Momente de gratie (II)

Articol de Mihaela Gheorghe

As putea numi povestea asta “Cand esti pe val”. Oricum, am descris-o candva, ca senzatie, numind-o “surfig”…

Cand esti in miezul pasiunii tale, cand esti in acea stare de “cu toate motoarele pornite” iti dai seama de insiruirea evenimentelor si totodata esti coplesit de cum se aseaza in calea ta intamplari, oameni, lucruri…

Pasiunea ma facuse sa incerc ceea ce imi parea imposibil, in acea perioada a vietii mele.

De atunci, nu doar o data am facut asta. Surfing, cum ii zic eu.

Adica intrarea in zona de inspiratie si urmarea unui fir, pe masura ce evenimentele se deruleaza intr-un mod miraculos, as zice.

Cand esti pasionat de ceva si iti urmezi visul, lucrurile chiar “se intampla” si apar momente de gratie.

O sa va spun una din povestile adevarate traite acum cativa ani.

Gasisem foarte interesanta o carte si ma interesa mult domeniul acesta, al dezvoltarii personale. Desi nu parcursesem vero pregatire “de specialitate”, ca psiholog sau ceva asemanator… Ma interesa enorm cum functioneaza mintea, cum se nasc tiparele emotionale, voiam sa imi iau haturile vietii in maini, sa nu mai fiu dusa de val de colo-colo… Sa fiu constienta de viata mea. Lucrasem la asta vreo sase ani si deja gasisem ceea ce se numeste inspiratie. Dar voiam mai mult, voiam sa stiu cum sa lucrez cu asta, cum sa ma folosesc de resurele mele interioare.

Citind acea carte, am fost interesata de autoare si am cautat ceva informatii pe net. Am gasit ca ea calatorea in lume si facea workshop-uri, scurte seminarii de trei -patru-zile in care isi prezenta viziunea. Am citit doar, atat. Dar deja intentia mea era acolo, inca nerostita. Voiam mai mult, asa ca am gasit ceva cursuri aproape – nu in Brazilia ori Norvegia, mai “colea”, in Serbia ori Polonia. M-am apucat sa le scriu celor indicati acolo, ca persoane de contact. “Ce inseama, ce presupune un seminar?” am intrebat. Sarbii au raspuns in doua saptamani. Polonezii au raspuns in doua zile, cu trei pagini in… poloneza.

De aici, din acest moment, va rog sa urmariti firul. Mie mi s-a parut o insiruire de momente de gratie.

Caut, bineinteles, pe net, traducatori, sa pricep ce scrie acolo. Sun la cateva numere. Dau de o firma care traduce si poloneza, “dar depinde ce”. Un text simplu, o prezentare era, nimic tehnic. “Platiti si traducem”. Platesc repede prin banca si obtin traducerea nu in trei zile, ci a doua zi, adica marti. Vad ca scrie “important: daca platiti pana la… – adica vinerea imediat urmatoare – aveti asigurata reducere si la curs si la cazare”. Platesc repede avansul, cu banii tot stransi de nu stiu cand sa-mi iau calculator. Nu era mult, dar pentru mine era ceva… Bun! Acum caut avion. Gasesc o firma prin telefon. Ma pregatesc sa merg la ei, cand, in statia de autobuz, citesc pe vitrina de acolo ca e chiar o agentie de voiaj. Intru si intreb de bilet de avion Bucuresti – Varsovia. O doamna in varsta imi spune sa iau loc, si incepe sa arda receptorul telefonului. Gaseste la Tarom destul de greu -aflu pe urma de ce – bilet dus- intors pe week-end-ul urmator. Ultima varianta, singura. Dar doamna cunostea pe cineva de ani de zile la Tarom… Am vazut pe urma de ce a fost dificil, avionul avea foarte putine locuri- pana in 50 – si nu se gaseau bilete asa de tarziu…

Intre timp, scriu in Polonia sa ma inscriu la curs. Mi se confirma inscrierea si rezervarea la un hotel, pe un pret mai mic, aranjat cu organizatorii cursului de acolo.

Corespondez cu cineva la hotel, in engleza. Habar n-aveam ca ma descurc asa bine in engleza…

Ajung in fine si in Varsovia. Nu stiam o boaba poloneza, dar unii taximetristi stiau… Ma duce o masina la hotel. Acolo, surpriza! Doamna cu care corespondasem era in concediu, iar fata de la receptie habar n-avea engleza. Intr-un limbaj universal, aflu unde pot sa gasesc o casa de schimb – eu aveam dolari, nu zloti polonezi – si incerc sa gasesc si un autobuz pentru a ajunge la teatrul unde se desfasura cursul. Ies in strada si vad o benzinarie Shell, cu gemulet. Intreb prin gemulet de casa de schimb, si dianuntru un domn imi spune – in engleza, desigur – sa intru. Omul tocmai termina cumparaturile si era gata sa imi arate unde sa gasesc casa de schimb. Ma intreaba daca sunt cu masina. Evident, nu… Ma invita in masina sa si urc – ma gandesc o clipa – Doamne, am cu mine toti banii si nu am pasaportul, lasat la hotel – cine stie…? – aceea a fost ultima data cand m-am mai indoit de intuitia mea. Ma duce la casa de schimb, sta pana schimb banii, ma ia si ma conduce drum destul de lung pana la teatrul “Rampa ” – omul locuia chiar pe strada aia, putin mai sus! Dominic, un om minunat! Multumesc!

La teatru are loc deschiderea cursului. O minune, totul. Muzica, sunete ale unor intrumente facute de cantareti, imitand curgerea apei, vantul, valurile marii… Imi dau seama ca inteleg bine de tot engleza, si mai mult, chiar inteleg si o poveste a unei femei, care vorbeste poloneza, si care descrie, ilustrand cu picturile sale, cum i s-a schimbat viata cand a inteles… ce a inteles despre ea si despre lume.

Plec siderata, fara sa imi pun problema unde gasesc in miez de noapte un taxi. Desigur, va apare unul in noapte. Asa a si fost…

A, si inca ceva: cand am facut intrarea in sala, am aflat ca ma pot caza chiar in teatru, la etaj. Aveau camere ca de hotel, cu cazare… “trei lei”, as zice, mult mai ieftin decat la hotelul in care fusesem.

A doua zi am venit cu calabalac cu tot acolo. M-a luat de mana Andrzej, care m-a dus intr-o camera si a batut la usa. A deschis o poloneza frumoasa-frumoasa, blonda, bronzata, cu ochi albastri. I-a spus in engleza ca are o tovarasa de camera. Cu ochii mari, femeia s-a uitat la mine si a zis “Djiin dobre”. “Buna ziua” – asta stiam si eu, doua vorbe. Si inca doua mai stiu acum: “Dzienkuje bardzo” – “Multumesc frumos”…

Am avut colega pe singura poloneza care vorbea engleza din cei cazati in hotel. Ne-am povestit viata si am invatat enorm de la ea. Crescuse patru baieti intr-o viata grea ca un razboi… Iesise la lumina si acum stralucea, invatase sa se vindece si ajuta si pe altii, lucrand cu un grup de oameni in Poznan. Prin exercitii fizice, o minte extrem de pozitiva si o vointa fantastica, isi vindecase probleme de coloana pe care medicii nu prea indraznisera sa le abordeze macar…

Acolo, in acel curs, am descoperit si mai adanc izvoarele puterii personale. Am avut prilejul sa cunosc oameni care isi schimbasera felul de a vedea lucrurile si se schimbasera pe ei insisi si lumea lor si influentau in continuare pe cei din jur, prin propriul exemplu. Oameni care iesisera din saracie, din dependente, din boala trupeasca sau sufleteasca. Invingatori. De varste si profesii diferite, dar cu preocupari comune.

Toata succesiunea de evenimente a dus la o noua etapa in viata mea. Am invatat multe atunci, mai ales despre pastrarea atentiei si manifestarea intentiei. Despre prima v-am povestit, despre cealalta, urmeaza…

Mai spun ca am vazut in acea insiruire de evenimente, venite asa de frumos, in gratie si frumusete, dovada clara ca faptului ca atunci cand esti pasionat de ceva drumurile ti se aseaza. Chiar daca este necesar un efort, poate destul de mult, lucrurile incep sa se insiruie intr-un fel armonios, ca perlele pe un sirag, si asta e modul in care, dupa cum deja stiti, “cand doresti ceva din toata inima, tot Universul conspira la implinira dorintei tale”.

Poate ca aveti si voi astfel de povesti frumoase, povesti adevarate, si va invit sa ni le impratasiti si noua, sa ne bucuram…

Articole asemanatoare

• Valoarea ta (0)
• Starea de bine porneste din mintea ta (1)
• Poti face doar ce-ti place! (4)
• Momente de gratie (I) (0)
• Magic (0)

Ce fac mai departe?