Va propun de data aceasta o discutie despre sanatate si despre impactul pe care stilul de viata il poate avea asupra sanatatii.
Sanatatea este definita de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) ca fiind starea de bine fizica, mentala si sociala si nu doar absenta bolii sau a infirmitatii. Starea de sanatate trebuie considerata atat la nivel socio-economic, cat si la nivel individual.

Pentru mentinerea sau dobandirea starii de sanatate este necesara dezvoltarea unor abilitati protectoare ale starii de sanatate.

De exemplu: pentru mentinerea sanatatii mentale este necesara dezvoltarea  abilitatilor  emotionale precum exprimarea emotionala, intelegerea cauzelor trairilor emotionale, comunicarea asertiva a emotiilor negative; pentru mentinerea sanatatii sociale este necesara dezvoltarea abilitatilor sociale precum negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea de a dezvolta o retea de suport social. O alta serie de abilitati cruciale in mentinerea sanatatii sunt cele cognitive: rezolvarea de probleme, luarea de decizii, cautarea de informatii, planificarea, managementul timpului,etc.

Luand exemplu uneia dintre aceste abilitati, cum ar fi luarea de decizii, daca aceasta nu este dezvoltata la un nivel potrivit, persoana poate lua decizii gresite cum ar fi sa conduca masina cu foarte mare viteza sau sa nu foloseasca mijloace de protectie in cazul unui act sexual sau sa aiba incredere in persoane dubioase si sa plece cu acestea din tara. Consecintele acestor decizii pot fi uneori de-a dreptul tragice: un accident grav, contractarea unei boli cu transmitere sexuala sau chiar SIDA, intrarea intr-o retea de trafic de fiinte umane.

Abilitatile sociale sunt de asemenea foarte importante. A sti sa negociem de exemplu ne poate fi de folos intr-o multitudine de situatii si poate face diferenta dintre rezolvarea unui conflict sau soldarea acestuia cu ranire sau chiar mai grav. In ceea ce priveste abilitatile emotionale, acestea ne pot proteja de o serie de afectiuni psihice, de la cele mai simple la cele ai grave.

Si atunci avand in vedere importanta acestor abilitati, cum putem sa fim siguri ca le posedam, de unde invatam aceste lucruri care ne pot fi de folos.

Una dintre variante este scoala care trebuie privita in ansamblul ei, la scoala nu invatam doar materii sau informatii specializate ci invatam si cum sa rezolvam o problema, cum sa ne intelegem cu colegii, cum sa facem sa convietuim. O alta sursa pentru dezvoltarea acestor abilitati este familia, fiind de dorit ca parintii sa faciliteze dezvoltarea acestor abilitati, permitand copilului sau adolescentului sa ia decizii sa participe la diferite activitati de grup si poate si mai important sa ofere un adevarat exemplu in ceea ce priveste comportamentul responsabil si stilul de viata sanatos.

Stilul de viata se refera la totalitatea deciziilor si actiunilor voluntare care afecteaza starea de sanatate. In sens larg, stilul de viata – ca principal factor protector al sanatatii – integreaza aspecte cognitive, emotionale si sociale care se manifesta prin comportamente.

Stilul de viata sanatos este esential în promovarea si mentinerea sanatatii si prevenirea imbolnavirilor.  Stilul de viata format din comportamente de risc pentru starea de sanatate are consecinte negative, pe termen scurt si lung, asupra sanatatii fizice si psihice si, in consecinta, reduc calitatea vietii si starea de bine a persoanei.

Daca ar fi sa privim in paralel elemente ale unui stil de viata sanatos fata de caracteristice ale unui stil de viata riscant am constata printre deprinderile sanatoase: exercitiul fizic (practicat de minim 3 ori pe saptamana), alimentatia sanatoasa (mese regulate, multe legume si fructe proaspete,etc.), echilibrul somn-veghe, comportamentul sexual protejat, comportamente preventive (vizite medicale regulate, utilizarea centurii de siguranta, utilizarea cremelor de protectie solara, utilizarea echipamentelor de protectie).

Comportamente de risc ar fi: sedentarismul, alimentatia nesanatoasa (fast-food, bauturi carbogazoase, etc.), fumat, consum de alcool, droguri, lipsa unui echilibru somn-veghe, comportament sexual neprotejat, neutilizarea centurii de siguranta, a echipamentelor de protectie, a cremelor de protectie solara, nerespectarea unui program de controale medicale periodice.

Abilitatile protectoare ale starii de sanatate nu actioneaza izolat in mentinerea sanatatii, ci sunt in stransa legatura. Absenta unei abilitati face mai dificila achizitionarea altei abilitati si creste riscul deteriorarii starii de sanatate.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Lista articolelor din seria: Comportamentul adolescentilor

1. Comportamentul adolescentilor
2. Comportamentul adolescentilor partea a II a
3. Comportamentul adolescentilor partea a III-a
4. Tema de vacanta pentru parinti-esecul scolar

Desi este vacanta va propun un subiect de discutie mai “scolaresc”, esecul scolar.

In literatura de specialitate esecul scolar defineste acele situatii didactice/educative care consemneaza imposibilitatea momentana a elevului de realizare a obiectivelor pedagogice propuse la diferite niveluri ale procesului de invatamant ( De Landsheere, Gilbert).

Mai simplu spus elevul fie abandoneaza complet scoala din diferite motive (absenteismul, chiulul se transforma in abandon scolar prin numarul de absente), fie nu reuseste sa tina pasul cu ceilalti la una sau mai multe materii sau chiar nu promoveaza. Astfel se poate vorbi de esec scolar general, esec scolar partial; esec scolar constatat la inceputul unei trepte si a unei discipline de invatamant, esec scolar, instalat pe parcursul unei trepte si a unei discipline de invatamant.

De multe ori credem ca lucrurile cele mai rele sau mai infricosatoare nu ni se pot intampla noua. Asa se intampla uneori si cu esecul scolar, ca parinte este greu sa-ti imaginezi ca tocmai copilul tau ar putea avea dificultati la scoala sau mai rau sa ajunga chiar la esec scolar. Fie ca vrem sa ne gandin la acest lucru sau nu, se poate intampla din mai multe cauze care ar putea fi grupate in unele care tin de imaturitatea scolara a elevului si altele care tin de ineficienta pedagogica a cadrelor didactice sau parintilor.

Factorii care exprima imaturitatea scolara a elevului se refera la:

factori biologici: incapacitate de rezistenta fizica la efort in conditiile unei activitati sistematice; probleme de sanatate, defecte, deficiente fizice, fiziologice etc, care perturba activitatea de invatare;
factori psihologici de natura:
-intelectuala (incapacitate de intelegere, analiza-sinteza a cunostintelor fundamentale/de baza; incapacitatea de planificare a activitatii de invatare) – volitiva (incapacitate de declansare, intretinere si finalizare a efortului volunar necesar pentru depasirea obstacolelor obiective si subiective care apar in activitatea de invatare)
- afectiv-motivationala (incapacitate de energizare pozitiva a activitatii de invatare prin intermediul unor sentimente si interese constante)
- caracteriala (incapacitate de concentrare in activitatea de invatare, incapacitate de raportare corecta la propriile posibilitati de invatare/tendinta de supraestimare, subestimare;
factori sociali: incapacitate de adaptare la colectiv, micro(grup); conduita inadecvata in clasa, scoala, familie, comunitate; incapcitatea de integrare a informatiilor si sentimentelor morale la nivel de convingere morala; incapacitate de integrare a obisnuintelor morale la nivel de atitudine morala, angajata la nivelul structurii personalitatii.

Factorii legati de ineficienta pedagogica a cadrelor didactice dar si a parintilor actioneaza ca factori externi si reflecta deficiente in depistarea si corectarea tulburarilor instrumentale de limbaj (dislalii, disorto-grafii, disgrafii, discalculii; in orientarea scolara, profesionala si sociala a elevului; in asistenta complexa (psihopedagogica, sociala, logopedica, medicala etc.) a elevului; in recuperarea cunostintelor si deprinderilor de baza, indispensabile pentru atingerea obiectivelor specifice fiecarei trepte si discipline de invatamant; in proiectare si realizarea adecvata a strategiilor de predare-invatare-evaluare sau chiar in individualizare efectiva a activitatilor didactice/educative.

Asa cum spuneam si intr-un alt articol atunci cand avem nevoie de sprijin este de preferat sa il cerem. Uneori este dificil pentru parinti sa accepte ca pur si simplu copilul lor sau chiar adolescentul lor are nevoie de ceva mai mult sprijin in adaptarea scolara. Se inregistreaza inca destule cazuri de tulburari de limbaj la adolescenti care nu au fost adresate pana la aceasta varsta.

Deasemenea uneori subestimam impactul pe care il poate avea faptul ca adolescentul nu reuseste sa se integreze in clasa de elevi (nu isi gaseste prieteni, se simte izolat, marginalizat). Un alt aspect important de sesizat este cel legat de faptul ca adolescentul poate avea anumite lacune in cunostintele de baza care il pot impiedica sa tine pasul cu lectiile de la scoala.

Oricare ar fi dificultatile inregistrate cea mai buna metoda de preventie este depistarea din timp a problemei. Unii parinti sunt de-a dreptul socati cand descopera situatia de esec scolar, neavand nici o idee despre notele scazute sau numarul impresionant de absente. A tine legatura cu scoala, cu dirigintele nu este o dovada de neincredere in propriul copil, ci mai degraba o dovada de grija si atentie fata de acesta. O discutie periodica la sedintele cu parintii sau macar prin telefon cu cineva de la scoala te poate ajuta ca parinte sa afli cate ceva din viata pe care copilul tau o are in afara casei, fara a se transforma in spionaj sau in limitarea intimitatii.

Pentru a evita ca acest lucru sa fie gresit inteles de adolescent poate fi de ajutor o simpla discutie pe aceasta tema, dar si mai important este ca atunci cand aflam ceva ce adolescentul nu ne-a marturisit inca sa procedam  cu intelepciune si sa nu sarim direct la reprosuri. Cu putin tact adolescentul ar putea sa ne spuna chiar el ce s-a intamplat si impreuna sa descoperim o cale de rezolvare.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Lista articolelor din seria: Comportamentul adolescentilor

1. Comportamentul adolescentilor
2. Comportamentul adolescentilor partea a II a
3. Comportamentul adolescentilor partea a III-a
4. Tema de vacanta pentru parinti-esecul scolar

Pana acum am mai vorbit de 4 posibile scopuri ale comportamentului deviant al adolescentilor. In acest articol voi detalia cel de-al cincilea scop si anume, distractia. Desi pare ca nu are nici o legatura cu celelalte (atentia, puterea, razbunarea, a fi lasat in pace), acesta poate deveni o alternativa la oricare din ele: „daca nu pot sa….macar sa ma distrez”.

Absenta unor alternative, limitarea metodelor de a-si face viata interesanta (cerinte de genul „te duci la scoala si vii direct acasa, atat”) pot duce la cautarea unor variante ilegale sau iresponsabile de asigurare a distractiei: consum de alcool, droguri, sex neprotejat fara un partener stabil.

Adolescentul in cauza poate fi mai inteligent decat arata, este visator sau da semne de plictiseala. Activitatile comune, cotidiene nu il intereseaza foarte mult si necunoscand alte surse de distractie este foarte vulnerabil la influente din grupul de prieteni care il pot tenta sa incerce nu doar tutunul (despre care multi adolescenti spun ca ii relaxeaza) ci si alcoolul (care este vazut ca o sursa de distractie) sau drogurile (care sunt prezentate ca oferind o evadare din cotidian sau experiente deosebite sau chiar spirituale).

O buna aparare fata de toate acestea ar fi in primul rand discutii deschise cu adolescentii despre efectele acestor substante, dar dupa cum stim se desfasoara in permanenta campanii de prevenire care incearca sa arate aceste efecte nocive si care nu ii impresioneaza neaparat pe adolescenti. Uneori pentru ca se simt invulnerabili, alteori pentru ca isi spun ca nu li se va intampla lor. Oricare ar fi motivele, interzicerea sau prezentarea consecintelor par a nu fi suficiente.

Mergand mai degraba pe oferirea de alternative de petrecere a timpului liber, adolescentul ar putea fi incurajat sa caute distractia in alte domenii. In special pentru cei care urmaresc acest scop ar fi utila incercarea de a le canaliza energia spre activitati care presupun aventura. Exista deja si la noi in tara diferite asociatii sau cluburi care organizeaza excursii pe munte, cursuri de speologie, tabere de supravietuire sau alte activitati care facute intr-un mod calculat, profesional, cu toate precautiile de rigoare pot satisface spiritul de aventura fara a va pune adolescentul in pericol. Deasemenea exista numeroase sporturi, sportul fiind dupa cum am vazut unul dintre cele mai bune metode de a implini nu numai un scop cum ar fi distractia ci si altele in acelasi timp. De asemenea aceste activitati in aer liber se pot face si impreuna cu parintii sau macar cu unul din parinti. Bineinteles ca mai sunt si altele: dansul, muzica arta, in general. Se gasesc chiar la noi in oras diverse modalitati de petrecere a timpului liber care nu presupun nici un pericol, unele fiind chiar gratuite si la indemana tuturor.

Mereu se organizeaza vernisaje de expozitii artistice cu intrare libera, se fac dezbateri publice in anumite librarii (un bun mediu de exprimare a opiniei, de a lua contact cu alti tineri), sunt spectacole de strada sau chiar manifestari la care se poate participa direct (concursuri de desen, fotografie), piese de teatru la care avem acces gratuit (teatru studentesc la casa de cultura a studentilor, etc.), mai sunt si manifestari periodice (gen Saptamana cafenelelor) cu proiectii de film, piese de teatru sau alte activitati.

O alta metoda  de petrecere a timpului liber poate fi si a avea un animal de companie. Poate ca un caine vi se pare o mare bataie de cap, dar poate ca merita deranjul daca il scoate pe adolescentul dumneavoastra in aer liber unde se poate intalni cu alti tineri de varsta lui iubitori de animale si cu care poate avea altceva in comun decat o tigara sau o sticla de bere.

In orice etapa s-ar afla adolescentul dumneavoastra, intotdeauna exista o sansa de a ajunge la sufletul lui, de a-l ajuta sa-si satisfaca nevoile intr-un mod sigur, responsabil, constructiv. Daca solutiile par limitate sau va aflati intr-un impas nu ezitati sa cautati sprijin (fie ca este un specialist – psiholog sau un alt profesionist sau pur si simplu cineva de incredere din anturajul dumneavoastra). Adolescenta este o perioada minunata, dar si dificila in acelasi timp si a cauta sprijin ca parinte nu este un semn de slabiciune, ci unul de maturitate responsabila.

Articole asemanatoare

• Trei adolescente (0)
• Suflet de adolescent (0)
• Independenta unui adolescent (0)
• Greseli comune si limitarea copiilor (2)
• Dezvoltare personala… offline (0)

Lista articolelor din seria: Comportamentul adolescentilor

1. Comportamentul adolescentilor
2. Comportamentul adolescentilor partea a II a
3. Comportamentul adolescentilor partea a III-a
4. Tema de vacanta pentru parinti-esecul scolar

Data trecuta am vorbit despre scopurile comportamentului deviant al adolescentilor si am detaliat doua posibile scopuri.

Un alt scop ar fi razbunarea, acesta apare atunci cand adolescentul se simte neindreptatit sau atunci cand celelalte doua scopuri nu i-au fost implinite in ciuda incercarilor. Asa cum aminteam in articolul anterior, cele cinci scopuri se pot inlantui, astefel daca primul scop nu ii aduce ceea ce isi doreste, adolescentul va incerca sa-l urmareasca pe urmatorul. Cand toate tentativele de a fi luat in seama sau de a obtine influenta ii sunt frustrate, adolescentul poate cauta sa se razbune pe ceilalti in diferite maniere: prin violenta, brutalitate, furt, vandalism, comportament distructiv, incercari de a rani (jigniri, acuze, etc.).

De cele mai multe ori cand ajunge la acest comportament, adolescentul va avea din ce in ce mai putine sanse de a fi inteles sau ajutat. Asemenea comportamente suntem obisnuiti sa le pedepsim, ceea ce este bineinteles solutia logica si potrivita insa nu si suficienta. Atunci cand intalnim astfel de comportamente ar fi de dorit sa mergem putin dincolo de pedeapsa si sa incercam sa vedem ce se intampla de fapt cu adolescentul din fata noastra deoarece aceasta etapa poate precede una mai ingrijoratoare, cea a descurajarii.

Modalitatea de a canaliza aceasta dorinta de razbunare, odata identificata, ar putea fi angajarea adolescentului intr-o activitate de corectare a nedreptatilor (poate o organizatie care militeaza pentru drepturile copilului sau ale unor categorii defavorizate, ar putea sa-l accepte ca voluntar).

Contactul cu persoane realmente dezavantajate ar putea fi un pretext pentru a intelege ce inseamna nedreptatea si a vedea ca exista cai de a o indrepta, adica faptul ca se poate face ceva constructiv, ceva care sa schimbe situatia, spre deosebire de razbunare, care nu rezolva nedreptatea. Adolescentul ar putea pe aceasta cale realiza si ca cea mai buna razbunare pe cei care simtim ca nu fac ceea ce ar trebui sa faca pentru noi, este sa reusim, sa avem succes si sa fim noi atenti cu altii asa cum ne-am dori sa fie ei cu noi.

Asa cum spuneam, daca adolescentul ajunge la acest scop si nu reuseste sa traverseze cu bine aceasta etapa, pericolul este de a ajunge la sentimentul de neputinta, la descurajare, in acest ultim caz scopul comportamentului poate deveni cel de a fi lasat in pace. Se poate recunoaste adolescentul care trece prin aceasta faza prin usurinta cu care renunta la orice activitate, prin evitarea incercarilor, absenteism de la scoala, abandon, iar atunci cand este confruntat sau pedepsit raspunde prin tacere. Este vorba de adolescentul care nu mai reactioneaza la reprosurile parintelui, care nu mai spune nimic, care se retrage.

Partea ingrijoratoare a acestei etape este ca uneori „abandonul” poate fi unul definitiv, mergand pana la renuntarea la viata, adica la o tentativa de sinucidere. Descurajarea, ideea ca nu se mai poate face nimic si apropo de inlantuirea de scopuri, realizarea ca toate incercarile de a obtine atentie, putere sau chiar razbunare nu au dus la nimic, pot preceda un eveniment tragic. Dupa cum stim, in ultima vreme, s-au inmultit sinuciderile in randul tinerilor. Ne intrebam cand auzim de un asemenea caz, ce s-a intamplat, de ce nu a observat nimeni nimic, de ce nu au stiut cei apropiati ca asta urmeaza. Un potential raspuns ar fi ca semnele nu sunt intotdeauna clare, mai ales in conditiile in care adolescentul poate face chiar eforturi de a-si ascunde trairile reale, iar comportamentul asociat descurajarii (tacerea, absenteismul) poate fi confundat cu dorinta de sfidare.

Ceea ce poate face un parinte in aceasta situatie, variaza de la a cauta ajutor de la un specialist pana la solutii simple cum ar fi o discutie sincera cu adolescentul, asigurarea sprijinului nostru, facilitarea unor activitati care sa-l faca sa acorde atentie altcuiva (a ajuta pe cineva) sau sa se concentreze pe un sport (insa nu unul de competitie). Cel mai mult conteaza totusi ca parintele sa nu-l abandoneze pe adolescentul aflat in aceasta stare, sa fie alaturi de el, sa incerce sa descopere activitati pe care le-ar putea face impreuna, sa-i ofere ocazii in care sa reuseasca in a face ceva; experimentarea unui succes cat de mic poate fi un prim pas spre iesirea din descurajare.

Despre cel de-al cincilea posibil scop si alte idei de iesire din impas, vom vorbi data viitoare.

Articole asemanatoare

• Comportamentul adolescentilor partea a III-a (0)
• Comportamentul adolescentilor (0)

Lista articolelor din seria: Comportamentul adolescentilor

1. Comportamentul adolescentilor
2. Comportamentul adolescentilor partea a II a
3. Comportamentul adolescentilor partea a III-a
4. Tema de vacanta pentru parinti-esecul scolar

Cele 5 scopuri ale comportamentului deviant – articol pentru parinti

S-au scris si s-au vorbit multe despre varsta adolescentei, despre dificultatile care apar in relatia tinerilor cu parintii. De cele mai multe ori se ivesc neintelegeri, adolescentul pare ilogic parintilor, chiar imatur, contrastand frapant cu pretentiile lui de a fi tratat ca adult.

Alteori pare ca traiesc intr-o lume a lor, guvernata de niste legi speciale care nu se potrivesc cu cele ale adultilor. O lume in care ceea ce parintilor li se pare de la sine inteles sau bine sau corect, nu este privit cu aceeasi ochi, o lume poate a cntrastelor si a contradictiilor, a emotiilor puternice, dar si a judecatilor categorice, “definitive”.

Anumite orientari in psihologie sustin ca in general comportamentul asa-zis deviant al adolescentilor (adica ceea ce fac ei atunci cand nu se supun regulilor sau asteptarilor sociale), are cinci scopuri. Astazi vom aborda doua dintre ele.

Unul dintre acestea este atentia. A primi atentie din partea celorlalti este ceea ce sta in spatele multor comportamente umane la orice varsta. Insa in adolescenta aceasta nevoie se acutizeaza si poate duce la comportamente nedorite, cum ar fi maimutarelile, micile rautati, imbracamintea ciudata, incercarile de a-i impresiona pe ceilalti prin orice mijloc, vorbaria excesiva, etc. Aceste manifestari pot fi intelese gresit, iar parintii pot fi tentati sa le taxeze imediat sau pur si simplu sa il confrunte pe adolescent. Unii insa pot adopta si varianta de a le ignora, ceea  ce nu va face decat sa-l forteze pe adolescent sa adopte comportamente din ce  in ce mai extreme  pentru a le atrage atentia. Daca sunt pedepsite, aceste manifestari isi vor atinge oarecum scopul, aceea de a-i face pe parinti sa il remarce si s-ar putea perpetua de cate ori adolescentul simte ca nu este luat in seama suficient. O abordare mai eficienta este sa gasiti o cale de a-l valoriza sau a-l pune in centrul atentiei intr-o maniera pozitiva. I se pot trasa anumite sarcini sau poate fi antrenat in activitati care il vor face remarcat in fata celorlalti (a fi maestru de ceremonii la un eveniment in familie, a se inscrie intr-o trupa de teatru, performance sau muzica, etc.

Un alt scop despre care putem vorbi este puterea. Dorinta de a avea influenta asupra celorlalti poate sta la baza agresivitatii, ostilitatii, manifestarilor de opunere, rezistenta, nesupunere, furie, sefie, dar si apatie, minciuna. Legatura dintre dorinta de putere, de a-i supune pe ceilalti si comportamentele agresive sau furie este evidenta. Insa si indiferenta poate fi o arma izvorata din aceeasi sursa, din dorinta de a-i manipula pe ceilalti, de a le arata ca nu poate fi controlat, nu poate fi obligat sa asculte sau sa raspunda. Alaturi de agresivitate si nesupunere, care starneste poate  dorinta parintilor de a raspunde tot cu ostilitate si apatia are acelasi potential, parintii ajungand uneori sa se infurie (“Ah, nu ma asculti! Nu-mi dai importanta, etc…)

Din nou simpla pedeapsa pentru comportamentele care au ca scop puterea nu va fi suficienta pentru a le indeparta, daca nu pot obtine puterea acasa, vor incerca acest lucru la scoala si se poate ajunge la situatii neplacute in relatia cu profesorii sau colegii.

O cale de a redirectiona aceasta nevoie de putere ar fi oferirea unei sanse adolescentului de a obtine putere printr-un comportament dezirabil social, cultivarea calitatilor de lider, incurajarea sa candideze pentru seful clasei sau asistent al antrenorului de sport, implicarea in activitati extrascolare care ii pot oferi sansa de a fi liderul unui grup, descoperirea impreuna a puterii argumentatiei, superioara fortei fizice sau violentei (inscrierea la un curs de comunicare sau de dezbateri).

Prin cunoasterea acestor nevoi care stau la baza anumitor comportamente nedorite, puteti gasi cai eficiente de a le transforma intr-o forta pozitiva in viata adolescentilor vostri. Despre celelalte scopuri si modul in care ele se inlantuie vom vorbi data viitoare.

Articole asemanatoare

• Comportamentul adolescentilor partea a III-a (0)
• Comportamentul adolescentilor partea a II a (0)

Am abordat in ultimul timp mai multe teme de psihologie sociala, legate de influenta grupului, de substituire a gandirii altcuiva pentru a noastra si am vorbit despre importanta autocunoasterii si autoexprimarii (stiu cine sunt, stiu ce vreau si o spun). Acum as vrea sa discutam despre un alt aspect, despre confundarea libertatii cu constrangerea.

Sunt unele situatii in care credem ca vom obtine libertate sau ca ne eliberam de constrangeri, dar de fapt intalnim si mai multe limitari. De exemplu, poate ca ni se par toate regulile pe care ar trebui sa le urmam acasa, la scoala, pe strada constrangatoare, rolurile pe care trebuie sa le jucam de ”copil ascultator” sau ”elev silitor”, plictisitoare si vedem ca libertate maxima, evadarea din aceste roluri, dar cum se face, de fapt, evadarea din ele?

Poate ca vedem gasca din cartier care e formata din tot felul de tineri care nu au nici un respect pentru toate aceste reguli, care poate ca arunca mizerie pe jos, dau pe acasa doar cand au chef si pe la scoala si mai putin, ca fiind cool. Intr-un fel, am putea sa-i invidiem, dispun de propriul lor timp, nu fac nimic din ce nu isi doresc sau cel putin asa pare si pe deasupra sunt pusi pe distractie tot timpul. Insa ce se intampla in interiorul unui astfel de grup e poate mai greu de presupus din afara.
Cine a facut parte dintr-o asemenea grupare poate sa recunoasca faptul ca existau si acolo anumite reguli ca si in societate, exista un sef adica cineva de care toti asculta, o ierarhie, anumite lucruri care se fac si altele care nu se fac precum si diferite recompense si pedepse (aprecierea sau dispretul grupului, promovarea in ierarhie-ideile iti sunt mai atent ascultate, esti mai luat in seama sau dimpotriva marginalizat sau chiar exclus din grup in caz de nesupunere.)

O varianta ceva mai subtila a gastii poate fi o secta religioasa sau un curent filozofic. Poate ca ati vazut deja pe strada tot felul de oameni care va abordeaza pentru a va expune o credinta religioasa, care va vorbesc despre forta divina sau despre nemurirea sufletului. In continuare va voi povesti cate ceva din experienta cuiva care a intrat in contact cu  o asemenea grupare.

Totul incepe destul de simplu, cu o invitatie la o prelegere, o carte, cateva cuvinte despre eliberarea de conventii, despre superioritatea vietii spirituale fata de cea obisnuita. Apoi spiritul de comunitate la intalnirile unei astfel de grupari, veselia, cantecele sau chiar dansul, hainele specifice, ritualurile, lucrurile neobisnuite, asa-zise ”miracole”, faptul ca toti par atat de deosebiti, de speciali, te poate face sa vrei sa li te alaturi, mai ales daca esti la varsta la care cauti raspunsuri la toate misterele universului. Viata obisnuita e descrisa aici ca banala si fara sens, singurul lucru care e valorizat e adoptarea practicilor gruparii, acceptarea unui nou stil de gandire, asezarea credintei sau devotiunii in centrul preocuparilor, celelalte aspecte cum ar fi o cariera, familia sau prietenii pot deveni lucruri de prisos sau chiar impedimente in calea devenirii spirituale. Pentru a pasi pe aceasta cale e necesar sa te indepartezi de cei care nu au aceleasi convingeri (parinti, prieteni) pentru ca ei nu inteleg importanta misiunii tale spirituale, dedicarea completa  fortei divine sau unei alte forme superioare.

Toate bune si frumoase, chiar logice intr-un anumit fel, pana cand observi ca de fapt eliberarea de constrangerile majoritatii e doar o inlocuire cu un alt set de reguli, legate de ce sa faci sau sa nu faci (sa participi la intalnirile gruparii, sa respecti ierarhia de acolo, unii membri sunt mai vechi, au mai multa experienta sau dupa caz sunt chiar ”sfinti”, carora trebuie sa le dai ascultare pentru ca prin ei se manifesta aceea putere superioara). Apoi mai incepi sa observi si alte lucruri (asta daca nu e cumva mai importanta apartenenta la grupare decat adevarul obiectiv), cum ar fi ca regulile poate nu se aplica la fel tuturor sau ca unii oameni au de castigat material de pe urma devotiunii altora (prin donatii, diferite munci). Mai apoi ai putea sa observi ca in cazul in care parintii sau cineva din afara ar vrea sa intervina si gruparea ar putea fi in pericol de a fi expusa public intr-un mod nefavorabil, prietenii de pana acum, cei care nu se gandesc teoretic decat la viata spirituala si care chiar isi fac propaganda incercand sa atraga pe altii pe calea spirituala, dintr-o data iti sugereaza sa te indepartezi de ei, spre binele gruparii, dar sa continui sa crezi ca asta e misiunea ta pe moment, sa-ti mentii credinta in singuratate, departe de ei, unde ai putea sa le incurci planurile.
Ei, bine, in acest moment ai putea sa constati ca relatia cu parintii nu mai e ca inainte, ca prieteni nu prea mai ai, pe cei vechi i-ai lasat in urma, altii noi nu ti-ai mai facut, pentru ca aveai destui in interiorul gruparii si chiar ca ramai in singuratate. Poate ca o perioada esti inca prins in ideea ca ei au dreptate si citesti cartile si faci ritualurile, dar pe ascuns, sa nu te vada parintii, dar pe masura ce trece timpul si mirajul se destrama, poti sa vezi cum stau lucrurile cu adevarat. Ai fost atras de o idee, de o comunitate care parea speciala, dar de fapt era ca orice organizare sociala care iti promite libertate si iti ofera constrangere. Asa cum am mai spus si alta data, avem nevoie de structuri si reguli si incercarea de a le evita in totalitate nu poate avea efecte pozitive, important e sa stim sa facem diferenta intre seturile respective si sa le alegem pe cele mai bune pentru noi, pe cele care nu ne fac sa renuntam la propria identitate sau demnitate.

Nu consider gresit sa ai un ideal sau sa crezi in ceva, ci consider gresita incercarea unora de a profita de aceasta nevoie umana pentru a ne ”vinde” doctrine. Tineti-va sufletele si mintile deschise si incercati sa nu confundati libertatea cu limitarea sau flexibilitatea cu rigiditatea.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

Paradoxul Abilene este un fenomen de grup, analizat de Jerry B. Harvey (1988), care se formeaza datorita unei presupuneri eronate, conform careia toate persoanele ar fi de acord cu o anumita decizie, dar de fapt nimeni nu o doreste in mod real. Paradoxul consta in faptul ca oamenii ajung astfel sa actioneze contrar propriilor lor interese, dar si a celor din jur.

Acest paradox este cel mai bine ilustrat de o anecdota pe care tot Harvey o povesteste. Este vorba despre o familie din Texas: bunicii, parintii si copiii care petrec impreuna o dupa-amiaza de vara. Toti stateau pe veranda linistiti si vorbeau foarte putin, la un moment dat bunicul propune sa mearga toti la o cofetarie dintr-un orasel aflat la cativa kilometri distanta. Bunica spune ca e o idee  grozava, tatal spune si el ca ar fi frumos, mama e de acord, copiii nu spun nimic. Pornesc la drum, se face din ce in ce mai cald in masina, ei stau inghesuiti, cand ajung la cofetarie mananca o mancare proasta si se intorc acasa epuizati de drumul cu masina si dezamagiti de experienta. Unul dintre ei spune insa ca a fost o calatorie placuta. Intr-un final, bunica are curajul sa recunoasca faptul ca nu s-a simtit deloc bine si ca ar fi preferat sa ramana acasa, dar nu a vrut sa strice bucuria celorlalti, apoi rand pe rand fiecare recunoaste ca se simteau bine acasa si ca nu ar fi vrut sa mearga la Abilene, dar au facut acest lucru deoarece credeau ca ceilalti vor cu adevarat sa mearga. Pana la urma bunicul, cel care propusese excursia, recunoaste ca si el ar fi preferat sa stea acasa, pe veranda si singurul motiv pentru care a sugerat plecarea a fost ca el credea ca ceilalti se plictisesc.

Paradoxul Abilene se poate manifesta in vietile noastre de zi cu zi, de fiecare data cand ne e teama sa ne exprimam adevaratele ganduri si sentimente. Traim uneori cu impresii gresite despre ce vrea celalalt sau ceilalti despre ce le face placere sau nu, fara sa ii intrebam pur si simplu, uneori chiar daca suntem noi intrebati evitam sinceritatea si dam un raspuns care credem noi ca va fi pe placul celui care intreaba.

Imaginati-va acum urmatoarea scena: un baiat si o fata la prima intalnire (blind date, nu s-au mai vazut pana acum), ies in oras, stau de vorba la un suc, poate merg sa danseze la o discoteca, se intorc acasa. Fiecare dintre ei are o idee despre ce ar vrea celalalt sa se intample in continuare.
Baiatul poate crede ca e de datoria lui sa incerce sa o sarute de noapte buna sau poate are impresia ca fata nu e deloc interesata de el si nici macar nu ii mai cere numarul de telefon pentru a se vedea cu ea si altadata desi lui ii place de ea; in ambele cazuri el a presupus ce e in mintea ei si in primul caz ar putea sa fie ceva ce isi doreste si ea sau ar putea avea surpriza sa primeasca o palma peste fata, in al doilea caz s-ar putea ca el sa plece si fata sa ramana intrebandu-se de ce baiatul cu care s-a simtit atat de bine si pe care ar mai fi vrut sa-l vada, nici macar nu i-a cerut numarul de telefon. Ideea este ca de multe ori facem altceva decat ne dorim, fara un motiv intemeiat si fara ca acest lucru sa fie spre beneficiul cuiva.

O ultima anecdota care sper sa va convinga definitiv ca nu merita sa-ti pui dorintele intr-un cufar cu lacat fara macar sa incerci sa ti le implinesti sau sa vezi daca acest lucru e posibil.

Un cuplu isi aniverseaza 50 de ani de la casatorie, se hotarasc sa ia masa la un restaurant, comanda o sticla de vin, isi amintesc cu nostalgie de momentele petrecute impreuna atat vesele cat si triste dar pe care le-au depasit reusind sa ramana suficient de apropiati chiar la o varsta inaintata pentru a se plimba de mana si a-si zambi unul altuia cu dragoste. La un moment dat li se aduce mancarea si alaturi de ce au comandat primesc bineinteles si chifle in loc de paine. Sotia cu aceleasi gesturi pe care le folosea de cincizeci de ani ia prima chifla si o taie in jumatate oprindu-si ei partea de deasupra si dandu-i sotului ei partea moale de jos. Sotul cand vede acest lucru, o umbra de tristete ii trece pe fata si ii spune sotiei pe un ton posomorat: ”Draga mea, credeam ca macar acum de aniversarea noastra imi vei da si mie partea de deasupra a chiflei; de cincizeci de ani mananc doar partea de jos care e atat de moale si lipicioasa si ma uit cu jind la partea bine coapta de deasupra pe care in toti acesti ani ai mancat-o doar tu”. Sotia socata ii raspunde: ”Dragul meu, de cincizeci de ani ma chinui cu partea rugoasa si aspra de deasupra a chiflei, mi-am zgariat gura mancand-o si ti-am dat tie partea moale si gustoasa de dedesubt”.

Aceasta anecdota arata inca odata cum putem face sacrificii adevarate in mintea noastra pentru altcineva doar pentru a descoperi ca frustrarea noastra si privarea de ceea ce ne era placut a fost in van si o comunicare deschisa ar fi rezolvat totul, ba chiar in favoarea noastra. Ar fi de apreciat sa avem puterea sa mancam cincizeci de ani partea ”rea” a chiflei pentru persoana iubita, dar este si mai de apreciat sa o intrebam intai daca asta este ceea ce isi doreste.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.

De-a lungul vietii fiecare trecem prin diferite stari de spirit, unele mai placute, altele mai putin placute. Uneori avem impresia ca ceea ce se intampla in jurul nostru, ceea ce spun ceilalti, ne provoaca o anumita stare, o anumita emotie. Alteori pare ca din senin ne intristam sau ne veselim, ca din pura intamplare ne trezim bucurosi de dimineata gata sa luam cu asalt ziua care ne asteapta, iar alta data ne trezim cu fata la cearceaf si suntem convinsi ca nu vom avea o zi prea buna.

Daca privin lucrurile in acest mod se pare ca suntem la mila starilor noastre emotionale, care dupa cum stim pot fi foarte importante pentru succesul sau esecul actiunilor noastre. NLP sau programarea neurolingvistica, una din orientarile din psihologie, ne propune insa o cu totul alta viziune. Aceasta teorie mizeaza pe faptul ca noi putem detine controlul si ca ne putem provoca o anumita stare de spirit atunci cand dorim.

Imaginati-va, spre exemplu, ca sunteti pe punctul de a da un examen important sau de a avea o intalnire semnificativa si va simtiti total descurajat, speriat, aveti impresia ca nu mai stiti nimic din ce ati invatat sau ca va veti face de ras in vreun fel. Cat de minunat ar fi ca printr-un simplu cuvant sau gest toate acestea sa  dispara si sa lase loc increderii in fortele proprii, calmului si sigurantei succesului.

Exact acest lucru promite tehnica de ancorare descrisa in NLP. In ce consta aceasta? Este vorba in principiu despre un proces de vizualizare care are ca scop reproducerea intentionata a unei stari pozitive spontane pe care ati experimentat-o anterior, intr-o situatie in care aveti nevoie de ea.

Mergand pe exemplul cu examenul, putem incepe de la a identifica ce stare ne-ar putea ajuta sa-l trecem cu bine: buna dispozitie, calm, incredere in sine, anticiparea rezultatului pozitiv, anticiparea beneficiilor. Apoi vom alege o situatie din trecut in care am avut exact aceea stare, poate dupa o reusita cand am simtit ca suntem capabili, ca putem sa ne atingem scopurile, cand ne-am bucurat de rezultatele muncii noastre.
Starea resimtita atunci ne-o aducem in minte cu toate detaliile posibile: ce gandeam despre noi in acel moment, ce simteam in legatura cu noi insine, ce senzatii fizice aveam (pulsul alert, “fluturasi” in stomac de bucurie,etc.), mimica noastra (fata destinsa, zambetul, etc.), comportamentul nostru (cum mergeam, ce spuneam, ce faceam in acele momente). Dupa ce avem o imagine completa a noastra in starea respectiva, denumita si stare resursa, ne gandim de ce imagine se leaga pentru noi aceasta stare (poate ca o asociem cu un ursulet mare si roz de plus sau cu un catel care da din coada de bucurie sau cu orice altceva). Apoi identificam si un sunet care ne sugereaza aceasta stare (zgomotul pe care il produce cineva care rade sau sunetul de clopotel care anunta inceputul vacantei de vara, etc.). Urmatorul pas este sa gasim si un singur cuvant care pentru noi reprezinta aceea stare (poate cuvantul “incredere” sau “bucurie”). Dupa ce avem o imagine, un sunet si un cuvant sau mai putem adauga si un gest (a ne trece mana prin par sau a atinge inelul nostru norocos, etc) care ne amintesc de acea stare, putem sa ne derulam in minte o secventa in care resimtim starea respectiva si sa plasam in imaginatie alaturi de ea si imaginea, sunetul si gestul alese, in acelasi timp rostind si cuvantul selectat. Toate acestea vor deveni de acum un fel de parola care ne va permite sa accesam starea noastra resursa oricand.

Dupa mai multe repetitii cu imaginea, sunetul, gestul si cuvantul parola, pe care le asociem pe rand, treptat cu starea pe care am trait-o intr-o situatie de succes putem ajunge la a resimti efectiv starea aceea la rostirea cuvantului, efectuarea gestului, vizualizarea imaginii si amintirea sunetului, indiferent de circumstantele exterioare.

Revenind acum la ideea de examen, de data aceasta cand ne dam seama ca va incepe descurajarea nu avem decat sa rostim cuvantul si sa facem gestul, parola, sa ne folosim toate fortele imaginatiei pentru a ne inchipui un ursulet mare roz de plus si un clopotel care vesteste vacanta si vom vedea cum incet incet situatia devine si ea din ce in ce mai roz odata cu sporirea increderii noastre in reusita.

Articole asemanatoare

• Poti face doar ce-ti place! (4)
• Ce lup aleg sa hranesc (2)
• Valoarea ta (0)
• Un vis implinit! (6)
• Starea de bine porneste din mintea ta (1)

Tot mai multi tineri ma viziteaza la cabinet pentru probleme legate de viata de cuplu. Ei povestesc cum la inceput relatia lor era “perfecta”, vedeau lucrurile la fel, erau foarte apropiati, pentru ca de la o vreme sa inceapa sa se simta mai putin intelesi, apreciati, sprijiniti.

Atunci cand incepem o relatie cu cineva, totul ni se pare minunat, il admiram pe celalalt, tot ceea ce face pare atat de dragut, micile scapari le trecem usor cu vederea, le punem pe seama unei intamplari, a oboselii sau a unei glume. Apoi, pe masura ce petrecem mai mult timp impreuna s-ar putea sa incepem sa observam si acele aspecte care nu ne sunt tocmai pe plac, asteptarile noastre pot sa creasca. Gandindu-ne la viitor putem incepe sa ne dorim ca totul sa se petreaca la fel ca in basme, celalalt sa fie mereu fermecator, sa stie ce vrem de la el/ea si sa se comporte ca atare.

Neclarificarea asteptarilor pe care le avem de la celalalt, a dorintelor noastre, a viselor noastre, lipsa discutiilor asa-zis dificile (in care sa spunem lucrurilor pe nume) poate duce la certuri si chiar la despartire. In continuare va voi detalia cateva aspecte ale comunicarii in cuplu care pot duce la frustrari, interpretari gresite si eventual dispute, precum si modalitati de a ne feri de ele, de a le combate.

Omisiunile

Omisiunile se refera la acele comunicari, in care sunt folosite cuvinte nespecifice, vagi, care lasa loc la diferite interpretari. O situatie tipica poate fi aceea a unui cuplu care iese in oras cu prietenii, aparent toata lumea se simte bine, rad, glumesc, pentru ca la intoarcerea acasa, unul dintre parteneri sa-i reproseze celuilalt: “M-ai facut de ras” sau “Nu-mi vine sa cred cum te-ai purtat”. In acest tip de comunicare nu ii spunem de fapt celuilalt ce anume ne deranjeaza, doar il acuzam de un comportament nepotrivit. Acuzele si reprosurile de regula nu fac decat sa il indeparteze pe celalalt si de la incercarile initiale de a descoperi cu ce ne-a gresit poate ajunge la propriile lui dezamagiri fata de comportamentul nostru, ca o forma de a se apara. In acest caz ceea ce putem face pentru a nu ajunge la o cearta este sa reluam discutia, subliniind concret cum altfel am fi vrut sa se comporte celalalt si care din gesturile sale le consideram neadecvate. Daca ne gasim la celalalt capat al spectrului, adica ni se reproseaza ceva fara a fi foarte clar despre ce este vorba, una dintre cele mai bune metode de a iesi cu bine din aceasta situatie este pur si simplu sa-i cerem cu calm celuilalt sa explice la ce se refera, sa-i cerem mai multe informatii.

Generalizarile

Un alt tip de comunicare ce ne poate indeparta de celalalt si amplifica un conflict sau mentine o cearta este cel in care folosim generalizari. Cuvintele precum “intotdeauna”, “niciodata”, “tot timpul”, mai ales folosite intr-o cearta, intretin ideea ca un comportament deranjant se manifesta in permanenta, ceea ce ne face sa uitam toate momentele in care acesta nu exista, in care partenerul nostru se comporta minunat si exact asa cum ne dorim. Daca spunem “Intotdeauna te porti ca un copil”, uitam clipele in care partenerul nostru a fost sau este responsabil, matur, atent. Atunci cand spunem “Niciodata nu ma intelegi”, uitam cum am fost ascultati, spijiniti, incurajati in ceea ce vroiam sa facem de catre partenerul nostru.

Citirea gandurilor

Printre cele mai interesante capcane in comunicare se afla citirea gandurilor, presupunerea fie ca noi stim ce gandesc ceilalti, fie ca ei stiu ce gandim noi. Cum functioneaza? Simplu! De cate ori am spus: “Stiu deja ce va spune”, “Sunt sigur(a) ca ma crede….”, “Era nervos/nervoasa, dar nu vroia sa recunoasca”. Toate aceste afirmatii pornesc de la ideea ca stim ce este in mintea celuilalt, de aici pana la a ajunge la un conflict este un pas foarte mic, deoarece adevarul este ca nimeni nu poate citi gandurile celuilalt, iar atunci cand insistam sa credem in aceasta abilitate a noastra intram in opozitie cu persoana de langa noi care stie foarte bine ce gandeste ea insasi. In acelasi timp, afirmatia “Daca m-ai iubi, ai sti exact ce imi doresc” nu poate duce decat la neintelegeri. Prin acest tip de comunicare nu ne exprimam nevoile asteptand ca partenerul sa le ghiceasca, atunci cand talentul sau de magician il paraseste, il acuzam de indiferenta. Iata un exemplu clasic: “X nu ma iubeste.” “De unde stii?” “Pentru ca nu face niciodata ceea ce ii spun.” Intrebarea mai importanta ar fi: “De unde stii ca a face mereu ceea ce ti se spune este o dovada de iubire?”.

Articole asemanatoare

• Cum sa ma impac cu fostul prieten? (41)
• Ce faci daca iti place de cineva? (27)
• Webinar AS: Scorpie sau zana, demon sau inger? (0)
• Spune-mi pe cine iubesti ca sa-ti spun cine esti! (8)
• Solutii, solutii… (0)

In ultimul timp asistam la o raspandire extraordinara a fenomenului violentei. Acest flagel atinge oameni din toate categoriile sociale si de toate varstele. Din ce în ce mai mult ne confruntam cu violenta in scoala, cazurile dezbatute in mass-media aratand o acutizare a acesteia atat prin numarul de acte violente cat si prin gravitatea lor.

Dupa Debarbieux: „Violenta este dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal , colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integritatii ce poate fi fizica, materiala sau psihica. Aceasta dezorganizare poate sa opereze prin agresiune , prin utilizarea fortei, constient sau inconstient , insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al victimei , fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau”.

Violenta in scoala poate lua mai multe forme: violenta verbala, fizica, sexuala, emotionala, etc.

Violenta verbala se refera la toate injuraturile, insultele, jignirile si chiar unele ironii sau chiar glume pe care le fac oamenii. Amenintarile pot fi incadrate tot aici, dar pot fi considerate si ca o forma a violentei emotionale.

Violenta fizica presupune atingerea efectiva a celuilalt: de la palme, imbranceli la lovituri cu pumnii, picioarele sau chiar folosind anumite obiecte (rechizitele, piesele de mobilier, cutite, etc.)

Violenta sexuala poate avea mai multe fatete, de la cele mai grave cum ar fi violul sau abuzul sexual, la unele pe care poate ca unii dintre noi nu le considera chiar atat de serioase cum ar fi gesturile obscene, propunerile indecente, suparatoare, atingerile nepotrivite pe care cel care le initiaza incearca sa le transforme in gluma atunci cand este confruntat.

Violenta emotionala poate fi atat predominant verbala cat si fizica. Ceea ce o deosebeste insa este impactul subiectiv pe care il are asupra victimei. Acele cuvinte, acele gesturi, acele comportamente care ating persoana, nu pe plan fizic, ci afectiv, care tintesc spre scaderea stimei de sine, spre umilirea, injosirea victimei. De ce spun impactul subiectiv? Pentru ca acelasi cuvant  sau gest poate avea o anumita semnificatie pentru o persoana si cu totul alta pentru altcineva. Daca pe mine de exemplu ma injura cineva, s-ar putea sa nu-mi pese, in schimb daca altcineva este injurat s-ar putea sa planga sau sa se retraga sau sa reactioneze violent. Acest lucru inseamna ca violenta emotionala reprezinta acel tip de violenta verbala, fizica, sexuala, care aduce dupa sine o perturbare a echilibrului emotional al persoanei, care o face sa se indoiasca de propria valoare. Aici se poate incadra si respingerea sociala, atunci cand nu acceptam in grupul nostru un copil, un tanar, o persoana pentru ca este de alta etnie sau provine din alt mediu sau are alte pareri sau pur si simplu este diferit.

Violenta in scoala are uneori si valente financiare. De exemplu asa-numitul fenomen de „bullying”, adica intimidarea celorlalti pentru a-i pune in situatii umilitoare are de cele mai multe ori ca scop si a lua banii victimei.

Toate aceste tipuri de violenta se pot gasi in scoala si dupa cum vedem unele dintre ele pot fi destul de subtile (glume, ironii sau pur si simplu indiferenta). Asa cum spunea si definitia data mai sus uneori putem fi violenti fara a ne propune acest lucru neaparat. Pentru a combate vioenta este necesara nu numai toleranta ci si implicare. A lasa se se intample acte de violenta in jurul nostru inseamna aproape a participa la ele. Daca nu ne opunem violentei, ci mai repede ii incurajam pe cei care o practica, ii aplaudam atunci cand se bat, ii felicitam cand arunca o remarca jignitoare colegului, colegei sau chiar profesorului, nu facem decat sa sporim fortele acestui flagel si sa ne autocondamnam la a trai inconjurati de frica si de nesiguranta (de unde stim ca maine nu vom fi noi victimele, noi cei umiliti sau batuti).In acest context putem vorbi de violenta intre elevi, intre cadre didactice si elevi si chiar intre cadre didactice.

Avand in vedere diversitatea de forme ale violentei in scoala precum si raspandirea actelor de violenta in toate mediile scolare, initiativa judetului Mures de a organiza un concurs de proiecte pe tema „Nonviolenta in mediul scolar” este mai mult decat binevenita. Inspectoratul Scolar al judetului Mures a propus acest concurs, care a fost aprobat de Ministerul Educatiei Cercetarii si Inovarii si care s-a desfasurat in toata tara, Inspectoratele Scolare Judetene selectand cele mai bune proiecte pe tema nonviolentei scrise si implementate de elevi pentru a participa la etapa nationala.

La aceasta etapa am participat si noi, Grup Scolar Agricol „I. Dracea” din Timisoara, alaturi de Scoala cu clasele I-VIII nr. 7 „Sfanta Maria” din Timisoara, Scoala cu clasele I-VIII Nr 16 din Timisoara, Liceul „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Etapa nationala s-a desfasurat la Targu-Mures. Au participat echipe de proiect din 14 judete cu un numar de 23 de proiecte.

Experienta aceasta a fost inedita pentru noi, avand ocazia de a cunoaste cadre didactice si tineri din toata tara si a afla despre activitatile lor de promovare a nonviolentei in scoala. Proiectele prezentate au fost la un nivel de complexitate extraordinar, iar aplicabilitatea lor a fost dovedita prin imaginile (fotografii si inregistrari video) de la actiunile intreprinse. De asemenea, prezentarile s-au remarcat prin interactiunea cu membrii juriului si ceilalti concurenti din sala (au fost impartite materiale de promovare – fluturasi, pliante, stegulete sau au fost adresate intrebari publicului).

Printre cele mai interesante titluri de proiect au fost: „Bataia nu e rupta din rai, e rupta din rai”, „Sa exmatriculam violenta din scoala”, etc.
Actiunile din proiectele unor elevi au cuprins de la concursuri de eseuri, postere, colaje la marsuri ale nonviolentei organizate la ei in localitate, de la lectii de dirigentie, piese de teatru si realizarea de filme sau spoturi antiviolenta la intalniri cu autoritatile locale. Cele mai multe scoli au avut ca parteneri fundatii sau organizatii nonguvernamentale. Scoala nostra (Grup Scolar Agricol „I. Dracea” din Timisoara) a facut un parteneriat cu Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania in cadrul caruia elevii au avut ocazia sa afle cat mai multe despre violenta si combaterea ei.

Programul alcatuit de organizatori a cuprins: un workshop de socializare coordonat de Centrul Judetean de Asistenta Psihopedagogica Mures, piese de teatru realizate de elevii Scolii A.I. Cuza din Targu-Mures pe tema nonviolentei, prezentarea proiectelor in plen pe sectiuni (gimnaziu si liceu), festivitatea de premiere, vizite la diferite obiective turistice din Targu-Mures (Cetatea veche, Palatul culturii, Piata Trandafirilor, Gradina zoologica, etc.).

Am avut sansa de a surprinde si doua evenimente deosebite (Noaptea Muzeelor si Targul de Lactate) care s-au desfasurat in acelasi weekend in care am fost noi la concurs. Acolo am facut cunostinta cu Ordinul Cavalerilor Lup, un grup de oameni care desfasoara anumite spectacole interactive in cadrul carora tinerii pot invata cum sa devina cavaleri medievali, sa respecte un anumit cod, sa se bazeze pe onoare si pe adevar.

In ceea ce priveste premiile, judetul Timis a obtinut 2 premii II (Liceul „Iulia Hasdeu” din Lugoj si Scoala cu clasele I-VIII „Sfanta Maria” din Timisoara) si 2 premii speciale (Grup Scolar Agricol „I. Dracea” si Scoala cu clasele I-VIII Nr. 16 din Timisoara). Premiul I, II, III si mentiunile au constat in sume de bani, iar premiile speciale in cadouri de la sponsori si colaboratori ai concursului (Crucea Rosie si alte fundatii si organizatii).

Dincolo insa de rasplata materiala, toti participantii au castigat un lucru mult mai important, recunoastere si apreciere pentru ca au initiat si sustinut acele proiecte in scolile lor, in localitatile lor si au dovedit ca sunt inca multi tineri care stiu ca asa cum spunea Mahatma Gandhi „violenta este arma celor slabi” si ca e nevoie de mult mai multa putere pentru a te impotrivi violentei, pentru a te implica intr-o activitate in folosul comunitatii decat pentru a-ti face „dreptate” cu pumnul.

Articole asemanatoare

• Nu sunt articole asemanatoare.