Feb
Ce vrei?
Articol de Mihaela Gheorghe
“Ce vrei”. Atat de important. Atat de in centrul tuturor lucrurilor pe care le facem, desi nu ne dam seama…
Azi am fost la un botez. Frumusetea asta de fetita – o minune, cum zice mama ei -, a avut alturi de ea o mana de oameni, cam necunoscuti pentru ea, pe nasi, pe mama si pe bunica ei.
Tatal ei nu stie cum arata decat in poze… Nu, nu e inchis, nici prea indepartat. Asa a fost sa fie. Copilul a fost “un accident”…
Cum e sa cresti ca “un accident”… doar copiii care cresc asa stiu.
Mama a hotarat ca acest copil e minunea vietii ei. Si ca isi lasa viata sa se schimbe, cu tot ce implica asta, pentru ca isi doreste copilul.
Tatal, copil nedorit si el, nu a putut inca sa digere “accidentul”… Poate o va face…poate nu.
Ce vrem si de ce vrem…
Cel mai greu de stiut, cand inca nu stim de ce vrem, ceea ce vrem…
Langa mine, intre cei “putini da’ buni” adunati sa sarbatorim botezul, o tanara de 26 de ani. Zice ca stie ce vrea. Vrea sa nu mai munceasca atat. Nu ii place nebunia asta, stresul, presiunea…
“Dar daca ai face ceea ce-ti place, cum ar fi?” intreb eu.
“Nu stiu. Nu imi dau seama ce-mi place.”
“Dar de ce faci ceea ce faci?”
“Pentru bani. Imi place sa am bani, sa ma simt in siguranta.”
“Si ceea ce ai merita pretul platit?”
“Nu. De aia imi vine uneori sa plec din orasul asta, sa nu mai stiu de el.”
“Si? Ce solutie vezi?”
“Acum, niciuna. Desi…”
“Desi ce?”
“Desi mi-am facut temele, am un job in care sunt buna, sun tare pe felia mea.”
“Aha. Si atunci…?”
“Nu asta e ce vreau. As vrea sa ma ajute altcineva. Sa am ce-mi trebuie fara toata nebunia asta.”
“Cum?” intreb iar, pisaloaga de mine…
“Nu stiu. Poate sa ma marit… Cu un tip cu bani.”
Of! Cad iar in farfuria mea, desi crezusem ca o sa ajung acolo, sus, la un “ce vreau” curat…
Nu ca ar fi intr-un fel sau altul ce vrea ea. Dar… Oare ea se asculta? Oare stie ce vrea? (“Sunt buna pe felia mea… dar”… )
Si mai ales de ce? De ce vrea ceea ce vrea?
Amandoua, femei. Amandoua tinere, frumoase.
Prima, proaspata mamica, o femeie de afaceri a carei viata s-a dat peste cap… Nu mai are cum sa-si vada, cel putin cateva luni, de ceea ce facea. Practic, creste copilul cu ajutorul contributiei de la stat. Singura.
Cealalta isi vede viitorul incert, legand o oarecare siguranta de altcineva, desi puterea ei, capacitatea ei profesionala si-o stie ca fiind destul de buna…
Nu imi permit sa judec. Nimeni nu poate judeca daca nu e fix in pielea cuiva, traind toata viata acelei persoane, pas cu pas, si simtind la fel. Ceea ce nu se poate, nu-i asa?
Ce vreau sa spun e doar asta:
- E foarte important sa fim cinstiti cu noi insine si sa ne intrebam ce vrem. Ce vrem noi, nu ce vor altii pentru noi. Si sa raspundem cinstit.
- E si mai important sa stim de ce vrem ceea ce vrem. Acolo e cheia. Daca vrem fiindca altii au si noi nu avem, fiindca altii au facut si au dres, s-ar putea sa ne fie bine, sa ne stimuleze, dar dincolo de un anumit prag s-ar putea sa dam in depresie, fiindca nu putem avea tot ce au altii, nu putem fi exact ca altii… Ori putem avea sau fi, dar vine ceva si face sa dispara (inundatie, concediere, criza, divort etc).
Daca descoperim ce sta in noi si ne bazam pe noi insine cat mai mult, s-ar putea sa ne fie mai usor sa obtinem ce ne dorim, decat se depindem exclusiv de altcineva ca sa fim impliniti. Asta nu inseamna sa fim ca niste lupi singuratici, dar e necesar sa stim unde e ajutor si unde e dependenta…
De ce vrem e cheia, cum spuneam. Acolo, in sistemul nostru de valori sta motorul, ceea ce “ne mana in lupta” sau dimpotriva, ne incetineste ori ne opreste chiar.
Si astea spun mult despre noi. Cum nu judecam pe nimeni, nu voi comenta acum sistemele de valori. Fiecare are dreptul la fericire, doar… fara a atinge fericirea altuia. Si aici deja intram in alte povesti…
Dar ma intorc la sistemul de valori. El se schimba, cu timpul. Mamica de azi, cea care si-a botezat fetita, n-ar fi ales sa fie mama singura acum zece ani. Bataioasa femeie de afaceri nu ar fi admis decat foarte greu un element “necontrolabil” in viata ei… Dar acum, la o alta varsta, dupa o anumita experinta de viata, vede altfel lucrurile. Si a ales sa-si implineasca dorinta de a avea un copil, fara a mai tine cont de miile de elemente “necontrolabile” care vor veni, in ani, odata cu cresterea fetitei.
De aceea
- E important sa luam in calcul propria noastra schimbare. Cu aceeasi sinceritate, buna credinta si bunavointa fata de noi insine, sa ne intrebam mereu ce vrem si de ce.
In felul acesta nu vom pierde trenurile importante din viata noastra. Nu vom rata ocaziile care ne fac sa fim impliniti, doar pentru ca am pastrat un fel de a vedea care ne limiteaza. Si daca vom avea intelegere fata de noi inisine, luand schimbarea noastra ca pe ceva firesc, vom evita luptele launtrice. Iar momentele de rascruce, numite si “crize existentiale” vor fi cele in care vom face mai usor saltul spre ce ne construieste, nu caderea in neputinta.
Despre “de ce vrem ceea ce vrem” povestim “data viitoare”.
Pana atunci, va invit sa priviti cu onestitate in voi insiva ca sa vedeti ce vreti si de ce…
Articole asemanatoare
Ce fac mai departe?
Recomanda acest post la prieteni:Aboneaza-te prin
RSS.Aboneaza-te prin
EMAIL.
Loading ...