Cand storci portocala (2)

Articol de Mihaela Gheorghe

De fapt, ar fi un soi de “Portocala 3″, caci continuam si povestea din ” Prefer capsuni”…
Hmmm… ma gandesc ca deja o sa iasa un cocktail…
Ziceam in finalul povestii de data trecuta ca o sa vedem “ce se intampla de fapt acolo”.
Asta se poate face cand deja avem oarece antrenament in a iesi din stresul situatiei, prin mutarea atentiei, cateva secunde la inceput, din ce in ce mai mult, dupa.
Prin ” exercitii de prezenta” invatam sa fim din ce in ce mai constienti de noi insine, de toata situatia, vazand in ansambul si nemafiind luati de val. Cum ziceam, avem “actii”, nu “reactii”.

Avem o perspectiva, nu doar un punct de vedere din acelasi plan cu situatia. Si incepem sa ascultam, nu doar sa auzim, sa vedem si pe ceilalti, nu doar pe noi. Pare paradoxal, dar fiind atenti la noi, la respiratia noastra, auzim si vedem din ce in ce mai clar pe cei din jur. Vedem ce se intampla de fapt acolo, fara alt amestec, folosindu-ne atentia din ce in ce mai ascutita, care ne da o intelegere mult mai “altfel”.

Sa va dau un exemplu, pentru a fi mai clar ce vreau sa spun:

Eram intr-o “situatie” la birou. Venise o noua colega si era prima ei zi de lucru la noi. De fapt, mie imi era o colega… “veche”, caci lucraseram cu ani in urma in aceeasi institutie, dar in birouri diferite. Ne stiam oarecum, ne inteleseseram bine, si acum eram incantate sa ne revedem, mai ales ca eram asezate, acum, si fata in fata. Bineinteles ca am inceput  a ne intreba cate ceva, iar eu eram bucuroasa sa o pun in tema cu ce si cum se lucreaza la noi.
In scurt timp insa, s-a abatut furtuna: sefa de birou, o tanara inteligenta si placuta de altfel, a avut o iesire care ne-a mirat pe toti: S-a ratoit la mine, fiindca vorbeam cam mult la telefon cu un client… Intai am vrut sa explic ca omul cerea informatii si ca era de datoria mea sa i le dau. Am si incercat sa fac asta, dar… nimic nu “tinea”.  O usoara iritare mi-a prins stomacul, si atunci, simtindu-mi corpul, am intrat repede pe atentia mutata pe respiratie. Nu stiam inca de vreun procedeu,  dar am facut asta aproape instinctiv… Ca si in cazul cu “Prefer capsuni”. (Eram insa in primul an de practica a qigong-ului, invatam exersarea atentiei).  In cateva secunde m-am calmat si parca o cortina s-a tras, aratandu-mi tot spectacolul, toata scena, si lamurindu-ma de fapt ce se intampla acolo:

In acea bucurie a revederii mele cu fosta colega, am atins o zona sensibila, caci in toata acea arie de lucru se folosea, pe atunci, principiul “divide et impera” –dezbina si stapaneste. Acesta era un stil de “lucru” pe atunci… Or, in momentul in care doua persoane legau o amicitie, care risca sa devina prietenie, acea forma de “stapanire” putea fi pusa in pericol… (Poate vi se pare incredibil, dar inca se practica acest stil de lucru cu oamenii, desi suntem departe, in timp, de epoca stapanirii romane peste teritoriile grecesti cucerite cu sabia).
Mi-am dat seama ca reactia tinerei noastre sefe este data de o frica, de teama ca se naste o mica alianta, si asta se intampla imediat, fara ca ea sa isi de seama de ce reactioneaza asa.
Daca as fi continuat vreo argumentatie, ar fi fost nu inutil, ci mai rau, caci nu discutia cu clientul era de fapt motivul sau de iritare. Am inteles si am incetat atunci replica, facand altceva –avem destule de facut. Si asta, intelegerea, mi-a aratat sa nu iau ce mi se transmisese la modul personal. Oricine ar fi fost in locul meu ar fi primit acelasi “dus”,  caci teama aceea era cauza reactiei, nu persoana mea…

Asta, intelegerea a ce se intampla de fapt acolo, e una din modalitatile de baza de a evita conflictele, de a dezamorsa pe cele existente, si de a ne face viata mult mai usoara si mai placuta. Nu inseamna deloc a ne supune, ci de a pricepe ce este, de a ne cunoaste pe noi in raport cu noi insine si de a ne aseza apoi in raport cat mai just cu ceilalti.
Daca sunteti curiosi, aflati ca in timp relatia frumoasa de prietenie cu noua (veche) colega a adus un suflu nou in birou, aratand acelei tinere sefe ca nu are de ce sa se teama, ba ca dimpotriva, cooperarea noastra aduce imbunatatiri multor etape de lucru. In timp, s-au facut si mai frumoase relatiile intre toti colegii, si asa am ajuns un colectiv chiar un pic “invidiat” de altii. Bineinteles, nu era aici nici un secret, era doar o chestiune de a pune impreuna , in comun, adica o chestiune de comunicare…

Acum revin un pic la aceasta forma de luare in maini a fraielor puterii personale, cand incepeti nu doar a va cunoaste rectiile, urmarindu-le in corp, nu doar a face switch-ul atentiei, prin urmarirea respiratiei, ci prin intrarea in vederea dincolo de aparente, acolo unde deja incepeti a zari mecanismele de reactie ale celuilalt. Aici intram intr-o zona foarte delicata, in care invatam sa vedem, vedem si urmeaza sa folosim ce vedem in mod ecologic, adica luand in considerare binele tuturor.
Vom povesti de asta, despre dobandirea intelegerii si ce sa facem cu ea, data viitoare.

Pana atunci, incercati sa exersati, mutand atentia pe respiratie si privind dincolo de aparente intr-o situatie, pentru a intelege ce se intampla de fapt acolo.
Veti fi uimiti de ce veti descoperi…

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Ce fac mai departe?