Acesta fiind primul meu articol, nu as vrea sa dau impresia ca incerc sa par desteapta, dar cred ca o parere sincera, o parere apropiata de problema, ar putea sa ajute.
Am 17 ani si urmeaza sa implinesc 18 foarte curand, asa ca dupa standardele majoritatii adultilor, si subliniez doar majoritate, nu am un foarte mare cuvant de spus, pentru ca nu am trait viata si nu am vazut cum e. Dar oare e necesar sa traiesti viata ta, ca sa inveti cate ceva? Sincer, consider ca daca esti atent la tot ce se intampla si ai obiceiul sa inveti din greselile altora, poti foarte bine sa ai varsta mea, dar sa fii mai intelept decat un adult format complet, la, sa zicem 30-40 de ani.
Sunt convinsa ca la o asemenea afirmatie, un adult conservator (sa-l numim conservator), ar reactiona si ar spune ca nu stiu ce vorbesc. Foarte bine, nu stiu… Insa, acelui adult eu i-as spune ,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Desigur, probabil as fi numita obraznica, impertinenta sau poate chiar nesimtita, dar vreti sa stiti de ce? Pentru ca atunci cand refuzi sa te supui normelor societatii, esti rebel si probabil dus cu pluta, pentru cei care au ochelari de cal. Nu incurajez rebeliunea drastica (care duce la tunsori traznite, etc), nu ma intelegeti gresit. Insa orice om e liber sa gandeasca exact asa cum vrea, atata timp cat nu isi impune parerea asupra altora, ori parerea lui ii deranjeaza pe altii. Si de aici revin la ideea de ,,Ce daca eu ma cred desteapta? Te deranjeaza cu ceva?” =,,Cine e viitorul? Eu sau tu?”. Asa s-ar traduce fraza aceea care pe adulti ii scoate din minti. Acea singura presupunere ca un copil stie mai bine. Sigur, nimanui nu-i place sa fie mai prost (sa vorbim pe sleau) decat urmatorul om. Insa adultii considera necesar sa ne pedepseasca in cazul in care se dovedeste ca suntem mai isteti ca ei. Iar lucrul acesta e cel mai evident in scoli.
Si sa va dau un exemplu: acum cateva saptamani (bine, poate luni dar nu mai tin minte exact), aveam lectie la romana, despre umanism. Acesta e un curent literar, aparut intre sec XIV-XVI, in Italia, sub protectia lui Lorenzo de Medici. Si nu, nu sunt o tocilara inchisa in casa de stiu asta inca si acum. Dar sa revin. Ideea era ca profesoara a inceput lectia, iar eu stiam dinainte toate aceste informatii (le citisem intr-un roman cu vampiri, a carei actiune are loc in acea perioada si care reproduce cat mai fidel detaliile, iar mai apoi m-am informat, da, de pe net). Cum stiam ce vorbesc, am inceput sa dau eu aceste informatii, pentru ca intr-adevar am o pasiune deosebita pentru a le arata cateodata profesorilor (atunci cand e cazul) ca mai stim si noi ceva in plus, ori ca mai gresesc si ei. Clasa s-a distrat copios atunci cand profesoara a ramas muta (ceea ce nu era initial intentia mea). Si cu toate ca m-as fi asteptat la o mustrare pentru ca o facusem sa para nestiutoare, profesoara a ras si ea.
OK, ati putea spune ,,si ce-i cu asta?”. Insa ce voiam sa demonstrez e ca am avut pentru un moment teama ca voi fi luata la rost pentru ca STIAM PREA MULTE! Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare cu totul gresit ca un copil/tanar, sa fie speriat ca ar putea sa o ia in freza pentru ca indrazneste sa fie mai informat decat profesorul sau!
Si asta nu este o problema doar in scoli. E o problema in societate. Ni se cere sa fim destepti, dar daca se intampla ca nivelul inteligentei noastra sa il depaseasca pe a cuiva mai influent, atunci avem de suferit. Ori cel mai enervant exemplu e acela cand parintii iti spun ,,fa aia pentru ca asa zic eu!”. Nici o explicatie, ori motiv pentru care un copil sa asculte. Si credeti-ma pe cuvant, nu ne convine. Si nu pentru ca am fi ,,adolescenti rebeli”. Nu are nicio legatura cu asta. Devenim acei presupusi adolescenti rebeli, atunci cand lumea din jurul nostru se incapataneaza sa ne forteze sa facem ce nu ne dorim. Si aici nu ma refer la mama care ma obliga sa mananc mazare cand eram mica. Aici ma refer la adultii care ne inconjoara si ne obliga sa le urmam cu totul calea, fara un motiv, fara variante din care sa alegem.
Pentru asta, exista o metoda foarte simpla de rezolvare, pe care am invatat-o de la un amic foarte bun, care e ceva mai mare (undeva la 20 si ceva de ani) si care studiaza psihologia. Nu am mai vorbit cu el de mult timp, dar acea lectie mi-a ramas in cap. Atunci cand vrei ca cineva sa faca ceva pentru tine, da-i de ales! Iar varianta cea mai simpla, trebuie sa fie cea pe care o doresti tu. Sa va exemplific ca sa intelegeti.
Eu vreau ca mama sa imi cumpere o carte nou aparuta. Aceasta costa 50 de lei (cam scump da stiu, dar sunt bibliofila si n-am ce face). Daca i-as cere direct cartea, m-ar refuza instantaneu. In schimb, ii spun ca ori imi ia cartea, ori imi cumpara acea noua pereche de pantofi, cu 1 milion. Voi ce credeti ca o sa cumpere? Pantofii nici nu-i doresc, dar ea nu are de unde sa stie asta. Si stiu ca suna a manipulare, dar asta doar pentru ca exemplul e din perspectiva cealalta. Daca ar fi ca mama sa imi dea de ales intre a spala vasele si a merge la culcare mai devreme (ea dorind ca eu sa ma culc), nu-i asa ca va parea a metoda de impacare si a caprei si a varzei? Eee vedeti? Cum e adultul cel care gandeste, cum nu mai pare manipulare. Nu-i asa ca e prea evident acum si nu va mai prea place? E simplu… Am demonstrat ca am 17 ani si stiu cum sa obtin ce vreau, fara sa spun ,,vreau aia si gata!”. Hopa! Am facut ce adultii nu fac… Am gandit problema sa fie ok pentru ambele parti. Oare cum se face ca parintii si profesorii si asa mai departe, nu gandesc niciodata problema dintr-o asemenea perspectiva? Ca totul sa fie ok pentru toata lumea? Adolescentii au macar impresia ca au de ales, iar adultii obtin ce vor. Toata lumea e fericita! Ma rog… poate nu ii fraieriti chiar pe toti pustanii, dar sigur nu ar mai fi atatea certuri.
Insa am deviat prea mult de la problema pe care am ridicat-o. Sper doar ca devierea mea se dovedeste utila. Continuand discutia, trebuie sa mentionez ca pentru majoritatea adolescentilor, e de-a dreptul iritant sa li se spuna ca nu ar trebui sa zica ce cred. Eu spre exemplu imi ies din minti atunci cand ma simt limitata la normele societatii. Dar pana la urma, ce e normal in societatea asta? Nu foarte multe din cate vad eu. Persecutam oameni doar pentru ca au alta religie, orientare sexuala, origine, limba, parere… NU e bine! Si ce daca cel de langa mine crede ca in pictura lui, cerul ar trebui sa fie roz? Ori daca din intamplare, e baiat dar se uita doar dupa alti baieti? Ori acelasi lucru la o fata? Cu ce ma deranjeaza asta pe mine? Stiu, suna egoist sa spun ca daca persoana mea nu e deranjata, nu ma intereseaza. Dar oare nu e mai egoist sa spun ,,chiar daca persoana mea nu e deranjata, nu vreau sa vad musulmani/budisti/homosexuali etc etc”? Nu ar trebui sa existe asemenea limitari, insa cu toate acestea ele sunt predate in scoli. Vreti sa stiti unde? Acolo, la istoria Romaniei, unde am invatat de prea multe ori acelasi lucru. Da… ,,cunoasteti trecutul ca sa nu-i repeti greselile”. Dar mai exista sute de alte tari, care au gresit poate in alt fel. Nu ar trebui sa invatam si din greselile lor? Acolo, la geografia Romaniei, unde mi se repeta de nenumarate ori ca suntem o tara care are de toate. Dar oare nu sunt sanse sa ma mut in Namibia, de exemplu? Poate vreau sa stiu si geografia acelei tari. Ori la Limba Romana. Sigur, e important sa cunosti autorii tarii, dar sa fim seriosi… Shakespeare, Voltaire, Dumas, Lord Byron si cine mai stie cati, NU sunt romani, dar au foarte multe de zis (sau aveau). Iar noi nu ii studiem! Suntem inchisi in mica noastra tara si atunci va mai mirati ca exista copii batjocoriti pentru ca sunt diferiti. Normal ca e asa! De la inceput invatam numai despre NOI, cand ar trebui sa invatam despre TOTI, ca sa ii putem accepta.
Suntem limitati fizic si in gandire, de un sistem care nu ne ofera ceea ce trebuie. Si sa nu ma intelegeti gresit. NU cer mai multe materii ori mai multe teme. Fereasca Sfantul, imi ajung tonele pe care le am. Insa daca vrea cineva ca viitorul Romaniei sa fie altul decat cel probabil acum, atunci ar trebui ca toate acele limitari ale copiilor sa fie distruse. Zidurile care ne inconjoara (metaforic vorbind) sa fie daramate. Dar nu ma refer la generatia mea. E putin cam tarziu pentru noi, desi mi-ar placea sa cred altfel. Ma refer la copiii de gradinita, care foarte curand vor fi viitorii adolescenti rebeli. Invatati-i sa isi deschida mintea la nou. Sa accepte pe oricine, fara discriminari. Si pentru numele cui vreti voi, nu le mai spuneti ,,fa asa pentru ca asa zic eu!”. Dati-le un motiv pertinent! Lasati-i sa aleaga, insa fiti acolo sa ii prindeti in caz ca aleg ce nu trebuie. O data e suficient ca sa le ajunga si sa tina minte, credeti-ma pe cuvant. Insa trebuie sa se arda in ciorba cat mai curand, ca la adolescenta sa sufle si in iaurt, ori altfel, la 17 ani n-o sa mai aveti cu cine discuta. Aveti incredere in ei sa faca ce e bine! Nu suntem prosti daca avem sansa sa demonstram asta. Iar daca se intampla ca fiul/fiica voastra sa greseasca, pentru nimic in lume nu-i spune-ti ,,ti-am zis eu”. Da! A gresit! Nu-i mai scoateti ochii facand pe desteptul/desteapta.
Si stiu ca ustura atunci cand un mucos ca mine (stiu ca sunt unii care asta cred), spune lucruri din acestea, dar daca va aduceti aminte cu ce am inceput, va veti da seama ca sunt tipul acela de persoana care invata incredibil de multe din greselile si experientele altora. Deci nu luati in ras tot ce am spus si sa considerati ca m-am trezit si eu vorbind (tastand de fapt). Teoria face mai multe decat credeti…
Luati din acest articol ce credeti util si nu condamnati restul, pentru ca nimeni nu e in masura sa ma judece pentru faptul ca imi place sa gandesc, lucru pe care sistemul din tara noastra pare foarte hotarat sa il innabuse. Lasati copiii sa creeze si sa fie receptivi, pentru ca un copil cu ochelari de cal va ajunge sa creasca alti copiii cu ochelari de cal si asa mai departe, si pana la urma o sa ne trezim impuscandu-ne unii pe altii doar pentru simplul motiv ca avem ochelarii de cal de alta culoare. Nu cred ca vrem sa ajungem acolo, asa-i?
In consecinta, fiti receptivi la mintile tinere. Stim mai multe decat vrem sa aratam, dar nu are rost sa ne batem gura de pomana daca nimeni nu ne asculta, nu?
Am avut placerea sa il am invitat in cadrul rubricii pe care o realizez la TVR3, pe psihologul Mircea Dragu. Am discutat, in cele 15 minute avute la dispozitie, despre dependenta.
Mircea este si psihoterapeut si s-a confruntat de-a lungul sedintelor cu o multime de dependente, de la cele legate de alcool sau alte substante, pana la cele legate de computer sau de persoana iubita.
Ce este de fapt dependenta si cum putem sa o “evitam” puteti afla la… “Provocari matinale”. Vizionare placuta!
Fie ca suntem parinti sau copii stim la ce se folosesc banii. Dar stim adevarul? Cine ne invata cum sa gestionam banii? Parintii, scoala?
Cateva raspunsuri va ofera… verbal Mirela Bojin, cea care va ofera de ceva timp sfaturi despre bani. Acum o pueti vedea in cadrul rubricii “Provocari matinale” de pe TVR3.
Vizionare placuta!
Provocari matinale cu: Simona Hupov si Mirela Bojin
Din propria mea experienta de adult dar si de tanar la 18 ani am observat un tip de comportament tipic adultilor in fata adoloscentilor si copiilor. Adultii in cea mai mare parte au o experienta de viata destul de bogata.
Majoritatea oamenilor nu implinesc degeaba 30, 40 sau 50 de ani ci reusesc sa adune in acesti ani o experienta de viata cat mai vasta. Ceea ce doresc sa faca cu aceasta experienta este sa o impartaseasca, si in cea mai mare parte a lor o impartasesc cu tinerii. De ce o impartasesc deobicei tinerilor? Pentru ca ei considera ca tinerii nu au adunat destula experienta pentru a putea sa aiba o parere proprie destul de solida. Din acest motiv ei incearca sa convinga ca sfatul pe care il dau este cel mai bun pentru acestia. Sunt acele sfaturi de tipul “Fa asa… Nu face asa…”.
Majoritatea tinerilor au avut de infruntat acest tip de sfarturi. Ni se spune intotdeauna ce este bine sa facem si ce nu este bine sa facem. De obicei nimeni nu intreaba care este parerea ta in legatura cu asta sau care crezi ca ar fi cea mai buna solutie. Ti se spune cum sa faci omorand din start toata creativitatea.
Din acest motiv cred eu ca multi tineri prefera lectura de tip beletristica. In acest tip de lectura ni se infatiseaza anumite intamplari si evenimente lasand pe cititor sa extraga morala din ele. Totodata foarte multi tineri prefera sa vada un film bun. Un film infatiseaza un anumit fir narativ cu multe intamplari uneori spectaculoase din care poti trage singur concluzia.
Parerea mea pur personala este ca de cand ne-am nascut ni se spune “Fa asa…”. Pe parcursul scolii ni s-a spun in continuu “Fa asa… “ si nu scapam de acest gen de exprimare nici acasa.
Una din cele mai bune lucruri pe care le-am auzit la televizorul este un promo “Gandeste liber”. Este atat de frumos sa spui unui tanar gandeste liber pentru ca acesta este exact lucrul care nu i s-a spus niciodata si exact acesta este mesajul meu pentru fiecare cititor avantaj la start.
In ultimul timp se vorbeste tot mai mult despre comunicare, despre faptul ca inainte de a comunica trebuie sa asculti, despre limbaj verbal si non verbal, despre claritate in exprimare, despre curajul de a spune ce “te doare”.
Este foarte usor sa teoretizezi toate acestea si sa spui ca trebuie sa stii cum sa comunici, trebuie sa stii ce e acela limbaj nonverbal, trebuie sa-l asculti pe celalalt, trebuie, trebuie, trebuie…, dar la partea dinaintea acestui trebuie, nu se prea gandeste nimeni. Cum sa ajungi sa stii toate acestea, cum sa le cunosti… ca doar nu ne-am nascut toti invatati?
Nu ne-am nascut invatati, dar suntem capabili sa asimilam informatii inca din prima clipa de viata, asa ca trebuie sa profitam de acest lucru .
Copilul...
Copilul mic invata sa bea, sa vada, sa articuleze sunete, sa inghita mancarea solida, sa isi foloseasca corpul pentru miscare, sa spuna cuvinte, sa se strambe. In urmatorii ani invata sa vorbeasca, sa foloseasca creioanele, calculatorul, hartia, sa scrie si sa citeasca. Tanarul nostru creste si interactioneaza cu cei din jur, termina liceul si facultatea si… isi incepe viata pe cont propriu.
Tanarul…
In aceasta faza isi da seama ca ar putea sa imbunatateasca ceva, ca ar putea sa inceapa sa se dezvolte personal, sa invete tot ce nu a invatat pana acum… pentru ca nu a fost informat ca se poate. Incepe sa participe la cursuri de comunicare, de dezvoltare personala, de negocieri.
Ajunge adult si se gandeste: ” Vai ce bine era daca stiam de tanar ce inseamna limbajul corpului, poate imi dadeam seama daca o fata ma place sau nu!” sau “Vai ce bine era daca stiam de mica ce este negocierea si cum sa folosesc tot ce stiu acum. Poate puteam sa o conving pe mama sa ma lase la intalnire cu o ora mai mult!”
Cine este vinovat pentru aceasta situatie? Ar trebui sa cautam vinovati sau ar trebui sa cautam solutii, in asa fel incat copiii de azi sa nu se confrunte cu astfel de situatii si sa stie sa se exprime mai bine decat am facut-o noi la varsta lor?
Exista mii de seminarii de dezvoltare personala pentru adulti, exista sute de cursuri de negociere pentru “managerii de top”, exista excursii de teambuliding pentru angajati, dar nu exista astfel de activitati pentru adolescenti si tinerii pana in 18 ani. De ce?
Nu au bani sa platesca trainerul, nu sunt interesati, nu vor intelege nimic din ce se preda sau de ce? Toate aceste motive sunt false motive. Nu exista motiv pentru care sa nu poti tine un seminar pentru tineri, dar intr-adevar nu e usor.
Solutia…
Eu consider ca un adult orientat si capabil sa isi traiasca viata la maxim, relationand foarte bine cu cei din jur si fiind inconjurat de succes in dragoste si in afaceri este acela care si-a pornit educatia si dezvoltarea personala inca din copilarie. Aici intervine deschiderea parintelui si ce trebuie sa faca acesta pentru a-si ajuta copilul, dar despre asta intr-un articol viitor. Pana atunci… am luat o decizie!
Din acest motiv am luat hotararea de a sustine un seminar de initiere in comunicare dedicat tinerilor intre 9 si 14 ani. Seminarul este inspirat si de faptul ca am aflat din discutiile avute cu tinerii invitati in emisiunile mele radio si TV, ca ei isi doresc astfel de seminarii, unde sa invete altceva, in alt mod decat la scoala.
Tinand cont de toate regulile unui seminar de dezvoltare personala pentru adulti, dar structurat prin imbinarea jocurilor cu momentele interactive si cu minutele de teorie, seminarul vrea sa aduca in atentia tinerilor primele notiuni de limbaj verbal si nonverbal si interrelationare necesare unei comunicari eficiente.
Participarea la acest seminar va imbunatati capacitatea cursantului de a se exprima in discutiile cu parintii, profesorii si prietenii de varsta lui si ii va arata noi metode de interactiune pozitiva cu colegii.
Va fi alaturi de mine in acest demers Florina Nicola, psiholog. Ea va face de-a lungul seminarului o evaluare a fiecarui participant in parte, evaluare ce o va primi cursantul, alaturi de suportul de curs.
Daca aveti prieteni, copii sau cunoscuti de aceasta varsta, ii asteptam cu drag la seminar. Acesta va avea loc in zilele de 12-13 decembrie, in Timisoara la Scoala generala Nr. 19. Pretul seminarului este de 150 RON si programul seminarului il puteti consulta aici. Detalii si inscrieri la telefon: 0788.674.907 sau pe tualegi.net
Viata e asemenea unei simfonii cu toate notele muzicale, sunete mai inalte si sunete mai joase. Cu opt sunete muzicienii au construit simfonii atat de grozave si cele mai importante momente nu sunt sunetele, ci intervalele dintre ele.
Viata merge inainte, adevarul se schimba. Asta e viata. Ce acum ti se pare cel mai important si adevarat lucru din viata, mai tarziu iti apare lipsit de valoare si sens, sau fals.
Adevarul de ieri e minciuna de azi.
Si cum zicea Bertrand Russel:
“Nu voi muri niciodata pentru convingerile mele, s-ar putea sa ma insel.”
Ana e frumoasa, inteligenta, are un zambet perfect, o privire inocenta si-un aer special, pretios, e aerul adolescentin. Spre finalul discutiei noastre am ramas paralizata de afirmatia “ei”: Tinerii din ziua de azi nu apreciaza valoarea ce-o primesc. Nu dau doi bani pe ce primesc!
In timp ce-mi vorbea despre ce vede si traieste o vedeam pe mama ei si ma luptam cu ale ei mesaje: Hey!!! Femeie!!! Opreste-te! Taci daca n-ai altceva de daruit.
Fiica ta acum pleaca la drum si tu esti responsabila de bagajul pe care si-l formeaza.
Atat ai de oferit, mama iubitoare? Stiu ca tu nu-i vrei decat binele, dar niste mesaje de incurajare n-ar strica pentru a-i corecta orientarea in spatiul indepartat si necunoscut.
Cum poate acest suflet perfect sa gandeasca astfel la 19 ani?
Cum poate fi atat de atasata de principii si credinte ce nu-i apartin?
Simplu. Modelul mama vorbeste si copilul primeste. Ana se identifica cu mama sa. Mama stie ce inseamna viata, e cea mai tare. Ana preia modelul si paseste in viata.
O intreb despre visuri si ambitii. Povestim noi ce povestim si aflu despre Ana ca ar pleca sa studieze afara, ca-n tara nu prea are ce face.
“As pleca din tara, dar nu stiu daca pot trai departe de familie, de mama, de sora-mea. As vrea, dar mi-e teama ca n-as rezista.”
Si gandesc ca majoritatea inchid viata in etichetari si clasificari fiindca asta le confera siguranta.
“Asta e viata. N-ai ce face. Nimic nu se schimba. Tara asta e de rahat. Ori te supui ori mori. Si asa mai departe..”
Innebunesc!! Cum sa spui la 19 ani ca tinerii din ziua de azi nu apreciaza ce li se ofera?
E inspaimantatoare aceasta imagine!!
Hey!! Sufletul tau e perfect!
Suflet de adolescent, esti perfect!
Esti in mijlocul experimentarii. Ce faci? Traieste! Gusta! Lasa-te purtat de instincte, de efect. Simte libertatea alegerii. E perioada in care descoperi toate aromele, ce poate fi mai frumos de atat? Traiesti ce n-ai mai trait, mananci ce n-ai mai mancat, iubesti ce n-ai mai iubit. Experiente simple, dar incarcate de adevar, autenticitate si unicitate.
Lumea experientei e ca un rau, lasa-te purtat de apa, inoata fara colac de salvare, fara busola, fara instructiuni, inoata in apa intinsa si necunoscuta. Curaj!!
Spune STOP principilor si standardelor impuse de modelele parentale si sociale.
E experienta ta, nu o rata. Nu te mai identifica cu imaginea, realitatea lor despre viata.
Ce e bine si ce e rau? Traiesti o stare de ambivalenta continua, esti disociat si inspaimantat. Daca gresesc? Am ales bine? Daca sunt judecat? Daca sunt parasit? Daca nu fac asta se intampla asta, fiindca asa mi-a zis mama si tata. Adevarat.
Si ei au ceva de spus. Si ei au trait viata. Dar asta nu inseamna sa iei tot ce spun de bun. E momentul tau acum. Creaza-ti propria realitate. Invata sa crezi in mintea ta si-n alegerile facute. Indrazneste sa alegi, e sansa ta. Nu ingheta intr-o imagine falsa despre tine, intr-o imagine proiectata de aspiratiile lor, intr-o imagine ce nu-ti apartine. Parintii au datoria sa vorbeasca despre ce-au trait in viata, sa te lase liber sa experimentezi si sa alegi ce ti se potriveste. Nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce cale sa alegi, nici macar ei, cei care ti-au dat viata. Nu le permite sa-ti fure identitatea dintr-un exces de iubire sau din lipsa iubirii. Viata nu se intoarce inapoi, traieste dupa propriile credinte si valori.
Sunt parinti care iubesc prea mult, sunt parinti care nu iubesc deloc.
Sunt copii care simt iubirea, sunt copii care nu simt iubirea.
Si cei din prima categorie si cei din a doua categorie au dreptul la iubire. Unii o au si unii o cauta toata viata. Unii au succes, altii n-au succes. De ce gandim ca urmarirea unor comportamente ce dateaza din vremea lui Adam si Eva ne confera succesul, iubirea, fericirea? Evident, exista cateva adevaruri de bun simt, ca de exemplu, iubeste-ti parintii, nu ucide, iubeste, ajuta-ti aproapele, etc. Dar educatorii prezinta o lista mult prea “bogata” si existenta ta se reduce la a executa niste sarcini ce nu-ti apartin si cu obligatia sa nu-ti pese prea mult de ce-ti spune sufletul adolescentin, fiindca stie mama si tata ce-i mai bine pentru tine.
Elibereaza-te! Niciodata nu e prea tarziu sa-ti urmezi calea, sa faci ce-ti place, sa te trezesti cu zambetul pe buze, sa canti, sa dansezi, sa pictezi, chiar daca asta nu e o “meserie de viitor”, cum ar spune expertii si inteleptii.
Iti spun un secret: Pasiunea, vocatia iti salveaza sufletul, si numai ea. Crede in tine, alege corect! Salveaza-te! Confruntarea cu ei te duce tot mai aproape de adevarul suprem, la confruntarea cu tine. Tu creezi viata, tu esti regizorul. Ce mai astepti?
Te invit sa-ti urmezi calea, vocatia, pasiunea, cum vrei sa-i spui.
Te invit sa te arati asa cum esti!
Te invit sa te dezbraci de ce nu-ti apartine!
Te invit sa imbratisezi experienta aici si acum!
Te invit sa traiesti departe de credinte si stereotipuri social-culturale.
Te invit sa lupti pentru pasiunile si aspiratiile tale!
Te invit sa te autocunosti, fiindca e singura cale catre eliberare si devenire!
Te invit sa citesti carti bune!
Te invit sa te distrezi!
Te invit sa iesi in natura!
Te invit sa iubesti!
Te invit sa crezi in tine!
Te invit sa te pretuiesti!
Te invit sa fii pretentios si sa ceri mult de la tine, de la viata!
Te invit sa-ti depasesti limitele interioare!
Te invit sa faci sport!
Te invit sa mananci sanatos!
Te invit sa-ti asculti intuitia, simtul, vocea interioara!
Desi este vacanta va propun un subiect de discutie mai “scolaresc”, esecul scolar.
In literatura de specialitate esecul scolar defineste acele situatii didactice/educative care consemneaza imposibilitatea momentana a elevului de realizare a obiectivelor pedagogice propuse la diferite niveluri ale procesului de invatamant ( De Landsheere, Gilbert).
Mai simplu spus elevul fie abandoneaza complet scoala din diferite motive (absenteismul, chiulul se transforma in abandon scolar prin numarul de absente), fie nu reuseste sa tina pasul cu ceilalti la una sau mai multe materii sau chiar nu promoveaza. Astfel se poate vorbi de esec scolar general, esec scolar partial; esec scolar constatat la inceputul unei trepte si a unei discipline de invatamant, esec scolar, instalat pe parcursul unei trepte si a unei discipline de invatamant.
De multe ori credem ca lucrurile cele mai rele sau mai infricosatoare nu ni se pot intampla noua. Asa se intampla uneori si cu esecul scolar, ca parinte este greu sa-ti imaginezi ca tocmai copilul tau ar putea avea dificultati la scoala sau mai rau sa ajunga chiar la esec scolar. Fie ca vrem sa ne gandin la acest lucru sau nu, se poate intampla din mai multe cauze care ar putea fi grupate in unele care tin de imaturitatea scolara a elevului si altele care tin de ineficienta pedagogica a cadrelor didactice sau parintilor.
Factorii care exprima imaturitatea scolara a elevului se refera la:
factori biologici: incapacitate de rezistenta fizica la efort in conditiile unei activitati sistematice; probleme de sanatate, defecte, deficiente fizice, fiziologice etc, care perturba activitatea de invatare; factori psihologici de natura:
-intelectuala (incapacitate de intelegere, analiza-sinteza a cunostintelor fundamentale/de baza; incapacitatea de planificare a activitatii de invatare) – volitiva (incapacitate de declansare, intretinere si finalizare a efortului volunar necesar pentru depasirea obstacolelor obiective si subiective care apar in activitatea de invatare)
- afectiv-motivationala (incapacitate de energizare pozitiva a activitatii de invatare prin intermediul unor sentimente si interese constante)
- caracteriala (incapacitate de concentrare in activitatea de invatare, incapacitate de raportare corecta la propriile posibilitati de invatare/tendinta de supraestimare, subestimare; factori sociali: incapacitate de adaptare la colectiv, micro(grup); conduita inadecvata in clasa, scoala, familie, comunitate; incapcitatea de integrare a informatiilor si sentimentelor morale la nivel de convingere morala; incapacitate de integrare a obisnuintelor morale la nivel de atitudine morala, angajata la nivelul structurii personalitatii.
Factorii legati de ineficienta pedagogica a cadrelor didactice dar si a parintilor actioneaza ca factori externi si reflecta deficiente in depistarea si corectarea tulburarilor instrumentale de limbaj (dislalii, disorto-grafii, disgrafii, discalculii; in orientarea scolara, profesionala si sociala a elevului; in asistenta complexa (psihopedagogica, sociala, logopedica, medicala etc.) a elevului; in recuperarea cunostintelor si deprinderilor de baza, indispensabile pentru atingerea obiectivelor specifice fiecarei trepte si discipline de invatamant; in proiectare si realizarea adecvata a strategiilor de predare-invatare-evaluare sau chiar in individualizare efectiva a activitatilor didactice/educative.
Asa cum spuneam si intr-un alt articol atunci cand avem nevoie de sprijin este de preferat sa il cerem. Uneori este dificil pentru parinti sa accepte ca pur si simplu copilul lor sau chiar adolescentul lor are nevoie de ceva mai mult sprijin in adaptarea scolara. Se inregistreaza inca destule cazuri de tulburari de limbaj la adolescenti care nu au fost adresate pana la aceasta varsta.
Deasemenea uneori subestimam impactul pe care il poate avea faptul ca adolescentul nu reuseste sa se integreze in clasa de elevi (nu isi gaseste prieteni, se simte izolat, marginalizat). Un alt aspect important de sesizat este cel legat de faptul ca adolescentul poate avea anumite lacune in cunostintele de baza care il pot impiedica sa tine pasul cu lectiile de la scoala.
Oricare ar fi dificultatile inregistrate cea mai buna metoda de preventie este depistarea din timp a problemei. Unii parinti sunt de-a dreptul socati cand descopera situatia de esec scolar, neavand nici o idee despre notele scazute sau numarul impresionant de absente. A tine legatura cu scoala, cu dirigintele nu este o dovada de neincredere in propriul copil, ci mai degraba o dovada de grija si atentie fata de acesta. O discutie periodica la sedintele cu parintii sau macar prin telefon cu cineva de la scoala te poate ajuta ca parinte sa afli cate ceva din viata pe care copilul tau o are in afara casei, fara a se transforma in spionaj sau in limitarea intimitatii.
Pentru a evita ca acest lucru sa fie gresit inteles de adolescent poate fi de ajutor o simpla discutie pe aceasta tema, dar si mai important este ca atunci cand aflam ceva ce adolescentul nu ne-a marturisit inca sa procedam cu intelepciune si sa nu sarim direct la reprosuri. Cu putin tact adolescentul ar putea sa ne spuna chiar el ce s-a intamplat si impreuna sa descoperim o cale de rezolvare.
Pana acum am mai vorbit de 4 posibile scopuri ale comportamentului deviant al adolescentilor. In acest articol voi detalia cel de-al cincilea scop si anume, distractia. Desi pare ca nu are nici o legatura cu celelalte (atentia, puterea, razbunarea, a fi lasat in pace), acesta poate deveni o alternativa la oricare din ele: „daca nu pot sa….macar sa ma distrez”.
Absenta unor alternative, limitarea metodelor de a-si face viata interesanta (cerinte de genul „te duci la scoala si vii direct acasa, atat”) pot duce la cautarea unor variante ilegale sau iresponsabile de asigurare a distractiei: consum de alcool, droguri, sex neprotejat fara un partener stabil.
Adolescentul in cauza poate fi mai inteligent decat arata, este visator sau da semne de plictiseala. Activitatile comune, cotidiene nu il intereseaza foarte mult si necunoscand alte surse de distractie este foarte vulnerabil la influente din grupul de prieteni care il pot tenta sa incerce nu doar tutunul (despre care multi adolescenti spun ca ii relaxeaza) ci si alcoolul (care este vazut ca o sursa de distractie) sau drogurile (care sunt prezentate ca oferind o evadare din cotidian sau experiente deosebite sau chiar spirituale).
O buna aparare fata de toate acestea ar fi in primul rand discutii deschise cu adolescentii despre efectele acestor substante, dar dupa cum stim se desfasoara in permanenta campanii de prevenire care incearca sa arate aceste efecte nocive si care nu ii impresioneaza neaparat pe adolescenti. Uneori pentru ca se simt invulnerabili, alteori pentru ca isi spun ca nu li se va intampla lor. Oricare ar fi motivele, interzicerea sau prezentarea consecintelor par a nu fi suficiente.
Mergand mai degraba pe oferirea de alternative de petrecere a timpului liber, adolescentul ar putea fi incurajat sa caute distractia in alte domenii. In special pentru cei care urmaresc acest scop ar fi utila incercarea de a le canaliza energia spre activitati care presupun aventura. Exista deja si la noi in tara diferite asociatii sau cluburi care organizeaza excursii pe munte, cursuri de speologie, tabere de supravietuire sau alte activitati care facute intr-un mod calculat, profesional, cu toate precautiile de rigoare pot satisface spiritul de aventura fara a va pune adolescentul in pericol. Deasemenea exista numeroase sporturi, sportul fiind dupa cum am vazut unul dintre cele mai bune metode de a implini nu numai un scop cum ar fi distractia ci si altele in acelasi timp. De asemenea aceste activitati in aer liber se pot face si impreuna cu parintii sau macar cu unul din parinti. Bineinteles ca mai sunt si altele: dansul, muzica arta, in general. Se gasesc chiar la noi in oras diverse modalitati de petrecere a timpului liber care nu presupun nici un pericol, unele fiind chiar gratuite si la indemana tuturor.
Mereu se organizeaza vernisaje de expozitii artistice cu intrare libera, se fac dezbateri publice in anumite librarii (un bun mediu de exprimare a opiniei, de a lua contact cu alti tineri), sunt spectacole de strada sau chiar manifestari la care se poate participa direct (concursuri de desen, fotografie), piese de teatru la care avem acces gratuit (teatru studentesc la casa de cultura a studentilor, etc.), mai sunt si manifestari periodice (gen Saptamana cafenelelor) cu proiectii de film, piese de teatru sau alte activitati.
O alta metoda de petrecere a timpului liber poate fi si a avea un animal de companie. Poate ca un caine vi se pare o mare bataie de cap, dar poate ca merita deranjul daca il scoate pe adolescentul dumneavoastra in aer liber unde se poate intalni cu alti tineri de varsta lui iubitori de animale si cu care poate avea altceva in comun decat o tigara sau o sticla de bere.
In orice etapa s-ar afla adolescentul dumneavoastra, intotdeauna exista o sansa de a ajunge la sufletul lui, de a-l ajuta sa-si satisfaca nevoile intr-un mod sigur, responsabil, constructiv. Daca solutiile par limitate sau va aflati intr-un impas nu ezitati sa cautati sprijin (fie ca este un specialist – psiholog sau un alt profesionist sau pur si simplu cineva de incredere din anturajul dumneavoastra). Adolescenta este o perioada minunata, dar si dificila in acelasi timp si a cauta sprijin ca parinte nu este un semn de slabiciune, ci unul de maturitate responsabila.
Data trecuta am vorbit despre scopurile comportamentului deviant al adolescentilor si am detaliat doua posibile scopuri.
Un alt scop ar fi razbunarea, acesta apare atunci cand adolescentul se simte neindreptatit sau atunci cand celelalte doua scopuri nu i-au fost implinite in ciuda incercarilor. Asa cum aminteam in articolul anterior, cele cinci scopuri se pot inlantui, astefel daca primul scop nu ii aduce ceea ce isi doreste, adolescentul va incerca sa-l urmareasca pe urmatorul. Cand toate tentativele de a fi luat in seama sau de a obtine influenta ii sunt frustrate, adolescentul poate cauta sa se razbune pe ceilalti in diferite maniere: prin violenta, brutalitate, furt, vandalism, comportament distructiv, incercari de a rani (jigniri, acuze, etc.).
De cele mai multe ori cand ajunge la acest comportament, adolescentul va avea din ce in ce mai putine sanse de a fi inteles sau ajutat. Asemenea comportamente suntem obisnuiti sa le pedepsim, ceea ce este bineinteles solutia logica si potrivita insa nu si suficienta. Atunci cand intalnim astfel de comportamente ar fi de dorit sa mergem putin dincolo de pedeapsa si sa incercam sa vedem ce se intampla de fapt cu adolescentul din fata noastra deoarece aceasta etapa poate precede una mai ingrijoratoare, cea a descurajarii.
Modalitatea de a canaliza aceasta dorinta de razbunare, odata identificata, ar putea fi angajarea adolescentului intr-o activitate de corectare a nedreptatilor (poate o organizatie care militeaza pentru drepturile copilului sau ale unor categorii defavorizate, ar putea sa-l accepte ca voluntar).
Contactul cu persoane realmente dezavantajate ar putea fi un pretext pentru a intelege ce inseamna nedreptatea si a vedea ca exista cai de a o indrepta, adica faptul ca se poate face ceva constructiv, ceva care sa schimbe situatia, spre deosebire de razbunare, care nu rezolva nedreptatea. Adolescentul ar putea pe aceasta cale realiza si ca cea mai buna razbunare pe cei care simtim ca nu fac ceea ce ar trebui sa faca pentru noi, este sa reusim, sa avem succes si sa fim noi atenti cu altii asa cum ne-am dori sa fie ei cu noi.
Asa cum spuneam, daca adolescentul ajunge la acest scop si nu reuseste sa traverseze cu bine aceasta etapa, pericolul este de a ajunge la sentimentul de neputinta, la descurajare, in acest ultim caz scopul comportamentului poate deveni cel de a fi lasat in pace. Se poate recunoaste adolescentul care trece prin aceasta faza prin usurinta cu care renunta la orice activitate, prin evitarea incercarilor, absenteism de la scoala, abandon, iar atunci cand este confruntat sau pedepsit raspunde prin tacere. Este vorba de adolescentul care nu mai reactioneaza la reprosurile parintelui, care nu mai spune nimic, care se retrage.
Partea ingrijoratoare a acestei etape este ca uneori „abandonul” poate fi unul definitiv, mergand pana la renuntarea la viata, adica la o tentativa de sinucidere. Descurajarea, ideea ca nu se mai poate face nimic si apropo de inlantuirea de scopuri, realizarea ca toate incercarile de a obtine atentie, putere sau chiar razbunare nu au dus la nimic, pot preceda un eveniment tragic. Dupa cum stim, in ultima vreme, s-au inmultit sinuciderile in randul tinerilor. Ne intrebam cand auzim de un asemenea caz, ce s-a intamplat, de ce nu a observat nimeni nimic, de ce nu au stiut cei apropiati ca asta urmeaza. Un potential raspuns ar fi ca semnele nu sunt intotdeauna clare, mai ales in conditiile in care adolescentul poate face chiar eforturi de a-si ascunde trairile reale, iar comportamentul asociat descurajarii (tacerea, absenteismul) poate fi confundat cu dorinta de sfidare.
Ceea ce poate face un parinte in aceasta situatie, variaza de la a cauta ajutor de la un specialist pana la solutii simple cum ar fi o discutie sincera cu adolescentul, asigurarea sprijinului nostru, facilitarea unor activitati care sa-l faca sa acorde atentie altcuiva (a ajuta pe cineva) sau sa se concentreze pe un sport (insa nu unul de competitie). Cel mai mult conteaza totusi ca parintele sa nu-l abandoneze pe adolescentul aflat in aceasta stare, sa fie alaturi de el, sa incerce sa descopere activitati pe care le-ar putea face impreuna, sa-i ofere ocazii in care sa reuseasca in a face ceva; experimentarea unui succes cat de mic poate fi un prim pas spre iesirea din descurajare.
Despre cel de-al cincilea posibil scop si alte idei de iesire din impas, vom vorbi data viitoare.
Cele 5 scopuri ale comportamentului deviant – articol pentru parinti
S-au scris si s-au vorbit multe despre varsta adolescentei, despre dificultatile care apar in relatia tinerilor cu parintii. De cele mai multe ori se ivesc neintelegeri, adolescentul pare ilogic parintilor, chiar imatur, contrastand frapant cu pretentiile lui de a fi tratat ca adult.
Alteori pare ca traiesc intr-o lume a lor, guvernata de niste legi speciale care nu se potrivesc cu cele ale adultilor. O lume in care ceea ce parintilor li se pare de la sine inteles sau bine sau corect, nu este privit cu aceeasi ochi, o lume poate a cntrastelor si a contradictiilor, a emotiilor puternice, dar si a judecatilor categorice, “definitive”.
Anumite orientari in psihologie sustin ca in general comportamentul asa-zis deviant al adolescentilor (adica ceea ce fac ei atunci cand nu se supun regulilor sau asteptarilor sociale), are cinci scopuri. Astazi vom aborda doua dintre ele.
Unul dintre acestea este atentia. A primi atentie din partea celorlalti este ceea ce sta in spatele multor comportamente umane la orice varsta. Insa in adolescenta aceasta nevoie se acutizeaza si poate duce la comportamente nedorite, cum ar fi maimutarelile, micile rautati, imbracamintea ciudata, incercarile de a-i impresiona pe ceilalti prin orice mijloc, vorbaria excesiva, etc. Aceste manifestari pot fi intelese gresit, iar parintii pot fi tentati sa le taxeze imediat sau pur si simplu sa il confrunte pe adolescent. Unii insa pot adopta si varianta de a le ignora, ceea ce nu va face decat sa-l forteze pe adolescent sa adopte comportamente din ce in ce mai extreme pentru a le atrage atentia. Daca sunt pedepsite, aceste manifestari isi vor atinge oarecum scopul, aceea de a-i face pe parinti sa il remarce si s-ar putea perpetua de cate ori adolescentul simte ca nu este luat in seama suficient. O abordare mai eficienta este sa gasiti o cale de a-l valoriza sau a-l pune in centrul atentiei intr-o maniera pozitiva. I se pot trasa anumite sarcini sau poate fi antrenat in activitati care il vor face remarcat in fata celorlalti (a fi maestru de ceremonii la un eveniment in familie, a se inscrie intr-o trupa de teatru, performance sau muzica, etc.
Un alt scop despre care putem vorbi este puterea. Dorinta de a avea influenta asupra celorlalti poate sta la baza agresivitatii, ostilitatii, manifestarilor de opunere, rezistenta, nesupunere, furie, sefie, dar si apatie, minciuna. Legatura dintre dorinta de putere, de a-i supune pe ceilalti si comportamentele agresive sau furie este evidenta. Insa si indiferenta poate fi o arma izvorata din aceeasi sursa, din dorinta de a-i manipula pe ceilalti, de a le arata ca nu poate fi controlat, nu poate fi obligat sa asculte sau sa raspunda. Alaturi de agresivitate si nesupunere, care starneste poate dorinta parintilor de a raspunde tot cu ostilitate si apatia are acelasi potential, parintii ajungand uneori sa se infurie (“Ah, nu ma asculti! Nu-mi dai importanta, etc…)
Din nou simpla pedeapsa pentru comportamentele care au ca scop puterea nu va fi suficienta pentru a le indeparta, daca nu pot obtine puterea acasa, vor incerca acest lucru la scoala si se poate ajunge la situatii neplacute in relatia cu profesorii sau colegii.
O cale de a redirectiona aceasta nevoie de putere ar fi oferirea unei sanse adolescentului de a obtine putere printr-un comportament dezirabil social, cultivarea calitatilor de lider, incurajarea sa candideze pentru seful clasei sau asistent al antrenorului de sport, implicarea in activitati extrascolare care ii pot oferi sansa de a fi liderul unui grup, descoperirea impreuna a puterii argumentatiei, superioara fortei fizice sau violentei (inscrierea la un curs de comunicare sau de dezbateri).
Prin cunoasterea acestor nevoi care stau la baza anumitor comportamente nedorite, puteti gasi cai eficiente de a le transforma intr-o forta pozitiva in viata adolescentilor vostri. Despre celelalte scopuri si modul in care ele se inlantuie vom vorbi data viitoare.
“Mama esti o mama aproape perfecta”. Poate multi dintre voi v-ati considera jigniti de un astfel de apelativ din partea copiilor vostri si asta din cauza ca va considerati parinti perfecti, care nu gresesc niciodata, care trebuie apreciati doar pentru faptul ca sunt parinti. Sunteti genul acela de parinti care spun: “Trebuie sa faci asa cum spun eu pentru ca sunt mama ta si atat!”, “Trebuie sa imi dai dreptate pentru ca sunt tatal tau.”
Din pacate cu astfel de ganduri si cu o astfel de atitudine nu puteti decat sa va indepartati copilul, sa il faceti sa isi gaseasca intelegerea in alta parte, nu acasa.
Va plangeti ca adolescentul vostru o “ia pe carari gresite”, ca nu-i mai faceti fata, ca nu il intelegeti, ca s-a schimbat. E normal sa se schimbe! Si mai normal este sa il intelegeti, sa va dati silinta, sa fiti acolo atunci cand are nevoie de voi.
Adolescentul vostru nu are nevoie de banii pe care ii faceti lucrand de dimineata pana seara la firma, sau si mai rau lucrand pentru altii.
Voi ca parinti ar trebui sa “lucrati” in primul rand pentru copilul vostru, el asta vrea. Are nevoie de voi, are nevoie de discutii interminabile care sa il ghideze in aceasta perioada de transformari. Adolescentul vrea sa stie ce inseamna iubire, deziluzie in dragoste, vrea sa stie ce se intampla cu corpul lui, ce schimbari “hidoase” ii mai aduce ziua de maine. Vrea sa fie pregatit pentru “viata”.
Tanarul vostru nu vrea, neaparat, ore suplimentare platite cu bani munciti din greu, poate sa invete si singur cu voi alaturi. Nu vrea haine de firma, ci se multumeste cu cele obisnuite, in schimbul unei ore petrecute cu voi.
Iar daca vrea haine de firma, ultimul tip de telefon, mofturi si fite…. BRAVO PARINTI! Voi l-ati facut asa! Meritul va apartine in totalitate! Sa nu indrazniti sa va plangeti sau sa incercati sa schimbati ceva, acum e prea tarziu! Ati reusit sa cresteti “un materialist”, un om care nu va sti niciodata sa dea, ci doar sa astepte de la altii.
Pentru voi ceilalti, care cititi acest articol, mai exista o speranta si stiti de ce? Pentru ca vreti sa va schimbati in primul rand pe voi si apoi incet, incet si pe tanarul de langa voi.
Cand fiica mea de 13 ani mi-a spus esti o mama aproape perfecta, am luat aceste cuvinte ca pe un compliment si zambind am intrebat-o: “Ce ar trebui sa fac pentru a deveni perfecta?” Ea zambind la randul ei mi-a spus: “Sa nu ma mai pedepsesti!” si am izbucnit amandoua in ras, spunand in acelasi timp eu: NU POT! si ea: NU POTI!
Ce este cel mai important in aceasta discutie, faptul ca s-a terminat cu zambetul pe buze. Asa trebuie sa se incheie orice discutie a unui parinte cu un adolescent.
Ce puteti face pentru asta, e foarte simplu:
- nu va impuneti propriile pareri, copiii vostri nu le vor accepta niciodata
- nu tipati , nu urlati pentru a va impune in fata lor, veti da dovada de slabiciune
- nu luati in deradere problemele lor si tratati-le cu seriozitatea necesara
- nu va tratati copilul cu un aer de superioritate, ci considerati-l egalul vostru in discutie
- nu faceti “pe desteptul”, pe atotstiutorul, cu siguranta sunteti de multe ori depasit de probleme
- nu asteptati sa faca adolescentul primul pas, il puteti faceti si voi ca parinti
- urmariti starile sufletesti ale tanarului din casa vostra, cu siguranta sunteti capabili sa-i cititi in suflet si sa il faceti sa se deschida; atunci cand o face lasati-l sa vorbeasca
- tanarul este parte a familiei, cereti-i parerea atunci cand luati decizii importante
- nu-i interziceti sa faca lucrurile care ii plac, in aceasta perioada socializarea cu cei de varsta lui este foarte importanta
- invatati sa aveti incredere in tanarul vostru si aratati-i asta
- apropiati-va de prietenii lui, primiti-i in casa, cunoasteti-i mai bine, astfel va veti apropia si copilul;
Este atat de usor sa iti apropii copilul! Totul trebuie sa porneasca de la tine, parinte drag. Schimbarea trebuie facuta mai intai in minte ta, apoi incet, incet relatia cu fiul si fiica aflati la varsta adolescentei nu va mai fi o povara, ci un prilej de bucurie si de apropiere.
Va doresc SUCCES! Stiti de ce? Pentru ca aveti nevoie!
La curtea regilor din trecut, bufonii erau singurii care avea voie sa ii spuna direct si pe fata regelui tot ce credeau. Daca altcineva indraznea sa aibe un moment de sinceritate, risca sa fie executat.
Astazi, intr-un grup de oameni, daca esti comic, mediocru si in nota generala a grupului, iti poti permite sa spui prostii si lumea se va distra.
Daca insa ai succes mai mult decat cei din jur, iti faci dusmani de moarte. Daca le atragi atentia ca sunt lenesi, mediocri si asa mai departe, vor muri .
In domeniul tau de activitate, daca esti cel mai bun, rapesti tuturor celorlalti dreptul de a fi ei cei mai buni. In lumea asta, doar cei mai buni sunt tinuti minte. Toti ar vrea sa fie macar o clipa, numarul 1. Insa foarte putini reusesc. Toata munca mea este destinata oamenilor care au curaj sa isi urmeze visele, lupta pentru ele, sufera esecuri cu zambetul pe buze si se arunca in lupta din nou. Eu cred in potentialul oamenilor si incerc sa ii incurajez si sa le ofer tehnici sau unelte care mie mi-au folosit enorm. Si eu ma educ si invat continuu.
De asta vreau sa te pregatesc pentru ce urmeaza. Daca vei fi cel mai bun in orice domeniu vrei tu, colegii tai te vor invidia. Indiferent ca esti la scoala, facultate, ai un loc de munca sau ai o afacere, tot timpul va fi concurenta. Asta e firea umana. Lupta pentru supravietuire si pentru a fi cel mai bun. Studiez psihologia de 5 ani deja si cunosc multe aspecte ale naturii umane. Si luminoase si intunecate. Si iti spun doar atat:
„Afisat intr-un anume fel, succesul personal poate face sa turbeze de invidie pana si un magar” Arthur Schopenhauer.
Prietenii
Exista oameni, foarte putini la numar, pe care ii stii de multa vreme si cu care ai depasit incercari si ai creat o legatura indestructibila. Oameni pe care poti sa ii injuri in fata si sa radeti impreuna. Oameni la care le spui „ Cati bani ai la tine? Da-i incoace ca imi trebuie”. Oameni la care mergi la 3 dimineatza si ii trezesti din somn si care iti spun „ Hai intra mai repede ca mor de somn”. Oameni care ar face orice pentru tine si tu ai face orice pentru ei, la randul tau. Frati si surori din parinti diferiti.
Acesti oameni se cheama PRIETENI ADEVARATI.
Caracteristica principala a unui prieten adevarat este ca nu te judeca, te accepta, si NU ARE IMPRESIA CA STIE EL CE E MAI BINE PENTRU TINE. Are incredere ca orice faci tu in viata e important pentru tine si respecta asta si te incurajeaza si mai mult, chiar te ajuta in mod dezinteresat.
Asa cum am spus, acesti oameni sunt foarte rari.
Exista in schimb, inca o patura sociala care nemeritat poarta numele de „prieteni”. Acea patura sociala se cheama „ anturaj” si nu are nimic de-aface cu prietenia.
E adevarat, sunt valori comune pe care anturajul le impartaseste. Asta aduce oamenii impreuna. Dar in anturaj se respecta aceleasi legi ca in natura. Cei mai puternici supravietuiesc, cei slabi sunt inlaturati. S-ar putea sa ai un prieten sau doi in anturaj, dar nu e conditie obligatorie. Ai mare grija sa nu iti confunzi anturajul cu prietenia. Sunt lucruri total diferite, si vei simti asta pe pielea ta de fiecare data cand exista un interes la mijloc. Atunci ai sa simti cat de putin le pasa celorlalti din anturaj de ceilalti membri ai grupului.
In anturaj vei fi supus judecatii grupului. E foarte important sa nu lasi valorile tale principale sa fie corupte de anturaj.
Daca tu vrei sa faci ceva diferit in viata nu fa greseala sa pleci urechea la parerea anturajului. Vei sfarsi rau. Sunt multi care sub emotia si entuziasmul momentului au jucat dupa cum le-a cantat anturajul si au sfarsit rau.
Alcoolici, oameni care au pierdut tot la jocuri de noroc, tineri in puscarie pentru droguri si alte infractiuni, oameni care le 30 de ani nu au nicio realizare si umplu barurile de la 10 dimineata, oameni care au abandonat scoala si lucreaza ca muncitori necalificati, oameni care isi fac credite ca sa isi ia haine si telefoane mobile doar ca sa plateasca 10 ani pentru obiecte care nu le mai folosesc intr-un an.
Pot umple o carte doar cu povesti despre oameni care au ramas sa-si suga degetul dupa ce s-au ratat pentru ca au fost sedusi de mirajul pe care il ofera anturajul.
Daca tie nu iti pasa de tine, FII SIGUR ca nimanui nu ii va pasa mai mult.
Societatea prin miljoacele mass media.
Exista oameni slabi psihic. Exista oameni care mor de frica. Exista oameni care sunt pierduti daca nu le spune cineva ce sa faca si cum anume sa o faca. Exista sclavi moderni. Exista turme de oameni asa cum exista turme de oi.
Pentru toti acestia, exista televizorul. Autoritatea suprema.
Asa cum parintii isi distrug fara sa vrea copii ca sunt napaditi de prea multe bune intentii, la fel televizorul distruge personalitati in formare. Cei care fac emisiunile de la televizor sunt si ei doar niste simpli oameni. NU AU DE UNDE sa stie ce te face pe tine fericit, multumit, implinit. Televizorul traieste avand audienta, si pentru audienta se adreseaza maselor, adica mediocritatii. Daca tu tintesti sus in viata, vrei sa excelezi in orice domeniu, televizorul e ultimul loc unde vei primi o mana de ajutor.
Internetul e salvarea. Nu stiu pentru cat timp internetul va fi neutru si vei putea sa iti selectezi informatia liber si necenzurat, dar cat timp ai oportunitate asta, foloseste-o la maxim.
Concluzia?
Nu e nimeni care sa te inteleaga la fel de bine pe cat te intelegi tu. Asadar, e bine sa asculti pareri diverse, sa primesti feedback. Dar la sfarsit, tu esti singurul care trebuie sa ia deciziile privitoare la viata ta. Invata-te de pe acum sa iei deciziile ce te privesc. Daca faci ce vor altii pentru tine, vei avea ce vor altii pentru tine. Iar „ALTII” indiferent cine sunt acestia, vor ce e mai bun PENTRU EI si nu pentru tine. E firesc. E in natura umana. Toti vrem ce e mai bun.
Tu daca vrei ce e mai bun, trebuie sa inveti sa iei. Nimeni nu iti va face cadouri.
Privind in urma, imi dau seama cat de multa influenta a avut lumea exterioara asupra mea. Pana la un anumit punct e normal si firesc. Esti copil, trebuie sa fii initiat in obiceiurile si cultura in care te-ai nascut, in care vei creste, te vei dezvolta si iti vei ocupa locul.
Trebuie sa primesti o educatie de baza pentru ca sa poti apoi, singur, sa te educi, dezvolti, etc.
Scopul parintilor, al educatiei, al societatii si al mediului in care o persoana tanara creste si se dezvolta, trebuie sa fie unul singur:
Pregatirea fiintei respective pentru o existenta libera si independenta.
Realitatea insa ne arata cu totul altceva.
Parintii isi supraprotejeaza sau neglijeaza copii, iar sub pretextul iubirii parintesti le rapesc toate abilitatile de a se descurca singuri in viata.
Mediul te accepta cat timp nu esti prea ambitios si de succes. Apoi egoismul si invidia celor din jur isi fac simtita prezenta.
Societatea baga in insitutii nebunii si handicapatii. De partea celalata, supradotatii sunt ignorati. Mediocritatea este dusa la rang de virtute. Mai mult, prin tv si mass media ti se spune ce sa mananci, cum sa te imbraci, ce inseamna succes. Adica esti tratat ca o oaie proasta, care nu poate sa isi ia propriile decizii si care nu simte ce trebuie sa faca, ci are nevoie sa fie dresata si condusa.
Prietenii. E un paradox cu prietenii. Cine se aseamana se aduna si un idiot prefera compania altui idiot in dauna tuturor geniilor la un loc.
Daca vrei sa evoluezi, singurii prieteni pe care este bine sa ii ai sunt cei care evolueaza odata cu tine. Pentru ca daca ei raman pe loc, devin o povara si nu te poti ajuta nici pe tine si nici pe ei. Ideal este sa iti faci prieteni mai educati, mai de succes, mai buni decat tine. Pentru ca vei invata de la ei. Intrebarea este insa, EI vor sa fie prieteni cu tine? Aici intervine caracterul si personalitatea ta. Ce fel de om esti va determina ce fel de oameni vor dori sa fie alaturi de tine.
Sa luam un pic categoriile de mai sus si sa vedem de ce nu e bine sa asculti de cei din jur, si de ce cei din jur NU SUNT CAPABILI sa iti spuna ce si cum sa faci, sa traiesti si ce sa iti doresti.
Parintii
O greseala mare pe care parintii o fac este supraprotejarea. Intentiile lor sunt bune, insa si drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Ei isi iubesc copii si vor sa le usureze cat mai mult misiunea. Insa ce se intampla daca cresti un caine sau o pisica in casa, il hranesti numai cu mancare de la magazin, il dezmierzi si apoi intr-o zi il pierzi si animalul ramane singur.
Cu toate simturile atrofiate, nu stie sa isi procure singur hrana, nu se poate apara de alte animale pentru ca nu s-a batut in viata lui, simte ca lumea e prea mare si are un singur destin.
CEL DE VICTIMA.
La fel e si cu oamenii astazi. Priveste o clipa in jur. Uite-te la televizor, uite-te la vecinii tai. E PLIN DE VICTIME. Guvernul e de vina. Soarta e de vina. Nu am noroc in viata. Am fost pacalit. Romania e o tara de rahat. Nimeni nu ma ajuta. Etc, etc ,etc .
E plin de oameni care se vad ca suflete nevinovate prinse intr-o lume mare si rea.
Toate astea pleaca de la parinti. Pentru ca in loc sa isi educe copii sa lupte in viata, sa stie ca orice problema apare, exista solutii chiar daca de multe ori nu sunt solutii instant sau usoare, in loc sa ii creasca in spiritul „ce semeni, aduni” si ” viata e o lupta”, parintii de multe ori, fara sa vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.
Bunicul meu a facut parte din orchestra Operei. Dar s-a gandit sa il faca pe tatal meu, inginer. A esuat. S-a lasat dupa primul an de facultate pentru ca pur si simplu NU II PLACEA. Apoi, s-au gandit sa ma faca pe mine inginer. Eu am fost mai fraier si am facut 5 ani. M-am trezit greu si am mers la psihologie. Ma uit in urma si vad ca membri familiei au impresia ca daca ei nu au reusit sa faca ceva, trebuie sa te chinuie pe tine sa le continui telurile.
De acum incolo, daca cineva din familia ta se trezeste complexat de propriile nerealizari si incepe sa iti tina teorii despre ce ar trebui TU sa faci IN viata si CU VIATA ta, spune-i asa:
„ FA TU!”
Acum stiu sigur, ca nu e nimeni altcineva in afara de tine care sa inteleaga cu adevarat si sa simta ce e bine pentru propria ta persoana. Orice vis ai, orice vrei sa realizezi, arunca-te cu entuziasm. E viata ta, e trupul, mintea si sufletul tau. Indiferent ce alegi sa faci, chiar daca esuezi, ai multumirea ca ai incercat si a fost decizia ta, nu decizia altora pentru tine.
Dar din experienta stiu ca daca vrei ceva foarte mult, esecurile sunt doar lectii din care inveti si te ambitioneaza. Perseverand, e doar o problema de timp inainte sa ai ce iti doresti.
In vremurile noastre, relatia cu parintii reprezinta una din cele mai mari provocari pentru un adolescent. Cand eu eram tanar vremurile erau mai putin tulburi, iar relatia parinte-copil era mai ‘simpla’. Fara a generaliza, a extinde pentru toate cazurile, observ acum o ‘escaladare’ a conflictului dintre generatii. Si cred ca intelegand unele aspecte, atat parintii cat si copiii pot regasi puntea de legatura, armonia si iubirea care au existat in cazul fiecarei familii la inceput.
La inceput, atunci cand cu totii am fost ‘copii mici’ iar parintii erau totul pentru noi. Ii iubeam neconditionat, si ei pe noi la fel. Pe parcurs, ceva s-a intamplat si, de multe ori, iubirea noastra s-a pierdut…a lor, mai putin. Ne-am capatat ‘independenta’ fata de ei…dar ei fata de noi, mai putin. Haideti sa vedem de ce se intampla acestea…
Sunt 3 perioade majore de dezvoltare in viata unui tanar (asa cum au fost identificate de psihologul Morris Massey) :
- Perioada de ‘imprint’ (0-7 ani, gradinita). Mintea e ca o coala alba de hartie pe care poti scrie orice. Astfel ca parintii si rudele ‘scriu’, impregneaza propriile credinte, comportamente – iar copiii le absorb inconstient, pentru ca nu pot discerne aproape nimic. Accepta tot ce li se spune ca fiind adevarat. Si, deoarece la aceasta varsta ‘filtrele mentale’ specifice zone constiente a creierului nu s-au dezvoltat inca, tot ce se impregneaza este ‘impins’ care subconstient. De aici, posibilele blocajele de mai tarziu.
- Perioada de ‘modelare’ (7-14 ani, scoala). Incepem sa devenim din ce in ce mai constienti de propriul ‘eu’ si ‘copiem’ idei, comportamente de la cei din jur (indeosebi de la parinti, profesori, prieteni, eroi preferati din filme sau carti). Nici acum nu reusim sa discernem prea mult – asa ca multe lucruri intra ‘de-a valma’. Copiem atat esecurile cat si realizarile adultilor, valorile lor de viata – lucruri ce ne pot fi de folos sau ne pot ‘pune frane’ pe parcursul vietii.
- Perioada de ‘socializare’ (14-21 ani, liceu si o parte din facultate). Interactionam mult mai mult cu altii. Ne cream valori de viata ce tin de relatii (de prietenie, de cuplu) sau de societate. Suntem influentati mai mult de mass-media si de colegii de generatie – ne simtim atrasi de cei ce ne seamana si intram in grupul lor. Ne ‘individualizam’ complet ca si personalitate – si aceasta e perioada in care ne ‘luptam’, cel mai adesea, sa pierdem ‘dependenta’ de parinti. Din pacate, se pierde, de multe ori, si legatura de iubire din primii ani.
Acum intervine conflictul dintre valorile de viata ale generatiilor. E o ‘lupta’ intre dorinta parintilor de a conduce viata copiilor si dorinta celor din urma de a fi independenti. Parintii sunt, intr-un fel, bine intentionati si de inteles: ei nutresc vise, sperante, aspiratii pentru copiii lor. Nu le e usor sa renunte la ele pentru ca ii iubesc si cred in mod sincer ca ei stiu ce e mai bine pentru copii.
Pe de alta parte, adolescentii sunt frustrati ca trebuie sa se conformeze unor reguli ale parintilor (si, de asemenea, si ale societatii). Si asta intrucat au nevoie de ceea ce li se ofera in schimb (locuinta, hrana, bani, masina, grija). E un conflict interior – in ei creste ‘puterea’ insa sunt nevoiti sa o dea de buna voie in schimbul lucrurilor necesare supravietuirii si dezvoltarii sociale. Si ei sunt de inteles, e o constrangere pe care o simti puternic si nu stii cum sa o ‘rezolvi’.
Si atunci, cum gasim puntea de legatura dintre nevoia de a fi independent si pastrarea unei relatii bune cu familia ?
Poate ar fi bine ca parintii sa invete sa aiba incredere in copiii lor. Pas cu pas, sa treaca de la atitudinea de ‘sef’ la cea de sfatuitor sau confident. Sa inteleaga si sa accepte ca ai nevoie de propriile experiente de viata din care sa inveti – chiar daca vei face greseli si te vei rani. Cu totii am trecut prin asta. Desi se spune ca e mai intelept sa inveti din experienta si greselile altora, parca tot cand vine vorba de tine intelegi mai clar ce e ‘benefic’ sau ‘de evitat’ pentru propria viata.
Iar adolescentii – nu e nimic rau in a-si pretinde ‘independenta’ si ‘puterea’ specifica varstei. E o perioada pe care aproape niciodata nu poti sa nu o regreti, sa nu-ti doresti sa o fi trait mai ‘din plin’. Grija insa pentru sentimentele celor dragi mai in varsta. Si ei se simt de multe ori la fel cum se simt tinerii, neauziti, neintelesi, frustrati. Iti poti taia, treptat, dependenta de parinti, fara insa a le rani sentimentele. Si poti folosi aceasta perioada extraordinara pentru a incepe sa-ti creezi, pe cont propriu, viata pe care o doresti
Am avut o copilarie lipsita de griji, am fost inconjurata de dragoste si de tot ce imi doream . Adolescenta a fost la fel. M-am maturizat si pot spune cu sinceritate ca sunt FERICITA.
Eram fericita atunci? Sau traiam fericirea dupa regulile altora, fara a avea curajul sa imi impartasesc propria viziune despre viata. Acum am aflat raspunsul la aceste intrebari.
Am fost frustrata vreodata, in copilarie, de o decizie luata fara acordul meu si care ma implica direct? DA!
Am plans pentru ca nu am fost lasata sa imi urmez prietenii in aventuri considerate “periculoase”? DA!
Am suferit pentru ca prietena mea avea un corp perfect si toti baietii roiau in jurul ei, iar pe mine nu ma bagau in seama? DA!
Am gresit undeva? DA!
Sunt sigura ca multi dintre voi simt frustrari pe care nu pot , nu vor, sau le e rusine sa le exprime. Sunt sigura ca exista in jurul vostru persoane care va fac viata amara. Nu va lasati influentati de ele! Vai, ce greu e sa pui asta in practica! Vestea buna e ca se poate.
Parintii sunt cei care vor pentru voi, ce e bine. Prietenii vor pentru voi, ce e bine. Vecinii… lor nu le prea pasa, ca si asa au multe griji. Pe voi va intreaba cineva ce e bine? NU? Nasol!
Trebuie sa faceti ceva! “Do something, anything!”
Luati atitudine. Nu va fie frica sa va exprimati. Invatati sa spuneti ceea ce doriti si invatati sa va sustineti cauza. Nu conteaza ca ai 10, 15, sau 20 de ani, apuca-te de invatat. Citeste, vorbeste, negociaza si sustine-ti cauza. Expuneti dorinta si nu te lasa influentat de altii. Nu te lasa manipulat de altii si de dorintele lor.
Nu regret nimic din ce a fost, pentru ca totul a fost foarte frumos in copilarie si adolescenta. Regret totusi ce nu a fost. Regret ca nu am avut curajul sa spun ce cred eu ca e bine pentru mine. Nu m-am ridicat sa imi sustin cauza si cu siguranta am pierdut multe… care nu se mai intorc.
si sunt parinte…
Din tot ce a trecut am invatat ceva. TREBUIE SAVORBESC SI SA ASCULT! Acesta este motivul pentru care acum sunt fericita, sunt asa cum ar trebui sa fiu.
Trebuie sa imi las copilul sa isi urmeze drumul si trebuie sa-l protejez fara sa-l frustrez. Trebuie sa fiu la curent cu necesitatile lui, nu ale mele. Trebuie sa invat sa spun “DA” si sa am incredere, atunci cand imi vine sa spun “NU e prea periculos”
Trebuie sa fiu EU si copilul meu sa fie EL sau EA!
Cred ca printre cele trei lucruri care iti aduc succes cu femeile ar trebui sa se numere capacitatea de afectiune a unui barbat, care daca exista, dispare mai greu decat banii sau faima...
Dupa cum a spus o cunoscuta vedeta "o femeie functioneaza perfect atunci cand e iubita perfect".
ai uitat sa mentionezi doua metode foarte importante folosite de catre majoritatea artistiilor celebri. drogurile si alcoolu iti elibereaza o cantitate enorma de creativitate :)
Loading ...