Primavara. Multumim de daruri!

Articol de Mihaela Gheorghe

Toata lumea este, in aceste zile, plina de nou. De la pomii infloriti, iarba lucioasa, mirosul de proaspat, si pana la zambetele oamenilor.
Toate, noi-noute. De la inceput.

Puterea asta, care urca prin seva copacilor, e data de pamant. Pe care il uitam tot anul, sau aproape, si ne uimim de el in primavara.
Ametiti, unii dau vina pe primavara, care e prea tare pentru ei…
Cine-i de vina ca s-au inchistat in ei pe timpul iernii?

Model de viata, primavara ne invata multe:

Copacii. Multi dintre ei o iau de la capat, primavara, cu muguri noi, cu frunze si cu flori.
Nu se resemneaza in fata legii naturii, care ii dezgoleste in sfarsitul toamnei, care ii ingheata si ii imbraca in promoroaca in iarna.
O iau de la cap, desi stiu ca iar vor pierde podoaba. Dar traiesc! Unii sute de ani. Cu toate ranile, vindecate tot de ei, cu clei ori rasina, cu toate stricaciunile facute de oameni sau vietuitoare.
Copacii, ca oamenii din vechime, stiu sa traisca. Dau trecatorilor umbra, fac bine desi li se plateste nu la fel. Invata copiii cum sa se tina pe picioare, dau loc placut indragostitilor, gazduiesc pasarile cerului. Unii sunt pomi si rodesc. Si nu cer nimic. Daruiesc, doar, cu iubire, lumii, din bogatia lor.

Florile. Micile flori de primavara, modeste unele in dimensiuni, culori, sau parfum, indraznesc acolo unde frumoasele anului inca mai ezita.
Ne aduc vestea primaverii, stau o zi-doua in glastrele noastre si se sting… Unele dau parfumuri de minune, ne alina si ne infrumuseteaza ziua, fara a cere nimic in schimb. Nici macar sa fie lasate in pamantul-mama, in loc sa fie smulse ori taiate.

Langa ele iarba. Cu verdele atat de tonic, de optimist, dupa care tanjim in iarna, pe care il uitam dupa april… Dac-am privi-o si am calca-o desculti mai des, ce bine ne-ar fi!

Pasarile. Curajul lor de a strabate cerul, prin vantoasele de primavara, cantecul trezitor in zori, ne umplu inima de un nou val de bine. Mici sau mari, pasarile primaverii taie cerul senin, amintindu-ne ca totul e sa indraznesti…

Pamantul. Mama Pamant, cea mai puternica tot anul, crescand intre brazdele ei bobul care face painea, dand seva pomilor si florilor, purtand pe ape viata pentru plante, animale, oameni, tot ce-i viu… Oricat am intristat-o noi astupandu-i frumusetile, golindu-i resursele, taindu-i padurile, otravindu-i apele, inca ne hraneste si ne incalzeste pe toti fara deosebire, ca o mama.

Poate vom invata de la toate astea ce inseamna viul si frumosul. Puterea si indrazneala de a o lua de la capat. Poate vom prinde forta asta si o vom pastra pe timpul anului, caci ea este tot timpul, desi doar primavara o simtim.
Daca vom invata sa pretuim natura, sa folosim invatatura si puterea ei, vom avea tot anul forta si entuziasmul primaverii. Vom culege roadele muncii mult mai bogate.
Vom primi inspiratie pentru ce cream, curaj pentru a ne urma proiectele, alinare cand ne este greu, liniste cand suntem plini de griji. Vom da aripi viselor noastre si contur drumului nostru in viata.

Batranii din vechime, in leaganele de civilizatie ale lumii, cinsteau natura ca pe parte din ei insisi. Mama Pamant, ca pe o mama. Si aveau mereu puteri nebanuite in a vindeca boli ale sufletului si ale trupului, a sfatui pentru a rezolva cu pace un conflict, a rostui culturile pe campuri, a vana animalele cand se vesteau ierni grele. In legatura stransa cu natura, ei stiau cum si ce va fi, si era firesc sa fie pergatiti si trup si suflet pentru multe schimbari.
Nimic nu ne impiedica sa fim si noi la fel. Doar sa lasam un pic din timpul nostru si sa restabilim aceasta legatura, pe care noi am rupt-o, nu natura. Ea ne asteapta inca sa ne trezim. Ne mangaie cu drag in fiecare zi si noapte si ne tine in viata, cu toate ale ei.

Primavara, bine ai venit! Multumim de daruri!

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Ce fac mai departe?