In cursul saptamanii tocmai incheiate s-a petrecut un lucru trist. O tanara mama a plecat prea devreme si prea nedrept dintre noi si de langa familia ei si se spune ca acest lucru s-a intamplat din cauza suprasolicitarii.

Acesta este un caz extrem dar oricare dintre noi se poate gasi in situatia in care organismul nostru sa nu mai reziste solicitarilor la care il supunem. Avem tendinta de a ne pretinde din ce in ce mai mult, mereu vrem sa demonstram cuiva ceva, sa fim in varf, sa fim cei mai cei. Si mereu concuram cu ceilalti, care vor acelasi lucru, si uite asa, incet-incet, ajungem sa renuntam la a ne trai propria viata in schimbul unei alergari permanente in cadrul unei competitii care la final nu ne ofera nici un premiu.

Veti spune, pe buna dreptate, ca viata insasi e o competitie. Si veti avea dreptate. Dar mie mi se pare ca ceea ce era candva o competitie pentru supravietuire s-a transformat in sacrificarea vietii de dragul competitiei.

Stim pana unde vrem sa mergem? Stim care este pretul? Stim cat vrem sa platim din sau cu viata noastra? Si mai ales pentru ce? Pentru visul nostru sau pentru visul altuia?

Ne sunt oferite modele de reusita. Oameni de succes, cu bani, cu putere, care tin in mana destinele altor zeci sau sute de mii de oameni, poate inclusiv al nostru. Ne sunt servite discursuri motivationale in care ni se spune cat de usor poti ajunge la succes. In 5, in 10 sau in 12 pasi. Ne spune cineva cati ating, de fapt, acel „succes”? Si cu ce pret? Si, mai ales, ne intrebam noi insine daca acela este succesul pe care ni-l dorim? Ne agatam de vise care nu ne apartim. Pornim pe calea indicata fara sa stam prea mult pe ganduri. Pe drum, cand ne apuca oboseala, suntem incurajati sa mergem inainte, ca doar succesul cere sacrificii. Si asa, pas cu pas, ne trezim prinsi intr-o capcana din care nu ne mai lasa ceilalti sa iesim. Sau nu mai stim sa iesim sau nu mai avem curaj, pentru ca nu mai cunoastem alta cale. Sau nu vrem sa recunoastem ca asta nu e drumul nostru fiindca ni se pare ca ne-am recunoaste infrangerea si am intra iremediabil si rusinos in categoria looser-ilor. Si nu vrem asta, nu? Parerea celorlalti devine mai importanta decat propria fericire. Imaginea mai importanta decat viata insasi.

Vreau o cariera. Bravo. Orice tanar doreste sa se afirme, sa devina cineva. Sa ajunga cel mai bun. Entuziasmul e absolut necesar cand pornesti la drum. Ai toata energia tineretii, profita de ea si fa primii pasi catre realizarea visului tau. Dar invata sa spui NU orelor prelungite peste program. Timpul trece si nu te vei mai reintalni cu acesti ani si cu ocaziile de a intalni persoana cu care sa vrei sa-ti petreci restul vietii. Invata sa spui NU tentatiei de a-ti petrece timpul haotic, ziua la birou si noaptea prin cluburi. Invata sa-ti organizezi eficient timpul.

Vreau o familie. Felicitari. Ai luat o decizie excelenta. Stiu ca acum aveti nevoie de o casa, de o gramada de alte lucruri care costa multi, foarte multi bani. Invata sa spui NU grabei. Cladeste totul cu rabdare, caramida cu caramida. Organizati-va treburile casnice astfel incat niciunul dintre voi sa nu fie depasit de responsabilitati. Administrati-va banii cu atentie, astfel incat sa puteti economisi un avans cat mai mare pentru locuinta dorita. Invata sa spui NU tentatiei de a te indatora pentru tot restul vietii. Multumeste-te, pentru inceput, cu o locuinta mai mica dar pe care sa o poti achita complet in cativa ani. Vei avea astfel o baza de pornire pentru urmatoarea achizitie, pe care o vei face atunci cand numarul membrilor familiei va creste.

Vreau sa am un copil. Excelent. Ati luat o decizie importanta. La acest moment aveti deja o situatie financiara stabila si, evident, doriti sa o pastrati cel putin la fel. Invata sa spui NU suprasolicitarii. Profita (ca mama sau ca tata) de dreptul pe care il ai de a sta acasa 2 ani cu copilul tau. Invata sa spui NU tentatiei de a te intoarce la munca sub amenintarea (directa sau voalata) ca iti vei pierde jobul. Un angajator care face asemenea presiuni nu este oricum unul potrivit pentru tine nici in viitor, in calitate de parinte. Daca cedezi acum vei fi pentru totdeauna vulnerabil in negocierea statutului tau de angajat. Daca are nevoie de tine te va pastra neconditionat, daca nu ii esti indispensabil va renunta oricum la tine, mai devreme sau mai tarziu. Poti profita de acesti doi ani sa inveti si lucruri noi, sa-ti pregatesti, eventual, o viitoare afacere proprie, sa explorezi alte posibilitati de castig sau sa cauti alte oportunitati de cariera, mai potrivite unui parinte cu responsabilitati acasa. Daca unul dintre voi are un job stabil si bine platit, o pozitie importanta sau o afacere buna luati in calcul si posibilitatea ca celalalt parinte sa renunte la job si sa se ocupe de copii. Este cel mai mare cadou pe care il puteti face micutilor vostri, in special in primii ani de viata. Sa renunti la cariera ta ti se pare un sacrificiu prea mare? Invata sa spui NU propriilor ambitii. Din momentul in care ai luat decizia sa fii parinte nici un alt lucru de pe lume nu trebuie sa fie mai important decat copiii tai. Cel putin nu banii. Copiii tai au mai multa nevoie de afectiunea unui parinte decat de banii care pot cumpara doar lucruri, nu si dragoste.
Aceasta nu inseamna ca trebuie sa te inchizi in casa si sa faci doar pe dadaca. Poti sa-ti pui la incercare creativitatea si sa gasesti activitati care sa te faca sa te simti util sau utila chiar si lucrand doar cateva ore pe zi, eventual chiar de acasa. Daca esti o persoana valoroasa vei reusi sa-ti traiesti frumos si echilibrat viata chiar daca vei renunta la ambitia de a fi recunoscut drept cel mai bun profesionist din domeniul tau.

La urma urmei, in orice domeniu profesional, doar unul poate fi cel mai bun. In schimb toti, absolut toti, putem fi cei mai buni parinti pentru copiii nostri, cei mai buni soti pentru partenerii nostri, cei mai buni prieteni pentru prietenii nostri. Toti avem sansa de a gasi in sufletul nostru cel mai bun om cu putinta, de a-l scoate la lumina si de a-l darui celor din jur. Si pentru asta nu trebuie sa ne luam la intrecere cu nimeni, ci doar sa cautam in interiorul propriei nostre fiinte echilibrul si armonia care ne fac sa fim fericiti oferind fericire celor din jurul nostru.

Articole asemanatoare

• Urmeaza-ti visul (0)
• Time management Partea 2 (0)
• Time management – Partea 1 (2)
• Suflet de adolescent (0)
• Succes sau esec? (0)

“Gillian nu e bolnava, e dansatoare!”

Talent, inteligenta, creativitate – pierdute in scoala?

Ce invatam? De ce? La ce ne va folosi?

“Nu face muzica, nu vei deveni muzician… nu vei trai din asta.

Nu iti va ajuta sa ai o slujba.”

“Lucrul la care esti bun… nu e bun. Nu produce. La urma urmei, nu te vei ocupa cu asta.”

“Tot ce conteaza e ceea ce se afla in cap.”

Acum nu mai e suficient sa ai o diploma de licenta ca sa ai un loc de munca. E nevoie de mai mult – masterat, specializari, cursuri etc.

Iata cateva idei din filmul TED pe care vi-l propun.

Ken Robinson vorbeste despre regandirea felului in care ne educam copiii. Pornind de la felul in care este astazi facut sistemul, producator de oameni buni de munca, oameni care, paradoxal, nu mai sunt buni de munca nici asa, pregatiti de sistem… Pentru ca sistemul academic face sa se piarda creativitatea.

In filmuletul TED aflati mai multe despre cum s-a ajuns aici si ce s-ar putea face.

Poate ca sunteti pe cale sa va pierdeti pasiunea, talentul, indemanarea, caci vi se spune ca nu e de folos.

E important sa stiti ce credeti voi, ce simtiti voi!

Multi oameni de seama ai acestei lumi nu sunt remarcati prin ceea ce au abandonat, ci prin ceea ce au dezvoltat, mergand deseori chiar in contra curentului.

Gillian, fetita diagnosticata cu  ADHD – deficit de atentie si hiperactivitate – era de fapt pasionata de dans. Nu avea cum sa iasa din ea o doctorita sau o inginera sau o contabila, ea voia sa danseze. Si gandea mai bine cand se misca.

Noroc cu doctorul care si-a dat seama, facand si pe parintii ei sa realizeze cum stau lucrurile.

Gillian a ajuns celebra coregrafa care a facut si mai celebra coregrafie pentru celebrele spectacole “The Cats” (Pisicile) si “Fantoma de la Opera”, a fondat o scoala de balet si este mulitimilionara.

Parintii care-si cunosc si observa copiii le pot fi de mare ajutor pentru a-si dezvolta talentul. Copiii si adolescentii au de gasit si cultivat cu pasiune acel talent.

Nu toti sunt destinati sa fie licentiati, dar toti au dreptul la a-si descoperi si dezvolta creativitatea.

Asta in ciuda unor handicapuri chiar, a multor limite sociale chiar…

Vedeti, atunci cand exista acea chemare, acel impuls al imaginatiei creatoare, o persoana, indiferent ce ar fi facut in scoala, va face candva acel lucru sau va fi tentata sa il faca. Dar timpul pierdut de razbuna, caci de multe ori ramane doar un hobby, in cel mai fericit caz, altfel poate fi un vesnic motiv de frustrare.

O prietena buna si-a descoperit mai tarziu pasiunea pentru pictura. Lasata deoparte in copilarie, aceasta a urmarit-o ani de zile pana a facut si scoala de arta. Face acum din placere asta, picteaza cate ceva, lucreaza in sfarsit si cu copiii, invatandu-i din placere sa faca ceea ce si lor le face placere. Daca asta ar fi fost mai devreme? Poate ar fi facut mult mai mult. Oricum, veti zice, si acum e bine, caci isi urmeaza un vis. Dar daca ar fi fost acum douazeci de ani?

Parintii pot face mult pentru copii. Scoala va face si ea, dar inca sunt multe de schimbat aici.

E important sa va dati seama ce va pasioneaza si sa nu va lasati, cultivand acel dar – sau acele daruri ale voastre, care in timp vor creiona destinul vostru.

Si poate voi veti fi cei care vor schimba si felul in care se invata astazi, aducand in scoli si arta si creativitatea la locul cuvenit. Acela destinat formarii unui om intreg, complet, creativ si creator.

Articole asemanatoare

• Suflet de adolescent (0)
• Sarcina in adolescenta (0)
• Povestea omului fara suflet (0)
• Pe culmile puterii. La pescuit de vise. (2)
• Orice este posibil (0)

Scopul fiintei umane este individualizarea. Adica dezvoltarea totala a personalitatii pâna la punctul în care o persoana este libera, independenta si se poate exprima complet.

Stii care e primul lucru ce se întâmpla atunci când o persoana îsi asculta vocea interioara si se hotaraste sa îsi urmeze vocatia? SINGURATATEA.

Cu totii avem vocatie, chiar daca la unii se aude mai slab pentru ca e acoperita de presiunile si tentatiile vietii, iar la altii e mult mai accentuata pentru ca acestia nu asculta decat de vocea lor interioara.

Atat eu, cat si fratele meu, inca de cand eram pustani ne-a fost bagata in cap ideea ca “trebuie” sa invatam, ca mai apoi sa avem un servici decent, “sigur” si bine platit. Pentru parintii mei era clar, atat eu cat si freatele meu vom fi politisti…Aveau si argumente: se castiga binisoar, e un servici stabi de unde poti face credit la banca sa-ti cumperi o casuta…cine stie poate si o masina…si de unde mai apoi poti iesi la pensie.

Am ramas SINGURA.

In momentul cand am decis sa-mi urmez vocatia, am ramas singura, intr-un mediu in care nu cunosteam pe nimeni, dar am invatat si am facut ceea ce-mi place.
Am luptat am muncit, am invatat si am cunoscut din ce in ce mai multi oameni faini.

Tu de cate ori te-ai intrebat: “Care-i sensul, misiunea si scopul meu in viata?” Sa stii ca daca nu te intrebi…nimeni nu va veni sa-ti raspunda!

Exercitiu

Ia o foaie si o hartie si scrie lucrurile la care te pricepi tu cel mai bine.
Enumera tot ceea ce-ti place sa faci,de ex : imi place sa :
-citesc,
-gatesc,
-vorbesc,
-sa-mi fac prieteni….etc

Dupa ce ai o lista cu cel putin 20 de actiuni care-ti plac, subliniaza-le pe 6 dintre cele care crezi ca-ti ofera cea mai mare satisfactie.Bunn, acum pe acestea 6, numeroteaza-le in asa fel incat 1 sa fie cea mai importanta pentru tine, iar 6 cea care iti produce cel mai putin emotii.
Acum, gandeste-te la momente din viata ta, cand aceste actiuni au aparut, unde si cand se manifestau, in ce imprejurari, si ce anume simteai.

Ce trebuie sa faci pentru a te simti in fiecare zi la fel de bine ? De ce nu faci nimic pentru tine ?

Sa-ti explic ce se intampla de fapt :

Gandurile duc la sentimente.
Sentimentele tale declanseaza actiuni.
Actiunile tale determina rezultate.

Care e cel mai important dintre ele ?
ACTIUNEA

E nevoie de a actiona pentru a reusi in lumea reala?
De ce credezi ca actiunea  e importanta?

Gandurile si sentimentele fac parte din lumea noastra interioara sau exterioara ? Interioara

Rezultatele, fac parte din lumea interioara sau exterioara? Exterioara

Asadar, actiunea devine puntea de legatura dintre cele doua. Puntea de legatura dintre lumea interioara si exterioara. Am spus si o sa repet de nenumarate ori cat de importanta e sa actionezi. Deoarece te poti gandi imeditat la succes. Si diferenta o face actiunea.

Ce anume ii duce pe oameni din lumea mentala interioara in cea exterioara? Actiunea.

Stiti cum e Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in sac. Trebuie sa faci ceva pentru a obtine  ceea ce ti doresti. Actioneaza !

Articole asemanatoare

• Poti face doar ce-ti place! (4)
• Plictiseala (0)
• Lovitura decisiva (1)
• Creaza-ti viitorul (2)

E mult mai usor sa fii deacord cu cineva decat sa il contrazici. De ce? Pentru ca astfel eviti o disputa sau o discutie in contradictoriu. Crezi insa ca e bine sa dai dreptate celor din jurul tau atunci cand tu esti de alta parere? Ti-e teama sa gresesti si sa se rada de tine? Ti-e teama sa-i superi pe cei din jur?

Hai sa iti spun un secret: trebuie sa inveti sa te exprimi, sa te expui, pe tine si ideile tale, sa gandesti dupa propriile tale reguli si sa iti sustii punctul de vedere. Adu argumente, inghite nodul care ti s-a pus in gat atunci cand ai deschis gura ca sa te poti face auzit si da-ti drumul la cuvinte! Da-ti drumul la idei! Vino cu ceva deosebit, adu-ti contributia si nu iti fie teama sa fii altfel!

Pentru a contrazice insa, ai nevoie de tact, altfel risti sa enervezi. Si nu vrei asta! Tot ceea ce vrei e sa poti spune cu sinceritate si deschidere care este parerea ta, intr-un mod constructiv.

Asa ca, tine minte:  sa gandesti diferit sa iti sustii punctul de vedere nu e totuna cu a te certa!

Ca sa eviti circul in public sau tensiunile, o sa iti dau cateva sfaturi de care ai putea tine cont in discutiile in contradictoriu pe care le ai cu parintii, prietenii, profesorii samd.

De exemplu, incearca sa te folosesti cat mai mult de “eu” si mai putin de “tu”. In loc sa ii faci mamei tale un repros de genul “TU nu ma lasi sa ies din casa atat de des cat imi doresc, pentru ca TU ai niste pretentii exagerate de la mine” o poti face sa inteleaga nevoia ta de libertate altfel. Cum suna, de exemplu “EU am nevoie de putin mai multa libertate pentru ca EU ma simt presata. Te rog intelege-MA, intelege-MI nevoile”. Vei evita astfel reprosurile. Reprosurile enerveaza oamenii si ii pun intr-o pozitie mult mai ofensiva.

Un lucru foarte important e sa incerci sa te stapanesti si sa nu te agiti/ambalezi/enervezi/turezi prea tare.  Stiuuu, este foarte greu sa iti pastrezi calmul cand te-ai incins intr-o discutie si observi incapatanare sau obtuzitate in gandire de cealalta tabara. Nu-mi povesti despre asta, e un capitol la care am avut foarte mult de lucru. Dar odata ce ai invatat cum sa iti pastrezi nervii in anumite limite, vei observa ca vei putea aduce si discutiile pe linia ta de plutire si vei putea gestiona situatia cu mult mai multa eficienta.

Fii rational, nu ridica tonul, eventual adauga si un zambet sau un pupic (depinde de persoana cu care porti discutia, pe directoarea de la liceu nu cred ca ar fi indicat sa o pupi) si destinde astfel atmosfera. Lucrurile se rezolva mult mai bine cu zambetul pe buze, sau cel putin intr-o atmosfera mai putin plina de tunete, fulgere si trasnete.

Nu uita inca un lucru: asa cum tu ai pretentia ca punctul tau de vedere sa fie ascultat, asa si tu ai datoria sa asculti celelalte opinii si sa nu te grabesti sa le judeci. Ai putea invata chiar ceva din ele. Sau poate ca opinia ta in combinatie cu celelalte pareri duce la o idee fantastica! Plus ca daca tu esti deschis/a si ai rabdare si cu ceilalti, e mult mai probabil ca ei sa te rasplateasca la randul lor cu aceeasi moneda. Nu intrerupe persoana care vorbeste, chiar daca simti ca te ardeee. Asteapta sa isi termine ideea, nu te baga peste ea, se va simti amenintata si incoltita. Ce rezulta de aici? Oameni care vorbesc unii peste altii, si zero rezultate. Asteapta sa termine deci  si tine minte care sunt punctele pe care vrei sa le combati sau rectifici. Apoi abia deschide gurita si spune cu putere si fara frica ce crezi. Si te rog, nu tipa prea tare. Prea multi decibeli enerveaza,

Nu deveni prea personal in discutie. Chiar daca te simti putin suparat, adu-ti aminte cu nu pe mama/profesorul/colegul etc tau te-ai suparat – ci pur si simplu pe o idee.

Ai putea de asemenea sa incetezi sa categorizezi lucrurile din start. Daca un prieten ti-a propus ceva si tu nu ai avea chef sa faceti acel lucru, nu te grabi sa ii spui ca are o “idee proasta”. In loc de asta, ii poti explica de ce alte idei ti se par mai bune. Pune accent pe tot ce este pozitiv, nu te lega de partile negative.

Una peste alta, principalul lucru pe care trebuie sa il tii minte este ca ai voie la o parere a ta, ai voie oricand sa ti-o sustii, ba mai mult, e datoria ta fata de tine sa o faci, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii “Gica contra” si sa nu accepti alte opinii sau sa fii samanta de scandal oriunde ajungi.

Respecta, ca sa fii respectat! Fii limpede in gandire ca sa te poti face inteles! Si, evident: elibereaza-te de catusele nepasarii sau ignorantei!

Cu drag, Andreea M.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.

Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.

Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa  ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.

Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.

OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!

Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.

Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.

Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare  manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.

Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da…  ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.

Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.

Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…

Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?

In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?

Articole asemanatoare

• Test de prejudecata (3)
• Suflet de adolescent (0)
• Independenta unui adolescent (0)
• Dezvoltare personala… offline (0)
• De ce sunt o mama “aproape perfecta” (0)

Am avut placerea sa il am invitat in cadrul rubricii pe care o realizez la TVR3, pe psihologul Mircea Dragu. Am discutat, in cele 15 minute avute la dispozitie, despre dependenta.

Mircea este si psihoterapeut si s-a confruntat de-a lungul sedintelor cu o multime de dependente, de la cele legate de alcool sau alte substante, pana la cele legate de computer sau de persoana iubita.

Ce este de fapt dependenta si cum putem sa o “evitam” puteti afla la… “Provocari matinale”. Vizionare placuta!

Vezi mai multe video Diverse

Articole asemanatoare

• Test de prejudecata (3)

Fie ca vrem sau nu in fiecare zi vorbim de bani.

Fie ca suntem parinti sau copii stim  la ce se folosesc banii. Dar stim adevarul? Cine ne invata cum sa gestionam banii? Parintii, scoala?

Cateva raspunsuri va ofera… verbal Mirela Bojin, cea care va ofera de ceva timp sfaturi despre bani. Acum o pueti vedea in cadrul rubricii “Provocari matinale” de pe TVR3.

Vizionare placuta!

Provocari matinale cu: Simona Hupov si Mirela Bojin

Articole asemanatoare

• Uneori oamenii bogati chiar sunt mai buni (7)
• Un popor de intreprinzatori (2)
• Un an dupa Lehman Brothers (3)
• Suflet de adolescent (0)
• Starting Out– Incepe sa-ti construiesti securitatea financiara (2)

Din propria mea experienta de adult dar si de tanar la 18 ani am observat un tip de comportament tipic adultilor in fata adoloscentilor si copiilor. Adultii in cea mai mare parte au o experienta de viata destul de bogata.

Majoritatea oamenilor nu implinesc degeaba 30, 40 sau 50 de ani ci reusesc sa adune in acesti ani o experienta de viata cat mai vasta. Ceea ce doresc sa faca cu aceasta experienta este sa o impartaseasca, si in cea mai mare parte a lor o impartasesc cu tinerii. De ce o impartasesc deobicei tinerilor? Pentru ca ei considera ca tinerii nu au adunat destula experienta pentru a putea sa aiba o parere proprie destul de solida. Din acest motiv ei incearca sa convinga ca sfatul pe care il dau este cel mai bun pentru acestia. Sunt acele sfaturi de tipul “Fa asa… Nu face asa…”.

Majoritatea tinerilor au avut de infruntat acest tip de sfarturi. Ni se spune intotdeauna ce este bine sa facem si ce nu este bine sa facem. De obicei nimeni nu intreaba care este parerea ta in legatura cu asta sau care crezi ca ar fi cea mai buna solutie. Ti se spune cum sa faci omorand din start toata creativitatea.

Din acest motiv cred eu ca multi tineri prefera lectura de tip beletristica. In acest tip de lectura ni se infatiseaza anumite intamplari si evenimente lasand pe cititor sa extraga morala din ele. Totodata foarte multi tineri prefera sa vada un film bun. Un film infatiseaza un anumit fir narativ cu multe intamplari uneori spectaculoase din care poti trage singur concluzia.

Parerea mea pur personala este ca de cand ne-am nascut ni se spune “Fa asa…”. Pe parcursul scolii ni s-a spun in continuu “Fa asa… “ si nu scapam de acest gen de exprimare nici acasa.

Una din cele mai bune lucruri pe care le-am auzit la televizorul este un promo “Gandeste liber”. Este atat de frumos sa spui unui tanar gandeste liber pentru ca acesta este exact lucrul care nu i s-a spus niciodata si exact acesta este mesajul meu pentru fiecare cititor avantaj la start.

Articole asemanatoare

• Imparatul Mustelor (0)
• Greseli comune si limitarea copiilor (2)
• Educatia financiara incepe de la grupa mica (0)
• Dezvoltare personala… offline (0)

O problema…

In ultimul timp se vorbeste tot mai mult despre comunicare, despre faptul ca inainte de a comunica trebuie sa asculti, despre limbaj verbal si non verbal, despre claritate in exprimare, despre curajul de a spune ce “te doare”.

Este foarte usor sa teoretizezi toate acestea si sa spui ca trebuie sa stii cum sa comunici, trebuie sa stii ce e acela limbaj nonverbal, trebuie sa-l asculti pe celalalt, trebuie, trebuie, trebuie…, dar la partea dinaintea acestui trebuie, nu se prea gandeste nimeni. Cum sa ajungi sa stii toate acestea, cum sa le cunosti… ca doar nu ne-am nascut toti invatati?

Nu ne-am nascut invatati, dar suntem capabili sa asimilam informatii inca din prima clipa de viata, asa ca trebuie sa profitam de acest lucru .

Copilul...

Copilul mic invata sa bea, sa vada, sa articuleze sunete, sa inghita mancarea solida, sa isi foloseasca corpul pentru miscare, sa spuna cuvinte, sa se strambe. In urmatorii ani invata sa vorbeasca, sa foloseasca creioanele, calculatorul, hartia, sa scrie si sa citeasca. Tanarul nostru creste si interactioneaza cu cei din jur, termina liceul si facultatea si… isi incepe viata pe cont propriu.

Tanarul…

In aceasta faza isi da seama ca ar putea sa imbunatateasca ceva, ca ar putea sa inceapa sa se dezvolte personal, sa invete tot ce nu a invatat pana acum… pentru ca nu a fost informat ca se poate. Incepe sa participe la cursuri de comunicare, de dezvoltare personala, de negocieri.

Ajunge adult si se gandeste: ” Vai ce bine era daca stiam de tanar ce inseamna limbajul corpului, poate imi dadeam seama daca o fata ma place sau nu!” sau “Vai ce bine era daca stiam de mica ce este negocierea si cum sa folosesc tot ce stiu acum. Poate puteam sa o conving pe mama sa ma lase  la intalnire cu o ora mai mult!”

Cine este vinovat pentru aceasta situatie? Ar trebui sa cautam vinovati sau ar trebui sa cautam solutii, in asa fel incat copiii de azi sa nu se confrunte cu astfel de situatii si sa stie sa se exprime mai bine decat am facut-o noi la varsta lor?

Exista mii de seminarii de dezvoltare personala pentru adulti, exista sute de cursuri de negociere pentru “managerii de top”, exista excursii de teambuliding pentru angajati, dar nu exista astfel de activitati pentru adolescenti si tinerii pana in 18 ani. De ce?

Nu au bani sa platesca trainerul, nu sunt interesati, nu vor intelege nimic din ce se preda sau de ce? Toate aceste motive sunt false motive. Nu exista motiv pentru care sa nu poti tine un seminar pentru tineri, dar intr-adevar nu e usor.

Solutia…

Eu consider ca un adult orientat si capabil sa isi traiasca viata la maxim, relationand foarte bine cu cei din jur si fiind inconjurat de succes in dragoste si in afaceri este acela care si-a pornit educatia si dezvoltarea personala inca din copilarie. Aici intervine deschiderea parintelui si ce trebuie sa faca acesta pentru a-si ajuta copilul, dar despre asta intr-un articol viitor. Pana atunci… am luat o decizie!

Din acest motiv am luat hotararea de a sustine un seminar de initiere in comunicare dedicat tinerilor intre 9 si 14 ani. Seminarul este inspirat si de faptul ca am aflat din discutiile avute cu tinerii invitati in emisiunile mele radio si TV, ca ei isi doresc astfel de seminarii, unde sa invete altceva, in alt mod decat la scoala.

Tinand cont de toate regulile unui seminar de dezvoltare personala pentru adulti, dar structurat prin imbinarea jocurilor cu momentele interactive si cu minutele de teorie, seminarul vrea sa aduca in atentia tinerilor primele notiuni de limbaj verbal si nonverbal si interrelationare necesare unei comunicari eficiente.

Participarea la acest seminar va imbunatati capacitatea cursantului de a se exprima in discutiile cu parintii, profesorii si prietenii de varsta lui si ii va arata noi metode de interactiune pozitiva cu colegii.

Va fi alaturi de mine in acest demers Florina Nicola, psiholog. Ea va face de-a lungul seminarului o evaluare a fiecarui participant in parte, evaluare ce o va primi cursantul, alaturi de suportul de curs.

Daca aveti prieteni, copii sau cunoscuti de aceasta varsta, ii asteptam cu drag la seminar. Acesta va avea loc in zilele de 12-13 decembrie, in Timisoara la Scoala generala Nr. 19. Pretul seminarului este de 150 RON si programul seminarului il puteti consulta aici. Detalii si inscrieri la telefon: 0788.674.907 sau pe tualegi.net

Articole asemanatoare

• Greseli comune si limitarea copiilor (2)
• Trei adolescente (0)
• Tehnici avansate de comunicare (0)
• Suflet de adolescent (0)
• Stiluri de comunicare (0)

Viata e asemenea unei simfonii cu toate notele muzicale, sunete mai inalte si sunete mai joase. Cu opt sunete muzicienii au construit simfonii atat de grozave si cele mai importante momente nu sunt sunetele, ci intervalele dintre ele.

Viata merge inainte, adevarul se schimba. Asta e viata. Ce acum ti se pare cel mai important si adevarat lucru din viata, mai tarziu iti apare lipsit de valoare si sens, sau fals.

Adevarul de ieri e minciuna de azi.

Si cum zicea Bertrand Russel:

“Nu voi muri niciodata pentru convingerile mele, s-ar putea sa ma insel.”

Ana e frumoasa, inteligenta, are un zambet perfect, o privire inocenta si-un aer special, pretios, e aerul adolescentin. Spre finalul discutiei noastre am ramas paralizata de afirmatia “ei”: Tinerii din ziua de azi nu apreciaza valoarea ce-o primesc. Nu dau doi bani pe ce primesc!

In timp ce-mi vorbea despre ce vede si traieste o vedeam pe mama ei si ma luptam cu ale ei mesaje: Hey!!! Femeie!!! Opreste-te! Taci daca n-ai altceva de daruit.

Fiica ta acum pleaca la drum si tu esti responsabila de bagajul pe care si-l formeaza.

Atat ai de oferit, mama iubitoare? Stiu ca tu nu-i vrei decat binele, dar niste mesaje de incurajare n-ar strica pentru a-i corecta orientarea in spatiul indepartat si necunoscut.

Cum poate acest suflet perfect sa gandeasca astfel la 19 ani?

Cum poate fi atat de atasata de principii si credinte ce nu-i apartin?

Simplu. Modelul mama vorbeste si copilul primeste. Ana se identifica cu mama sa. Mama stie ce inseamna viata,  e cea mai tare. Ana preia modelul si paseste in viata.

O intreb despre visuri si ambitii. Povestim noi ce povestim si aflu despre Ana ca ar pleca sa studieze afara, ca-n tara nu prea are ce face.

“As pleca din tara, dar nu stiu daca pot trai departe de familie, de mama, de sora-mea. As vrea, dar mi-e teama ca n-as rezista.”

Si gandesc ca majoritatea inchid viata in etichetari si clasificari fiindca asta le confera siguranta.

“Asta e viata. N-ai ce face. Nimic nu se schimba. Tara asta e de rahat. Ori te supui ori mori. Si asa mai departe..”

Innebunesc!! Cum sa spui la 19 ani ca tinerii din ziua de azi nu apreciaza ce li se ofera?

E inspaimantatoare aceasta imagine!!

Hey!! Sufletul tau e perfect!

Suflet de adolescent, esti perfect!

Esti in mijlocul experimentarii. Ce faci? Traieste! Gusta! Lasa-te purtat de instincte, de efect. Simte libertatea alegerii. E perioada in care descoperi toate aromele, ce poate fi mai frumos de atat? Traiesti ce n-ai mai trait, mananci ce n-ai mai mancat, iubesti ce n-ai mai iubit. Experiente simple, dar incarcate de adevar, autenticitate si unicitate.

Lumea experientei e ca un rau, lasa-te purtat de apa, inoata fara colac de salvare, fara busola, fara instructiuni, inoata in apa intinsa si necunoscuta. Curaj!!

Spune STOP principilor si standardelor impuse de modelele parentale si sociale.

E experienta ta, nu o rata. Nu te mai identifica cu imaginea, realitatea lor despre viata.

Ce e bine si ce e rau? Traiesti o stare de ambivalenta continua, esti disociat si inspaimantat. Daca gresesc? Am ales bine? Daca sunt judecat? Daca sunt parasit? Daca nu fac asta se intampla asta, fiindca asa mi-a zis mama si tata. Adevarat.

Si ei au ceva de spus. Si ei au trait viata. Dar asta nu inseamna sa iei tot ce spun de bun. E momentul tau acum. Creaza-ti propria realitate. Invata sa crezi in mintea ta si-n alegerile facute. Indrazneste sa alegi, e sansa ta. Nu ingheta intr-o imagine falsa despre tine, intr-o imagine proiectata de aspiratiile lor, intr-o imagine ce nu-ti apartine. Parintii au datoria sa vorbeasca despre ce-au trait in viata, sa te lase liber sa experimentezi si sa alegi ce ti se potriveste. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce cale sa alegi, nici macar ei, cei care ti-au dat viata. Nu le permite sa-ti fure identitatea dintr-un exces de iubire sau din lipsa iubirii. Viata nu se intoarce inapoi, traieste dupa propriile credinte si valori.

Sunt parinti care iubesc prea mult, sunt parinti care nu iubesc deloc.

Sunt copii care simt iubirea, sunt copii care nu simt iubirea.

Si cei din prima categorie si cei din a doua categorie au dreptul la iubire. Unii o au si unii o cauta toata viata. Unii au succes, altii n-au succes. De ce gandim ca urmarirea unor comportamente ce dateaza din vremea lui Adam si Eva ne confera succesul, iubirea, fericirea? Evident, exista cateva adevaruri de bun simt, ca de exemplu, iubeste-ti parintii, nu ucide, iubeste, ajuta-ti aproapele, etc. Dar educatorii prezinta o lista mult prea “bogata” si existenta ta se reduce la a executa niste sarcini ce nu-ti apartin si cu obligatia sa nu-ti pese prea mult de ce-ti spune sufletul adolescentin, fiindca stie mama si tata ce-i mai bine pentru tine.

Elibereaza-te! Niciodata nu e prea tarziu sa-ti urmezi calea, sa faci ce-ti place, sa te trezesti cu zambetul pe buze, sa canti, sa dansezi, sa pictezi, chiar daca asta nu e o “meserie de viitor”, cum ar spune expertii si inteleptii.

Iti spun un secret: Pasiunea, vocatia iti salveaza sufletul, si numai ea. Crede in tine, alege corect! Salveaza-te! Confruntarea cu ei te duce tot mai aproape de adevarul suprem, la confruntarea cu tine. Tu creezi viata, tu esti regizorul. Ce mai astepti?

Te invit sa-ti urmezi calea, vocatia, pasiunea, cum vrei sa-i spui.

Te invit sa te arati asa cum esti!

Te invit sa te dezbraci de ce nu-ti apartine!

Te invit sa imbratisezi experienta aici si acum!

Te invit sa traiesti departe de credinte si stereotipuri social-culturale.

Te invit sa lupti pentru pasiunile si aspiratiile tale!

Te invit sa te autocunosti, fiindca e singura cale catre eliberare si devenire!

Te invit sa citesti carti bune!

Te invit sa te distrezi!

Te invit sa iesi in natura!

Te invit sa iubesti!

Te invit sa crezi in tine!

Te invit sa te pretuiesti!

Te invit sa fii pretentios si sa ceri mult de la tine, de la viata!

Te invit sa-ti depasesti limitele interioare!

Te invit sa faci sport!

Te invit sa mananci sanatos!

Te invit sa-ti asculti intuitia, simtul, vocea interioara!

Te invit sa razi in fiecare zi!

Te invit sa fii tu insuti!

Te invit sa imbraci STILUL TAU!

Pe curand, Andreea.

Articole asemanatoare

• Independenta unui adolescent (0)
• Greseli comune si limitarea copiilor (2)
• De ce sunt o mama “aproape perfecta” (0)
• Trei adolescente (0)
• Sarcina in adolescenta (0)