May
Imparatul Mustelor
Articol de Camelia Circu
Cateva ganduri despre o carte pe care ar trebui s-o cititi!
Aparut in 1954, Imparatul Mustelor este primul roman scris de William Golding, si cuprinde majoritatea temelor operelor viitoare ale autorului: tendinta de analiza a psihologiei individuale in paralel cu cea colectiva, tentatia folosirii violentei, izolarea si singuratatea din pricina careia sufera copiii, remuscarile profunde, destramarea treptata a ordinii in raport cu uitarea. Structurarea psihologiei personajelor, naratiunea stricta, rigurozitatea in descrieri si obiectivitatea tradeaza faptul ca William Golding a fost timp de multi ani profesor, inainte de a se dedica scrisului. Cel mai important aspect al romanului sau este faptul ca invita cititorul la o reflectie asupra moralitatii si a structurii societatii umane.
Totul se invarte in jurul unui grup de copii cu varste de maxim 12 ani, care scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola. Iar intrebarea la care ne raspunde aceasta carte este: ce vor face acesti copii singuri pe o insula, fara nici un adult in preajma, in lupta pentru supravietuire?
De fapt aceasta lupta pentru supravietuire nu este pentru ei mai mult decat o joaca, o joaca ce pe parcursul cartii capata progresiv nuante terifiante, sadice, pline de cruzime. Desi pare aberant, acesti copii devin fara sa isi dea seama niste bestii, niste adevarati salbatici, a caror inocenta este spulberata si a caror perceptie despre lume devine din ce in ce mai devianta si grotesca. Toate acestea se intampla insa atat de natural, lin, cursiv, incat totul pare “normal”, insa efectul transmis de autor este acelasi: incepi sa te ingrozesti din ce in ce mai tare cu fiecare pagina citita.
Acesti copii incearca sa recreeze regulile societatii in care au trait inainte sa devina izolati, dar nu reusesc decat sa refaca drumul grotesc al celor fara principii, renuntand total la trasaturile ce fac din om o fiinta cu simt de raspundere. Mi se pare devastator faptul ca ei ajung sa apeleze la “lupte de strada”, ambuscade ajungand pana la a comite crime, fara niciun fel de menajamente. Singurii ramas lucizi par a fi Ralph, conducatorul cu simt de raspundere, impreuna cu Piggy, un copil dezavantajat de aspectul fizic, insa cu o mare capacitate de gandire, aflat aproape intodeauna in spatele actiunilor lui Ralph. In timp ce comunitatea de pe insula isi pierde simtul civilizatiei, memoria lui Ralph devine tot mai neclara, ca si cand toti cei aflati pe insula isi pierd umanitatea – dovada vie a faptului ca omul smuls din spatiul social, mai ales la o varsta atat de frageda si introdus intr-un mediu ostil, chiar daca nu de unul singur, se salbaticeste. Piggy insa este un personaj aflat undeva la limita unor mai multe categorii; desi avantajat de mintea sa, din punct de vedere fizic nu are nicio sansa pe drumul supravietuirii: este nevoit sa poarte ochelari, sufera de astm, si masa pe care o masoara ii incetineste mersul.
In mod treptat, incercarile copiilor cu un simt rational (Ralph si Piggy) vor ceda in fata instinctelor, a simturilor primare si a fortei brute. Copiii trec si prin nevoi sociale, fapt ce-i face sa acceada la functii de conducere si de a-si manifesta puterea asupra celorlalti, in incercarea de a ucide “fiara” care traieste in inima junglei, nerealizand ca de fapt singura fiara de pe insula este aceea care salasluieste in ei insisi.
Imparatul Mustelor este in esenta o alegorie trista asupra tendintei umane de a reveni in mod violent la instincte, atunci cand omul este pus in fata anumitor conditii: izolare, lipsa unui reper spatial sau temporal. Poate fi in mod evident vazut ca o lucrare moralizatoare, asupra relatiei dintre bine si rau. Insula in care traiesc copiii poate simboliza o gradina a Edenului, unde acestia au toate premisele unei existente armonioase. Arderea accidentala a padurii simbolizeaza dorinta de afirmare a puterii comunitatii umane (in fata divinitatii sau in fata fortelor naturale). Natura raului de pe insula imbraca diferite forme, initial fiind raul reprezentat de necunoscut, apoi de fiara din jungla, pentru ca ulterior, raul sa prinda o forma concreta, reprezentata de capul mistretului, “Imparatul mustelor” (traducerea literala a Ba’alzevuv, din evreiasca), imaginea diavolului de pe insula. Ca si in prima gradina a Edenului, adevarata natura a raului salasluieste in interior. Textul mi se pare a fi pana la urma o alegorie asupra unei situatii la limita, cu atat mai grav cu cat pune pe seama unor copii fapte catastrofale. Imparatul mustelor este istoria inversa a omului preistoric, proaspat iesit din caverne, al carui singur scop nu consta decat in supravietuire si in “a conduce pamantul”. Este un roman trist, uneori cu accente definitive asupra destinului si istoriei nu intodeauna fericite a umanitatii.
Aviz pentru cei amatori de carti de groaza: aceasta nu este o carte horror in adevaratul sens al cuvantului. Este o carte in care nu apar monstri sau fenomene paranormale, ci este o carte profund spirituala, cu multiple subintelesuri, despre comportamentul uman care uneori sperie prin realismul sau neiertator.
Ca si concluzie, un lucru e sigur, conditia umana se castiga, si nu e intrisec obtinuta prin nastere !
Articole asemanatoare
Ce fac mai departe?
Recomanda acest post la prieteni:Aboneaza-te prin
RSS.Aboneaza-te prin
EMAIL.
Loading ...