In vremurile noastre, relatia cu parintii reprezinta una din cele mai mari provocari pentru un adolescent. Cand eu eram tanar vremurile erau mai putin tulburi, iar relatia parinte-copil era mai ‘simpla’. Fara a generaliza, a extinde pentru toate cazurile, observ acum o ‘escaladare’ a conflictului dintre generatii. Si cred ca intelegand unele aspecte, atat parintii cat si copiii pot regasi puntea de legatura, armonia si iubirea care au existat in cazul fiecarei familii la inceput.

La inceput, atunci cand cu totii am fost ‘copii mici’ iar parintii erau totul pentru noi. Ii iubeam neconditionat, si ei pe noi la fel. Pe parcurs, ceva s-a intamplat si, de multe ori, iubirea noastra s-a pierdut…a lor, mai putin. Ne-am capatat ‘independenta’ fata de ei…dar ei fata de noi, mai putin. Haideti sa vedem de ce se intampla acestea…

Sunt 3 perioade majore de dezvoltare in viata unui tanar (asa cum au fost identificate de psihologul Morris Massey) :

-  Perioada de ‘imprint’ (0-7 ani, gradinita). Mintea e ca o coala alba de hartie pe care poti scrie orice. Astfel ca parintii si rudele ‘scriu’, impregneaza propriile credinte, comportamente – iar copiii le absorb inconstient, pentru ca nu pot discerne aproape nimic. Accepta tot ce li se spune ca fiind adevarat. Si, deoarece la aceasta varsta ‘filtrele mentale’ specifice zone constiente a creierului nu s-au dezvoltat inca, tot ce se impregneaza este ‘impins’ care subconstient. De aici, posibilele blocajele de mai tarziu.

- Perioada de ‘modelare’ (7-14 ani, scoala). Incepem sa devenim din ce in ce mai constienti de propriul ‘eu’ si ‘copiem’ idei, comportamente de la cei din jur (indeosebi de la parinti, profesori, prieteni, eroi preferati din filme sau carti). Nici acum nu reusim sa discernem prea mult – asa ca multe lucruri intra ‘de-a valma’. Copiem atat esecurile cat si realizarile adultilor, valorile lor de viata – lucruri ce ne pot fi de folos sau ne pot ‘pune frane’ pe parcursul vietii.

- Perioada de ‘socializare’ (14-21 ani, liceu si o parte din facultate). Interactionam mult mai mult cu altii. Ne cream valori de viata ce tin de relatii (de prietenie, de cuplu) sau de societate. Suntem influentati mai mult de mass-media si de colegii de generatie  – ne simtim atrasi de cei ce ne seamana si intram in grupul lor. Ne ‘individualizam’ complet ca si personalitate – si aceasta e perioada in care ne ‘luptam’, cel mai adesea, sa pierdem ‘dependenta’ de parinti. Din pacate, se pierde, de multe ori, si legatura de iubire din primii ani.
Acum intervine conflictul dintre valorile de viata ale generatiilor. E o ‘lupta’ intre dorinta parintilor de a conduce viata copiilor si dorinta celor din urma de a fi independenti. Parintii sunt, intr-un fel, bine intentionati si de inteles: ei nutresc vise, sperante, aspiratii pentru copiii lor. Nu le e usor sa renunte la ele pentru ca ii iubesc si cred in mod sincer ca ei stiu ce e mai bine pentru copii.

Pe de alta parte, adolescentii sunt frustrati ca trebuie sa se conformeze unor reguli ale parintilor (si, de asemenea, si ale societatii). Si asta intrucat au nevoie de ceea ce li se ofera in schimb (locuinta, hrana, bani, masina, grija). E un conflict interior – in ei creste ‘puterea’ insa sunt nevoiti sa o dea de buna voie in schimbul lucrurilor necesare supravietuirii si dezvoltarii sociale. Si ei sunt de inteles, e o constrangere pe care o simti puternic si nu stii cum sa o ‘rezolvi’.

Si atunci, cum gasim puntea de legatura dintre nevoia de a fi independent si pastrarea unei relatii bune cu familia ?

Poate ar fi bine ca parintii sa invete sa aiba incredere in copiii lor. Pas cu pas, sa treaca de la atitudinea de ‘sef’ la cea de sfatuitor sau confident. Sa inteleaga si sa accepte ca ai nevoie de propriile experiente de viata din care sa inveti – chiar daca vei face greseli si te vei rani. Cu totii am trecut prin asta. Desi se spune ca e mai intelept sa inveti din experienta si greselile altora, parca tot cand vine vorba de tine intelegi mai clar ce e ‘benefic’ sau ‘de evitat’ pentru propria viata.

Iar adolescentii – nu e nimic rau in a-si pretinde ‘independenta’ si ‘puterea’ specifica varstei. E o perioada pe care aproape niciodata nu poti sa nu o regreti, sa nu-ti doresti sa o fi trait mai ‘din plin’. Grija insa pentru sentimentele celor dragi mai in varsta. Si ei se simt de multe ori la fel cum se simt tinerii, neauziti, neintelesi, frustrati. Iti poti taia, treptat, dependenta de parinti, fara insa a le rani sentimentele. Si poti folosi aceasta perioada extraordinara pentru a incepe sa-ti creezi, pe cont propriu, viata pe care o doresti

Articole asemanatoare

• Suflet de adolescent (0)
• Greseli comune si limitarea copiilor (2)
• De ce sunt o mama “aproape perfecta” (0)
• Trei adolescente (0)
• Sarcina in adolescenta (0)