Se vorbeste mult prea putin despre viitor si despre ceea ce ii asteapta pe tinerii nostri peste 30, 40 sau 50 de ani. Totusi, cateva cifre ingrijoratoare incep sa-si faca aparitia in media, insa nu sunt semne ca informatia ajunge la cei direct interesati.

Soarta tinerilor europeni este din ce in ce mai ingrijoratoare si consecintele pe termen lung ale igorarii semnelor ii vor afecta pe copiii nostri intreaga lor viata.

S-a afirmat de curand ca actuala generatie tanara europeana este prima de dupa razboi care va trai mai prost decat generatia parintilor. Asta in conditiile in care nici noi, parintii, nu putem sa ne laudam cu cea mai buna dintre vietile posibile.

Doua sunt motivele acestei ingrijorari legate de viitorul tinerilor: actuala criza economica si deja “vechea” criza demografica.

Sa le luam pe rand:

1. Criza economica afecteaza intreaga populatie dar, cel putin in Europa, se constata ca se rasfrange mai puternic asupra generatiei tinere. Somajul in randul tinerilor europeni este ingrijorator si nu exista, in viitorul apropiat, semne de imbunatatire a situatiei.

Faptul ca tinerii nu reusesc sa obtina venituri, nici din munca salariata nici din activitati antreprenoriale (la fel de afectate de criza), determina imposibilitatea lor de a duce un trai decent in prezent dar, mai ales, afecteaza capacitatea lor de a-si asigura viitorul financiar. Imposibilitatea de a economisi pentru investitii viitoare sau pentru pensie este o realitate a vietii tinerilor din statele europene.

S-a scris ca tanara generatie este victima egoismului parintilor, acestia acordand o prea mare importanta propriei bunastari, determinand prin venituile mari si pretentiile exagerate pentru pensie, o erodare a capacitatii economiei de a sustine, din produsul intregii societati, si generatia tanara. Observatia nu este lipsita de adevar in contextul in care asistam de cativa ani la contractie sau stagnare economica si situatia nu pare a se imbunatati nici pe termen mediu.

Chiar si pentru acei tineri care au norocul sa munceasca si sa obtina venituri, cota mare cu care sunt obligati sa contribuie la fondul de pensii publice este o piedica in acumularea de capital propriu pentru o pensie independenta, care ar avea menirea de a le imbunatati traiul la batranete.

In acest context efortul tinerilor de a-si cladi un viitor financiar lipsit de griji nu este sigur ca va avea si rezultatul scontat, mai ales daca noi, generatia parintilor, nu vom actiona in legatura cu  schimbarea, in favoarea copiilor nostri,  a sistemului actual european de pensii publice.

1. Criza demografica a devenit un motiv de ingrijorare inclusiv pentru agentiile de rating. Acestea au anuntat ca este posibila in viitor retrogradarea tarilor cu economie dezvoltata datorita riscului demografic la care acestea sunt expuse.

Unul dintre motivele ingrijorarii este tocmai sistemul de pensii publice amintit mai sus dar nu este singurul.

Prin cresterea ponderii populatiei varstnice se creaza un dezechilibru nu numai in sistemul de pensii ci si in economie in ansamblul ei.

Sistemul de sanatate, in special cel public, va fi afectat de imbatranirea populatiei. Presiunea pe acest sistem va fi din ce in ce mai mare iar generatia copiilor nostri probabil nu va mai avea parte deloc de asistenta medicala gratuita.

Populatia aflata la varsta activa avand o pondere scazuta nici rezultatele economice nu pot fi grozave. Tehnologia va fi probabil o unealta utila in mentinerea capacitatii de a produce bunurile necesare, chiar si cu mai putini lucratori, dar produsul muncii unui numar mic de persoane va fi distribuit intregii societati.

Cu alte cuvinte, la varsta adulta, copiii nostri vor avea de sustinut financiar si generatia noastra, a parintilor care nu mai putem spera la o pensie decenta, pe masura contributiilor noastre.

Din cauza scaderii demografice vom asista in viitor si la o reducere a consumului, ceea ce va determina stagnare sau recesiune economica endemica, stiut fiind ca unul dintre motoarele cresterii economice este tocmai cresterea demografica. Se va intra astfel (daca nu am intrat deja) intr-un cerc vicios din care nu stim daca generatia copiilor nostri va sti sau va putea sa iasa.

Concluzii:

Indraznesc sa afirm ca suntem primii responsabili pentru viata pe care o vor duce copiii nostri. Deciziile pe care le luam acum ii vor afecta, in primul rand, pe ei.

Imprumuturile pe care le facem acum vor fi platite de ei in viitor.

Pensiile pe care le asteptam peste 10-20 de ani vor fi platite tot de ei.

Nepotii nostri, pe care ni-i dorim, vor deveni o povara financiara in plus. Vor mai putea avea acces la acelasi nivel de educatie?

Vor fi nevoiti copiii nostri sa renunte la luxul pensionarii si sa lucreze, precum generatiile trecute, toata viata? Sau vor fi nepotii nostri capabili sa-i sustina?

Generatia sacrificata suntem noi sau vor fi ei?

Raspunsurile la aceste intrebari vor fi date in anii ce vin. Pentru ca sistemele se schimba lent, au inertie mare, asa ca daca vrem sa facem ceva bun pentru viitorul copiilor nostri trebuie sa actionam rapid, dureros, cu sacrificii personale. Trebuie sa cantarim si sa renuntam la noi in favoarea lor.

Ma intreb cati parinti din generatia mea au gandit vreodata aceasta problema in acesti termeni.

Ma intreb cati tineri aflati acum la inceput de drum s-au intrebat cum va arata cu adevarat viitorul pe termen lung.

Daca nu am facut-o pana acum trebuie sa incepem azi.

Pentru ca viitorul nu suna deloc bine si ne va obliga sa luam decizii dureroase. Pentru noi sau pentru ei.

Asta e vestea buna.

Veste rea e ca daca n-o facem vor lua altii decizia pentru noi.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

In ultima vreme am vorbit de mai multe ori despre libera inititativa si modul in care ii putem incuraja pe tineri sa se lanseze intr-o intreprindere pe cont propriu.

M-au bucurat foarte mult aceste invitatii (multumesc Simona) pentru ca am avut prilejul sa discut despre un subiect prea putin tratat in mass media.

Se vorbeste foarte mult despre somajul in randurile tinerilor, despre greutatea cu care absolventii isi gasesc locuri de munca si despre corelatia redusa (sau chiar inexistenta) intre programa de invatamant din scoala si cerintele pietei muncii. Se vorbeste mult mai putin despre alternativa pe care o reprezinta libera initiativa, micile afaceri private ce reprezinta baza economica a altor state.

De la cine sa invete copiii nostri despre curajul de a te arunca in valurile vietii fara coarda de protectie? Cine sa-i incurajeze sa faca pasul spre libertatea nu doar de a visa ci de a-si trai visul? Suntem noi, adultii, un exemplu bun de urmat de catre tinerii de azi si de maine?

Am permis, prin nepasarea noastra, distrugerea sistematica a clasei mijlocii abia infiripate. Am fost indiferenti cand cei care incercau sa se ridice cu propriile aripi au fost doborati prin taxe aberante. Am neglijat cel mai important aspect: ceea ce lor li se intampla ne afecteaza, incetul cu incetul, pe noi toti.

Clasa mijlocie este cea care ar trebui sa creeze mai mult de jumatate din PIB. Cea care, corect taxata, ar trebui sa contribuie substantial la veniturile bugetare. Cea care ar trebui, prin forta ei, sa sustina buna parte din societate. Cu o singura conditie: sa existe!

Ce facem noi pentru ca aceasta clasa sa existe?

Cum ne sustinem copiii sa se ridice la acest nivel, iesind din limitarea autosuficienta a saraciei la care te condamna o simpla slujba de bugetar?

Le permitem copiilor nostri sa viseze?

Le trezim dorinta de a realiza mai mult decat o diploma pe perete si un job de la 9 la 5?

Ii incurajam sa-si asume riscuri si sa preia responsabilitati?

Ii sprijinim sa-si dezvolte talentele?

Ii indrumam spre o alegere constienta si responsabila, dar libera  si curajoasa?

Pentru ca ei, tinerii, au curaj.

Au idei si sunt optimisti.

I-am vazut trecand, in cinci minute, de la surpriza intrebarii la entuziasmul descoperirii.

Pentru ca, DA, cineva le-a spus ca e in regula, ca pot sa viseze, ca au toate motivele pentru a incerca.

Pentru ca, DA, la ei acasa, la tara, sunt locuri frumoase, locuri ce merita a fi vizitate.

Si pentru ca, DA, ei invata in scoala despre agroturism.

Si, DA, e alegerea lor daca vor sa munceasca pentru ei sau pentru altii.

Si, DA, agroturismul este una din sansele Romaniei.

Ata de mult DA-uri?

Atunci de ce sa nu incerce?

Vom reusi noi, adultii cu drept de a decide, sa construim pentru copiii nostri o economie care sa incurajeze libera initiativa, o societate care sa nu ostracizeze indrazneala si sa nu marginalizeze creativitatea?

Suntem noi constienti ca viitorul lor se afla in mainile noastre? Daca nu suntem inca ar trebui, cat mai curand, sa devenim.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Cat de important este respectul in ecuatia calitatii vietii noastre? Probabil ca raspunsurile sunt diferite, in functie de valorile importante pentru fiecare dintre noi.  Totusi, daca analizam in detaliu lucrurile ce conteaza in viata noastra, vom constata, inevitabil, ca respectul  le influenteaza in mod determinant.

Respectul nostru fata de ceilalti sau respectul lor fata de noi?

Nu numai ca ambele fatete sunt importante dar ele nici nu pot exista una fara cealalta.

Cred ca, la nivel social,  avem o foarte mare problema cu respectul. Toti ne dorim sa fim repectati dar cum am putea sa impunem societatii un asemenea comportament?

Poate am uitat ceva important: respectul se castiga! Si nu usor. Se castiga in timp, dupa ani buni de educatie si de munca.

Incepe din prima zi de viata

Acorda copilului tau respect inca de la inceput. Nu uita nici o clipa ca nu este doar o papusa plangacioasa, ci o persoana. Respecta-ti copilul ca persoana si va invata si el, cu ajutorul tau, sa-i respecte pe ceilalti. Chiar daca in diferite etape de crestere vor exista si sincope sau greutati, semintele plantate in solul fertil al primilor ani de viata vor da cu siguranta roade.

Exemplul personal

Nu uita ca propria ta viata este cea mai buna lectie pe care o poti oferi copilului tau. Respecta-i pe ceilalti in orice imprejurare, fa-ti din acest comportament un reflex si vei oferi un model credibil copilului tau. Nu-i discredita niciodata pe cei care ii sunt concurenti sau “adversari” de joaca. Nu interveni in “favoarea” lui  decat atunci cand in ecuatia “conflictului” intervin alti adulti. Va invata astfel sa-si gestioneze singur conflictele si sa-i respecte, totodata, pe cei din jurul sau.

Continua cu prima zi de scoala

Daca acasa, in familie, a fost destul de simplu, de-abia de acum incepe greul. Totusi, cred ca lupta pentru respect poate si trebuie sa continue si in scoala. Este o conditie esentiala pentru sanatatea morala a generatiilor viitoare. Respectul, chiar si in scoala, mai ales in scoala, TREBUIE SA FIE RECIPROC.

Elevii, copiii nostri, au dreptul sa fie respectati, la fel cum lor li se cere sa-si respecte profesorii. Iar rolul nostru de parinti este esential in aceasta ecuatie.

FII ASERTIV. Ai curajul de a spune lucrurilor pe nume. Ai curajul de a-ti apara copilul atunci cand nu e tratat cu respect. Ai curajul de a cere o pedeaspsa corecta atunci cand a gresit. Ai curajul de a protesta atunci cand comportamentul cadrelor didactice devine discretionar.

Nu te arata niciodata descurajat de aceasta lupta, de cele mai multe ori inegala. Vei transmite astfel copilului tau incredere si curaj pentru a deveni si el, la randul sau, un invingator.

Nu abandona nicodata

Daca respectul a devenit parte din tine comportamentul tau nu va putea niciodata sa mai fie altfel. Indiferent de situatie, tratandu-i pe ceilalti cu respect iti rezervi, automat, dreptul de a fi tratat la fel.

Nu astepta ca ceilalti sa faca primul pas. Vei astepta degeaba…

Nici macar disperarea unei saracii autoproclamate nu justifica asaltul nepoliticos al unor raioane cu zahar si ulei la pret redus. Poate pentru unii e prea tarziu dar nu te lasa purtat de valul comportamentului irational al maselor. Stiu, e greu sa te opui instinctului de turma, dar este singurul mod de a-ti pastra respectul pentru propria ta persoana.

NU TE TEME SA UZEZI DE DREPTURILE TALE!

Daca iti respecti obligatiile cetatenesti (cum ar fi plata impozitelor) ai curajul de a cere sa ti se respecte drepturile. Nu accepta scuze sau refuz din partea autoritatilor.  Chiar mai grea decat lupta cu sistemul scolar sau cu societatea, “lupta” cu autoritatile statului  necesita rabdare, tenacitate si perseverenta.  Vei spune poate ca este o lupta inegala. Eu cred ca nu este asa. Cetatenii au intotdeauna, asupra aparatului birocratic al statului, ascendentul numeric.

Ceea ce ne lipseste de multe ori este insa ascendentul moral.

Pentru a putea pretinde respect trebuie ca tu, in primul rand, sa te comporti corect. Daca esti platitor corect de taxe si impozite nu ai nici un motiv, absolut niciunul, de a te teme sa ceri, la randul tau, ceea ce ti se cuvine: serviciile care iti sunt datorate, pentru care deja ai platit.

Respectul se invata zi de zi, clipa de clipa, se castiga prin efort constient si de durata, se pastreaza prin lupta permanenta cu propria persoana si chiar cu cei din jur.

De multe ori se pierde usor, intr-o clipa de neatentie sau de slabiciune.

Si totusi nimic nu-l poate inlocui. Pentru ca fara el viata noastra nu are nici un farmec si nici o valoare.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Astazi voi vorbi despre bunici, te invit in lumea bunicilor.

Bunica mea Georgeta are 91 de ani. Este mama mamei mele si singura dintre bunici care mai este in viata.

Cand o intreb ce face, cum se simte, cel mai adesea imi raspunde ca: „cum sa ma simt, ca o baba la 91 de ani”. De multe ori am refuzat acest raspuns si cu cat l-am respins mai tare, cu atat imi repeta mai des ca se simte batrana si ca nu mai are puterea de altadata si imi amintea cati ani are. Cred ca varsta ei este cifra pe care am auzit-o cel mai des de la ea, in ultimii ani.

Imi dau seama ca nu am reusit multa vreme sa actualizez imaginea ei de acum, de femeie slabita de batranete peste imaginea de femeie vioaie, activa, care cand era in casa, cand in gradina, cu casa deschisa si plina de musafiri, mai ales vara cand toate rudele, din tara si din lume, se refugiau in racoarea casei mari, de la tara, inconjurata de o livada imensa si in bratele ospitalitatii bunicilor mei.

Imi dau seama ca nici ea nu se simte confortabil sa treaca de la voiciunea pe care a avut-o toata viata, la a face doar treburi marunte, in casa si, cu toate astea, e multumita ca e pe picioarele ei si se serveste singura de tot ce are nevoie, chiar daca, pentru treburile mai grele, are o femeie care o ajuta, vecini care vin adesea, copii si nepoti care o viziteaza cand timpul le permite.

Cu toate astea singurul lucrul de care se plange este singuratatea. Poate neputinta de a-si petrece timpul cum si-l petrecea altadata, nevoia de a se odihni mai mult si, faptul ca are mult timp la dispozitie acum cu ea (bunicul Dumitru a murit acum 17 ani), o face sa isi doreasca sa petreaca cat mai mult cu cei dragi si le simte lipsa.

De cate ori o sun (recunosc ca nu o fac atat de des pe cat ma gandesc la ea) se bucura nespus ca ma aude si ma intreaba: „cum de te-ai gandit la mine?” si ma cuprinde o rusine ca poate sa ma intrebe un lucru asa firesc si normal cum este cel de a ma gandi la ea si a o suna. Daca nu sunt eu foarte clara in exprimare si nu ii arat toata grija si consideratia pentru faptul ca e firesc si normal sa se simta mai putin in puteri la varsta pe care o are, imi repeta cati ani are pana cand ori inteleg, ori revin cu telefonul altadata!

Cand vorbesc cu ea si reusesc sa stabilesc comunicarea pe care o simt eu ca functioneaza, cea plina de caldura si consideratie, de voie buna si grija pentru cum se simte celalalt,  atunci o aud ca spune: „multumesc ca ai venit in casa mea, parca ai fost aici, acum, cu mine” si atunci stiu ca, intradevar am fost cu ea acolo, in casa ei, in inima si in sufletul ei si ea cu mine, indiferent de distanta care ne separa.

Cand ma gandesc la bunicii si strabunicii mei, stiu ca de la fiecare am luat ceva, ca fiecare dintre ei a contribuit la cine sunt eu acum, eu, sora mea, verii mei.

De la bunicii si strabunicii dinspre mama, de la parintii mei, am luat pasiunea pentru educatie, toti au fost invatatori sau profesori si au educat copii in scoala, in diverse domenii. Eu stiu ca am fugit de invatamant cat am putut (cred ca in primul rand pentru simplul fapt ca plata celor care lucreaza in educatie este mizerabila), dar, in prezent, scriu articole de dezvoltare personala si o fac gratuit.

De la bunicii din partea tatalui meu, care au fost tarani, am luat puterea de a merge mai departe, ambitia si dorinta de a reusi in viata. Parintii tatalui meu (Olimpia si Vasile) au avut mai putin de 4 clase de educatie, dar toti cei 4 copii ai lor au facut macar liceul, daca nu si facultatea! Daca este sa regret ceva, este ca nu i-am pretuit mai mult, cat au fost in viata, ca nu am inteles cat si-au impins copii in viata sa reuseasca prin invatatura si cat a contat determinarea lor si grija pentru copii si nepoti sa mearga mai departe si sa isi depaseasca conditia de taran. Si cat de frumos au reusit cu toti! Oricum, oriunde ar fi toti bunicii si stramosii mei acum, stiu ca le multumesc tuturor, pentru ceea ce au reusit sa faca pe parcursul vietii lor.

Invitatia mea in acest articol, este sa ne intoarcem la rudele, stramosii, bunicii si parintii nostrii! Sa ne intoarcem in gand, sa le multumim, sa le apreciem eforturile, iubirea, grija pentru noi, copii lor, sa vedem ce am mostenit de la ei si pentru care le suntem recunoscatori.

Si, nu in ultimul rand, este o invitatie de a vorbi cu cei dragi, de a-i suna, cauta, exprima recunostinta si multumirea pentru ce au facut pentru noi pe parcursul vietii si, poate fac, in continuare, oriunde ar fi acum in acest Univers.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Live your Life with Love

http://irinaaiacoboae.wordpress.com/

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

In cursul saptamanii tocmai incheiate s-a petrecut un lucru trist. O tanara mama a plecat prea devreme si prea nedrept dintre noi si de langa familia ei si se spune ca acest lucru s-a intamplat din cauza suprasolicitarii.

Acesta este un caz extrem dar oricare dintre noi se poate gasi in situatia in care organismul nostru sa nu mai reziste solicitarilor la care il supunem. Avem tendinta de a ne pretinde din ce in ce mai mult, mereu vrem sa demonstram cuiva ceva, sa fim in varf, sa fim cei mai cei. Si mereu concuram cu ceilalti, care vor acelasi lucru, si uite asa, incet-incet, ajungem sa renuntam la a ne trai propria viata in schimbul unei alergari permanente in cadrul unei competitii care la final nu ne ofera nici un premiu.

Veti spune, pe buna dreptate, ca viata insasi e o competitie. Si veti avea dreptate. Dar mie mi se pare ca ceea ce era candva o competitie pentru supravietuire s-a transformat in sacrificarea vietii de dragul competitiei.

Stim pana unde vrem sa mergem? Stim care este pretul? Stim cat vrem sa platim din sau cu viata noastra? Si mai ales pentru ce? Pentru visul nostru sau pentru visul altuia?

Ne sunt oferite modele de reusita. Oameni de succes, cu bani, cu putere, care tin in mana destinele altor zeci sau sute de mii de oameni, poate inclusiv al nostru. Ne sunt servite discursuri motivationale in care ni se spune cat de usor poti ajunge la succes. In 5, in 10 sau in 12 pasi. Ne spune cineva cati ating, de fapt, acel „succes”? Si cu ce pret? Si, mai ales, ne intrebam noi insine daca acela este succesul pe care ni-l dorim? Ne agatam de vise care nu ne apartim. Pornim pe calea indicata fara sa stam prea mult pe ganduri. Pe drum, cand ne apuca oboseala, suntem incurajati sa mergem inainte, ca doar succesul cere sacrificii. Si asa, pas cu pas, ne trezim prinsi intr-o capcana din care nu ne mai lasa ceilalti sa iesim. Sau nu mai stim sa iesim sau nu mai avem curaj, pentru ca nu mai cunoastem alta cale. Sau nu vrem sa recunoastem ca asta nu e drumul nostru fiindca ni se pare ca ne-am recunoaste infrangerea si am intra iremediabil si rusinos in categoria looser-ilor. Si nu vrem asta, nu? Parerea celorlalti devine mai importanta decat propria fericire. Imaginea mai importanta decat viata insasi.

Vreau o cariera. Bravo. Orice tanar doreste sa se afirme, sa devina cineva. Sa ajunga cel mai bun. Entuziasmul e absolut necesar cand pornesti la drum. Ai toata energia tineretii, profita de ea si fa primii pasi catre realizarea visului tau. Dar invata sa spui NU orelor prelungite peste program. Timpul trece si nu te vei mai reintalni cu acesti ani si cu ocaziile de a intalni persoana cu care sa vrei sa-ti petreci restul vietii. Invata sa spui NU tentatiei de a-ti petrece timpul haotic, ziua la birou si noaptea prin cluburi. Invata sa-ti organizezi eficient timpul.

Vreau o familie. Felicitari. Ai luat o decizie excelenta. Stiu ca acum aveti nevoie de o casa, de o gramada de alte lucruri care costa multi, foarte multi bani. Invata sa spui NU grabei. Cladeste totul cu rabdare, caramida cu caramida. Organizati-va treburile casnice astfel incat niciunul dintre voi sa nu fie depasit de responsabilitati. Administrati-va banii cu atentie, astfel incat sa puteti economisi un avans cat mai mare pentru locuinta dorita. Invata sa spui NU tentatiei de a te indatora pentru tot restul vietii. Multumeste-te, pentru inceput, cu o locuinta mai mica dar pe care sa o poti achita complet in cativa ani. Vei avea astfel o baza de pornire pentru urmatoarea achizitie, pe care o vei face atunci cand numarul membrilor familiei va creste.

Vreau sa am un copil. Excelent. Ati luat o decizie importanta. La acest moment aveti deja o situatie financiara stabila si, evident, doriti sa o pastrati cel putin la fel. Invata sa spui NU suprasolicitarii. Profita (ca mama sau ca tata) de dreptul pe care il ai de a sta acasa 2 ani cu copilul tau. Invata sa spui NU tentatiei de a te intoarce la munca sub amenintarea (directa sau voalata) ca iti vei pierde jobul. Un angajator care face asemenea presiuni nu este oricum unul potrivit pentru tine nici in viitor, in calitate de parinte. Daca cedezi acum vei fi pentru totdeauna vulnerabil in negocierea statutului tau de angajat. Daca are nevoie de tine te va pastra neconditionat, daca nu ii esti indispensabil va renunta oricum la tine, mai devreme sau mai tarziu. Poti profita de acesti doi ani sa inveti si lucruri noi, sa-ti pregatesti, eventual, o viitoare afacere proprie, sa explorezi alte posibilitati de castig sau sa cauti alte oportunitati de cariera, mai potrivite unui parinte cu responsabilitati acasa. Daca unul dintre voi are un job stabil si bine platit, o pozitie importanta sau o afacere buna luati in calcul si posibilitatea ca celalalt parinte sa renunte la job si sa se ocupe de copii. Este cel mai mare cadou pe care il puteti face micutilor vostri, in special in primii ani de viata. Sa renunti la cariera ta ti se pare un sacrificiu prea mare? Invata sa spui NU propriilor ambitii. Din momentul in care ai luat decizia sa fii parinte nici un alt lucru de pe lume nu trebuie sa fie mai important decat copiii tai. Cel putin nu banii. Copiii tai au mai multa nevoie de afectiunea unui parinte decat de banii care pot cumpara doar lucruri, nu si dragoste.
Aceasta nu inseamna ca trebuie sa te inchizi in casa si sa faci doar pe dadaca. Poti sa-ti pui la incercare creativitatea si sa gasesti activitati care sa te faca sa te simti util sau utila chiar si lucrand doar cateva ore pe zi, eventual chiar de acasa. Daca esti o persoana valoroasa vei reusi sa-ti traiesti frumos si echilibrat viata chiar daca vei renunta la ambitia de a fi recunoscut drept cel mai bun profesionist din domeniul tau.

La urma urmei, in orice domeniu profesional, doar unul poate fi cel mai bun. In schimb toti, absolut toti, putem fi cei mai buni parinti pentru copiii nostri, cei mai buni soti pentru partenerii nostri, cei mai buni prieteni pentru prietenii nostri. Toti avem sansa de a gasi in sufletul nostru cel mai bun om cu putinta, de a-l scoate la lumina si de a-l darui celor din jur. Si pentru asta nu trebuie sa ne luam la intrecere cu nimeni, ci doar sa cautam in interiorul propriei nostre fiinte echilibrul si armonia care ne fac sa fim fericiti oferind fericire celor din jurul nostru.

Articole asemanatoare

• Webinar AS: Unde cauti motivatia? (0)
• Viseaza…….apoi da-te jos din pat ! (7)
• Viata mea S.R.L. (0)
• Urmeaza-ti visul (0)
• Time management Partea 2 (0)

“Gillian nu e bolnava, e dansatoare!”

Talent, inteligenta, creativitate – pierdute in scoala?

Ce invatam? De ce? La ce ne va folosi?

“Nu face muzica, nu vei deveni muzician… nu vei trai din asta.

Nu iti va ajuta sa ai o slujba.”

“Lucrul la care esti bun… nu e bun. Nu produce. La urma urmei, nu te vei ocupa cu asta.”

“Tot ce conteaza e ceea ce se afla in cap.”

Acum nu mai e suficient sa ai o diploma de licenta ca sa ai un loc de munca. E nevoie de mai mult – masterat, specializari, cursuri etc.

Iata cateva idei din filmul TED pe care vi-l propun.

Ken Robinson vorbeste despre regandirea felului in care ne educam copiii. Pornind de la felul in care este astazi facut sistemul, producator de oameni buni de munca, oameni care, paradoxal, nu mai sunt buni de munca nici asa, pregatiti de sistem… Pentru ca sistemul academic face sa se piarda creativitatea.

In filmuletul TED aflati mai multe despre cum s-a ajuns aici si ce s-ar putea face.

Poate ca sunteti pe cale sa va pierdeti pasiunea, talentul, indemanarea, caci vi se spune ca nu e de folos.

E important sa stiti ce credeti voi, ce simtiti voi!

Multi oameni de seama ai acestei lumi nu sunt remarcati prin ceea ce au abandonat, ci prin ceea ce au dezvoltat, mergand deseori chiar in contra curentului.

Gillian, fetita diagnosticata cu  ADHD – deficit de atentie si hiperactivitate – era de fapt pasionata de dans. Nu avea cum sa iasa din ea o doctorita sau o inginera sau o contabila, ea voia sa danseze. Si gandea mai bine cand se misca.

Noroc cu doctorul care si-a dat seama, facand si pe parintii ei sa realizeze cum stau lucrurile.

Gillian a ajuns celebra coregrafa care a facut si mai celebra coregrafie pentru celebrele spectacole “The Cats” (Pisicile) si “Fantoma de la Opera”, a fondat o scoala de balet si este mulitimilionara.

Parintii care-si cunosc si observa copiii le pot fi de mare ajutor pentru a-si dezvolta talentul. Copiii si adolescentii au de gasit si cultivat cu pasiune acel talent.

Nu toti sunt destinati sa fie licentiati, dar toti au dreptul la a-si descoperi si dezvolta creativitatea.

Asta in ciuda unor handicapuri chiar, a multor limite sociale chiar…

Vedeti, atunci cand exista acea chemare, acel impuls al imaginatiei creatoare, o persoana, indiferent ce ar fi facut in scoala, va face candva acel lucru sau va fi tentata sa il faca. Dar timpul pierdut de razbuna, caci de multe ori ramane doar un hobby, in cel mai fericit caz, altfel poate fi un vesnic motiv de frustrare.

O prietena buna si-a descoperit mai tarziu pasiunea pentru pictura. Lasata deoparte in copilarie, aceasta a urmarit-o ani de zile pana a facut si scoala de arta. Face acum din placere asta, picteaza cate ceva, lucreaza in sfarsit si cu copiii, invatandu-i din placere sa faca ceea ce si lor le face placere. Daca asta ar fi fost mai devreme? Poate ar fi facut mult mai mult. Oricum, veti zice, si acum e bine, caci isi urmeaza un vis. Dar daca ar fi fost acum douazeci de ani?

Parintii pot face mult pentru copii. Scoala va face si ea, dar inca sunt multe de schimbat aici.

E important sa va dati seama ce va pasioneaza si sa nu va lasati, cultivand acel dar – sau acele daruri ale voastre, care in timp vor creiona destinul vostru.

Si poate voi veti fi cei care vor schimba si felul in care se invata astazi, aducand in scoli si arta si creativitatea la locul cuvenit. Acela destinat formarii unui om intreg, complet, creativ si creator.

Articole asemanatoare

• Suflet de adolescent (0)
• Satisfactia lucrului facut bine (1)
• Sarcina in adolescenta (0)
• Povestea omului fara suflet (0)
• Pe culmile puterii. La pescuit de vise. (2)

Scopul fiintei umane este individualizarea. Adica dezvoltarea totala a personalitatii pâna la punctul în care o persoana este libera, independenta si se poate exprima complet.

Stii care e primul lucru ce se întâmpla atunci când o persoana îsi asculta vocea interioara si se hotaraste sa îsi urmeze vocatia? SINGURATATEA.

Cu totii avem vocatie, chiar daca la unii se aude mai slab pentru ca e acoperita de presiunile si tentatiile vietii, iar la altii e mult mai accentuata pentru ca acestia nu asculta decat de vocea lor interioara.

Atat eu, cat si fratele meu, inca de cand eram pustani ne-a fost bagata in cap ideea ca “trebuie” sa invatam, ca mai apoi sa avem un servici decent, “sigur” si bine platit. Pentru parintii mei era clar, atat eu cat si freatele meu vom fi politisti…Aveau si argumente: se castiga binisoar, e un servici stabi de unde poti face credit la banca sa-ti cumperi o casuta…cine stie poate si o masina…si de unde mai apoi poti iesi la pensie.

Am ramas SINGURA.

In momentul cand am decis sa-mi urmez vocatia, am ramas singura, intr-un mediu in care nu cunosteam pe nimeni, dar am invatat si am facut ceea ce-mi place.
Am luptat am muncit, am invatat si am cunoscut din ce in ce mai multi oameni faini.

Tu de cate ori te-ai intrebat: “Care-i sensul, misiunea si scopul meu in viata?” Sa stii ca daca nu te intrebi…nimeni nu va veni sa-ti raspunda!

Exercitiu

Ia o foaie si o hartie si scrie lucrurile la care te pricepi tu cel mai bine.
Enumera tot ceea ce-ti place sa faci,de ex : imi place sa :
-citesc,
-gatesc,
-vorbesc,
-sa-mi fac prieteni….etc

Dupa ce ai o lista cu cel putin 20 de actiuni care-ti plac, subliniaza-le pe 6 dintre cele care crezi ca-ti ofera cea mai mare satisfactie.Bunn, acum pe acestea 6, numeroteaza-le in asa fel incat 1 sa fie cea mai importanta pentru tine, iar 6 cea care iti produce cel mai putin emotii.
Acum, gandeste-te la momente din viata ta, cand aceste actiuni au aparut, unde si cand se manifestau, in ce imprejurari, si ce anume simteai.

Ce trebuie sa faci pentru a te simti in fiecare zi la fel de bine ? De ce nu faci nimic pentru tine ?

Sa-ti explic ce se intampla de fapt :

Gandurile duc la sentimente.
Sentimentele tale declanseaza actiuni.
Actiunile tale determina rezultate.

Care e cel mai important dintre ele ?
ACTIUNEA

E nevoie de a actiona pentru a reusi in lumea reala?
De ce credezi ca actiunea  e importanta?

Gandurile si sentimentele fac parte din lumea noastra interioara sau exterioara ? Interioara

Rezultatele, fac parte din lumea interioara sau exterioara? Exterioara

Asadar, actiunea devine puntea de legatura dintre cele doua. Puntea de legatura dintre lumea interioara si exterioara. Am spus si o sa repet de nenumarate ori cat de importanta e sa actionezi. Deoarece te poti gandi imeditat la succes. Si diferenta o face actiunea.

Ce anume ii duce pe oameni din lumea mentala interioara in cea exterioara? Actiunea.

Stiti cum e Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in sac. Trebuie sa faci ceva pentru a obtine  ceea ce ti doresti. Actioneaza !

Articole asemanatoare

• Poti face doar ce-ti place! (4)
• Plictiseala (0)
• Lovitura decisiva (1)
• Creaza-ti viitorul (2)
• Cat de important este sa te cunosti pe tine, cel adevarat? Partea I (0)

E mult mai usor sa fii deacord cu cineva decat sa il contrazici. De ce? Pentru ca astfel eviti o disputa sau o discutie in contradictoriu. Crezi insa ca e bine sa dai dreptate celor din jurul tau atunci cand tu esti de alta parere? Ti-e teama sa gresesti si sa se rada de tine? Ti-e teama sa-i superi pe cei din jur?

Hai sa iti spun un secret: trebuie sa inveti sa te exprimi, sa te expui, pe tine si ideile tale, sa gandesti dupa propriile tale reguli si sa iti sustii punctul de vedere. Adu argumente, inghite nodul care ti s-a pus in gat atunci cand ai deschis gura ca sa te poti face auzit si da-ti drumul la cuvinte! Da-ti drumul la idei! Vino cu ceva deosebit, adu-ti contributia si nu iti fie teama sa fii altfel!

Pentru a contrazice insa, ai nevoie de tact, altfel risti sa enervezi. Si nu vrei asta! Tot ceea ce vrei e sa poti spune cu sinceritate si deschidere care este parerea ta, intr-un mod constructiv.

Asa ca, tine minte:  sa gandesti diferit sa iti sustii punctul de vedere nu e totuna cu a te certa!

Ca sa eviti circul in public sau tensiunile, o sa iti dau cateva sfaturi de care ai putea tine cont in discutiile in contradictoriu pe care le ai cu parintii, prietenii, profesorii samd.

De exemplu, incearca sa te folosesti cat mai mult de “eu” si mai putin de “tu”. In loc sa ii faci mamei tale un repros de genul “TU nu ma lasi sa ies din casa atat de des cat imi doresc, pentru ca TU ai niste pretentii exagerate de la mine” o poti face sa inteleaga nevoia ta de libertate altfel. Cum suna, de exemplu “EU am nevoie de putin mai multa libertate pentru ca EU ma simt presata. Te rog intelege-MA, intelege-MI nevoile”. Vei evita astfel reprosurile. Reprosurile enerveaza oamenii si ii pun intr-o pozitie mult mai ofensiva.

Un lucru foarte important e sa incerci sa te stapanesti si sa nu te agiti/ambalezi/enervezi/turezi prea tare.  Stiuuu, este foarte greu sa iti pastrezi calmul cand te-ai incins intr-o discutie si observi incapatanare sau obtuzitate in gandire de cealalta tabara. Nu-mi povesti despre asta, e un capitol la care am avut foarte mult de lucru. Dar odata ce ai invatat cum sa iti pastrezi nervii in anumite limite, vei observa ca vei putea aduce si discutiile pe linia ta de plutire si vei putea gestiona situatia cu mult mai multa eficienta.

Fii rational, nu ridica tonul, eventual adauga si un zambet sau un pupic (depinde de persoana cu care porti discutia, pe directoarea de la liceu nu cred ca ar fi indicat sa o pupi) si destinde astfel atmosfera. Lucrurile se rezolva mult mai bine cu zambetul pe buze, sau cel putin intr-o atmosfera mai putin plina de tunete, fulgere si trasnete.

Nu uita inca un lucru: asa cum tu ai pretentia ca punctul tau de vedere sa fie ascultat, asa si tu ai datoria sa asculti celelalte opinii si sa nu te grabesti sa le judeci. Ai putea invata chiar ceva din ele. Sau poate ca opinia ta in combinatie cu celelalte pareri duce la o idee fantastica! Plus ca daca tu esti deschis/a si ai rabdare si cu ceilalti, e mult mai probabil ca ei sa te rasplateasca la randul lor cu aceeasi moneda. Nu intrerupe persoana care vorbeste, chiar daca simti ca te ardeee. Asteapta sa isi termine ideea, nu te baga peste ea, se va simti amenintata si incoltita. Ce rezulta de aici? Oameni care vorbesc unii peste altii, si zero rezultate. Asteapta sa termine deci  si tine minte care sunt punctele pe care vrei sa le combati sau rectifici. Apoi abia deschide gurita si spune cu putere si fara frica ce crezi. Si te rog, nu tipa prea tare. Prea multi decibeli enerveaza,

Nu deveni prea personal in discutie. Chiar daca te simti putin suparat, adu-ti aminte cu nu pe mama/profesorul/colegul etc tau te-ai suparat – ci pur si simplu pe o idee.

Ai putea de asemenea sa incetezi sa categorizezi lucrurile din start. Daca un prieten ti-a propus ceva si tu nu ai avea chef sa faceti acel lucru, nu te grabi sa ii spui ca are o “idee proasta”. In loc de asta, ii poti explica de ce alte idei ti se par mai bune. Pune accent pe tot ce este pozitiv, nu te lega de partile negative.

Una peste alta, principalul lucru pe care trebuie sa il tii minte este ca ai voie la o parere a ta, ai voie oricand sa ti-o sustii, ba mai mult, e datoria ta fata de tine sa o faci, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii “Gica contra” si sa nu accepti alte opinii sau sa fii samanta de scandal oriunde ajungi.

Respecta, ca sa fii respectat! Fii limpede in gandire ca sa te poti face inteles! Si, evident: elibereaza-te de catusele nepasarii sau ignorantei!

Cu drag, Andreea M.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.

Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.

Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa  ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.

Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.

OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!

Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.

Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.

Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare  manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.

Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da…  ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.

Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.

Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…

Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?

In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?

Articole asemanatoare

• Test de prejudecata (3)
• Suflet de adolescent (0)
• Independenta unui adolescent (0)
• Dezvoltare personala… offline (0)
• De ce sunt o mama “aproape perfecta” (0)

Am avut placerea sa il am invitat in cadrul rubricii pe care o realizez la TVR3, pe psihologul Mircea Dragu. Am discutat, in cele 15 minute avute la dispozitie, despre dependenta.

Mircea este si psihoterapeut si s-a confruntat de-a lungul sedintelor cu o multime de dependente, de la cele legate de alcool sau alte substante, pana la cele legate de computer sau de persoana iubita.

Ce este de fapt dependenta si cum putem sa o “evitam” puteti afla la… “Provocari matinale”. Vizionare placuta!

Vezi mai multe video Diverse

Articole asemanatoare

• Test de prejudecata (3)