deveni prea personal in discutie. Chiar daca te simti putin suparat, adu-ti aminte cu nu pe mama/profesorul/colegul etc tau te-ai suparat – ci pur si simplu pe o idee.
Ai putea de asemenea sa incetezi sa categorizezi lucrurile din start. Daca un prieten ti-a propus ceva si tu nu ai avea chef sa faceti acel lucru, nu te grabi sa ii spui ca are o “idee proasta”. In loc de asta, ii poti explica de ce alte idei ti se par mai bune. Pune accent pe tot ce este pozitiv, nu te lega de partile negative.
Una peste alta, principalul lucru pe care trebuie sa il tii minte este ca ai voie la o parere a ta, ai voie oricand sa ti-o sustii, ba mai mult, e datoria ta fata de tine sa o faci, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii “Gica contra” si sa nu accepti alte opinii sau sa fii samanta de scandal oriunde ajungi.
Respecta, ca sa fii respectat! Fii limpede in gandire ca sa te poti face inteles! Si, evident: elibereaza-te de catusele nepasarii sau ignorantei!
In calatoria noastra spre arta de a fi feminine poposim acum spre un aspect important al personalitatii noastre.
Ce reprezinta o femeie adevarata? Un obiect al dorintei, o femeie care poseda in cea mai inalta masura rafinamentul artelor lumesti.
Stiu ca ai suferit de-a lungul vremii macar o data in viata si esti dezamagita de esecurile pe care le-ai intalnit pe drum, stiu ca au fost momente in care ti-ai pierdut speranta si inca mai simti ranile in amintiri. Cu toate astea eu cred in tine, cred ca esti capabila sa iti transfigurezi suferinta si sa devii o opera de arta feminina, sa ai o viata plina de satisfactii in fiecare zi, o viata cum poate ti-ai pierdut speranta ca exista.
Esti femeie de cariera? Iti datorezi asta!
Esti mama? Iti datorezi asta!
Esti sotie? Iti datorezi asta!
Esti pe drumul de a trece de la copilarie la maturitate? Iti datorezi asta!
Si mai mult decat atat:
Meriti sa ai o viata frumoasa! Meriti ca sufletul si trupul sa iti fie mangaiat de toate frumusetile vietii si tu poti sa faci asta sa se intample!
Priveste-te in oglinda cand te trezesti dimineata, priveste-te in oglinda cand iesi in lume, priveste cum toate transformarile ti se datoreaza numai tie.
Nu-ti voi spune niciodata sa te schimbi, ci iti voi spune mereu sa te indrepti catre tine, sa inveti sa descoperi in tine resursele naturale pe care le ai si sa le modelezi astfel incat sa iti faci viata mai buna.
Esti actrita pe scena vietii tale si totodata si regizor. Esti o artista si asta imi da siguranta ca vrei sa fii triumfatoare, sa nu treci prin viata fara sa lasi amprenta unicitatii tale.
Poti alege sa lasi la voia intamplarii viata ta sau poti alege sa te folosesti de ceea ce iti spun si sa ramai in istoria vietii ca o opera de arta, sa fii privita, admirata, sa transmiti lumii intregi frumusetea ta profunda, autentica , sa atragi spre tine oameni si situatii care sa isi doreasca sa faca partea din lumea ta.
Nu te-ai saturat sa ai o existenta nesemnificativa? Nu te-ai saturat sa treci prin viata fara sa te bucuri de toate posibilitatile pe care ti le ofera? Nu te-ai saturat sa iti pui mereu atatea intrebari si sa nu faci nimic pentru a te simti vie, frumoasa, increzatoare? Nu pot sa cred ca asta iti doresti pentru tine.
Nu pot sa cred ca nu esti destul de inteligenta in secolul 21 incat sa nu folosesti sursele care ti se ofera pentru a-ti decora existenta!
Daca esti multumita de viata pe care o ai, ramai in ea, plangi, razi, suferi, nemultumita uneori, multumita alteori.
Daca iti doresti mai mult, indrazneste sa fii diferita! Fii cu un pas inainte si foloseste ce iti spun pentru a descoperi satisfactii de care poate nu ai fost constienta pana acum!
Astazi incepem un capitol despre cum sa fii carismatica si cum sa reusesti sa te conectezi cu persoanele cu care iti doresti. Poti folosi aceste mici secrete atat pe plan personal cat si social.
Iti vorbesc din experienta mea si a altor femei care au ales sa aiba o viata multumitoare, care au sters barierele pe care le-au mostenit din generatii in generatii, care au ales sa destrame zidurile pe care societatea le-a stabilit pentru ele.
Mereu am trait cu senzatia ca saraca mama mea nu a fost fericita. Ca a uitat de ea din momentul in care a devenit sotie si mai apoi mama. Ca merita sa aiba o viata buna, dar nu a stiut sa se foloseasca de resursele ei pentru a obtine asta. Mereu a crezut in destin fara sa stie ca fiecare decizie pe care o ia o influenteaza pe cealalta si astfel ii influenteaza viata. Noi suntem liberii arbitri ai vietii noastre si daca noi nu alegem ce e mai bine pentru noi, ce e in concordanta cu dorintele noastre interioare, atunci nimeni nu o s-o faca pentru noi.
Nu am stiut mereu asta si am facut greseli. Ajunsesem sa ma simt cea mai nefericita persoana de pe Pamant, sa astept mereu sa ma faca altcineva fericita fara sa stiu ca e suficient sa-mi schimb modul de a privi lucrurile si sa ma intorc catre mine, sa ma modelez, sa fiu total multumita cu mine insami si totul se va schimba. Am invatat sa vorbesc cu oamenii si din cartile pe care le-am citit si apoi aplicand am invatat cum poti avea relatii de succes si micile secrete pe care le-am adaugat personalitatii mele astfel incat intre mine si oamenii cu care vroiam sa intru in contact sa se creeze o conexiune.
Am sa-ti spun si tie acum aceste mici secrete prin care iti poti modela personalitatea astfel incat sa ai succes in relatiile si comunicarea cu oamenii, atat pe plan personal cat si social.
Sunt prea gras/a! Sunt prea scund/a! Doamne, cat de mult mi-ar placea un nas mai mic, sa am parul cret/drept, muschii mai bine conturati etc etc… Te-au frapat cumva aceste fraze? Te regasesti in ele? Ti s-a intamplat vreodata sa iti sara nasturele de la pantaloni cand te chinuiai sa incapi in ei? Ti-ai dat seama brusc pe terenul de baschet ca fugi mai greu, ca nu mai esti foarte stapan pe miscarile tale? Ca propriul tau corp iti joace feste?
Majoritatea tinerilor se asteapta la schimbari fizice in timpul adolescentei. Fetele, de exemplu, se asteapta sa le creasca sanii, iar baietii asteapta cu nerabdare cresterea masei corporale si aparitia parului in diferite zone le corpului (fata, piept). De multe ori insa, schimbarile care apar pot fi …neasteptate si neplacute. Atat fetele cat si baietii pot observa ca acumuleaza mai usor grasime in zona burtii sau a fundului, de exemplu.
Schimbarile drastice ale corpului tau se vor extinde pana dupa adolescenta. Sa nu crezi ca asta se intampla doar in pubertate! Pana in jurul varstei de 20-22 de ani (depinde de ritmul fiecaruia) corpul tau va fi predispus la schimbari. Iar tu trebuie sa faci fata!
Un lucru este deosebit de important si vreau sa il tii bine minte: felul in care iti percepi propriul corp este foarte diferit de felul in care altii iti apeciaza fizicul. Tu ai tendinta de a fi mult mai critic cu el decat ceilalti.
Sa luam de exemplu cazul Elenei. Elena este o fata foarte hotarata, face balet de la gradinita. Odata ajunsa in perioada pubertatii si adolescentei, trupul ei s-a dezvoltat in ceea ce altii ar denumi “un corp voluptos”. Elena are sani mari, fund bine conturat – toate acestea fara a fi grasa. Colegele de liceu o invidiau pentru asta. Ea insa s-a vazut mult timp ca fiind grasa si lipsita de gratie. A suferit ani de zile din cauza acestei false perceptii pe care o avea asupra corpului ei, cu a carui imagine nu se impaca nicicum. Cand oamenii din jurul ei ii spuneau ca este frumoasa si feminina, Elena avea impresia ca aceste complimente ii sunt facute din mila, sau, in cel mai bun caz, din bun simt.
Fals, fals, fals – cat se poate de fals!!!
A durat ani de zile pana cand Elena a ajuns sa isi invinga temerile legate de trupul ei si sa inceapa sa isi vada calitatile. Momentul in care ea a ales insa sa isi ingaduie sa se vada frumoasa, a fost decisiv pentru ea: a dezvoltat o puternica incredere in sine, care i-a adus mai multe satisfactii profesionale si mai multi prieteni.
Adaptarea la noul tau corp este insa o chestiune care nu tine numai de aspectul fizic. Trebuie sa te obisnuiesti si cu felul in care corpul tau se simte si performeaza sau face fata la efort.
Marius, de exemplu, a fost intotdeauna foarte bun la sport, iar la proba de viteza ajungea mereu in cel mai scurt timp la celalalt capat al terenului. Odata ce trupul lui a inceput sa se schimbe si sa se tot schimbe, a durat o perioada de timp pana cand Marius a invatat felul in care noul corp – de barbat in toata firea- actioneaza. Cand a observat ca fuga lui este mai lenta, si mai mult de atat, sprintul este mult incetinit, stima de sine a baiatului care se trasforma in barbat a suferit leziuni puternice.
Ce este insa de facut? Cum putem sa ne obisnuim la noua infatisare de adult?
Ai putea incepe simplu: ai grija de corpul tau!
Mananca sanatos si fa sport! Stiu ca toata lumea iti zice asta, si ca poate ti se pare ca a devenit deja un cliseu. Dar atunci cand 5 oameni iti zic ca esti beat…. te duci sa te culci. Asa ca gandeste-te: poate nu toti oamenii din jurul tau care te enerveza cu teoriile lor legate de o nutritie sanatoasa spun tampenii.
In ultimii zece – cinsprezece ani, generatiile de adolescenti se confrunta tot mai mult cu probleme legate de greutatea corporala. De ce? Foarte simplu: pentru ca inainte nu existau atatea fast-fooduri si shawormerii.
Ai putina grija la ce mananci! Asta iti influenteaza enorm infatisarea.
Nu ma intelege gresit… nu fac propaganda unui stil alimentar bazat pe apa, paie si bataie!
Incearca doar iti intelegi corpul si sa iti echilibrezi dieta in functie de nevoile lui. Da-i fructe, legume si apa si incearca sa reduci din grasimi!
Imprieteneste-te cu trupul tau! Exact asa cum o prietenie intre doi oameni se construieste in timp, gradat si cu multa perseverenta, asa relatia ta de prietenie pe care trebuie sa o stabilesti cu corpul tau necesita timp si perseverenta.
Paseste mandru/mandra! Sa nu crezi ca daca vei incerca sa te faci cat mai mic pe strada pentru ca ceilalti sa nu-ti observe defectele, chiar asa de va intampla. Dimpotriva – vei iesi in evidenta intr-un mod negativ.
Indreapta-ti spatele, construieste-ti un mers frumos, vertical si astfel vei capata cu totul o noua infatisare.
Daca te vei uita putin pe strada, iti vei da seama ca o persoana, chiar deosebit de frumoasa, dar cu un mers ciudat si labartat este mai putin agreabila si placuta ochiului decat orice alta persoana cu infatisare medie, dar care are un mers viguros si drept.
Nu incerca sa iti ascunzi asadar defectele! Daca te simti complexat de cosuri, nu iti ascunde fata in spatele unui breton lung si des. In afara faptului ca probabil bretonul doar iti va accentua acneea, vei atrage atentia asupra ceea ce vrei sa ascunzi!
Daca esti putin mai plinut/a si vei opta pentru niste haine laaaargi si lungi, vei amplifica senzatia de coporalitate excesiva.
Secretele cele mai bine pazite sunt acelea care le ascunzi cel mai putin!
Si nu in ultimul rand: inceteaza sa te compari cu altii!
Nici chiar modelele din reviste nu sunt ceea ce par, si tu stii asta. Ele sufera numeroare retusuri chirurgicale, de make-up sau in photoshop, in cazul in care vorbim de poze. Mijloacele media vand reclame, nu realitati!
Plus ca aceasta atitudine de competitie intre fizicul tau si fizicul altora nu este altceva decat o mare pierdere de timp si de energie. Corpurile noastre sunt unice, la fel ca si personalitatile, si se dezvolta intr-un ritm propriu.
Eu de exemplu, am fost printre ultimele fete din clasa mea care s-au dezvoltat. Si, intr-un fel sau altul, ma simteam ciudat din cauza ca toate colegele mele aveau sani mari si menstruatie. Am inteles in cele din urma ca sunt altfel. Asta eram eu, pur si simplu. Corpul meu a vrut sa copilareasca o idee in plus. Am recuperat insa repede din urma, dandu-mi seama ce mare greseala facusem in a ma grabi sa cresc doar pentru ca ceilalti deja o facusera.
Nimeni nu e ca tine. Esti o fiinta irepetabila, si la fel este si trupul tau.
Iubeste-l, apreciaza-l, ingrijeste-l.
Picura din frumusetea personalitatii tale si in exterior, si vei vedea ca lumina din tine te va face cu adevarat irezitibil/a!
Buun, acum ca ai vazut ce nevoi va diferentiaza, sa vedem unde anume apar probleme ?
Problemele cele mai dificile apar într-o relatie când fiecare se gândeste la propriile nevoi, si nu la ale celuilalt.
E mult mai usor sa faci si sa propui ceea ce ti-ar placea tie, si daca esti si o persoana mai vorbareata, e clar ca nevoile tale vor fi exprimate, iar ale celuilalt neauzite, neexprimate si astfel refulate. Si se aduna, una, doua, si te vei trezi cu reprosuri ca nu esti atent si la nevoile celuilalt, ca de fiecare data faci numai ce vrei tu.
Sa nu uitam ca suntem în lumea creativitatii, si tocmai de accea te invit împreuna cu partenerul tau sa va lasati libera latura creativa din voi si sa încercati exercitiul de mai jos :
Rupeti o foaie de hârtie egal, în doua parti. Ia o parte, cealalta da-o partenerului, ia si un pix, si scrie fara sa vada celalt :
-Care sunt nevoile tale esentiale, de ce anume ai avea nevoie de la tine si de la cel de lânga tine, pentru ca relatia voastra sa decurga bine ?
- Care sunt lucrurile care te deranjeaza cel mai mult ?
-Esti dispus sa negociezi în asa fel încât si tu si celalat sa puteti munci pentru relatia voastra ?
Acum, deschideti o sampanie, serviti-va, asezati-va confortabil si cititi pe rând ceea ce ati scris fiecare.
Urmariti apoi ce nevoi comune sau diferite aveti, si încercati sa vi le respectati unul celuilalt ca si cum ar fi ale voastre.
Mici schimbari în interiorul unui partener produc mari schimbari în relatie. Fiecare crede ca daca celalat se va schimba total va fi perfect. Solutia apare atunci când unul dintre parteneri întelege ca micile modificari în comportamentul sau au un efect pozitiv major asupra relatiei.
Dupa ce ati citit si discutat despre tot ce ati notat pe aceste foi, va invit sa nu va opriti din creativitatea vostra si sa continuati cu câteva idei despre cum va fi relatia voastra din acest moment:
-sunteti constienti ca în fiecare zi veti învata ceva nou în relatia de cuplu ?
-e important ca nevoile voastre sa fie satisfacute ;
-încercati sa va ghidati dupa principiul : tu esti tu, eu sunt eu, si apoi existam « noi » ;
-încercati sa evitati comportamente nedorite ;
-evitati pe cât se poate comunicarea ineficienta de genul : critica, dispret, limbaj agresiv ;
-scrieti mare pe o foaie de hârtie pe care o puteti lipi pe usa de la dulap urmatoarea fraza : « vrem o relatie de cuplu sanatoasa, si de accea vom alege sa cooperam, sa contribuim, sa ne încurajam si sa ne acceptam responsabilitatea pentru comportamentul nostru ».
Intra pe www.creativitatea.com aboneaza-te la newsletter si primesti GRATUIT un pdf despre cum sa pui creativitate in relatia ta de cuplu.
Sunt o persoana optimista, mereu cu zâmbetul pe buze, deschisa spre comunicare si deloc suparacioasa. Dar mi se întâmpla ca, o data pe luna, sa am o perioada sau o zi în care nimeni si nimic nu ma multumeste . E dificil de lucrat si de comunicat în acea perioada, iar cine se nimereste aproape de mine trebuie sa ma suporte.
Se spune ca noi femeile suntem uneori asa de dificile încât nimeni si nimic nu ne multumeste.
Hai sa facem un exercitiu creativ de imaginatie : « Gândeste-te cum ar fi sa fii un barbat neobisnuit, care « aude » gândurile femeilor, un barbat care poate îndeplini dorintele femeilor chiar si înainte ca acestea sa-i ceara ceva.
Ce barbat n-ar vrea sa cunoasca gândurile femeilor asa încât (într-un final) sa le poata întelege ? Ce femeie nu si-ar dori ca barbatul ei sa-i îndeplineasca dorintele chiar înainte de a le face cunoscute?
Cum se face ca noi femeile suntem atât de diferite de barbati, desi, pâna la urma, biologic vorbind, un singur cromozom ne diferentiaza ?!
De ce nu ne putem întelege unul pe celalalt daca suntem facuti sa ne crestem urmasii împreuna?
N-ar fi fost mai bine daca natura ne-ar fi facut sa ne întelegem nevoile unul altuia?
Vorbeam zilele trecute cu una dintre clientele mele despre comunicare, si despre felul în care îsi declara nevoile în fata partenerului. Acesta mi-a spus: „Eu cred ca nu este nevoie sa-i spun ce am nevoie, el trebuie sa stie ce îmi doresc sau ce îmi place.”
Tocmai aceasta convingere gresita duce la conflict in relatia de cuplu. Ea, fiind mereu nemultumita, nestiind sa ceara, nu-si spune nevoile partenerului, iar acesta crede ca totul e bine între ei si habar nu are ce-i trece prin gând femeii cu care traieste.
Analizând si descifrând mai bine situatia, clienta mea si-a dat seama ca lucrurile nu stau deloc asa cum credea ea, realizând ca si ei i-ar placea sa stie ce anume îsi doreste iubitul ei.
Astfel a realizat ca dorintele lor sunt diferite, ca modul lor de gândire e diferit, si ca doar dicutand deschis despre acestea pot ajunge la o întelegere.
Nu degeaba se spune ca barbatii vin de pe Marte si femeile de pe Venus…
Diferente de comunicare:
- Barbatii analizeaza în interior ideile;
-Femeile cauta raspunsuri si solutii înca înainte de a formula si exprima opinia. Adica exprima cu voce tare tot ceea ce gândesc, pentru ca le place sa vorbeasca mai mult.
Solutia: Femeie, daca el tace, da-i timpul de care nevoie!
Solutia: Iar tu, barbate, ascult-o, întelege-o!
Îti enumar acum câteva trasaturi esentiale feminine si masculine pe care mai apoi tu le vei putea identifica cu usurinta la partenerul(a) tau/ta..
•Femeile au nevoie de de protectie; sunt uneori ori prea vorbarete ori prea tacute, triste (atunci e clar ca se gândesc la ceva ce nu le convine) ;
•Plâng cu usurinta;
•Prefera arta, literatura, sunt mai înclinate catre romantism.
pe cand…
•Barbatii sunt agresivi, independenti;
• Îsi sunt propriul confident;
•Sunt logici, obiectivi;
•Uneori pot fi lipsiti de pudoare.
Ce nevoi au femeile ?
Pentru femei comunicarea verbala este mai importanta decât cea fizica. Ele au nevoie de un timp în care sa discute în liniste problemele banale, cotidiene. Desi adesea acestea par lipsite de importanta pentru partener !
« Un partener bun va avea grija sa nu provoace gelozia iubitei sale si nici sa nu-i puna la îndoiala dragostea » .
Cei frustrati de dragoste în copilarie sunt mai frecvent gelosi, ca si cei excesiv rasfatati, si au nevoie de o doza dubla de afectiune, rabdare si atentie.
Nevoia de camin si dorinta de a avea copii, carora sa le creeze un mediu placut, constituie a doua nevoie de baza a unei femei. Femeia are nevoie de amenajarea ambientului (a caminului) atât pe dimensiuni estetice cât si functionale. Asa cum pasarile îsi fac cuib, tot asa si femeia îngrijeste, înfrumuseteaza si sacralizeaza prin activitatea si prezenta sa « cuibul » familial care sa asigure cuplului si copiilor o oaza binecuvântata.
Neglijenta femeii în îngrijirea si amenajarea casei este un semn ca nevoile ei nu au fost împlinite, ca este în general insecurizanta, stresata sau deprimata.
Un barbat atent va face tot posibilul ca nevoia de ambianta a femeii sa poata fi satisfacuta.
Nevoile barbatului :
- nevoia de respectare si apreciere a Eului este specifica barbatului, si multe dintre conflicte se dezlantuie prin încalcarea « regulii de aur ». O femeie înteleapta nu-si va critica niciodata barbatul, nici în particular, nici în public, si mai ales în fata copiilor.
Cicaleala si bârfa cu prietenele sau vecinii afecteaza sensibilitatea acestuia si-i descurajeaza initiativele de tot felul. O sotie iubitoare îsi încurajeaza permanent sotul, îl apreciaza în fata copiilor si a altora, fara a minti sau a însela ostentativ, îl recompenseaza emotional cu generoziate si mai ales cu sensibilitate. Cuvintele calde, apreciative, directe, sunt « liantul » unei comunicari afective stabile si totodata al evolutiei cuplului.
- mesajul pozitiv aduce mult mai mult bine unei relatii decât toate mesajele negative la un loc, oricât de « bine intentionate » ar fi ele. « Ajutorul pentru schimbare nu se ofera cu brutalitate si cu pretul « ranirii » Eu-lui partenerului, ci cu toleranta, rabdare, prin încurajarea comportamentelor pozitive si spontane ale partenerului.
O femeie care nu poate trata cu umor si bunavointa neglijenta sau dezordinea partenerului risca sa nu aiba un efect de schimbare în psihologia acestuia, ci, dimpotriva, risca sa devina din ce în ce mai putin atragatoare sau iubita, pe masura ce indica, moralizeaza, critica, si mai ales ameninta : « Daca nu-ti pui hainele la loc, plec, eu nu mai pot aduna dupa tinee ! “
Am urlat si eu un pic pâna sa realizez ca daca vorbesc frumos, chiar daca spun de doua sau de trei ori înainte, totul se rezolva. Râzi, fa o gluma de fiecare data când nu esti deacord cu ceea ce face, apoi subtil spune-i ca ai fi foarte fericita daca ar face asta, sau asta. Negociaza !
Iubirea se construieste si se pastreaza pe acest sentiment reciproc de încredere si valorizare, dar sursa emotionala si energetica este, fara îndoiala femeia.
- nevoia de confort fizic si psihosexual este importanta pentru barbat. Hrana si sexul nu sunt separate evident de confortul psihologic-relational al partenerului iar zicala : « cea mai buna cale spre inima unui barbat trece prin stomac » include o parte consistenta de adevar.
Asa ca draga mea, când ajunge seara acasa si deschide usa, în loc sa-l astepti cu matura la usa si sa urli, mai bine asteapta-l cu zâmbetul pe buze, întreaba-l daca vrea sa manânce, apoi când sunteti amândoi mai linistiti puteti discuta deschis tot ceea ce va deranjeaza. Respectul pentru masa echivaleaza cu grija pentru echilibrul fiziologic al celuilalt.
Evident este doar intrarea in subiect, fiindca ce vrei sa-i spui celuilalt, este, de fapt ce ai pe inima. Si, de obicei aceste cuvinte sunt doar inceputul unei discutii complicate.
Vrei sa anunti o ruptura amoroasa sau o concediere sau sa te faci auzit intr-o relatie in care nu esti respectat si ti-a ajuns deja pana peste cap…
Daca te temi ca interlocutorul tau iti va ghici intentiile, te sperie durerea lui, mania lui, sau tremuri la ideea ca vei pierde afectiunea lui, atunci iti poti folosi tactul si poti aborda astfel problema: “ Ceea ce vreau sa-ti spun nu e usor de zis…”
Ti se pune un nod in gat si nu stii cum va reactiona persoana din fata ta. In ciuda preacautiilor tale, starea de disconfort se instaleaza, interlocutorul tranteste usa si ramai neputincios, cu mintea impartita intre culpabilitate si furie.
Cum eviti aceste capcane?
Te asigur acum, ca ceea ce face o conversatie dificila nu este ceea ce se spune, ci ceea ce nu se spune.
Fara sa stim, de fapt purtam 3 conversatii intr-una singura.
Indiferent de subiectul discutiei, ducem mereu 3 batalii simultane:
-in primul rand, pentru a impune propria versiune asupra faptelor,
-in al doilea rand, pentru a aduce la lumina sau a ascunde anumite sentimente,
-in al treilea rand, pentru a ne apara identitatea.
Pentru a intelege mai bine, am sa-ti povestesc acum un caz:
Andrei si Ioana, petrec seara la niste prieteni. De ceva vreme, Ioana incearca sa se lase de fumat, dar sub influenta ambiantei, ea aprinde acum tigara dupa tigara. Pana in momentul in care, Andrei o prinde de brat si spune: “Ioana, gata, ar trebui sa te opresti.”
La intoarcerea acasa, Ioana este foarte distanta. “Ce ai?” , intreaba Andrei. “Nimic, sunt doar un pic obosita”.
“Draga mea, vad ca ai ceva…” Ioana explodeaza si pleaca din bratele lui Andrei: “N-am saturat sa ma tratezi ca pe un copil, e oribil! Ai tot timpul tentinda de a te comporta cu mine ca si cum as fi un copil ce habar nu are pe ce lume traieste si ce face. La fel si acum, cu tigara, m-ai luat de brat de parca cine stie ce rau faceam.”
“E ridicol sa te enervezi, am vrut doar sa te ajut!” “Ma enervez pentru ca tu nu recunosti niciodata cand gresesti.” “Ai vrut sa ma umilesti in fata prietenilor tai, ce urmaresti de fapt?”
“Iar tu cauti cearta cu lumanarea, daca te lasam sa fumezi imi reprosai ca nu te sustin.”
Oooo da, cum au ajuns in mijlocul acetei dispute cei doi parteneri?
Cine are dreptate?
Daca analizam cele intamplate, Ioana ii da o interpretare gestului ce-l face Andrei, cand imi dai peste mana: “ma tratezi ca pe un copil”, iar Andrei o tine pe a lui, ca doar a vrut sa o ajute.
Cei doi, nu fac altceva decat sa-si impuna unu celuilalt punctul de vedere, si astfel convesatia lor se transforma intr-o batalie.
Greseli:
-fiecare este convins ca detine adevarul asupra ceea ce s-a intamplat.
-ambii sunt convinsi ca stiu intentiile celuilalt si pornesc de la ideea ca aceste intentii sunt rau voitoare
-nu se asculta unul pe celalalt si se acuza mereu
-emotii violente cu care nu stiu ce sa faca
-amandoi se tem de pierderea stimei anturajului, dar mai ales de pierderea stimei de sine
-pentru a ne salva onoarea tindem sa respingem total judecata celuilalt.
Solutia:
-nu este de a gasi un vinovat, ci de a se intelege reciproc si de a ajunge la un accord.
-e necesar sa contribuie ambilor parteneri si sa descopere impreuna unde nu sunt puncte in comun.
-la baza oricarei conversatii dificile sunt sentimentele. Discutati calm, si analizati de unde a pornit discutia si ce l- a deranjat pe fiecare in parte.
-reintegrati emotiile in conversatie intr-o maniera constructiva. Spune: “asta simt” si ii vei oferi partenerului ocazia sa te inteleaga.
-cuvinte ca: “ajuta-ma sa inteleg de ce te-ai enervat” detensioneaza situatia conflictuala
-asumarea propriei responsabilitati: ambii parteneri pot sa-si recunoasca greseala fara sa-si piarda onoarea. Curajul cu care fiecare isi asuma propria responsabilitate ar trebui sa-l incite pe celalat sa faca la fel.
Oricare ar fi subiectul abordat, ceea ce face dificil un dialog nu este ceea ce se spune, cat ceea ce nu se spune.
Asa ca, oricare ar fi subiectul disputei, discuta fara sa te certi!
Violenta, umilinta, tradare, gelozie…stari negative care iti fac rau ?
Chiar daca ai suferit mult, e timpul sa ierti.
Pentru tine. Pentru a te detasa de datoria de a ura.
Ti se intampla sa suferi, sa plangi si sa-ti juri ca nu o sa-l(o) ierti pentru ceea ce ti-a facut, pentru ca te-a inselat, te-a mintit sau te-a parasit pentru altcineva ?
DA ! S-a intamplat ! Si tu ce o sa faci ? O sa-ti petreci tot restul vietii acuzand si reprosand ? O sa-ti incarci viata si o sa-ti centrezi energia pe ceva, doar pentru ca nu poti ierta si nu poti depasi acest moment ?
Pastrand in suflet ura si teama nu ai cum sa depasesti problemele. Doar sa le ascunzi undeva, in adancul fiintei tale.
Cum poti ierta ?
A ierta nu inseamna a uita. Din contra, adesea trebuie sa-ti amintesti ofensa primita pentru a reusi sa ierti. Spre deosebire de razbunare, prin care refuzam sa uitam tocmai pentru a ne aminti ca avem obligatia de a ura pe cineva, iertarea ne scapa, ne elibereaza.
Iertarea e ca un antibiotic care permite anularea efectului unei bacterii numita autocritica, judecata, ranchiuna, toate aceste sentimente care ne otravesc viata.
E o stare interioara la care se ajunge dupa o lupta uneori indelungata, alteori dificila, pentru ca ne obliga sa ne reamintim cauzele si trebuie sa ne asumam si partea noastra de responsabilitate si riscul de a ne simti rau amintindu-ne atat limitele noastre cat si pe cele ale altora.
Cel mai important este, nu sa stii ca ceea ce faci este bine sau rau, sau daca «vinovatul(a) » merita sau nu sa fie pedepsit.
Ceea ce conteaza este sa IERTI pentru tine. Cu scopul ca tu insuti sa devii mai fericit.
Personal, am avut de suferit, am avut multe ganduri negative care imi ocupau mintea si imi capsau sufletul, si care imi generau stari de disconfort. In momentul in care am reusit sa iert, sa ma detasez si sa incerc sa inteleg cele intamplate, viata mea s-a schimbat.
Ce s-a intamplat de fapt ?
1.Constientizarea.
Sa devii constient de ceea ce a fost rau.
Constientizarea e primul pas, esential in schimbarea ta. E necesar sa realizezi ce se intampla cu tine. Analizeaza comportamnetele ce-ti fac rau si ce poti face pentru a le imbunatati. Cat mai ai de gand sa te amagesti si sa te complaci in situatia asta ?
Constientizeaza ca-ti faci rau, iarta si elibereaza-te de sentimente negative.
2.Nu te mai condamna. Opreste-te !
Te simti responsabil pentru ceea ce ti s-a intamplat ? Asta e o buna metoda pentru a-ti da iluzia ca ai situatia sub control. Este esential sa iesi din aceasta faza pentru ca ea hraneste comportamente autodistructive.
Daca esti convins ca, daca ai facut una, sau ai fi zis alta, ai fi reusit sa indrepti ceva, dragul(a) meu(a) afla ca esti prizonierul propiei judecati.
Trebuie sa ne iertam pe noi, si abia apoi pe ceilalti.
3.Descatuseaza-te din rolul de victima
Tendinta de a te opri sau de a te ascunde este mare. Eu, personal am ramas mult timp in rolul de « victima » . Ma justificam de ori de cate ori prindeam ocazia, dadeam vina pe oricine numai eu sa ies cu basma curata din tot.
Exprima-ti indignarea si mania. Mania ne pune in contact cu suferinta noastra si ne accentueaza starea.
In momentul in care realizezi ceea ce-ti face rau, vei dori sa provoci cat mai rapid o schimbare.
4.Iertarea. Mergi mai departe
Cand ierti, simti pana in intimitatea sufletului un act de libertate interioara, devine marca unei anumite forte care te atinge atat pe tine cat si cei carora o oferi.
Da. Este firesc si uman sa actionam cu ura cand sunt puse in joc si in pericol viata si existenta noastra, dragostea, imaginea, integritatea fizica si sufleteasca sau cei pe care ii iubim. Ar fi nefiresc sa ne lipseasca aceasta reactie de aparare.
Ura este o reactie primara si sanatoasa la violenta de orice fel.
Iertarea insa, este rezultatul unui efort sufletesc menit sa ne restabileasca relatia cu noi insine si cu cei din jur.
Tot mai multi tineri ma viziteaza la cabinet pentru probleme legate de viata de cuplu. Ei povestesc cum la inceput relatia lor era “perfecta”, vedeau lucrurile la fel, erau foarte apropiati, pentru ca de la o vreme sa inceapa sa se simta mai putin intelesi, apreciati, sprijiniti.
Atunci cand incepem o relatie cu cineva, totul ni se pare minunat, il admiram pe celalalt, tot ceea ce face pare atat de dragut, micile scapari le trecem usor cu vederea, le punem pe seama unei intamplari, a oboselii sau a unei glume. Apoi, pe masura ce petrecem mai mult timp impreuna s-ar putea sa incepem sa observam si acele aspecte care nu ne sunt tocmai pe plac, asteptarile noastre pot sa creasca. Gandindu-ne la viitor putem incepe sa ne dorim ca totul sa se petreaca la fel ca in basme, celalalt sa fie mereu fermecator, sa stie ce vrem de la el/ea si sa se comporte ca atare.
Neclarificarea asteptarilor pe care le avem de la celalalt, a dorintelor noastre, a viselor noastre, lipsa discutiilor asa-zis dificile (in care sa spunem lucrurilor pe nume) poate duce la certuri si chiar la despartire. In continuare va voi detalia cateva aspecte ale comunicarii in cuplu care pot duce la frustrari, interpretari gresite si eventual dispute, precum si modalitati de a ne feri de ele, de a le combate.
Omisiunile
Omisiunile se refera la acele comunicari, in care sunt folosite cuvinte nespecifice, vagi, care lasa loc la diferite interpretari. O situatie tipica poate fi aceea a unui cuplu care iese in oras cu prietenii, aparent toata lumea se simte bine, rad, glumesc, pentru ca la intoarcerea acasa, unul dintre parteneri sa-i reproseze celuilalt: “M-ai facut de ras” sau “Nu-mi vine sa cred cum te-ai purtat”. In acest tip de comunicare nu ii spunem de fapt celuilalt ce anume ne deranjeaza, doar il acuzam de un comportament nepotrivit. Acuzele si reprosurile de regula nu fac decat sa il indeparteze pe celalalt si de la incercarile initiale de a descoperi cu ce ne-a gresit poate ajunge la propriile lui dezamagiri fata de comportamentul nostru, ca o forma de a se apara. In acest caz ceea ce putem face pentru a nu ajunge la o cearta este sa reluam discutia, subliniind concret cum altfel am fi vrut sa se comporte celalalt si care din gesturile sale le consideram neadecvate. Daca ne gasim la celalalt capat al spectrului, adica ni se reproseaza ceva fara a fi foarte clar despre ce este vorba, una dintre cele mai bune metode de a iesi cu bine din aceasta situatie este pur si simplu sa-i cerem cu calm celuilalt sa explice la ce se refera, sa-i cerem mai multe informatii.
Generalizarile
Un alt tip de comunicare ce ne poate indeparta de celalalt si amplifica un conflict sau mentine o cearta este cel in care folosim generalizari. Cuvintele precum “intotdeauna”, “niciodata”, “tot timpul”, mai ales folosite intr-o cearta, intretin ideea ca un comportament deranjant se manifesta in permanenta, ceea ce ne face sa uitam toate momentele in care acesta nu exista, in care partenerul nostru se comporta minunat si exact asa cum ne dorim. Daca spunem “Intotdeauna te porti ca un copil”, uitam clipele in care partenerul nostru a fost sau este responsabil, matur, atent. Atunci cand spunem “Niciodata nu ma intelegi”, uitam cum am fost ascultati, spijiniti, incurajati in ceea ce vroiam sa facem de catre partenerul nostru.
Citirea gandurilor
Printre cele mai interesante capcane in comunicare se afla citirea gandurilor, presupunerea fie ca noi stim ce gandesc ceilalti, fie ca ei stiu ce gandim noi. Cum functioneaza? Simplu! De cate ori am spus: “Stiu deja ce va spune”, “Sunt sigur(a) ca ma crede….”, “Era nervos/nervoasa, dar nu vroia sa recunoasca”. Toate aceste afirmatii pornesc de la ideea ca stim ce este in mintea celuilalt, de aici pana la a ajunge la un conflict este un pas foarte mic, deoarece adevarul este ca nimeni nu poate citi gandurile celuilalt, iar atunci cand insistam sa credem in aceasta abilitate a noastra intram in opozitie cu persoana de langa noi care stie foarte bine ce gandeste ea insasi. In acelasi timp, afirmatia “Daca m-ai iubi, ai sti exact ce imi doresc” nu poate duce decat la neintelegeri. Prin acest tip de comunicare nu ne exprimam nevoile asteptand ca partenerul sa le ghiceasca, atunci cand talentul sau de magician il paraseste, il acuzam de indiferenta. Iata un exemplu clasic: “X nu ma iubeste.” “De unde stii?” “Pentru ca nu face niciodata ceea ce ii spun.” Intrebarea mai importanta ar fi: “De unde stii ca a face mereu ceea ce ti se spune este o dovada de iubire?”.
Nu radeti! Mai toate dintre voi ati spus cel putin odata asta. Ce e mai grav nu e ca spuneti, ci ca si credeti lucrul asta chiar daca nu e adevarat.
Am auzit tot felul de bocete si plansete, de la tot felul de adolescente. Ba ca sunt prea grase, ba ca au mainile prea groase, ba ca au parul despicat, ba ca… ba ca… Toate va plangeti, dar nu faceti nimic!
Exista doua categorii de adolescente: alea sigure pe ele si la care “li se falfaie” de ce zic cei din jur, foooarte putine de altfel. Ele sunt cele care au fost educate sa fie sigure pe ele, carora li s-a cultivat aceasta incredere de catre parinti, cele care sunt atat de destepte incat sa isi dea seama ca sunt bune si nu asculta de rautatile din jur si alea care se plang toata ziua, pentru care nimic nu e bun, ele nu sunt bune, ele sunt nemultumite, ele sunt marginalizate… vai, vai!
Pentru primele nu am nimic de spus decat, FELICITARI sunteti tari!
Pentru adolescentele din a doua categorie am cateva sfaturi, care nu vor putea suplinii miile de ore de discutii cu parintii si sutele de incurajari din partea parintilor, pe care le-au primit celelalte, dar… ajuta!
Dragele mele, daca vreti puteti sa va opriti aici, nu mai cititi mai departe si ramaneti asa cum sunteti, daca nu…
- schimbati-va atitudinea! Lasati la o parte vaicareala si abordati o atitudine increzatoare
- daca aveti o parere proasta despre fizicul vostru, suneti prea grase de exemplu, luati masuri. Faceti gimnastica! Eu am fost toata viata o tipa grasuta, am avut si eu momentele mele de depresie, dar am facut ceva… am dansat (asta fac si acum!). Aveam cateva melodii care ma faceau sa vreau sa topai si… dai bataie! Imi aduc aminte ca ma simteam bine in pielea mea cam 90% din timp. Cand iar ma apuca… depresia si imi venea sa-mi plang de mila, o luam de la capat.
- lasati naibii deoparte chipsuri, snaksuri, bomboane si ciocolata alea “stau o clipa in gura si o viata intreaga pe solduri”. Treceti pe fructe, ciocolata amaruie, chiar si o prajitura de casa, nu poate face atata rau.
- fiti pozitive si in relatiile cu baietii. Nu faceti pe mofturoasele, nu-i bruscati, purtati-va frumos asa cum vreti sa se poarte si ei cu voi. Vor fi mirati … dar le va place si o sa va placa si voua rezultatul!
- chiar daca sunteti grasute, o gandire si o actiune pozitive va vor aduce mult in fata altora cu corp perfect.
- nu va asteptati sa aveti succes la baieti din prima. Ei acum cauta cu “hormonii”, ca sa nu zic altfel. O relatie de simpatie a unui baiat va va creste mult increderea in voi. Castigati-o pe aceasta. Va spun asta, iarasi din propria experienta. In liceu am fost sufletul clasei, am avut relatii extraordinare cu baietii din clasa mea, eu eram aia “cu gura mare”. “Simo, hai scuza-ne tu la ora de romana”, “Simo, nu organizam un chef?” Toti aveau incredere in mine si ma simteam OK. E adevarat ca imi era si mie ciuda pe altele… care aratau bine, dar nu faceam din asta un capat de tara. Si sa va spun un secret… am avut si iubiti, iar acum am un sot minunat. Asa ca nu va fie frica, nu ramaneti nemaritate!
Cel mai important lucru pe care trebuie sa il faceti este sa … FACETI CEVA! Schimbati-va pe voi si restul va veni de la sine!
La curtea regilor din trecut, bufonii erau singurii care avea voie sa ii spuna direct si pe fata regelui tot ce credeau. Daca altcineva indraznea sa aibe un moment de sinceritate, risca sa fie executat.
Astazi, intr-un grup de oameni, daca esti comic, mediocru si in nota generala a grupului, iti poti permite sa spui prostii si lumea se va distra.
Daca insa ai succes mai mult decat cei din jur, iti faci dusmani de moarte. Daca le atragi atentia ca sunt lenesi, mediocri si asa mai departe, vor muri .
In domeniul tau de activitate, daca esti cel mai bun, rapesti tuturor celorlalti dreptul de a fi ei cei mai buni. In lumea asta, doar cei mai buni sunt tinuti minte. Toti ar vrea sa fie macar o clipa, numarul 1. Insa foarte putini reusesc. Toata munca mea este destinata oamenilor care au curaj sa isi urmeze visele, lupta pentru ele, sufera esecuri cu zambetul pe buze si se arunca in lupta din nou. Eu cred in potentialul oamenilor si incerc sa ii incurajez si sa le ofer tehnici sau unelte care mie mi-au folosit enorm. Si eu ma educ si invat continuu.
De asta vreau sa te pregatesc pentru ce urmeaza. Daca vei fi cel mai bun in orice domeniu vrei tu, colegii tai te vor invidia. Indiferent ca esti la scoala, facultate, ai un loc de munca sau ai o afacere, tot timpul va fi concurenta. Asta e firea umana. Lupta pentru supravietuire si pentru a fi cel mai bun. Studiez psihologia de 5 ani deja si cunosc multe aspecte ale naturii umane. Si luminoase si intunecate. Si iti spun doar atat:
„Afisat intr-un anume fel, succesul personal poate face sa turbeze de invidie pana si un magar” Arthur Schopenhauer.
Prietenii
Exista oameni, foarte putini la numar, pe care ii stii de multa vreme si cu care ai depasit incercari si ai creat o legatura indestructibila. Oameni pe care poti sa ii injuri in fata si sa radeti impreuna. Oameni la care le spui „ Cati bani ai la tine? Da-i incoace ca imi trebuie”. Oameni la care mergi la 3 dimineatza si ii trezesti din somn si care iti spun „ Hai intra mai repede ca mor de somn”. Oameni care ar face orice pentru tine si tu ai face orice pentru ei, la randul tau. Frati si surori din parinti diferiti.
Acesti oameni se cheama PRIETENI ADEVARATI.
Caracteristica principala a unui prieten adevarat este ca nu te judeca, te accepta, si NU ARE IMPRESIA CA STIE EL CE E MAI BINE PENTRU TINE. Are incredere ca orice faci tu in viata e important pentru tine si respecta asta si te incurajeaza si mai mult, chiar te ajuta in mod dezinteresat.
Asa cum am spus, acesti oameni sunt foarte rari.
Exista in schimb, inca o patura sociala care nemeritat poarta numele de „prieteni”. Acea patura sociala se cheama „ anturaj” si nu are nimic de-aface cu prietenia.
E adevarat, sunt valori comune pe care anturajul le impartaseste. Asta aduce oamenii impreuna. Dar in anturaj se respecta aceleasi legi ca in natura. Cei mai puternici supravietuiesc, cei slabi sunt inlaturati. S-ar putea sa ai un prieten sau doi in anturaj, dar nu e conditie obligatorie. Ai mare grija sa nu iti confunzi anturajul cu prietenia. Sunt lucruri total diferite, si vei simti asta pe pielea ta de fiecare data cand exista un interes la mijloc. Atunci ai sa simti cat de putin le pasa celorlalti din anturaj de ceilalti membri ai grupului.
In anturaj vei fi supus judecatii grupului. E foarte important sa nu lasi valorile tale principale sa fie corupte de anturaj.
Daca tu vrei sa faci ceva diferit in viata nu fa greseala sa pleci urechea la parerea anturajului. Vei sfarsi rau. Sunt multi care sub emotia si entuziasmul momentului au jucat dupa cum le-a cantat anturajul si au sfarsit rau.
Alcoolici, oameni care au pierdut tot la jocuri de noroc, tineri in puscarie pentru droguri si alte infractiuni, oameni care le 30 de ani nu au nicio realizare si umplu barurile de la 10 dimineata, oameni care au abandonat scoala si lucreaza ca muncitori necalificati, oameni care isi fac credite ca sa isi ia haine si telefoane mobile doar ca sa plateasca 10 ani pentru obiecte care nu le mai folosesc intr-un an.
Pot umple o carte doar cu povesti despre oameni care au ramas sa-si suga degetul dupa ce s-au ratat pentru ca au fost sedusi de mirajul pe care il ofera anturajul.
Daca tie nu iti pasa de tine, FII SIGUR ca nimanui nu ii va pasa mai mult.
Societatea prin miljoacele mass media.
Exista oameni slabi psihic. Exista oameni care mor de frica. Exista oameni care sunt pierduti daca nu le spune cineva ce sa faca si cum anume sa o faca. Exista sclavi moderni. Exista turme de oameni asa cum exista turme de oi.
Pentru toti acestia, exista televizorul. Autoritatea suprema.
Asa cum parintii isi distrug fara sa vrea copii ca sunt napaditi de prea multe bune intentii, la fel televizorul distruge personalitati in formare. Cei care fac emisiunile de la televizor sunt si ei doar niste simpli oameni. NU AU DE UNDE sa stie ce te face pe tine fericit, multumit, implinit. Televizorul traieste avand audienta, si pentru audienta se adreseaza maselor, adica mediocritatii. Daca tu tintesti sus in viata, vrei sa excelezi in orice domeniu, televizorul e ultimul loc unde vei primi o mana de ajutor.
Internetul e salvarea. Nu stiu pentru cat timp internetul va fi neutru si vei putea sa iti selectezi informatia liber si necenzurat, dar cat timp ai oportunitate asta, foloseste-o la maxim.
Concluzia?
Nu e nimeni care sa te inteleaga la fel de bine pe cat te intelegi tu. Asadar, e bine sa asculti pareri diverse, sa primesti feedback. Dar la sfarsit, tu esti singurul care trebuie sa ia deciziile privitoare la viata ta. Invata-te de pe acum sa iei deciziile ce te privesc. Daca faci ce vor altii pentru tine, vei avea ce vor altii pentru tine. Iar „ALTII” indiferent cine sunt acestia, vor ce e mai bun PENTRU EI si nu pentru tine. E firesc. E in natura umana. Toti vrem ce e mai bun.
Tu daca vrei ce e mai bun, trebuie sa inveti sa iei. Nimeni nu iti va face cadouri.
Privind in urma, imi dau seama cat de multa influenta a avut lumea exterioara asupra mea. Pana la un anumit punct e normal si firesc. Esti copil, trebuie sa fii initiat in obiceiurile si cultura in care te-ai nascut, in care vei creste, te vei dezvolta si iti vei ocupa locul.
Trebuie sa primesti o educatie de baza pentru ca sa poti apoi, singur, sa te educi, dezvolti, etc.
Scopul parintilor, al educatiei, al societatii si al mediului in care o persoana tanara creste si se dezvolta, trebuie sa fie unul singur:
Pregatirea fiintei respective pentru o existenta libera si independenta.
Realitatea insa ne arata cu totul altceva.
Parintii isi supraprotejeaza sau neglijeaza copii, iar sub pretextul iubirii parintesti le rapesc toate abilitatile de a se descurca singuri in viata.
Mediul te accepta cat timp nu esti prea ambitios si de succes. Apoi egoismul si invidia celor din jur isi fac simtita prezenta.
Societatea baga in insitutii nebunii si handicapatii. De partea celalata, supradotatii sunt ignorati. Mediocritatea este dusa la rang de virtute. Mai mult, prin tv si mass media ti se spune ce sa mananci, cum sa te imbraci, ce inseamna succes. Adica esti tratat ca o oaie proasta, care nu poate sa isi ia propriile decizii si care nu simte ce trebuie sa faca, ci are nevoie sa fie dresata si condusa.
Prietenii. E un paradox cu prietenii. Cine se aseamana se aduna si un idiot prefera compania altui idiot in dauna tuturor geniilor la un loc.
Daca vrei sa evoluezi, singurii prieteni pe care este bine sa ii ai sunt cei care evolueaza odata cu tine. Pentru ca daca ei raman pe loc, devin o povara si nu te poti ajuta nici pe tine si nici pe ei. Ideal este sa iti faci prieteni mai educati, mai de succes, mai buni decat tine. Pentru ca vei invata de la ei. Intrebarea este insa, EI vor sa fie prieteni cu tine? Aici intervine caracterul si personalitatea ta. Ce fel de om esti va determina ce fel de oameni vor dori sa fie alaturi de tine.
Sa luam un pic categoriile de mai sus si sa vedem de ce nu e bine sa asculti de cei din jur, si de ce cei din jur NU SUNT CAPABILI sa iti spuna ce si cum sa faci, sa traiesti si ce sa iti doresti.
Parintii
O greseala mare pe care parintii o fac este supraprotejarea. Intentiile lor sunt bune, insa si drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Ei isi iubesc copii si vor sa le usureze cat mai mult misiunea. Insa ce se intampla daca cresti un caine sau o pisica in casa, il hranesti numai cu mancare de la magazin, il dezmierzi si apoi intr-o zi il pierzi si animalul ramane singur.
Cu toate simturile atrofiate, nu stie sa isi procure singur hrana, nu se poate apara de alte animale pentru ca nu s-a batut in viata lui, simte ca lumea e prea mare si are un singur destin.
CEL DE VICTIMA.
La fel e si cu oamenii astazi. Priveste o clipa in jur. Uite-te la televizor, uite-te la vecinii tai. E PLIN DE VICTIME. Guvernul e de vina. Soarta e de vina. Nu am noroc in viata. Am fost pacalit. Romania e o tara de rahat. Nimeni nu ma ajuta. Etc, etc ,etc .
E plin de oameni care se vad ca suflete nevinovate prinse intr-o lume mare si rea.
Toate astea pleaca de la parinti. Pentru ca in loc sa isi educe copii sa lupte in viata, sa stie ca orice problema apare, exista solutii chiar daca de multe ori nu sunt solutii instant sau usoare, in loc sa ii creasca in spiritul „ce semeni, aduni” si ” viata e o lupta”, parintii de multe ori, fara sa vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.
Bunicul meu a facut parte din orchestra Operei. Dar s-a gandit sa il faca pe tatal meu, inginer. A esuat. S-a lasat dupa primul an de facultate pentru ca pur si simplu NU II PLACEA. Apoi, s-au gandit sa ma faca pe mine inginer. Eu am fost mai fraier si am facut 5 ani. M-am trezit greu si am mers la psihologie. Ma uit in urma si vad ca membri familiei au impresia ca daca ei nu au reusit sa faca ceva, trebuie sa te chinuie pe tine sa le continui telurile.
De acum incolo, daca cineva din familia ta se trezeste complexat de propriile nerealizari si incepe sa iti tina teorii despre ce ar trebui TU sa faci IN viata si CU VIATA ta, spune-i asa:
„ FA TU!”
Acum stiu sigur, ca nu e nimeni altcineva in afara de tine care sa inteleaga cu adevarat si sa simta ce e bine pentru propria ta persoana. Orice vis ai, orice vrei sa realizezi, arunca-te cu entuziasm. E viata ta, e trupul, mintea si sufletul tau. Indiferent ce alegi sa faci, chiar daca esuezi, ai multumirea ca ai incercat si a fost decizia ta, nu decizia altora pentru tine.
Dar din experienta stiu ca daca vrei ceva foarte mult, esecurile sunt doar lectii din care inveti si te ambitioneaza. Perseverand, e doar o problema de timp inainte sa ai ce iti doresti.
Am avut o copilarie lipsita de griji, am fost inconjurata de dragoste si de tot ce imi doream . Adolescenta a fost la fel. M-am maturizat si pot spune cu sinceritate ca sunt FERICITA.
Eram fericita atunci? Sau traiam fericirea dupa regulile altora, fara a avea curajul sa imi impartasesc propria viziune despre viata. Acum am aflat raspunsul la aceste intrebari.
Am fost frustrata vreodata, in copilarie, de o decizie luata fara acordul meu si care ma implica direct? DA!
Am plans pentru ca nu am fost lasata sa imi urmez prietenii in aventuri considerate “periculoase”? DA!
Am suferit pentru ca prietena mea avea un corp perfect si toti baietii roiau in jurul ei, iar pe mine nu ma bagau in seama? DA!
Am gresit undeva? DA!
Sunt sigura ca multi dintre voi simt frustrari pe care nu pot , nu vor, sau le e rusine sa le exprime. Sunt sigura ca exista in jurul vostru persoane care va fac viata amara. Nu va lasati influentati de ele! Vai, ce greu e sa pui asta in practica! Vestea buna e ca se poate.
Parintii sunt cei care vor pentru voi, ce e bine. Prietenii vor pentru voi, ce e bine. Vecinii… lor nu le prea pasa, ca si asa au multe griji. Pe voi va intreaba cineva ce e bine? NU? Nasol!
Trebuie sa faceti ceva! “Do something, anything!”
Luati atitudine. Nu va fie frica sa va exprimati. Invatati sa spuneti ceea ce doriti si invatati sa va sustineti cauza. Nu conteaza ca ai 10, 15, sau 20 de ani, apuca-te de invatat. Citeste, vorbeste, negociaza si sustine-ti cauza. Expuneti dorinta si nu te lasa influentat de altii. Nu te lasa manipulat de altii si de dorintele lor.
Nu regret nimic din ce a fost, pentru ca totul a fost foarte frumos in copilarie si adolescenta. Regret totusi ce nu a fost. Regret ca nu am avut curajul sa spun ce cred eu ca e bine pentru mine. Nu m-am ridicat sa imi sustin cauza si cu siguranta am pierdut multe… care nu se mai intorc.
si sunt parinte…
Din tot ce a trecut am invatat ceva. TREBUIE SAVORBESC SI SA ASCULT! Acesta este motivul pentru care acum sunt fericita, sunt asa cum ar trebui sa fiu.
Trebuie sa imi las copilul sa isi urmeze drumul si trebuie sa-l protejez fara sa-l frustrez. Trebuie sa fiu la curent cu necesitatile lui, nu ale mele. Trebuie sa invat sa spun “DA” si sa am incredere, atunci cand imi vine sa spun “NU e prea periculos”
Trebuie sa fiu EU si copilul meu sa fie EL sau EA!
Merg pe strada si vad tot timpul tineri care ies de la ore si grabesc pasul, parca dornici sa se indeparteze cat mai repede de scoala. De locul unde prietenii de altadata, le transforma secretele, in barfe si minciuni, de locul unde poate, azi, s-au certat cu unul dintre profesori, care nu intelege ca bretonul mai lung este menit sa acopere groaznicele cosuri ce au aparut pe neasteptate cu o seara inainte.
Cam asta este situatia generala cu adolescenta, nu cred ca trebuie sa insist prea mult asupra ei, ci sa va spun cum puteti sa o depasiti mai usor.
Azi m-am hotarat sa va spun despre gandirea pozitiva si efectul ei asupra voastra si a celorlalti.
Era odata o fata, tocmai intrata in “groaznica” lume a adolescentei. Intrase fericita, alaturi de prietenii ei, odata cu implinirea varstei de 12 ani.
Zilele treceau si fata era tot mai trista. Prietenii ei erau tot mai putini. I se parea ca nimeni nu o intelege, ca toti sunt impotriva ei. Nu stia ce sa faca, nu avea incredere in nimeni, pentru ca observase ca orice secret ar fi destainuit prietenelor, se intorcea impotriva ei transformat in barfa si rautate. I se parea ca nu mai apartine clasei din care facea parte, ca nu mai are ce discuta cu prietenii din grupul ei, ca bunicii sunt prea batrani pentru ideile ei, iar parintii….la ei nu se gandise.
In schimb parintii, observasera o schimbare in atitudinea fetei lor care de obicei era foarte vesela si deschisa si s-au hotarat sa discute cu ea.
Intr-una din serile cand erau toti adunati la cina, mama deschise subiectul. Fata a fost foarte fericita ca avea in sfarsit pe cineva care sa o asculte.
Discutia a fost una lunga, dar binevenita.
Primul lucru pe care l-au remarcat parintii ei a fost faptul ca tot ceea ce spunea fata incepea cu NU, tot ce se invartea in jurul ei era negativ. Fata NU isi gaseste locul printre prietenii pe care ii avuse pana atunci, ca i se parea ca totul este impotriva ei si asa mai departe.
Dupa ce au ascultat-o bine, sfatul parintilor a fost unul singur: “ Nu mai gandi negativ! Scoate-l pe NU din vocabular si porneste ziua cu un gand pozitiv in minte. Noi suntem alaturi de tine in fiecare zi si o sa te incurajam”.
Fata s-a hotarat sa le asculte sfatul incepand chiar de a doua zi. Dimineata s-a trezit si si-a adus aminte ca …”iar la scoala”. Primul gand al ei a fost “NU mai vreau”, nu a durat nici o secunda si si-a adus aminte de sfatul parintilor. L-a scos pe nu din propozitie, s-a pregatit si a plecat. Drumul a fost mai scurt ca de obicei si nu intelegea de ce. La scoala a repetat aceiasi tehnica si incet, incet totul i se parea mai frumos si mai usor.
Prietenii o vedeau mai vesela si mai linistita si au inceput sa o copieze. Faptul ca nu se mai certau, le dadea posibilitatea sa povesteasca mai multe, sa isi dea seama ca prietenii adevarati nu te tradeaza si nu iti fac rau. Lucrurile au inceput sa mearga de la sine si cu cat gandea mai pozitiv cu atat ii era mai bine.
Solutia pe care a gasit-o fata, singura, a fost aceea ca isi spunea tot timpul: “Ce frumoasa este viata, imi iubesc cu adevarat viata” si viata ei devenea tot mai frumoasa, ii era tot mai usor sa comunice si prieteniile pe care le lega erau tot mai sincere.
Asta vi se va intampla si voua daca veti incepe sa ganditi pozitiv. Veti vedea ca profesorii sunt buni (majoritatea), colegii va inteleg pentru ca le transmiteti si lor buna voastra dispozitie, iar parintii vor observa schimbarea si vor comunica mai mult cu voi, pentru ca vor sa fie si ei la fel.
am si eu o mica/mare problema.Mi -e imi place de un baiat cu care am vb da nu mult,si stiu ca si el ma iubit,insa acum nu sunt sigura pt noi ne vedem zilnic l sc ca facem naveta,si cand ma vede se fereste,se uita l mn da eu cand ma uit ,intoarce capul ,vorbeste de mine pe la prieteni,adica zicea ceva de genu ca eu il vorbesc pe la altii,trece pe langa mine sta cu privire in jos,nujtiu ce sa cred,voi ce ziceti?
,
Referitor la exemplul tau, din ceea ce vad tipul se prezinta ca nefiind milionar si neconducand o masina de fite. Uitandu-ma la veniturile lui, dupa standardele din SUA, pot zice ca omul face parte din clasa mijlocie. In nici un caz nu cred ca reprezinta cei 1% de la varf. Faptul ca are venituri pasive e cu totul altceva. E super sa ai venituri pasive. Sunt multi bani pentru standardele noastre. Dar asta e clasa mijlocie la ei.
Am spus-o si cu alte ocazii, cei care au vocatia bogatiei nu au nevoie (dupa parerea mea) de sfaturi. Nici din partea mea, nici din a altora mai experimentati in domeniu. Reusesc singuri si, de cele mai multe ori, urmand carari nebatatorite. Ei sunt exceptiile care, ca de obicei, confirma regula.
Acest fapt nu schimba cu nimic realitatea ca cei mai multi care viseaza la imbogatire rapida rateaza un astfel de obiectiv. O demonstreaza statistica repartizarii bogatiei pe planeta.
Si tot statistic, cele mai mmulte mari averi actuale sunt obtinute prin... mostenire :)
Mirela,
te felicit pentru articol, este echilibrat si ofera perspectiva ta asupra acestui subiect.
totusi, sunt dator sa ofer o alternativa, care, la prima vedere, pare sa fie in contradictie cu ceea ce spui tu.
este vorba de cartea The Millionaire Fastlane
si mai ales deun interviu cu autorul, care iti va arata ca nu e vorba de o carte de genul "get rich quick scheme" ci experienta personala a unui tip care chiar a ajuns milionar, in timpul vietii sale, cand inca era tanar!
e o varianta care, cum spui tu, e rara, dar nu trebuie ignorata.
va recomand sa lasati parerrile preconcepute si sa audiati interviul.
. E dificil de lucrat si de comunicat în acea perioada, iar cine se nimereste aproape de mine trebuie sa ma suporte.
Loading ...